Dan LUCA – editorial în Fãclia: ”Cafea și Ctrl”

În editorialul de astăzi vorbesc despre muncă, bani și iluzia programului perfect.

 

---

Cât trebuie să muncești ca să trăiești bine? Întrebarea asta ar trebui pusă la intrarea în fiecare birou, lângă badge-ul de acces și cafeaua de la automat. Răspunsul scurt: depinde.

Modelul clasic, 9–17, este ca o pereche de pantofi comozi: nu te duc la podium, dar nici nu te lasă desculț. Îți plătești facturile, mai pui ceva deoparte, eventual îți permiți o vacanță în care răspunzi la emailuri „doar puțin”. E ok. Dar dacă întrebarea e „te îmbogățești?”, răspunsul e simplu: nu prea. Nu în ritmul ăsta.

Atunci cine se îmbogățește? Cei care nu prea respectă programul. Antreprenorii, investitorii, oamenii care au idei sau nervi tari. Sau noroc. Mult noroc.

Între timp, s-a mai întâmplat ceva interesant: salariile din Est au început să țină pasul, măcar din când în când, cu cele din Vest. România, de exemplu, a avut o creștere spectaculoasă în ultimele două decenii. Nu mai e chiar povestea aia clasică „noi muncim mult, ei câștigă mult”. Acum toată lumea muncește mult.

Problema e că programul standard nu se potrivește tuturor. Încearcă să-i spui unui artist să fie creativ între 9 și 17. Sau unui sportiv că poate performa doar în intervalul legal de muncă. Nu merge.

În anii 2000, munca de birou a devenit un fel de teatru: important era să fii acolo. Să te vadă cineva tastând. Ce faci, concret, era uneori secundar. A apărut arta subtilă de „a te face că lucrezi” — o competență neoficială, dar răspândită. Cursorul se mișca, lumea era liniștită.

Apoi a venit pandemia și a zis: „Hai să vedem dacă chiar trebuie să stați toți în același loc ca să păreți ocupați.” Și, surpriză, nu trebuia. Biroul s-a mutat acasă, pijamaua a devenit semi-uniformă de lucru, iar rezultatele au început să conteze mai mult decât prezența. Nu pentru toți, dar suficient cât să nu mai putem ignora schimbarea.

Astăzi, ai practic lumea într-o singură mână — telefonul. Poți să muncești, să investești, să înveți sau să pierzi vremea cu o eficiență impresionantă. Totul depinde de ce alegi să faci cu degetul mare.

Așa că, revenind: cât trebuie să muncești? Probabil destul cât să nu-ți faci griji zilnic pentru bani. Dar mai important decât „cât” devine „cum”. Poți munci 8 ore pe zi și să stagnezi sau poți munci diferit și să crești. Programul 9–17 nu e greșit — e doar… limitat.

Într-o lume în care rezultatele contează mai mult decât simpla prezență, iar oportunitățile sunt tot mai accesibile, „a trăi bine” nu mai înseamnă doar să muncești mult, ci să muncești inteligent.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Fără scuze”

Piața validează competența reală, nu diplomele sau intențiile declarate. Despre acest subiect în editorialul meu de astăzi.

 

---

Educația formală încă are un rol, dar nu mai e unul decisiv. Îți dă o bază, nu un avantaj real. Te învață să gândești într-un cadru. Nu să rezolvi problemele din afara lui. Iar lumea de azi funcționează, aproape complet, în afara acelui cadru.

 

La nivel de state, diferențele sunt clare. Sistemele educaționale produc diplome în masă, dar piața decide altceva. Țările care leagă educația de economie reală transformă mai eficient cunoașterea în productivitate. Restul produc calificări care se opresc la ușa pieței.

 

Diploma rămâne un filtru. Dar tot mai des e doar atât: un filtru. Nu mai garantează competență. Nici relevanță. Piața muncii s-a mutat pe altă logică. Contează ce poți face. Nu ce ai studiat cândva.

 

În același timp, accesul la informație a explodat. Nu ca excepție, ci ca infrastructură globală. Oricine are acces la aceleași resurse de învățare. Aceleași cursuri, aceleași explicații, aceleași exemple. Diferența nu mai este informația. Este ce faci cu ea.

Majoritatea oamenilor consumă informația, dar nu o transformă în abilitate. O „știu”, dar nu o pot livra. Și aici intervine ruptura reală.

 

Pentru că piața nu operează pe cunoaștere declarată. Nu pe intenții. Nu pe potențial. Piața validează sau invalidează.

 

Atât.

 

Concurența nu mai e locală. E globală, permanentă și invizibilă. Nu mai concurezi cu cei din jur. Concurezi cu oricine poate livra mai bine, mai rapid sau mai ieftin. Remote work a eliminat protecția geografică și a expus direct diferențele de execuție.

 

În acest sistem, piața nu întreabă ce știi. Piața întreabă ce poți produce. Și răspunde imediat: prin bani, prin contracte, prin oportunități sau prin absența lor.

Asta este realitatea brută.

 

Nu există validare morală. Nu există validare instituțională finală. Există doar validare economică.

 

Și ea este simplă, rece și constantă: dacă livrezi valoare, ești plătit. Dacă nu, ești ignorat.

 

Sistemul nu mai are nevoie să te oprească. Nu o face activ. Barierele clasice au fost înlocuite cu expunere totală. Totul este vizibil, comparabil, evaluat.

 

De cele mai multe ori, oamenii nu sunt respinși de sistem. Sunt respinși de piață. În tăcere. Fără explicații.

 

Și același lucru se vede și la scară mare: companiile, profesioniștii și chiar economiile întregi sunt validate sau invalidate continuu de piață, nu de diplome, nu de intenții, nu de structuri formale.

 

Realitatea e simplă. Piața te validează sau te ignoră. Nu există a treia opțiune.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Gibraltar”

Poziționarea strategică a Gibraltarului este deosebit de interesantă. Acest aspect a reieșit clar în urma recentei mele vizite, pe care o analizez în editorialul de astăzi.

---
Am vizitat recent Gibraltarul, un teritoriu minuscul pe hartă. Întins pe doar șase kilometri și având o frontieră terestră de un kilometru cu Spania, teritoriul în care trăiesc cei aproape 32.000 de locuitori ai Gibraltarului reflectă o identitate puternică, născută din îmbinarea rigoarei britanice cu ritmul cald al Sudului Spaniei.

Totul este dominat de Stânca Gibraltarului, care se ridică impunătoare și pare să supravegheze viața cotidiană, dar și activitățile cu valoare strategică. Urcușul în Upper Rock Nature Reserve răsplătește cu panorame care taie respirația: Marea Mediterană întâlnește aici Oceanul Atlantic.

Între aceste înălțimi trăiesc celebrele macaci Barbary, singurele maimuțe sălbatice din Europa, care au devenit rapid simboluri vii ale locului. Persistă gluma că atâta timp cât maimuțele rămân, Gibraltarul este britanic.

Coborând, descoperi St. Michael’s Cave, un univers subteran de stalactite și stalagmite, sculptat de natură de-a lungul mileniilor.

Importanța strategică a Gibraltarului nu s-a diminuat. Baza militară găzduiește unul dintre cele două submarine nucleare britanice, celălalt aflându-se în Scoția. Tunelurile care brăzdează stânca se întind pe zeci de kilometri, iar la suprafață orașul se desfășoară ca un labirint organic de străzi înguste, legate între ele fără un plan aparent, dar cu o logică proprie.

Un alt element care surprinde este Aeroportul Gibraltar. Cu doar câteva zboruri pe zi, pista este folosită de pietoni pentru majoritatea timpului, o situație rară în care traversezi un aeroport ca pe o simplă trecere de pietoni. Pentru mine, imaginea mi-a adus aminte de aeroportul din Cluj din anii ’80, cu puține curse zilnice și mult spațiu liber, unde se organizau chiar și curse de karting.

Viața cotidiană are și alte particularități. Se circulă pe dreapta — schimbare introdusă în 1945 după o serie de accidente. Plata se face în lire sterline, dar cardurile fac diferența aproape invizibilă; singura diferență notabilă este că meniurile sunt în lire, nu în euro. Trecerea frontierei, cu pașaportul în mână, este rapidă și relaxantă, iar engleza este omniprezentă, fără a fi ostentativă, ci doar funcțională.

Un detaliu care m-a fascinat a fost stadionul de fotbal. Într-un spațiu atât de limitat, fiecare decizie urbanistică se vede. Stadionul se află sus, aproape de stâncă, și îmi amintește de terenul CMC de lângă Belvedere, din secolul trecut: ingenios, adaptat spațiului, cu o logică practică care domină estetica.

Gibraltarul nu impresionează prin vastitate, ci prin densitate: densitate de istorie, de simboluri, de funcții. Este un exercițiu continuu de echilibru între natură și strategie militară, între influențe externe și identitate locală. Un loc care nu are nevoie de artificii ca să rămână memorabil, pentru că însăși proporția lui mică este ceea ce îl face uriaș în semnificație.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Relevanța”

Monopolurile asupra vizibilității nu mai reflectă realitatea actuală — această transformare este tema editorialului meu de astăzi.

...
Notorietatea a fost odinioară echivalentă cu autoritatea. În anii ’90, o simplă apariție la televiziunea națională confera instantaneu legitimitate. Vizibilitatea era interpretată ca expertiză; invitațiile în emisiuni sau citările în presă funcționau ca un certificat tacit de competență.

Astăzi, ecuația s-a schimbat radical. Notorietatea există, dar s-a fragmentat. Fiecare comunitate, fiecare domeniu, fiecare platformă are propriile vedete. Poți fi o autoritate incontestabilă într-un cerc restrâns și complet necunoscut în afara lui.

Această discrepanță capătă o relevanță tot mai mare. Multă vreme, sistemele erau închise: câteva instituții — televiziuni, universități, centre de putere — controlau vizibilitatea. Dacă intrai în circuit, notorietatea devenea stabilă și greu de contestat.

Epoca acestor monopoluri s-a încheiat. Globalizarea şi digitalul au schimbat regulile jocului. Comparația nu mai e locală sau națională, ci globală. Ideile și performanța circulă liber; reputația nu mai poate fi construită într-un spațiu izolat.

Popularitatea nu mai ține loc de competență. Vizibilitatea poate fi rapidă, spectaculoasă, virală, dar nu garantează valoarea. Diferența dintre notorietate și expertiză devine evidentă de îndată ce părăsești cercul în care ești cunoscut.

Schimbarea nu ține doar de social media; este structurală. Televiziunea nu mai deține scena centrală, iar instituțiile nu mai controlează legitimarea publică. Vizibilitatea circulă în multiple direcții, iar autoritatea trebuie demonstrată constant.

Notorietatea, în sine, nu este nici bună, nici deranjantă. Probleme apar atunci când este confundată cu competența. Într-o lume deschisă, diferența dintre cele două nu mai poate fi ascunsă.

A fi cunoscut nu mai e suficient. Este necesar să fii relevant.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Referendumul de la 14 ani”

În 1986 am participat la referendumul pentru dezarmare. Am vorbit despre acest subiect în editorialul meu de astăzi.

 

---

 

Acum aproape 40 de ani aveam 14 ani și eram, pentru o zi, votant. Nu oficial în sensul democratic al cuvântului, dar suficient încât să semnez într-un tabel și să contribui la rezultatul unanim al marelui referendum pentru dezarmare. Era 23 noiembrie 1986, iar noi, elevii de la Liceul Emil Racoviță, am mers la școală într-o duminică nu pentru ore, ci pentru a participa la momentul civic al epocii.

 

Ni se explica atunci că votul nostru va contribui la reducerea militarilor, a armamentului și a cheltuielilor militare cu 5% și va susține eforturile de pace la nivel internațional. În atmosfera Războiului Rece, mesajul suna solemn și foarte serios.

 

Secția de vot era organizată cu o eficiență remarcabilă: o foaie A4 cu un tabel de semnături și două coloane — una mare, foarte vizibilă, marcată DA, și una mai modestă, pentru NU. Sistemul era simplu și elegant. Toți semnam în coloana DA. Fără ezitări, fără surprize statistice. O formă timpurie de consens național.

 

Pentru noi, miza reală era să fim printre primii care semnează. Era un fel de reflex civic grăbit şi sugerat: să răspundem prompt chemării partidului. Așa că, la prima oră, am ajuns la școală, am luat stiloul și am semnat cu seriozitatea cu care un adolescent de 14 ani poate contribui la dezarmarea globală.

 

Ne uitam discret unii la alții înainte de semnătură, mai mult din reflex decât din îndoială. Procedura era clară, coloana potrivită era clară, iar rezultatul final era, de fapt, deja cunoscut de toată lumea.

 

Privind acum înapoi, scena are un aer aproape didactic: o sală de clasă, o foaie A4 și o generație de adolescenți contribuind disciplinat la pacea mondială cu câte o semnătură. Era modul nostru de a participa la marile echilibre strategice ale planetei.

 

Ironia este că astăzi, când auzim din nou despre bugete de apărare crescute, reînarmare și noi echilibre militare în Europa, îmi amintesc acea dimineață. Noi, la 14 ani, contribuiserăm deja la reducerea armamentului cu 5%. Cel puțin pe hârtie.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

NEW: Dan Luca Director at Rud Pedersen Public Affairs in Brussels

Starting in April 2026, I joined the Rud Pedersen Public Affairs team. Founded in 2003 in Sweden by Morten Rud Pedersen, it is now a leading European public affairs consultancy. It has 19 offices across Europe, with a strong presence in Brussels since 2017.

“We are thrilled to welcome Dan Luca to Rud Pedersen Brussels as Director. Dan joins us after an impressive 25-year career at Euractiv, most recently serving as Vice President Strategic Innovations. Over the years, he has developed remarkable expertise in EU affairs, strategic communications, business development, stakeholder relations and network-building in Brussels. His experience at the intersection of policy, media and advocacy is rare and incredibly valuable. Dan’s deep knowledge of the Brussels landscape and longstanding relationships across the EU affairs community will be a major strength for our team and for the organisations we support. We are very pleased to have him with us and look forward to working together”, mentioned the management of Rud Pedersen Public Affairs.

 

It is a privilege to join the team at Rud Pedersen Public Affairs in Brussels, an organization with a strong and well-established impact in the European business community. At a time when the European Union is redefining its position in the global competitiveness landscape, meaningful stakeholder engagement is more important than ever.

 

I look forward to bringing my more than 25 years of experience in strategic communication to further strengthen Rud Pedersen’s mission—supporting the success of the European Union and contributing to the long-term prosperity of European society.

 

 About Dan LUCA:

Dan Luca is a Romanian-born expert in European affairs who has been active in Brussels since 1997. His career spans policy analysis, media, and strategic communication within the European Union ecosystem.

He holds a Master’s degree from the ULB Institute of European Studies and earned a PhD in International Relations and European Studies, with a specialization in communication.

In 2020, he published the book Mapping the Influencers in EU Policies with Palgrave Macmillan, examining networks of influence in EU decision-making.

Professionally, Luca has spent over 25 years with Euractiv, a major media platform covering EU policies. During his time there, he held senior roles including Director of Business Development, overseeing operations across 12 offices in EU capitals, and Vice President for Strategic Innovations. His work involved analyzing long-term trends (“meta-trends”) affecting European policies and stakeholders, particularly corporations and trade associations.

More recently, he coordinated the 2025 study Beyond the Institutions: How Associations Keep Europe Connected, which explores the role of associations in European competitiveness.

 

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Andaluzia”

Andaluzia, cea mai populată regiune a Spaniei, merită văzută pe viu. Detalii, în editorialul meu, semnat astăzi.

 

----

Am petrecut câteva zile în Andaluzia și mă întreb: câte locuri mai oferă astăzi combinația asta de orașe vibrante, sate liniștite și peisaje care te fac să uiți de timp? Dacă nu ați fost încă, merită să vedeți cu ochii voștri ce înseamnă cu adevărat sudul Spaniei.

 

Andaluzia este cea mai populată regiune a Spaniei, cu aproximativ 8,5 milioane de locuitori. Economia sa se bazează pe turism și agricultură – uleiul de măsline, fructele, legumele, citricele și vinurile sunt cele mai cunoscute produse – dar include și sectoare moderne, cum ar fi industria aeronautică.

 

Prima oprire a fost Málaga, un punct de legătură esențial pentru sudul Spaniei. Aeroportul internațional conectează regiunea cu Europa, iar orașul combină viața urbană cu relaxarea litoralului mediteranean.

 

La Cádiz, unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din Europa, istoria se simte la fiecare pas. Plaza de San Juan de Dios, Teatro Romano și Catedrala oferă o imagine clară a trecutului, iar din turnul catedralei se vede Atlanticul. Și pentru că nu poți vizita Cádiz fără să simți gustul locului, am încercat pescaíto frito și churros autentici.

 

Satele albe din Andaluzia rurală au un farmec aparte: străzi înguste, case vopsite în alb și livezi de portocali și lămâi. Pentru cei care caută aventură, Caminito del Rey oferă un traseu de 7,7 kilometri de-a lungul Desfiladero de los Gaitanes, cu pasarele suspendate la peste 100 de metri deasupra râului – o experiență pe care nu o uiți ușor.

 

Parcul Național Doñana este un alt loc care merită vizitat. Mlaștinile, dunele și pădurile protejate oferă un cadru unic pentru biodiversitate, iar accesul prin pădure și pe plajă face vizita completă.

 

Sevilla este centrul cultural al regiunii. Plaza de España și terasa Metropol Parasol oferă perspective diferite asupra orașului, iar Real Alcázar și Catedrala sunt repere istorice majore. Mormântul lui Cristofor Columb atrage vizitatori, iar Giralda domină elegant orizontul orașului.

 

Seara, Sevilla trăiește prin flamenco – am văzut spectacole autentice care transmit emoție direct, fără filtre. În același timp, orașul are și dimensiuni moderne: Isla de la Cartuja, fostul site al Expoziției Universale din 1992, găzduiește astăzi centre de cercetare și spații culturale.

 

Fotbalul face parte din viața locală: am vizitat stadionul Sevilla FC și am urmărit un meci al lui Real Betis într-un bar plin de suporteri – pasiunea comunității e vizibilă la fiecare pas. În jurul Sevillei, zona industrială și aeronautică, cu companii care lucrează pentru Airbus, angajează aproximativ 4.000 de oameni.

 

Andaluzia combină orașe vibrante, sate liniștite, natură protejată, tradiții culturale și economie diversificată. Este o regiune care merită vizitată și povestită mai departe – fie că ești turist, pasionat de cultură sau doar curios să vezi cum se trăiește în sudul Spaniei.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Chestii faine, de viaţã bunã!

E perfect să descoperi lumea. Să te implici, să înveți, să te bucuri de reușite și să povestești experiențele trăite. Ce altceva dorești de la viață?

Amintirile anilor de liceu sunt fantastice, cu unele creionări recente. Mă întâlnesc uneori cu alți absolvenți de „Racoviță”. Îi recunosc imediat, parcă ochii mi se deschid altfel când văd trecut acest nume în CV-ul lor. 

Desigur, nu putea să lipsească descrierea fenomenului practicii agricole. Deja în clasa a VII-a, elev fiind la Școala Generală nr. 15 din cartierul Grigorescu, am fost duși la munci agricole. Pe terenurile de lângă Florești culegeam cartofi, morcovi sau castraveți. 

Atmosfera Clujului la începutul anilor ’90 și cum trăiam noi, gașca, acele vremuri este ceva memorabil. Călătoream puțin în stăinătate, iar în vacanțele de varã mergeam la Costinești, și ce atmosferã era acolo! 

Întâmplarea a făcut ca, la mijlocul anilor ’90, să descopăr Bruxelles-ul european. Câteva abordări într-un mesaj unic. Obţinerea vizei pentru a veni în Belgia era atunci o adevărată expediţie pentru un clujean. După un drum de o noapte la clasa a 2-a cu trenul, la primele ore ale dimineţii mă îndreptăm spre strada Dacia, la Consultatul Belgiei, pentru a-mi depune dosarul de viză.

Sărbătorirea recentă a celor 54 de ani a fost interesantă. Câteva gânduri, filozofice chiar, într-un mesaj public. Nu e esențial să atingi idealul; important e să mergi spre el cu bucurie și perseverență. Într-o lume grăbită să impresioneze, e reconfortant să te distingi prin normalitate.

Este important aici și contextul întâlnirii cu fondatorul AEGEE Europe, Frank Biancheri, o perioadă care m-a modelat enorm. Frank Biancheri a fost un vizionar european, chiar dacă prea puțin înțeles de secolul al XX-lea.

Sportul a fost în permanență prezent în viața mea, atât în România, cât și în Belgia. Haide U, și de mere și de nu!

Pe unde am călătorit, am încercat să descopăr bogățiile locale prin alergare. Am alergat în locuri exotice, unele rupte de pe harta irealului. Pretoria mi-a plăcut, chiar dacă era plină de dealuri. Mult mai accesibilă a fost zona platã a deșertului Kalahari din Namibia. Iar alergarea printr-un sat din Botswana e ceva desprins dintr-o altă lume.

Am călătorit mult, în 50 de țări de pe 6 continente. Am fost în marile orașe ale lumii la spectacole. La Paris, Moulin Rouge este întruchiparea perfectă a spiritului franțuzesc și a culturii spectacolului în orașul luminilor.

A vedea locuri unice și a le povesti este un lucru care m-a fascinat. Laos este țara elefanților! Au mai rămas doar 1200 de elefanți în Laos. 400 dintre aceştia sunt acum domestici, precum câinele sau pisica. Am trăit o zi cu elefanții, iar senzaţia e fantastică. Le-am dat mâncare din mânã, am mers ore întregi pe elefant, am făcut baie cu elefantul în râul Mekong.

De multe ori, am reușit să văd totul prin prisma inovației în turism. Am fost în Georgia, o țară care se mândrește cu vinul sãu. Am fost plăcut surpins să gust dintr-un produs  special, înghețată cu aromă de vin, după modelul clasic al vaniliei, ciocolãţii sau cireșelor. 

Desigur, de la distanță, am început să apreciez mai mult bucătăria românească. Preferințele merg spre salata de boeuf, salata de vinete sau zacuscã. 

Interacționând cu comunitatea locală, am căutat să fiu util, activând ca voluntar în multe ocazii. La concertele de la Foret National din Bruxelles, în pauze, eram la chioșcuri și vindeam băuturi și mâncare. Așa am ajuns să văd și concertul celor de la Twenty One Pilots, memorabil ca atmosferă.

În mod constant, de peste 30 de ani, am construit entități care să implice oameni, care să facă societatea să evolueze. În 2003, la Bruxelles, am fondat Clubul „România–UE”, o organizație a românilor din capitala europeană.

M-am perfecționat continuu și prin educația formală, ajungând să țin cursuri academice în 15 universități din 6 țări europene. Continuitatea cea mai consistentă s-a conturat  prin activitățile didactice desfășurate la SNSPA, în București, și la KU Leuven, în Belgia. 

Am reușit să îmi structurez cunoștințele publicând și 5 cărți de specialitate. Cartea Mapping the Influencers in EU Policies, publicată în 2019, este probabil proiectul pe care l-am gândit cel mai mult timp. Volumul este conceput ca un curs pentru studenții și masteranzii din domenii precum științe politice, drept, comunicare sau studii europene, dar și ca un studiu extins destinat experților implicați în afacerile europene. 

Am scris mult, mai ales în presa românească. De-a lungul timpului au fost publicate articole, semnate alături de politicieni, profesori sau experți ai politicilor europene. În 2009, împreună cu 50 de experți români, am prezentat idei despre comunicarea europeană.

Am completat partea academică cu numeroase traininguri pe care le-am organizat în ultimii 20 de ani. În 2012 am surprins capitala UE cu un program curajos, „Cum să faci bani în Bruxelles?”. 

Iar astăzi închei o experiență unică, de peste 25 de ani la Euractiv, un loc care m-a învățat ce înseamnă cu adevărat bogăția Uniunii Europene. Euractiv nu s-a născut doar ca o platformă media. A fost, de la început, o mișcare constructivă, proactivă și incluzivă. În 2003, am avut șansa și responsabilitatea de a localiza conceptul în România. 

Povestea continuă, relatată în special pe acest blog!

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Euractiv, cu mândrie”

La capătul a 25 de ani la Euractiv, editorialul de astăzi adună câteva gânduri despre semnificația acestui drum.

 

---

În decembrie 2000, într-un alt mileniu, începeam o aventură care avea să îmi marcheze viața profesională pentru următorii 25 de ani. Astăzi, când închei acest capitol la Euractiv, la Bruxelles, simt nevoia să privesc înapoi cu recunoștință, cu un strop de nostalgie și, mai ales, cu multă mândrie.

De ce scriu aceste rânduri într-un jurnal local, la Cluj? Pentru că, într-un fel, totul a început aici. În primăvara anului 1995, l-am întâlnit întâmplător la Cluj pe Christophe Leclercq, mai întâmplător decât ați putea crede. El era deja un „ancien” al AEGEE, iar eu coordonam filiala Asociației Studenților Europeni din Cluj. Am simpatizat imediat, uniți de aceeași convingere: Europa nu este doar un proiect instituțional, ci și unul al generațiilor care cred în cooperare, dialog și construcție comună.

Câțiva ani mai târziu, acea întâlnire avea să capete sens deplin. Euractiv nu s-a născut doar ca o platformă media. A fost, de la început, o mișcare constructivă, proactivă și incluzivă. A cerut jurnaliștilor să meargă dincolo de declarațiile oficiale, să scrie despre instituții, dar și despre oameni. Un reportaj nu era complet fără vocea celor afectați de o directivă, fără perspectiva mediului de afaceri, a societății civile, a experților independenți. Europa nu era prezentată ca un mecanism birocratic, ci ca un ecosistem viu.

Construcția europeană nu aparține exclusiv statelor membre și liderilor lor politici. Ea se sprijină pe sectorul privat, pe antreprenori, pe ONG-uri, pe universități, pe cetățeni activi. Am văzut cum Euractiv a creat punți între actori care, altfel, ar fi rămas în tabere opuse. La mesele rotunde organizate de-a lungul anilor, reprezentanți ai unor companii precum Shell au stat față în față cu organizații precum WWF. Nu pentru a-și arunca acuzații, ci pentru a căuta un limbaj comun. Rolul de mediator, asumat cu discreție, a fost una dintre cele mai valoroase contribuții ale acestui proiect.

