luni, 21 ianuarie 2008
Cluj-ul, Nokia şi UE
Cluj-ul este de câteva zile un subiect european din cauza aşa numitului “caz Nokia”. Nu vreau sa fac un rezumat al celor derulare recent, ci doar să întăresc ce sublinia şi MP Vasile Puşcas: Compania finlandeză a decis să facă această investiţie în judetul Cluj, datorită faptului că aici există forţă de muncă înalt calificată, apreciată inclusiv în Germania, dar şi în alte state membre ale UE. Există un potenţial de piaţă autohton şi învecinat de mare anvergură, care poate contribui la creşterea competitivităţii economice a Uniunii Europene.
Îmi amintesc discuţia avută în 2005 cu prilejul primei întâlniri a Comitetului European al Clujului. Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj, Radu Munteanu, menţiona: Clujul este un oraş atipic. Cei 70.000 de studenţi din Cluj fac din universităţi „cel mai mare angajator din judeţul Cluj”. Sublinia de asemenea că investiţiile de calitate din România se fac „trecând prin mediu academic”. „Marile companii se înghesuie să recruteze studenţii clujeani, în special în domeniul tehnic”.
Normal că este frustrant să se închidă o fabrică, mă gândesc la familiile celor disponibilizaţi şi problemele create, dar nu este nici prima, şi nici ultima consecinţă a mondializării. Pentru clujeni este bine ca fabrica deschisă la Cluj să funcţioneze, şi cu siguranţă alte „mărci” ne vor căuta.
Ca şi o anecdotă, v-aţi întrebat de ce Nokia nu a deschis fabrica direct în China, zonă cunoscută pentru costurile de producţie mici, datorate forţei de muncă iefine? Mi s-a spus că este uşor să deschizi producţia în China, dar în câteva luni te vei trezi că alături de fabrica „Nokia-original” se vor construi alte 5 fabrici „Nokia-China” care absoarb direct tehnologia proaspăt venită.
Dan LUCA / Bruxelles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu