Despre comunicarea europeană în editorialul meu de astăzi din Făclia.
Este deja de notorietate faptul că Uniunea Europeană a avut ca obiective
principale pacea și prosperitatea economică pe continentul european. S-au
realizat multe dintre aceste deziderate, dar scopul acestui editorial este de a
analiza conectarea sistemului integrator cu cetățenii.
Demarat ca un proiect vizionar, asociat de multe ori doar elitelor, contrucția
europeană a încercat să informeze, iar treptat chiar să comunice, despre
avantajul cãii europene. Au fost însă anumite crize venite de la Bruxelles care
au zguduit proiectul și obiectivele sale strategice. Am fost la locul faptei pe
15 martie 1999, un fel de noapte a cuțitelor lungi de Bruxelles. Demisia
Comisiei Santer, necesară desigur, a consolidat însă puterea instituțională a
Parlamentului European. Poate este greu de crezut, acum la ceasul audierilor
comisarilor europeni desemnați, că acum 25 de ani legislativul european nu avea
nimic de spus despre comisarii europeni, chiar mai mult, nu era nici o corelare
între alegerile pentru Parlamentul European și noua Comisie Europeană.
Totuși, puțin se vorbește de 2005 și ceea ce a însemnat pentru Uniunea
Europeană. A fost anul în care a fost propusă o constituție europeană, dar care
s-a finalizat printr-o paralizie sistemică. Șocul este încă pregnant, a divizat
puternic societatea. Mulți spun că de atunci avem degringolada Stângii franceze,
de exemplu. Profesorul Vasile Pușcăș îmi zicea că de fapt acel an a fost
momentul de cotitură pentru instituțiile europene și pentru abordarea
proiectului european.
Pentru cei care sunt pasionați de istorie, le recomand perioada 2001-2004, atât
de importantă și pentru țara noastră. La nivel european aveam atunci
concomitent negocierile de aderare la UE a 12 state, era problema ratificării
Tratatului de la Nisa, iar în același timp derulam Convenția Europeană, cea care
a propus constituția europeană.
Proiectul ambițios a fost lansat din nou, acum vreo 5 ani, prin intermediul
Conferinței asupra viitorului Europei. După vreo doi ani, rezultatele au fost
înăbușite de țările membre, nici măcar nu s-a discutat instituțional ca după
prima convenție.
Spun toate acestea fiindcă în ultimii ani, în special pe fondul războiului de
la frontieră și axării pe bunăstarea economică, s-a considerat comunicarea cu
cetățenii un lux. Un lux pe care îl vedem tot mai mult eliminat din narativa
europeană, sau tratat cu o superficialitate surprinzătoare. Acum 20 de ani UE
propunea un portofoliu al comunicării, chiar la nivel de vicepreședinte al Comisiei
Europene. Unde este acest portofoliu acum și cum văd cetățenii sfera publică
europeană în următorii 5 ani?
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu