De 20 de ani România învaţă să comunice şi să dialogheze. Obţinerea Clauzei cu SUA a fost o negociere, un dialog între două structuri. Procesul de aderare a României la Uniunea Europeană a fost tot un dialog, început cu Declaraţia de la Snagov şi finalizat prin Tratatul de Aderare. Dialogul şi comunicarea stau la baza a tot ceea ce înseamnă democraţie şi mecanism democratic.
Eficientizarea rolului pe care România poate să-l joace în UE ţine din nou de comunicare. Este important procesul de coordonare pe orizontală în cadrul insitituţiilor româneşti. Este crucial să avem dialog insituţional între ministerele de linie, Departamentul Afacerilor Europene, Ministerul Afacerilor Europene şi Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles.
Europa doreşte o Românie deschisă la dialog, atât la nivel comunitar, cât şi în intern. De câţiva ani partidele politice din România dialoghează pentru a forma coaliţii de guvernare. Şi nu este uşor.
Dacă vorbim despre dialogul social lucrurile devin şi mai complicate în România. Aşa cum puncta şi Ciprian Dragomir într-un articol recent, dialogul social european este o componentă unică şi indispensabilă a modelului social european, cu o bază clar definită în tratatul UE. Acesta se referă la discuţiile, consultările, negocierile şi asocierile întreprinse de organizaţiile sociale partenere, reprezentând cele două laturi ale industriei (patronatele şi sindicatele). Conceptul de “dialog social” reflectă trecerea de la o cultură de conflict la o cultură de parteneriat şi luare în considerare a intereselor comune ale partenerilor sociali implicaţi în cadrul unui proces mai larg de “concertare socială”.
Apoi intervine aşa numitul “dialogul civic”, esenţial pentru o democraţie participativă şi o bună guvernare, asigurându-se transparenţa deciziilor. La nivel european, întâlnirile formalizate pe marginea unor iniţiative legislative sau de politici publice şi reţelele de organizaţii europene reprezentative sunt forme de parteneriat între instituţiile europene şi societatea civilă.
Cultura consultării este obligatorie în procesul legislativ, stakeholderii fiind parteneri în procesul decizional. Astfel putem să vorbim de funcţionalism.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 31 mai 2010
vineri, 28 mai 2010
Politica politicienilor
Ce înseamnă a fi politician? Dacă este să ne orientăm după definiţiile date politicianului sau liderului politic, acesta este persoana implicată în influenţarea procesului de luare a deciziei, este cel care, fie că face parte din guvernământ, indiferent de nivel, fie că lucrează într-un birou politic, influenţează grupurile de opinie.
Dar practic, ce este şi ce face politicianul de azi? Haideţi să nu luăm neapărat exemplul României, unde “politica politicienilor” este un subiect intens dezbătut. Avem demisia recenta a primului ministru britanic – puţin înţeleasă în România, dar mai este şi cazul Belgiei, unde recenta demisie a Guvernului şi organizarea de alegeri pentru nişte “chichiţe” de politicieni, generează din nou o posibilă criză politică.
Dan LUCA / Bruxelles
Dar practic, ce este şi ce face politicianul de azi? Haideţi să nu luăm neapărat exemplul României, unde “politica politicienilor” este un subiect intens dezbătut. Avem demisia recenta a primului ministru britanic – puţin înţeleasă în România, dar mai este şi cazul Belgiei, unde recenta demisie a Guvernului şi organizarea de alegeri pentru nişte “chichiţe” de politicieni, generează din nou o posibilă criză politică.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 26 mai 2010
Bruxelles capitala de facto a UE
“Bruxelles a devenit capitala de facto a Uniunii Europene, fără o reală decizie în acest sens”, este concluzia unui studiu recent prezentat publicului.
Cu toate acestea, la o eventuală nominalizare, nu multe alte oraşe europene s-ar ridica la nivelul cerinţelor. Luând în calcul mai multe caracteristici avem oraşe “centru de gravitaţie” sau care din punct de vedere diplomatic, demografic, metropolitan sau civic se potrivesc pentru a îndeplini rolul de capitală comunitară.
De exemplu, Praga este capitala europeană care din punct de vedere spaţial este cel mai central poziţionată, în acelaşi timp Frankfurt este situat aproape de marile oraşe europene, iar Luxemburg-ul câştigă puncte la capitolul metropolitan.
Bruxelles-ul a dezvoltat de ani de zile o adevărată comunitate a actorilor europeni pe care am schiţat-o recent în Harta Bruxelles-ului european. E aproape imposibil de schimbat capitala comunitară, iar dacă s-ar merge în această direcţie costurile sunt greu de justificat. Deja Strasbourg-ul are conotaţii exotice pentru Parlamentul European.
Dan LUCA / Bruxelles
Cu toate acestea, la o eventuală nominalizare, nu multe alte oraşe europene s-ar ridica la nivelul cerinţelor. Luând în calcul mai multe caracteristici avem oraşe “centru de gravitaţie” sau care din punct de vedere diplomatic, demografic, metropolitan sau civic se potrivesc pentru a îndeplini rolul de capitală comunitară.
De exemplu, Praga este capitala europeană care din punct de vedere spaţial este cel mai central poziţionată, în acelaşi timp Frankfurt este situat aproape de marile oraşe europene, iar Luxemburg-ul câştigă puncte la capitolul metropolitan.
Bruxelles-ul a dezvoltat de ani de zile o adevărată comunitate a actorilor europeni pe care am schiţat-o recent în Harta Bruxelles-ului european. E aproape imposibil de schimbat capitala comunitară, iar dacă s-ar merge în această direcţie costurile sunt greu de justificat. Deja Strasbourg-ul are conotaţii exotice pentru Parlamentul European.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 23 mai 2010
2014 EP elections via a European public sphere
Successful European integration requires more than the implementation of efficient institutions and the harmonization of national and European policy making. It also involves processes of communication and the appearance of public sphere that allows citizens to get involved in public debates about European politics.
Public sphere?
The idea of the public sphere can be traced back to ancient Greece. In ancient Greece, the polis-oikos division existed. Political life took place in the polis; the public sphere existed as a realm of discussion and common action. Citizens were free of productive labor, but their status depended on their role as the head of the oikos, or household. The Greek public sphere was the sphere of freedom and permanence, where distinction and excellence were possible. Nowadays we speak about a public sphere as a social area in which private citizens come together to discuss matters of common concern. In the public sphere a public opinion will eventually be formed.
A public sphere began to emerge in the 18th century through the growth of coffee houses, literary and other societies, voluntary associations, and the growth of the press. Public conversations continue to be most important medium for the development of public knowledge, values, interpretations and self-understanding for change and innovation. Mass media play an essential role in the process of creation of modern public sphere, citizens depend on the media’s information in order to establish their opinion and construct public discourses.
Current discussions
Debates on public spheres mostly concern whether the European Union has its own public sphere or not and whether it is possible to talk about a pan-European public sphere independent of individual states or a European public sphere as a result of the Europeanization of the national public spheres.
The growing interests in the EU might also be fostered precisely out of the lack of transparency and accountability of the system. Empirically, we observe that citizens today can find more discussions of EU matters in quality newspapers than 20 years ago following the increase of competencies of the EU.
According to the relevant authors, a pan-European public sphere requires the existence of a common language in which EU citizens can communicate with one another, the existence of mass media with EU-wide reach and the existence of uniform journalistic and media culture in all EU states.
A communicative space (or spaces) in which relatively unconstrained debate can take place is a vital ground for democracy. It has become increasingly relevant to discuss whether there could be a European public sphere. Traditionally, political theory and media theory have conceived of communicative spaces and public spheres in terms of what goes on inside nation states.
The introduction of EURO has introduced a symbol of Europeans into the everyday lives of a wide audience, and therefore the argument concerning the public’s detachment from European policies may no longer be as valid as it used to be.
Public Sphere and the media
The mass media are the institutionalised forum of debate. According to a Eurobarometer survey sixty-six per cent of the citizens in Europe get their political information from the media. So basically: voters are impressed and influenced by the media. At the same time the media - not only the European ones, the international, the national media as well - see the EU as a political identity, a political structure.
National media organizations devote rather limited resources to their news infrastructure in Brussels, and Brussels correspondents face tough competition with other foreign correspondents.
The media play an important role in the Europeanization of the public sphere, but news coverage is strongly bound to the national and international information sources and news-generating events, neglecting European politics.
So what now?
The existence of a pan-European public sphere is rejected by the majority of relevant authors. The public sphere remains an ideal, but it becomes a contingent product of the evolution of communicative action, rather than its basis. The public sphere is a precondition for realising popular sovereignty, because, in principle, it entitles everybody to speak without any limitations. The EU cannot continue its integration process without appealing to the consensus of its citizens. It is a must to link the institutional structure and decision-making process with active involvement, acceptance and legitimacy among citizens.
For example, when we talk about elections, we talk about candidates. At the moment we can see that the political parties in Europe have candidates and most of them manifestos – very good, very clever, full of excellent ideas - but there are not too many European faces, or personalities, who can promote these manifestos to the European voters. Maybe this is the weakness of the European system. Currently, European party groups cannot be considered as political parties, because the European Parliament elections are done at the national level, with a little bit of help from their Brussels-centre.
Maybe now is the time for Europe’s political leaders to start to think about the European elections in 2014. We need to have European leaders who can campaign for two or three years, similar to the American model. And why should we not take inspiration from our transatlantic neighbours? Voters will connect better with European politicians if we have leaders that can give a face to the campaign. And why not organise an internal competition within each European party group to determine its leadership? At least then the citizens will connect more with the European political dimension, and might even learn more about institutions and everything that goes on here in Brussels. But above all it would be wonderful to vote for a person rather than a party group, because by the time the voters are able to understand all the technical information involved, it will be too late.
Dr. Dan LUCA / Brussels
Public sphere?
The idea of the public sphere can be traced back to ancient Greece. In ancient Greece, the polis-oikos division existed. Political life took place in the polis; the public sphere existed as a realm of discussion and common action. Citizens were free of productive labor, but their status depended on their role as the head of the oikos, or household. The Greek public sphere was the sphere of freedom and permanence, where distinction and excellence were possible. Nowadays we speak about a public sphere as a social area in which private citizens come together to discuss matters of common concern. In the public sphere a public opinion will eventually be formed.
A public sphere began to emerge in the 18th century through the growth of coffee houses, literary and other societies, voluntary associations, and the growth of the press. Public conversations continue to be most important medium for the development of public knowledge, values, interpretations and self-understanding for change and innovation. Mass media play an essential role in the process of creation of modern public sphere, citizens depend on the media’s information in order to establish their opinion and construct public discourses.
Current discussions
Debates on public spheres mostly concern whether the European Union has its own public sphere or not and whether it is possible to talk about a pan-European public sphere independent of individual states or a European public sphere as a result of the Europeanization of the national public spheres.
The growing interests in the EU might also be fostered precisely out of the lack of transparency and accountability of the system. Empirically, we observe that citizens today can find more discussions of EU matters in quality newspapers than 20 years ago following the increase of competencies of the EU.
According to the relevant authors, a pan-European public sphere requires the existence of a common language in which EU citizens can communicate with one another, the existence of mass media with EU-wide reach and the existence of uniform journalistic and media culture in all EU states.
A communicative space (or spaces) in which relatively unconstrained debate can take place is a vital ground for democracy. It has become increasingly relevant to discuss whether there could be a European public sphere. Traditionally, political theory and media theory have conceived of communicative spaces and public spheres in terms of what goes on inside nation states.
The introduction of EURO has introduced a symbol of Europeans into the everyday lives of a wide audience, and therefore the argument concerning the public’s detachment from European policies may no longer be as valid as it used to be.
Public Sphere and the media
The mass media are the institutionalised forum of debate. According to a Eurobarometer survey sixty-six per cent of the citizens in Europe get their political information from the media. So basically: voters are impressed and influenced by the media. At the same time the media - not only the European ones, the international, the national media as well - see the EU as a political identity, a political structure.
National media organizations devote rather limited resources to their news infrastructure in Brussels, and Brussels correspondents face tough competition with other foreign correspondents.
The media play an important role in the Europeanization of the public sphere, but news coverage is strongly bound to the national and international information sources and news-generating events, neglecting European politics.
So what now?
The existence of a pan-European public sphere is rejected by the majority of relevant authors. The public sphere remains an ideal, but it becomes a contingent product of the evolution of communicative action, rather than its basis. The public sphere is a precondition for realising popular sovereignty, because, in principle, it entitles everybody to speak without any limitations. The EU cannot continue its integration process without appealing to the consensus of its citizens. It is a must to link the institutional structure and decision-making process with active involvement, acceptance and legitimacy among citizens.
For example, when we talk about elections, we talk about candidates. At the moment we can see that the political parties in Europe have candidates and most of them manifestos – very good, very clever, full of excellent ideas - but there are not too many European faces, or personalities, who can promote these manifestos to the European voters. Maybe this is the weakness of the European system. Currently, European party groups cannot be considered as political parties, because the European Parliament elections are done at the national level, with a little bit of help from their Brussels-centre.
Maybe now is the time for Europe’s political leaders to start to think about the European elections in 2014. We need to have European leaders who can campaign for two or three years, similar to the American model. And why should we not take inspiration from our transatlantic neighbours? Voters will connect better with European politicians if we have leaders that can give a face to the campaign. And why not organise an internal competition within each European party group to determine its leadership? At least then the citizens will connect more with the European political dimension, and might even learn more about institutions and everything that goes on here in Brussels. But above all it would be wonderful to vote for a person rather than a party group, because by the time the voters are able to understand all the technical information involved, it will be too late.
Dr. Dan LUCA / Brussels
vineri, 21 mai 2010
Management omenesc
Într-o lume marcată de fuga continuă după obţinerea cât mai rapidă a beneficiilor, fie ele financiare, sau de altă natură, se întâmplă de multe ori să se uite de partea umană a activităţilor profesionale zilnice.
Se simte nevoia unei evoluţii în management, şi trebuie să se acorde o atenţie mai mare managementului resurselor umane. Dincolo de toate sloganele pompoase gândite ca să-i încurajeze pe angajaţi şi să-i pună într-o lumină bună pe angajatori, practic, nu doar teoretic, resursele umane sunt adevărata bază a succesului şi trebuie să fie tratate cu adevărat “omenesc”.
Brand-ul este clădit cu ajutorul oamenilor. Un bun angajator este cel care înţelege că poate reuşi acest lucru punând cărămidă peste cărămidă în construirea unei bune relaţii între angajaţi, schimbând perspectiva asupra muncii într-un mod pozitiv, la toate acestea adăugând ingredientele necesare pentru crearea unei atmosfere de lucru relaxante şi lipsită de stres pentru oamenii lui.
Dan LUCA / Bruxelles
Se simte nevoia unei evoluţii în management, şi trebuie să se acorde o atenţie mai mare managementului resurselor umane. Dincolo de toate sloganele pompoase gândite ca să-i încurajeze pe angajaţi şi să-i pună într-o lumină bună pe angajatori, practic, nu doar teoretic, resursele umane sunt adevărata bază a succesului şi trebuie să fie tratate cu adevărat “omenesc”.
Brand-ul este clădit cu ajutorul oamenilor. Un bun angajator este cel care înţelege că poate reuşi acest lucru punând cărămidă peste cărămidă în construirea unei bune relaţii între angajaţi, schimbând perspectiva asupra muncii într-un mod pozitiv, la toate acestea adăugând ingredientele necesare pentru crearea unei atmosfere de lucru relaxante şi lipsită de stres pentru oamenii lui.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 19 mai 2010
Contextul licitaţiilor de la Bruxelles
Comunicaţiile electronice au devenit un domeniu indispensabil al activităţii instituţiilor europene, deci există o mare “cerere” în domeniu. IT-ul constituie, de altfel, unul din domeniile în care companiile româneşti de specialitate sunt într-adevăr competitive, la acelaşi nivel cu companiile similare din străinătate.
Pe aceasta se bazează deputatul european Mircea Paşcu în recenta solicitare a procentajului de firme româneşti selectate cu succes ca partener de bază ("Lead Partner") în contractele cadru de profil ale Comisiei Europene, în perioada ianuarie 2007 - aprilie 2010. De multe ori “caietele de sarcini” de licitaţii europene sunt predestinate, europarlamentarii jucând un rol important de deschizători de drum pentru ca evaluarea să fie corectă şi adaptată contextului aderării României la UE în anul 2007.
României îi lipsesc demersurile concrete pentru a-şi creşte vizibilitatea. Avem reprezentanţi la nivel comunitar, trebuie însă să nu uităm să ne şi reprezentăm interesele naţionale.
Sper ca iniţiativa domnului Paşcu să încurajeze şi alte acţiuni pe acelaşi palier.
Dan LUCA / Bruxelles
Pe aceasta se bazează deputatul european Mircea Paşcu în recenta solicitare a procentajului de firme româneşti selectate cu succes ca partener de bază ("Lead Partner") în contractele cadru de profil ale Comisiei Europene, în perioada ianuarie 2007 - aprilie 2010. De multe ori “caietele de sarcini” de licitaţii europene sunt predestinate, europarlamentarii jucând un rol important de deschizători de drum pentru ca evaluarea să fie corectă şi adaptată contextului aderării României la UE în anul 2007.
României îi lipsesc demersurile concrete pentru a-şi creşte vizibilitatea. Avem reprezentanţi la nivel comunitar, trebuie însă să nu uităm să ne şi reprezentăm interesele naţionale.
Sper ca iniţiativa domnului Paşcu să încurajeze şi alte acţiuni pe acelaşi palier.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 18 mai 2010
Comunicarea cercetării europene
Comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, spunea recent într-un interviu realizat de Euractiv, că în Europa se realizează cercetări “minunate”, însă din păcate acestea nu sunt comunicate publicului. Este foarte adevărat că oamenii de ştiinţă, nu că nu ştiu comunica, însă menirea lor este alta. Ei îşi fac meseria şi îi lasă pe cei care ştiu să comunice, să o facă pentru public.
Recent, prin publicarea cărţii “Dilemele comunicării Uniunii Europene”, am atins şi subiectul comunicării cercetării. “Important este ca accesul pe o anumită piaţă, mai precis pe a cincea dimensiune a pieţei, circulaţia informaţiilor, să fie liber şi să respecte regulile înscrise în politica de comunicare a Comisiei Europene: transparenţă, accesibilitate, incluziune, multilingvism şi diversitate culturală”, spunea Radu Şerban unul dintre autori.
În aceeaşi carte, Alexandra Gurău, a contribuit cu un articol interesant dedicat comunicării cercetării la nivel european, în care îşi propune să ofere informaţii despre eforturile întreprinse de autorităţile româneşti pentru racordarea la priorităţile specifice ariei europene de cercetare şi inovare, precum şi despre cercetarea la nivel comunitar şi comunicarea ei.
Propunerea pentru un PC8 (Program Cadru de Cecetare 2013-2010), care ar viza simplificarea demersurilor de obţinere a fondurilor europene pentru cercetare, ar contura totodată mult mai bine pentru cetăţeni ceea ce înseamnă cercetarea europeană, motorul economiei.
Dan LUCA / Bruxelles
Recent, prin publicarea cărţii “Dilemele comunicării Uniunii Europene”, am atins şi subiectul comunicării cercetării. “Important este ca accesul pe o anumită piaţă, mai precis pe a cincea dimensiune a pieţei, circulaţia informaţiilor, să fie liber şi să respecte regulile înscrise în politica de comunicare a Comisiei Europene: transparenţă, accesibilitate, incluziune, multilingvism şi diversitate culturală”, spunea Radu Şerban unul dintre autori.
În aceeaşi carte, Alexandra Gurău, a contribuit cu un articol interesant dedicat comunicării cercetării la nivel european, în care îşi propune să ofere informaţii despre eforturile întreprinse de autorităţile româneşti pentru racordarea la priorităţile specifice ariei europene de cercetare şi inovare, precum şi despre cercetarea la nivel comunitar şi comunicarea ei.
Propunerea pentru un PC8 (Program Cadru de Cecetare 2013-2010), care ar viza simplificarea demersurilor de obţinere a fondurilor europene pentru cercetare, ar contura totodată mult mai bine pentru cetăţeni ceea ce înseamnă cercetarea europeană, motorul economiei.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 15 mai 2010
Sensurile unei identităţi româneşti
Faptul că despre Diaspora românească încep să apară studii academice este benefic. Ceea ce a realizat Carmen Banţa prin lansarea recentă a “Studiului de caz – Migraţia românilor în Belgia (Bruxelles)” este o confirmare că există o dinamică contemporană pe care noi, românii, dorim să o înţelegem.
În februarie 2008 lansam un mesaj românilor din România, accentuând faptul că experienţa noastră, a celor din Bruxelles, din Belgia sau din alte zone din afara teritoriului Statului român, poate să aibă un impact pozitiv în politica românească. Acesta este motivul principal pentru care am decis să constituim o organizaţie politică românească. Diaspora românească nu constituie o problemă, ea ne ajută să înţelegem mai bine România contemporană, iar studiu prezentat în iunie 2008 făcea chiar un prim link între diaspora românească şi politicile europene.
Acum câteva constatări interesante din cartea doamnei Banţa:
“Dacă până în 1989 migraţia era privită ca un fenomen negativ, în prezent, România îşi reconsideră atitudinea şi acceptă aprecierea susţinută de multe alte state europene, conform căreia, printr-o migraţie controlată, se poate acţiona pozitiv asupra unor realităţi precum scăderea demografică sau cea economică”.
“În prezent, statul belgian nu recunoaşte oficial, ca minoritate etnică, comunitatea românilor cu toate că de-a lungul timpurilor, aceasta s-a individualizat, păstrându-şi însă identitatea naţională. Părerea noastră este că într-o ţară destul de tolerantă, a cărei capitală cosmopolită creează multe oportunităţi, românii, prin numărul suficient de mare şi prin acţiunile pe care le întreprind în toate forurile şi pe toate palierele sociale, ar putea fi considerată, statutar, minoritate etnică”.
“În Belgia, românii sunt pe locul doi, ca forţă de muncă în construcţii, după polonezi, iar femeile sunt căutate pentru nettoyage şi baby-sitter”.
Aşa cum zicea autoarea şi în “Concluzii”, sperăm să se continue această cercetare interdisciplinară despre comunitatea românilor din Bruxelles.
Recomand celor interesaţi două direcţii de abordare.
Prima, cea în care Diaspora românească se implică politic şi responsabil atât în ţara de adopţie – Belgia, cât şi în politica românească.
A doua posibilă dezvoltare este o analiză a Diasporei româneşti (foarte atipică, desigur) a Bruxelles-ului european. Şi normal, interferenţa dintre cele două “comunităţi” româneşti din Bruxelles este de asemnea foarte interesant de urmărit.
Dan LUCA / Bruxelles
În februarie 2008 lansam un mesaj românilor din România, accentuând faptul că experienţa noastră, a celor din Bruxelles, din Belgia sau din alte zone din afara teritoriului Statului român, poate să aibă un impact pozitiv în politica românească. Acesta este motivul principal pentru care am decis să constituim o organizaţie politică românească. Diaspora românească nu constituie o problemă, ea ne ajută să înţelegem mai bine România contemporană, iar studiu prezentat în iunie 2008 făcea chiar un prim link între diaspora românească şi politicile europene.
Acum câteva constatări interesante din cartea doamnei Banţa:
“Dacă până în 1989 migraţia era privită ca un fenomen negativ, în prezent, România îşi reconsideră atitudinea şi acceptă aprecierea susţinută de multe alte state europene, conform căreia, printr-o migraţie controlată, se poate acţiona pozitiv asupra unor realităţi precum scăderea demografică sau cea economică”.
“În prezent, statul belgian nu recunoaşte oficial, ca minoritate etnică, comunitatea românilor cu toate că de-a lungul timpurilor, aceasta s-a individualizat, păstrându-şi însă identitatea naţională. Părerea noastră este că într-o ţară destul de tolerantă, a cărei capitală cosmopolită creează multe oportunităţi, românii, prin numărul suficient de mare şi prin acţiunile pe care le întreprind în toate forurile şi pe toate palierele sociale, ar putea fi considerată, statutar, minoritate etnică”.
“În Belgia, românii sunt pe locul doi, ca forţă de muncă în construcţii, după polonezi, iar femeile sunt căutate pentru nettoyage şi baby-sitter”.
Aşa cum zicea autoarea şi în “Concluzii”, sperăm să se continue această cercetare interdisciplinară despre comunitatea românilor din Bruxelles.
Recomand celor interesaţi două direcţii de abordare.
Prima, cea în care Diaspora românească se implică politic şi responsabil atât în ţara de adopţie – Belgia, cât şi în politica românească.
A doua posibilă dezvoltare este o analiză a Diasporei româneşti (foarte atipică, desigur) a Bruxelles-ului european. Şi normal, interferenţa dintre cele două “comunităţi” româneşti din Bruxelles este de asemnea foarte interesant de urmărit.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 12 mai 2010
Clujul european
Este salutară intenţia Clujului de a intra în cursa pentru capitala culturală europeană în 2020. E vorba de vizibilitate şi de conectare cu Europa. Asta intenţionăm sã realizãm şi noi, prin Casa Europei, încă din 1996.
Sibiul a reuşit să obţină aceast “premiu” în 2007. Se poate concura însă şi pentru un titlu de “capitală verde europeană”, titlu deţinut în prezent de oraşul Stockholm, iar pentru 2011, de Hamburg.
Dacă ne gândim bine, Clujul ar fi putut candida şi pentru a fi “Capitala Europeană a Tineretului” în 2012, singurul oraş din România care a încercat a fost… Petrila.
Pregătirea candidaturii Clujului pentru marele premiu creşte viteza de dezvoltare a oraşului, mobilizează resurse, dar cum spunea şi primarul oraşului “în cazul în care oraşul va fi desemnat Capitala culturală europeană, turismul cultural ar putea creşte cu o mie la sută”.
Dan LUCA / Bruxelles
Sibiul a reuşit să obţină aceast “premiu” în 2007. Se poate concura însă şi pentru un titlu de “capitală verde europeană”, titlu deţinut în prezent de oraşul Stockholm, iar pentru 2011, de Hamburg.
Dacă ne gândim bine, Clujul ar fi putut candida şi pentru a fi “Capitala Europeană a Tineretului” în 2012, singurul oraş din România care a încercat a fost… Petrila.
Pregătirea candidaturii Clujului pentru marele premiu creşte viteza de dezvoltare a oraşului, mobilizează resurse, dar cum spunea şi primarul oraşului “în cazul în care oraşul va fi desemnat Capitala culturală europeană, turismul cultural ar putea creşte cu o mie la sută”.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 11 mai 2010
Snagov 2 pentru integrarea României în UE
În declaraţia semnată în 21 iunie 1995 la Snagov, reprezentanţii tuturor partidelor politice de la acea vreme din România, îşi exprimau expres intenţia de a sprijini integrarea europeană. Şi asta s-a şi întâmplat. Solicitarea trimisă de România către Uniunea Europeană prin care îşi prezenta candidatura de a deveni membră a comunităţii, însoţită de Declaraţia de la Snagov, a reprezentat un pas uriaş pe drumul aderării la UE.
Ca mecanismele să se structureze în România – avem nevoie de eficienţă pentru a face faţă acum aşteptărilor ca stat membru. Evoluţia României în afacerile comunitare se simte, însă nu suficient.
Cred ca este momentul să ne gândim la un fel de “Snagov 2” în care România să se pregătească pentru adevărata integrare în UE. Avem nevoie de abordări mult mai realiste şi consistente ale dimensiunii europene, de optimizarea relaţiilor între structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară. Mă refer aici la co-ordonarea lobby-ului românesc, la consolidarea imaginii de ţară şi a prezenţei româneşti în spaţiul european.
Dan LUCA / Bruxelles
Ca mecanismele să se structureze în România – avem nevoie de eficienţă pentru a face faţă acum aşteptărilor ca stat membru. Evoluţia României în afacerile comunitare se simte, însă nu suficient.
Cred ca este momentul să ne gândim la un fel de “Snagov 2” în care România să se pregătească pentru adevărata integrare în UE. Avem nevoie de abordări mult mai realiste şi consistente ale dimensiunii europene, de optimizarea relaţiilor între structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară. Mă refer aici la co-ordonarea lobby-ului românesc, la consolidarea imaginii de ţară şi a prezenţei româneşti în spaţiul european.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 10 mai 2010
Viitorul Stângii în Europa
E bine că activitatea fundaţiilor politice europene începe să prindă contur şi vizibilitate. Acum câteva zile am asistat la un eveniment al Fundaţiei Europene pentru Studii Progresiste, prilejuit de lansare a cărţii “Viitorul Stângii - Viziunea liderilor asupra viitorului Europei”.
Este deja de notorietate că 2009 a însemnat un punct de cotitură pentru social-democraţii din Europa, iar cei prezenţi la dezbatere au încercat să identifice cauzele acestui declin în sprijinul public. Totul pentru a se pregăti noua abordare a social-democraţiei europene, care poate să ducă la victorie în 2014.
Mi-a plăcut intervenţia fostului Cancelar al Austriei, Alfred Gusenbauer, cel care a dat semnale puternice despre necesitatea unei Uniuni Europene politice, care să controleze mecanismele pentru a combate criza, inclusiv cea financiară. Tot el sugera ca liderii social-democraţi să încerce să facă politica mai atractivă: “Dacă suntem prea serioşi, plictisitori pentru asistenţă, nu vom reuşi să strage aderanţi care să ni se alăture în mişcarea noastră. Ideologia şi dezbaterile sunt importante, dar să umanizăm apoi implicarea”.
Parlamentarii europeni prezenţi la dezbatere s-au arătat încrezători în valorile social-democraţiei, dar au sublimiat că pentru a reveni din nou Stânga la putere în UE e nevoie de campanii interne în partide şi de o strategie mai bună de comunicare.
Zita Gurnai, Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Socialiştilor Europeni sugera astfel de dezbateri şi în alte ţări europene, printre care şi România. Cred că această invitaţie este folositoare peisajului politic românesc, prea închistat între reformele efemere ale miniştrilor de scurt metraj şi incapacitatea de a înţelege exact rolul pe care poate să-l joace România ca ţară membră UE.
Dan LUCA / Bruxelles
Este deja de notorietate că 2009 a însemnat un punct de cotitură pentru social-democraţii din Europa, iar cei prezenţi la dezbatere au încercat să identifice cauzele acestui declin în sprijinul public. Totul pentru a se pregăti noua abordare a social-democraţiei europene, care poate să ducă la victorie în 2014.
Mi-a plăcut intervenţia fostului Cancelar al Austriei, Alfred Gusenbauer, cel care a dat semnale puternice despre necesitatea unei Uniuni Europene politice, care să controleze mecanismele pentru a combate criza, inclusiv cea financiară. Tot el sugera ca liderii social-democraţi să încerce să facă politica mai atractivă: “Dacă suntem prea serioşi, plictisitori pentru asistenţă, nu vom reuşi să strage aderanţi care să ni se alăture în mişcarea noastră. Ideologia şi dezbaterile sunt importante, dar să umanizăm apoi implicarea”.
Parlamentarii europeni prezenţi la dezbatere s-au arătat încrezători în valorile social-democraţiei, dar au sublimiat că pentru a reveni din nou Stânga la putere în UE e nevoie de campanii interne în partide şi de o strategie mai bună de comunicare.
Zita Gurnai, Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Socialiştilor Europeni sugera astfel de dezbateri şi în alte ţări europene, printre care şi România. Cred că această invitaţie este folositoare peisajului politic românesc, prea închistat între reformele efemere ale miniştrilor de scurt metraj şi incapacitatea de a înţelege exact rolul pe care poate să-l joace România ca ţară membră UE.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 7 mai 2010
Guvern. Guvernare. Guvernanţă.
Foarte interesant articolul Monicăi Munteanu despre “Guvernanţa europeană şi dinamica formulării politicilor publice în România”. Guvernanţa reprezintă o alternativă la acţiunea guvernamentală, bazată pe existenţa unor serii de parteneriate, care în urma negocierilor pe care acestea le poartă reuşesc să îndeplinească condiţiile necesare existenţei unei democraţii participative.
Fie că este vorba de parteneriate sociale (guvern – patronate – sindicate), parteneriate de genul public – privat (structuri de stat – mediul de afaceri) sau parteneriate civice (autorităţi publice – societate civilă), guvernanţa asigură astfel dispersarea autorităţii şi garantarea legitimităţii într-o lume democratică.
Dacă privim acest principiu la nivel comunitar, există încă din anul 1998 un cadru politic şi instituţional, care prin intermediul politicilor de cooperare permite oricărui cetăţean, din toate statele membre UE, participarea la luarea deciziei europene.
Dan LUCA / Bruxelles
Fie că este vorba de parteneriate sociale (guvern – patronate – sindicate), parteneriate de genul public – privat (structuri de stat – mediul de afaceri) sau parteneriate civice (autorităţi publice – societate civilă), guvernanţa asigură astfel dispersarea autorităţii şi garantarea legitimităţii într-o lume democratică.
Dacă privim acest principiu la nivel comunitar, există încă din anul 1998 un cadru politic şi instituţional, care prin intermediul politicilor de cooperare permite oricărui cetăţean, din toate statele membre UE, participarea la luarea deciziei europene.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 5 mai 2010
30.000 şi blog deschis
30.000 de cititori au accesat blogul Casei Europei şi cred că se poate trece la “nivelul următor”.
Încă de la începutul blogului, în septembrie 2007, subliniam intenţia să publicăm articole şi opinii despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de shimbările europene contemporane.
Recent Mădălina Sişu menţiona într-un articol: Unde se plasează comunicarea actorilor români din spaţiul public european? Dacă ar fi să rămânem în metafora “satului”, actorii români din spaţiul public european sunt, încă, la marginea “sătucului” Bruxelles. Nu sunt prea mulţi euro-deputaţii români care au bloguri personale şi sunt şi mai puţini cei care se regăsesc în reţelele mediei sociale, însă numărul lor e în creştere. Iar în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi actori români, prezenţa lor în spaţiul public european, determinate de comunicare, este foarte redusă (n.a.: blogul “Casa Europei” este o excepţie notabilă, mai ales că, pe lângă rolul comunicaţional, joacă şi un excepţional rol educativ).
Da! – publicaţiile care doresc să utilizeze părţi din conţinutul blogului Casei Europei sunt încurajate să o facă, doar îi rog să menţioneze sursa. Am lansat blogul pentru a comunica şi pentru a aduce mai multă informaţie românilor despre realităţile Bruxelles-ului european în context românesc.
Există multe articole şi studii care leagă România de Uniunea Europeană, informaţii despre comunicarea europeană şi poziţionarea ţării noastre în mecanismul comunitar. Dacă dispuneţi de astfel de materiale şi doriţi să le daţi mai mare vizibilitate vă sugerez să mi trimiteţi pe adresa info@casaeuropei.com şi eu voi încerca să le pun în valaore prin intermediul blogului şi a Newsletter-ului trimis către aproximativ 5.000 de adrese.
Blogul Casei Europei este deschis!
Anul trecut, cantitatea de informaţie strânsă pe blog mi-a dat ideea de a încerca o proiecţie din “lumea Web 2.0” în cea “serioasă”, a cărţilor de specialitate. Cu siguranţă nu puteam să acopăr un sector atât de larg – ca cel al comunicării europene - fără ajutorul altor români care se preocupă de aceastã problematică, de multe ori indirect sau fără o prioritate anume în activitatea lor. Am invitat românii din Bruxelles să îşi exprime părerea prin articole de câteva pagini fiecare, dar am invitat şi români care trăiesc în România, la Bucureşti sau Cluj, să ne prezinte viziunea lor. O contribuţie remarcabilă este şi a unor experţi români care îşi desfăşoară activitatea în prezent la Londra, Washington, Atlanta sau Ottawa. Şi astfel s-a născut cartea “Dilemele comunicării Uniunii Europene”.
Dacă ideea acestui “blog deschis” prinde putem să realizăm şi alte proiecte de impact împreună.
Vă mulţumesc şi vă aştept mesajele!
Dan LUCA / Bruxelles
Încă de la începutul blogului, în septembrie 2007, subliniam intenţia să publicăm articole şi opinii despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de shimbările europene contemporane.
Recent Mădălina Sişu menţiona într-un articol: Unde se plasează comunicarea actorilor români din spaţiul public european? Dacă ar fi să rămânem în metafora “satului”, actorii români din spaţiul public european sunt, încă, la marginea “sătucului” Bruxelles. Nu sunt prea mulţi euro-deputaţii români care au bloguri personale şi sunt şi mai puţini cei care se regăsesc în reţelele mediei sociale, însă numărul lor e în creştere. Iar în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi actori români, prezenţa lor în spaţiul public european, determinate de comunicare, este foarte redusă (n.a.: blogul “Casa Europei” este o excepţie notabilă, mai ales că, pe lângă rolul comunicaţional, joacă şi un excepţional rol educativ).
Da! – publicaţiile care doresc să utilizeze părţi din conţinutul blogului Casei Europei sunt încurajate să o facă, doar îi rog să menţioneze sursa. Am lansat blogul pentru a comunica şi pentru a aduce mai multă informaţie românilor despre realităţile Bruxelles-ului european în context românesc.
Există multe articole şi studii care leagă România de Uniunea Europeană, informaţii despre comunicarea europeană şi poziţionarea ţării noastre în mecanismul comunitar. Dacă dispuneţi de astfel de materiale şi doriţi să le daţi mai mare vizibilitate vă sugerez să mi trimiteţi pe adresa info@casaeuropei.com şi eu voi încerca să le pun în valaore prin intermediul blogului şi a Newsletter-ului trimis către aproximativ 5.000 de adrese.
Blogul Casei Europei este deschis!
Anul trecut, cantitatea de informaţie strânsă pe blog mi-a dat ideea de a încerca o proiecţie din “lumea Web 2.0” în cea “serioasă”, a cărţilor de specialitate. Cu siguranţă nu puteam să acopăr un sector atât de larg – ca cel al comunicării europene - fără ajutorul altor români care se preocupă de aceastã problematică, de multe ori indirect sau fără o prioritate anume în activitatea lor. Am invitat românii din Bruxelles să îşi exprime părerea prin articole de câteva pagini fiecare, dar am invitat şi români care trăiesc în România, la Bucureşti sau Cluj, să ne prezinte viziunea lor. O contribuţie remarcabilă este şi a unor experţi români care îşi desfăşoară activitatea în prezent la Londra, Washington, Atlanta sau Ottawa. Şi astfel s-a născut cartea “Dilemele comunicării Uniunii Europene”.
Dacă ideea acestui “blog deschis” prinde putem să realizăm şi alte proiecte de impact împreună.
Vă mulţumesc şi vă aştept mesajele!
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 4 mai 2010
Interactivitate şi predictibilitate
Euroconferinţa – un eveniment anual dedicat în special asociaţiilor europene şi rolului pe care acestea îl joacă în Bruxelles-ul european – a ajuns la a 10-a ediţie. Am asistat la ultimele 8 evenimente şi de fiecare dată îmi face mare plăcere să particip la astfel de dezbateri.
Retrospectiv vorbind, “viteza de reacţie a grupurilor de interese la dinamica legislativă comunitară s-a îmbunătăţit simţitor în ultimii 10 ani”, a fost ceea ce mulţi subliniau în timpul evenimentului. Secretariatele de la Bruxelles îşi joacă paternic rolul de filtru informativ, protejând membrii de “jungla informativă comunitară”. Prezenţa la Bruxelles a Secretariatului dă mandat acestora pentru a face conexiunile necesare, utile în coaliţiile viitoare. “Interactivitatea” este cuvântul la modă – răspunsul rapid şi informal este ceea ce face Bruxelles-ul un loc unic.
Sectorul de afaceri european doreşte “predictibilitate legislativă” la nivel comunitar şi asta încearcă Comisia Europeană să ofere. Viziunea pe termen mediu şi lung este crucială în sectorul investiţiilor.
Multe companii, tratând superficial mecanismul de Bruxelles, au abordări extreme faţă de dinamica legislativă comunitară. Unele vor să schimbe în 2-3 zile totul şi nu înţeleg complexitatea sistemului. Altele sunt resemnate, considerând că efortul lor nu schimbă nimic.
Dan LUCA / Bruxelles
Retrospectiv vorbind, “viteza de reacţie a grupurilor de interese la dinamica legislativă comunitară s-a îmbunătăţit simţitor în ultimii 10 ani”, a fost ceea ce mulţi subliniau în timpul evenimentului. Secretariatele de la Bruxelles îşi joacă paternic rolul de filtru informativ, protejând membrii de “jungla informativă comunitară”. Prezenţa la Bruxelles a Secretariatului dă mandat acestora pentru a face conexiunile necesare, utile în coaliţiile viitoare. “Interactivitatea” este cuvântul la modă – răspunsul rapid şi informal este ceea ce face Bruxelles-ul un loc unic.
Sectorul de afaceri european doreşte “predictibilitate legislativă” la nivel comunitar şi asta încearcă Comisia Europeană să ofere. Viziunea pe termen mediu şi lung este crucială în sectorul investiţiilor.
Multe companii, tratând superficial mecanismul de Bruxelles, au abordări extreme faţă de dinamica legislativă comunitară. Unele vor să schimbe în 2-3 zile totul şi nu înţeleg complexitatea sistemului. Altele sunt resemnate, considerând că efortul lor nu schimbă nimic.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 3 mai 2010
Filozofia fondurilor europene
Pentru că au fost percepute corect, fondurile europene au ajutat Polonia să fie singura ţară cu creştere economică în 2009. Despre modelul de adaptare a administraţiilor la contextul comunitar am discutat deja în conferinţa din octombrie 2008.
Fostul ministru şi negociator Vasile Puşcaş rezuma recent modul în care România atrage fondurile europene - sume nu mai mari decât contribuţiile pe care le are la bugetul comunitar. “În România am privit aceste surse financiare ca fiind surse de asistenţă socială economică, nu de investiţii economice. Acum este vorba de proiecte de dezvoltare care au fondurile europene drept sursă de investiţii. Trebuie să gândim altfel, trebuie să ne schimbăm nu mentalitatea, ci cultura economică şi de piaţă”, sfătuieşte Vasile Puşcaş.
De asemenea, România are nevoie de afaceri gândite pe termen lung, bazate pe strategii sustenabile, urmate întocmai. În acelaşi interviu Vasile Puşcaş evidenţiază foarte bine încă un aspect, deloc de neglijat, cel al colaborării cu firmele de consultanţă, din păcate considerată o cheltuială suplimentară. Nu toţi aplicanţii la obţinerea acestor fonduri cunosc însă faptul că în marea lor majoritate aceste costuri sunt deductibile.
Cele doar 5 procente obţinute din fondurile europene puse la dispoziţia României, ar trebui să încurajeze posibilii beneficiari, chiar dacă procedura nu este prea uşoară. Este încurajator totuşi faptul că pe lângă autorităţile publice, încep şi băncile să înţeleagă cum funcţionează mecanismul.
Şi poate nu e rău să reamintesc, totul trebuie comunicat şi către cetăţeni.
Dan LUCA / Bruxelles
Fostul ministru şi negociator Vasile Puşcaş rezuma recent modul în care România atrage fondurile europene - sume nu mai mari decât contribuţiile pe care le are la bugetul comunitar. “În România am privit aceste surse financiare ca fiind surse de asistenţă socială economică, nu de investiţii economice. Acum este vorba de proiecte de dezvoltare care au fondurile europene drept sursă de investiţii. Trebuie să gândim altfel, trebuie să ne schimbăm nu mentalitatea, ci cultura economică şi de piaţă”, sfătuieşte Vasile Puşcaş.
De asemenea, România are nevoie de afaceri gândite pe termen lung, bazate pe strategii sustenabile, urmate întocmai. În acelaşi interviu Vasile Puşcaş evidenţiază foarte bine încă un aspect, deloc de neglijat, cel al colaborării cu firmele de consultanţă, din păcate considerată o cheltuială suplimentară. Nu toţi aplicanţii la obţinerea acestor fonduri cunosc însă faptul că în marea lor majoritate aceste costuri sunt deductibile.
Cele doar 5 procente obţinute din fondurile europene puse la dispoziţia României, ar trebui să încurajeze posibilii beneficiari, chiar dacă procedura nu este prea uşoară. Este încurajator totuşi faptul că pe lângă autorităţile publice, încep şi băncile să înţeleagă cum funcţionează mecanismul.
Şi poate nu e rău să reamintesc, totul trebuie comunicat şi către cetăţeni.
Dan LUCA / Bruxelles