O
surprizã placutã citind Foreign Policy. În topul anual al celor “100 de nume
din România care putem spune cã mișcã ţara în bine, cu puterea faptelor sau
ideilor”, apare și numele meu. Mã onoreazã aceastã nominalizare.
Mã
bucur cã idea noului programul guvernamental, lansat anul trecut,
și-a gãsit ecou, mãcar în presa româneascã.
Prezentarea
mea din Foreign Policy:
“Dan Luca,
directorul Institutului Euractiv din Bruxelles, flutura anul trecut o propunere
de program guvernamental de consolidare a expertizei în materie de politici
europene în administraţia românească, de la nivel naţional şi local – mai ales
că în 2019 vom deţine Preşedinţia UE. „Pentru a face faţă volumului de muncă la
nivel comunitar, România trebuie să-şi dubleze şi perfecţioneze rapid resursa
umană instituţională implicată în mecanismul de racordare a ţării la UE.
Aceasta se poate face doar prin lansarea unui nou program guvernamental,
asemănător cu cel lansat în anul 2002, în perioada de pre-aderare (al
euroconsilierilor). Pe de altă parte, România trebuie să-şi consolideze
reprezentarea sectorului privat românesc în polul legislativ Bruxelles. Având
în vedere particularităţile economiei româneşti, Guvernul român trebuie să se
implice în găsirea schemelor de co-finanţare. O soluţie, care pare la îndemână,
este modelul francez, care susţine financiar tinerii francezi în birourile de
lobby de la Bruxelles ale companiilor franceze. Este nevoie de o strategie
coerentă pentru ca românii să pătrundă în secretariatele celor 3.000 de
federaţii din Bruxelles, dar şi grupurile de lucru tematice specifice fiecărei
federaţii, pentru a avea o prezenţă mai solidă în procesul decizional al
acestor structuri."
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu