ASEAN învaţă de la UE

Multe teorii explică faptul că Uniunea Europeană este o structură regională, “emanată” din globalizarea secolului 20. Iar când observăm “instituţiile regionale” din alte puncte ale mapamondului teoria prinde contur.

Acum câteva zile am prezentat câtorva funcţionari de la ASEAN, veniţi într-o vizită din Jakarta (Indonezia) în capitala UE, opinii despre harta Bruxelles-ului european, presa afacerilor europene şi sfera publică europeană.

Din afara Europei structura UE este de invidiat şi am punctat şi pe acest blog realizările celor peste 50 de ani de existenţă ale structurii comunitare. Există o monitorizare sistematică a structurilor regionale asupra “experienţei” UE, iar ASEAN-ul are cu siguranţă multe puncte de inspiraţie. Îmi amintesc că în 1997, când urmam studiile de Master de la Bruxelles, aveam o colegă venită din Paraguay şi care aprofunda studiile europene. Mi-a explicat importanţa acestor studii pentru MERCOSUR, iar ASEAN-ul este cam pe aceeaşi direcţie.

Dan LUCA / Bruxelles

Harta celor 100 de weburi

BBC prezintă rezultatele studiului realizat de compania Nielson, care şi-a propus alcătuirea unui top a celor mai vizitate site-uri în luna ianuarie 2010, în Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Spania, Elveţia, Brazilia, SUA şi Australia.

Din harta interactivă, excelent realizată, reiese clar faptul că pe primele locuri se clasează motoarele de căutare şi portalurile, site-urile media şi cele de ştiri, apoi cele comerciale, cele de softwere, urmate de reţelele sociale. Este uşor de urmărit de asemenea nominalizarea şi detalierea numerică şi procentuală a vizitatorilor unici, pentru patru dintre marile categorii.

Prezentarea de faţă fiind posibilă prin metoda “treemap”, metodă ce are ca principiu tocmai expunerea unei analize extrem de complexe într-un spaţiu restrâns.

Poate nu e rău să avem pe viitor şi o astfel de hartă doar pentru presa afacerilor europene.

Dan LUCA / Bruxelles

Mobilităţile europene prioritare?

De mai bine de 10 ani, la nivel european, are loc reforma academică prin “Procesul Bologna”. În urma analizei realizate zilele trecute la Budapesta şi Viena, concluzia este că obiectivele iniţiale nu au fost încă atinse.

Se vorbeşte acum de abordări radicale, prin care se vrea o creştere a mobilităţilor studenţeşti de la 3% la 20% până în 2020. Potenţial există, desigur, dar e prea puţin interes în inovarea mecanismului comunitar pentru a asigura mobilităţile dorite.

Ţara noastră se implică activ în acest mecanism, Bucureştiul urmând să găzduiască oficial Secretariatul Procesului Bologna începând din 5 iulie 2010.

Dan LUCA / Bruxelles

Sănătatea digitalizată

Obama a surprins europenii când a anunţat recent că doreşte ca sistemul de sănătate din SUA să fie inspirat din cel al Danemarcei, urmând ca în următorii 5 ani toate datele sistemului de sănătate să fie computerizate. Este deja de notorietate exemplul Danemarcei, care deţine MedCom.dk, cel mai bun sistem de digitalizare a datelor din sănătate.

România deţine un loc important în “Top 500”, dar atenţie, în cinematografia inspirată de realităţile sistemului de sănătate românesc - “Moartea domnului Lăzărescu” - un film din care reiese clar cruntul adevăr - sistemul de sănătate naţional este încă deficitar.

“Termeni ca telemedicina, e-pacient, carduri electronice de centralizare a trecutului pacienţilor sunt încă noi pentru pacienţii, dar şi pentru clinicienii din România. Însă implementarea lor, acordarea de bugete pentru informatizarea sistemului, înseamnă eficientizare, o evidenţă mai bună a pacienţilor, reducerea timpului de tratare şi aceasta în absolut toate domeniile. E-pacientul devine forţa motrice a sistemelor de sănătate ale secolului XXI”, concluziona Mircea Olteanu, Preşedintele Asociaţiei Spitalelor din România, la ultimul Congres Internaţional eHealth.

Dan LUCA / Bruxelles

Românii din Cabinetele comisarilor europeni

Este normal ca în Cabinetul Comisarului european din România, Dacian Cioloş, să găsim câţiva români: Sorin Moisa – Adjunct Şef de Cabinet, Alina Ujupan – Membru al Cabinetului, Daniela Sandu – asistenta personală a Comisarului şi Doina Avram – asistenta lui Sorin Moisa.

Poate surprinzător, dar avem români care îşi desfăşoară activitatea şi în alte Cabinete de Comisari europeni. Astfel Dana Trama-Zada este membru al Cabinetului vicepreşedintei Comisiei Europene, Viviane Reding, cea care acoperă portofoliul Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Angela Filote este purtãtoarea de cuvânt a Comisarului pentru Extindere şi politica de vecinãtate, Stefan Füle.

Oana Boldiş este secretara Comisarului European Neelie Kroes, vicepreşedintă şi responsabila cu Agenda digitală. Chiar şi în Cabinetul Preşedintelui Barroso avem un asistent român Simona Nichiţeanu.

Felicitări tuturor şi succes în mandatul pe care l-aţi început!

Dan LUCA / Bruxelles

UE – victorie la Jocurile Olimpice?

La Jocurile Olimpice de Iarnă din acest an cele 27 de state europene au reuşit performanţa de a se întoarce cu 108 titluri. Nu intenţionez un bilanţ sportiv, însă aşa cum spuneam după Olimpiada de Vară din 2008, se pare că pentru UE important este să câştige, decât să participe. Şi acum sunt voci care proclamă victoria UE la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

Să fim serioşi, federalismul nu înseamnă a spune că e al tău ceea ce e al altora. Astfel de abordări nu ajută cu nimic europenii să fie mai europeni şi să fie mândri de identitatea lor europeană.

Dan LUCA / Bruxelles

Nervozitatea diplomaţilor europeni

Regulile prin care sunt selecţionate persoanele pentru serviciul diplomatic european, stârneşte nemulţumire. Şi asta mai ales în rândul diplomaţilor care provin din ţările nou intrate în Uniune. Se pare că viitorii diplomaţi se vor alege în special dintre funcţionarii actuali (cu experienţă) ai Consiliului şi Comisiei Europene, un dezavantaj net pentru cei veniţi de doar câţiva ani din Estul continentului.

Aşa cum pentru România următorii doi ani sunt cruciali pentru ocuparea cotei de ţară pe verticală, aşa este acum şi serviciul diplomatic european. Este un vid care se va umple în maxim următorii 5 ani, iar dacă România doreşte cu adevărat să aibă cetăţeni în acest serviciu e bine să conştientizeze rapid că actuala situaţie nu îi este favorabilă.

Dan LUCA / Bruxelles

Autostrăzi chinezeşti în România?

Anticipam încă din 2008 că România va importa masiv forţă de muncă din Asia, în special din China.

După întâlnirea dintre Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, cu Gao Hucheng, adjunct al ministrului chinez al Comerţului, se pare că cele două ministere vor “sprijini companiile româneşti şi chineze să se implice activ în realizarea de proiecte majore în cele două ţari, în domenii de interes naţional precum energia, infrastructura, energiile regenerabile, protecţia mediului, controlul poluării industriale, managementului apelor, agricultură, zootehnie, piscicultură şi îmbunătăţiri funciare”.

Aşa cum majoritatea proiectelor de infrastructură în Africa sunt “rezolvate” de asiatici, ne putem aştepta să avem surpriza ca autostrăzile din România să fie construite în viitorul apropiat de către chinezi?

Dan LUCA / Bruxelles

Dinamica identităţii electronice

În Belgia şi Italia, eID sau “electronic identity” a înlocuit deja cartea de identitate convenţională, lucru care pe viitor trebuie să se întâmple şi în celelalte state europene. Trecerea la digitalizarea identităţii europenilor este un proces complex, care va ocupa agenda încă cel puţin 20 de ani de acum încolo, aşa cum ziceau participanţii la un eveniment recent de la Bruxelles.

eHealth acoperă o parte importantă a proiectului european de reformă digitală.

În UE am avut eEuropa 2005, plan de acţiune care îşi propunea punerea la dispozitie şi utilizarea generalizată în Uniune până în 2005, a retelelor de bandă largă, precum şi securitatea retelelor şi a informatiilor, fiind axat de asemenea pe e-Guvernare, e-Învătare, e-Sănătate si e-Business. Acesta a continuat cu iniţiativa i2010, primul cadru politic coerent destinat erei convergenţei serviciilor de telecomunicaţii şi mass-media.

În ciuda eforturilor UE şi a dovezilor evidente că dezvoltarea IT-ului şi aplicarea aventajelor pe care le oferă se simt în orice domeniu, dezvoltarea infrastructurii IT e dificil de comunicat pentru politicieni şi implicit nu aduce voturi.

Este nevoie de schimbare macro a mentalităţii greşite care persistă încă. Trebuie să se treacă de la ideea “IT crează probleme”, la “non-IT crează probleme”.

Dan LUCA / Bruxelles

UE. Comunicare. Mecanism.

Ce legătură există între politica de educaţie la nivel comunitar şi partidele politice europene?

Este de competenţele statelor membre ale Uniunii Europene a decide politica educaţională proprie, iar la nivel comunitar există doar anumite programe cadru de cooperare. De exemplu, în 1995, programul a creat Sistemul de Credite Transferabile având ca obiectiv recunoaşterea „studiilor Erasmus”, pe de o parte, şi dezvoltarea reţelelor tematice în universităţile europene, pe de altă parte. De asemenea, analizând impactul programelor educaţionale comunitare asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est, puteam observa încă din anii 90 o „perturbare pozitivă” a politicilor educaţionale naţionale din ţările respective în direcţia „alinierii la standardele comunitare”.

Dacă este să proiectăm situaţia la nivelul partidelor poltice europene şi să ne reamintim forma desfăşurării campaniei pentru europarlamentarele din 2009, observăm că se merge după aceeaşi filozofie. Alegerile europene sunt de „competenţă naţională” – practic fiecare partid politic din ţara respectivă încearcă să convingă electoratul propriu asupra ofertei electorale, iar la nivel european avem partidul politic european, cu rol de a stabili mai mult un cadru doctrinar de derulare a procesului electoral şi pentru a realiza statistica la nivelul UE. Partidul din ţara respectivă nu permite intervenţia „brandului politic european”, ci preferă să joace singur în alegerile europene, referindu-se însă deschis la apartenenţa la structura doctrinară europeană. Problema este complexă, iar explicaţiile variază de la „confuzie a electoratului autohton” la „compenţe naţionale - principiul subsidiarităţii”.

Încă de anul trecut prin iniţiativa social-democraţilor români din Bruxelles am dorit să dăm un semnal. Partidului Socialiştilor Europeni (PES) poate să conceapă un mecanism electoral european real. Pentru a reuşi însă la viitoarele alegeri europene din 2014, este nevoie de forţa de convingere în intern. Congresul PES din decembrie 2009 a dat un mandat Secretariatului General PES de la Bruxelles în a reforma şi de a readuce din nou stânga europeană la putere în UE.

Din ultima discuţie avută cu Secretarul General PES, Philip Cordery, am dedus că se vrea acum o astfel de abordare, care să împingă partidele politice socialiste şi social-democrate spre susţinerea unui candidat unic la Preşedenţia Comisiei Europene în 2014. Rămâne să vedem însă ce sistem electoral intern se va propune pentru realizarea acestui deziderat. Sper într-o abordare deschisă, un mecanism politic nou şi îmbunătăţit de selecţie şi promovare a liderilor la nivel comunitar, benefic pentru activişti, dar şi pentru toţi cetăţenii europeni.

Dan LUCA / Bruxelles

Cercetarea şi diaspora

Avem cele două diaspore româneşti care aşteaptă semnale din ţară pentru a se implica. Am sugerat implicarea diasporei în promovarea turismului românesc, dar existenţa diasporei ştiinţifice este un atu extraordinar. “Ei sunt sursă de experienţă şi cunoaştere, puncte de contact în Europa şi în lume, parteneri în consorţiile mondiale de cercetare”, spunea Jose Manuel Silva Rodriguez, Director General al Direcţiei de Cercetare a Comisiei Europene, cu prilejul conferinţei „Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică Românească”, comparând situaţia cu cea a Spaniei, Portugaliei şi Greciei dinainte de a fi membre UE.

Păcat că acel pas făcut în 2008 de Guvernului României, de a spijini ştiinţa, tehnologia şi “oamenii săi”, nu a avut continuitatea necesară. S-a auzit prea putin despre acest demers, însă recentul interviu acordat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică demonstrează că proiectul nu a fost totuşi abandonat. “Am spus atunci că noi împreună cu noi – cei de afară împreună cu cei din ţară - putem face lucruri deosebite. Anul acesta, în septembrie, este planificată altă conferinţă cu diaspora ştiinţifică românească. Mă aştept să avem peste 200 de colegi din diasporă”.

Dan LUCA / Bruxelles

Cercetare sau inovare

Vreau să subliniez diferenţa dintre aceşti doi termeni, utilizaţi în diferite contexte şi în Bruxelles-ul european, de multe ori greşit.

Dacă aşa cum este definită şi teoretic, cercetarea este „căutarea sistematică, uneori accidentală, de noi cunoştinţe şi se desfăşoară de regulă în cadrul disciplinelor academice. Prin definiţie, activitatea de cercetare se referă la producerea de noi cunoştinţe, care pot fi noi numai dacă sunt recunoscute ca atare pe plan internaţional. În caz contrar, nu poate fi vorba de o activitate de cercetare, ci de documentare”.

Pe de altă parte, definiţia dată de aceeaşi sursă pentru inovaţiei este „o noutate, schimbare, prefacere”, sau „rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii (productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate”. Dicţionarul Merriam-Webster Online oferă o definiţie cu sens larg a inovaţiei: „introducerea a ceva nou” sau „o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou”.

„Inovaţia nu se limitează la ştiinţă şi tehnologie. În sens larg, inovaţia poate fi şi socială (în sisteme sociale), artistică, în domeniul administrativ, în afaceri, în îngrijirea medicală etc. În sociologie, inovaţia este definită ca un proces de influenţă care conduce la o schimbare socială şi al cărei efect este respingerea normelor sociale existente şi adoptarea unor norme noi”. Aici am putea să particularizăm, şi să vorbim chiar şi de o „inovare politică”.

O inovaţie a fost Clubulul „Romania-UE” Bruxelles, înfiinţat în 2003, iar un alt exemplu concret în acest sens este Organizaţia Social Democraţilor Români din Bruxelles – o inovaţie în politica românească datând din 2008.

Dan LUCA / Bruxelles

Un Parlament, 3 ţări şi un popor

Puţini pot să îşi explice din punct de vedere practic permutarea unei instituţii precum Parlamentul European pentru o săptămână de la Bruxelles la Strasbourg. Am făcut şi eu un astfel de “voiaj instituţional” în 1996, când efectuam un stagiu la Parlamentul European, şi mă mir că încă mai rezistă acest mecanism.

Unul dintre cele mai controversate probleme ale Parlamentului este că are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles şi Luxembourg. Sediul central este la Strasbourg, acolo unde deputaţii europeni se întâlnesc de 12 ori pe an, pentru sedinţele plenare lunare (fiecare sesiune plenară durează 4 zile). Practic, activitatea politică a Parlamentului European se împarte între Strasbourg şi sediul din Bruxelles, acolo unde îşi desfăşoară activitatea comisiile parlamentare, grupurile politice şi unde sunt găzduite sesiunile parlamentare suplimentare. Activitatea administrativă şi serviciile birocratice rămân la Luxembourg, acolo unde se află Secretariatului General. Aici lucrează în jur de 3.500 de angajaţi, adică peste jumătate din personal, mulţi dintre aceştia fiind traducători şi funcţionari în serviciile administrative. Această repartizare a fost aprobată de către Consiliul European de la Edinburgh din decembrie 1992 şi consolidată prin Tratatul de la Amsterdam (1999).

