Un nou cuvânt
în vocabularul limbii române, împrumutat şi de această dată de la englezi –
“cluster”-ul, din ce în ce mai utilizat. Ştim deja că este foarte posibil ca
viitoarea Comisie
Europeană să fie organizată în 5 sau 6 clustere, însă termenul are
sonoritate de câţiva ani în discursurile prezentate în diferite alte contexte
la nivel european şi naţional.
În media locală cele mai dese referiri sunt la “clusterele
IT”, “business cluster”, sau “cluster științifico-tehnologic” – “o
grupare de persoane juridice și persoane fizice constituită în baza unui
contract de asociere, încheiat între organizațiile din sfera științei și
inovării acreditate și/sau instituțiile de învățămînt superior acreditate, alte
organizații necomerciale, pe de o parte, și agenți economici, autorități ale
administrației publice locale, asociații patronale sau asociații profesionale,
persoane fizice, instituții financiare, organizații internaționale, investitori
autohtoni sau străini, pe de altă parte, în scopul desfășurării activității de
cercetare științifică, de învățămînt și de transfer tehnologic al rezultatelor
științifice și inovațiilor, valorificării lor prin activități economice”.
Dacă Michael
Porter, considerat astăzi “Spiritus Rector”, dădea o amplă definiţie clusterului
în 1998, inclusiv legislaţia din România explică noţiunea.
Conform unei Hotărâri Guvernamentale din 2006, privind Programul “Impact”,
“clusterul este o grupare de producători, utilizatori şi/sau beneficiari, în
scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE în vederea creşterii
competitivităţii operatorilor economici”.
Clusterele,
indiferent de amploarea lor, au existat întotdeauna acolo unde a existat
asociere, coordonare şi cooperare, chiar dacă sub alte denumiri. Susţin acest
tip de organizare şi sper în conştientizarea cât mai rapidă a avantajelor pe
care le aduce cluster-izarea.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu