luni, 23 iunie 2008

Reforma academică la nivel european...

Reforma sistemele educaţionale europene se realizează fără prea mult zgomot, o eficienţă academică demnă de invidiat de alte sectoare comunitare. Declaraţia de la Bologna, semnată în 1999, punea bazele Spaţiului European pentru Învăţământul Superior. Astfel s-a demarat un întreg proces de armonizare a sistemelor de învăţământ superior la nivel european. Mulţi ziceau că de fapt nu era numai o adapare la structura europeană, ci era o tendinţă normală a educaţiei în contextul globalizării.

Încă din 1998, eram la curent cu ceea ce avea să se întâmple. Au trecut mai bine de 10 ani de când, prin intermediul Asociaţiei Studenţilor Europeni, salutam iniţiativa Miniştrilor Educaţiei din Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia de a demara reforma universitară la nivel european.

În completarea Declaraţiei de la Bologna, care structurează învăţământul superior pe trei piloni principali - facultate, masterat, doctorat, unul dintre obiectivele principale ale Strategiei de la Lisabona era “învăţarea pe toată durata vieţii”, pentru realizarea creşterii economice şi a locurilor de muncă. Acest lucru implică şi perfecţionarea tinerilor absolvenţi, atât la locul de muncă, cât şi prin programe prin care aceştia să reuşească să acumuleze experienţa atât de mult solicitată şi de necesară în activitatea profesională cotidiană.

Dacă la nivel universitar se întâmplă ceva real, iar ţinta 2010 pare reală, la nivelul programelor comunitare în domeniul educaţional şi de tineret, din păcate, mai avem încă de aşteptat...

Dan LUCA / Bruxelles

2 comentarii:

daria catalui spunea...

Fiind direct interesata de educatie si reforma ei, ma intrebam care sunt actorii romani din domeniu care sunt vizibili la bruxelles?

La Bucuresti inca se incearca construirea parteneriatului organizatii non-guvernamentale -- institutii guvernamentale, insa mai sunt multe etape pentru a deveni un proces complet eficient.

daria catalui

Dan Luca spunea...

Politica educationala la nivel european este un caz special. Cateva sugestii:

Am scris despre cum isi reprezinta interesele universitatile intr-un mesaj toamna trecuta:
http://casaeuropei.blogspot.com/2007/11/universitile-i-bruxelles-ul-european.html

Cate ceva despre romanii din Bruxelles-ul european am publicat in septembrie 2007:
http://casaeuropei.blogspot.com/2007/09/structurile-europene-si-romanii.html

Sa nu uitam

... de Reprezentanta Romaniei pe langa UE si echipa de acolo:
http://ue.mae.ro/index.php?lang=ro&id=606
Observati ca o persoana se ocupa de politica educationala.

.... de Parlamentul European, in special de Comisia Cultura si Educatie.
http://www.europarl.europa.eu/activities/committees/membersCom.do?language=RO&body=CULT
Observati ca sunt cativa parlamentari europeni din Romania.

Lista desigur poate continua...

Dan Luca