Controverse asupra celor trei sedii apar încă, din cauza consecinţelor bugetare şi practice ale acestei dispersări geografice, însă o schimbare se poate face doar cu acordul unanim al statelor membre. Un raport prezentat în 2007 de către Grupul Verzilor arată că deplasarea parlamentarilor între Bruxelles şi Strasbourg nu are numai efecte bugetare, ci şi efecte ecologice îngrijorătoare. Lunar, 1.200 de oficiali europeni se deplasează din Belgia în Franţa, plus 252 de funcţionari din Luxemburg. Raportul Grupului Ecologist din Legislativul european arată că deplasarea eurodeputaţilor de la sediul din Bruxelles la cel din Strasbourg la fiecare şedinţă în plen generează cel puţin 20.000 de tone suplimentare de emisii de dioxid de carbon, cantitate echivalentă cu cea produsă de 13.000 de zboruri dus-întors între Londra şi New York.

Însă un eventual consens asupra transferului activităţii din Strasbourg la Bruxelles va întâmpina cu siguranţă opoziţia Franţei.

Hai să ne gândim cum s-ar transpune la scară naţională, românească, această situaţie bizară, imposibil de explicat cu argumente fundamentate cetăţenilor din UE. Să ne imaginăm că Parlamentul României are 3 sedii, la Cluj, Braşov şi Bucureşti. Sesiunile plenare se ţin la Cluj de 12 ori pe an – câte o săptămână - activitatea comisiilor parlamentare se desfăşoară la Bucureşti, iar activitatea administrativă şi serviciile birocratice la Braşov. Pe lângă unele avantaje, precum cel că prim-ministrul actual al României ar locui acasă pe timpul plenarelor, şi dezvoltarea unor hoteluri şi restaurante care s-ar orienta spre această nişă de prosperitate, parcă e puţin forţat totul.

Uniunea Europeană are încă multe probleme de rezolvat, iar aceasta a sediului legislativului este crucială pentru imaginea şi eficienţa pe care o afişează cetăţenilor europeni.

Dan LUCA / Bruxelles

Tehnologie şi impact politic

“Tehnologia informaţiei a eliminat capacitatea ţărilor de a se izola de lumea înconjurătoare. Controlul va fi dificil, dacă nu imposibil de exercitat datorită revoluţiei informaţionale care a democratizat accesul la tehnologie”, spunea Dan Nica într-un material acum câţiva ani. Mulţi susţin chiar că sistemul comunist şi cel sovietic a colapsat tocmai din cauza dezvoltării tehnologice. Normal e o întreagă polemică pe această temă...

Suntem martorii unei noi etape a dezvoltării tehnologice, dezvoltare care bineînţeles, are şi părţile ei controversate. Nu întâmplător tehnologia care se impune - Google, Twitter, YouTube - e atacată şi implicit este discutată “forţa” acestor companii.

Tehnologia în general, şi în domeniul politicii în particular, îşi demonstrează însă constant beneficiile.

Dan LUCA / Bruxelles

Ghid pentru Diasporă

Ministerul Afacerilor Externe a lansat „Ghidul cetăţeanului român care doreşte să lucreze în spaţiul Uniunii Europene”, pe aceeaşi ideea pe care în urmă cu câteva luni, 4.000 de români alcătuiau un ghid pentru românii care doresc să lucreze şi să trăiască în Belgia.

Ministerul recomandă de asemenea cetăţenilor români să se informeze, să verifice sfaturile, condiţiile şi alertele disponibile pe site-ul propriu, înainte de orice deplasare în străinătate. Acest Ghid este o acţiune importantă pentru cetăţenii români, este un pas din cei mulţi pe care trebuie să îi facă autorităţile române pentru români, pentru cei plecaţi şi pentru cei care vor să încerce să realizeze ceva dincolo de graniţele ţării.

Dan LUCA / Bruxelles

România dezbaterilor europene

Ceea ce am început în 2003 prin înfiinţarea unui Club al românilor din Bruxelles-ul european a prins, iar calitatea discuţiilor şi prezenţa masivă de la recentul eveniment confirmă interesul românilor de a se implica pentru România.

Impactul noului Tratat de la Lisabona este urmărit cu mare atenţie la Bruxelles. Clubulul “România-UE” Bruxelles a organizat un eveniment pe această temă încă în luna noiembrie a anului 2009, iar acum câteva zile a lansat din nou această dezbatere printr-o conferinţă în incinta Parlamentului European.

Câteva idei exprimate de către invitaţii la conferinţa de săptămâna trecută:

MP Adrian Năstase:
- În 2004 s-a înregistrat o ruptură la nivelul relaţiei cu UE. S-au schimbat instituţiile şi s-a pierdut experienţa instituţională;
- Încă din 2005 a fost lansat un proiect de lege care dorea să stabilească legătura dintre Parlamentul României şi Guvern – din păcate nu s-a finalizat încă acest proiect;
- În 2007 nu am fost pregătiţi de aderarea la UE;
- UE ne oferă resurse, dar nu suntem eficienţi în a le prelua;
- Avem nevoie de o instituţie distinctă pentru integrarea europeană a României;
- Fondurile europene şi absorbţia lor trebuie să devină o prioritate adevărată;
- Este foarte important cum gestionăm resursele umane în relaţia cu UE, precum şi stabilirea unor mecanisme clare şi eficiente;
- Au fost prea multe alegeri în România în ultimii ani;
- În România nu există discuţii pe teme strategice;
- UE e prezentă în discuţii doar când prezentăm rata de absorbţie a fondurilor europene;
- Trebuie să avem obiective mai concrete când vorbim de UE, cu un caracter mai puţin politic.

MEP Norica Nicolai:
- Franţa este marele jucător în politica de securitate europeană şi implicit un beneficiar al noului Tratat de la Lisabona;
- UE trebuie să înceteze să nu mai aibă opinie în marele teme de politică internaţională.

MEP Victor Boştinaru:
- Nu există în acest moment o viziune românească despre UE;
- Parlamentele naţionale sunt în faţa unei şanse unice prin ratificarea Tratatului de la Lisabona.

MEP Sogor Csaba:
- Cine cunoaşte valorile europene ştie că nu avem nevoie de personalităţi puternice în UE, ci de instituţii puternice;
- În Ungaria europarlamentarii pot să ia cuvântul în plenul Parlamentului Naţional.

Cristian Bădescu (de la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE):
- Tratatul de la Lisabona este primul tratat comunitar pe care România l-a semnat;
- Românii au aceleaşi aspiraţii de carieră ca toţi cetăţenii Europei;
- România doreşte ca realităţile româneşti să conteze în dezbaterile europene;
- E important ca mecanismele să se structureze în România – avem nevoie de eficienţă pentru a face faţă aşteptărilor ca stat membru;
- România priveşte cu mare atenţie “naşterea” serviciului diplomatic european.

Ambasador Ovidiu Dranga:
- Avem nevoie să închidem perioada de tranziţie ca membru UE.


Dan LUCA / Bruxelles

Subsidiaritatea şi proporţionalitatea cu “Lisabona”

Un element foarte important adus de Tratatul de la Maastricht (intrat în vigoare în 1993) este principiul subsidiarităţii. Aşa cum am mai spus, acesta presupune următoarele: deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice naţionale, regionale sau locale din ţările membre. Uniunea Europeană nu oferă altceva decât asistenţa necesară, în cazul în care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a soluţiona problemele singure şi într-un mod adecvat. Dacă parlamentele naţionale sunt de părere că anumite propuneri nu trebuie să fie aplicate la nivel european, se pot adresa Comisiei Europene, Parlamentului sau Consiliului European. Şi implicit, conform celui de-al doilea principiu, cel al proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit. Pentru o mai bună înţelegere a aplicării acestora se poate revedea exemplul Olandei.

Însă, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, după mulţi ani de negocieri, relaţionarea între Parlamentul European şi parlamentele naţionale este alta. Rolurile lor sunt mult mai consolidate. Parlamentul European este ales direct de cetăţeni, iar prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie, acesta se află pe o poziţie de egalitate cu Consiliul în elaborarea unei mari părţi a legislaţiei europene, iar pe de altă parte, parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, conform principiului subsidiarităţii.

Fără a înlocui Tratatele Uniunii Europene deja adoptate, noul Tratat îşi propune, prin cadrul legal şi instrumentele juridice puse la dispoziţie, să facă faţă provocărilor viitoare, să răspundă aşteptărilor cetăţenilor şi să ofere Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii din întreaga lume.

Dan LUCA / Bruxelles