Euractiv a crezut, de la început, în extinderea Uniunii Europene și în nevoia de a înțelege Estul continentului. În 2003, am avut șansa și responsabilitatea de a localiza conceptul în România. A fost o perioadă de muncă intensă, de construcție de la zero, de convingere a partenerilor că există nevoie pentru o astfel de platformă. În anii de preaderare, Euractiv.ro devenea o sursă de informare recomandată de autorități, un reper pentru cetățeni, pentru funcționari, pentru mediul de afaceri. Era dovada că și din Est se poate construi profesionist, european, relevant.

Privind în urmă, nu pot să nu remarc curajul unei idei lansate într-o perioadă în care internetul era încă la început, iar „media online” nu era un concept consacrat. Euractiv a pariat pe transparență, pe acces la informație, pe dezbatere argumentată. A fost și rămâne un spațiu în care opiniile pot fi diferite, dar regulile dialogului sunt clare.

Este nevoie de mișcări proeuropene? Răspunsul meu este fără echivoc: da. Nu este o rușine să afirmi că aparții spațiului european. Nu este o slăbiciune să susții cooperarea, standardele comune, solidaritatea. Dimpotrivă. Într-o perioadă în care tentația retragerii în naționalism și izolare reapare ciclic, este esențial să existe voci care să spună deschis că proiectul european merită apărat și îmbunătățit.

A fi proeuropean nu înseamnă a fi necritic. Euractiv nu a fost și nu este o structură „pro Comisia Europeană” sau „pro UE” în sensul propagandistic al termenului. A fost, și sper să rămână, pro societate europeană. Pro dialog. Pro responsabilitate. Pro transparență. Uneori critic, alteori incomod, dar întotdeauna ancorat în ideea că Europa este un proces în devenire, nu un dat imuabil.

Pentru mine, acești 25 de ani au fost o școală extraordinară. Am avut privilegiul de a lucra cu profesioniști dedicați, de a asista la momente-cheie ale istoriei recente, de a contribui – fie și modest – la consolidarea unui spațiu public european. A fost o experiență enormă și o onoare pe măsură.

Închid acest capitol cu inima plină. Încep un proiect nou, total independent, dar duc cu mine lecțiile învățate: că dialogul este mai puternic decât monologul, că punțile sunt mai utile decât zidurile și că Europa se construiește zi de zi, prin oameni care aleg să creadă în ea.

Iar dacă această poveste a început, într-un fel, la Cluj, poate că tot de aici merită spus: Europa nu este „acolo”, la Bruxelles. Europa este și aici. În comunitățile noastre, în inițiativele noastre, în curajul de a construi împreună.

Dan LUCA / Bruxelles

 

Public opinions on current issues

For over 25 years in the center of European policymaking, I have closely followed key issues, collaborating with experts to produce clear, timely, and valuable articles for readers.

I. By closely following the topic of European communication, I have managed to write about the European primary elections since 2010.

I have published on this topic with the following:

1. Dominique Ostyn

(Debate on how to better organise the 2019 European primary elections, 2015)

2. Prof. Alina Bârgãoanu,

(Funding the 2019 European primary elections, 2016)
(A moment of truth for European political parties, 2021)

3. Doru Frântescu (economic analyst)

(Why the Spitzenkandidaten system will have little impact in 2024, 2022)


II. The cooperation with Prof. Mihaela Luţaş began 25 years ago. I am very glad that our opinion on the importance of Romania's accession to the Eurozone was appreciated.

(Euro-integration for Romania: Between desire and necessity, 2022)


III. The PhD completed in 2008 had two central themes, communication and European education. I coordinated an up-to-date analysis of the European education situation through an event in the European Parliament, and the cooperation with Victor Negrescu and AEGEE Europe was fantastic.

(European education - the central point of the 2024-2029 EU Agenda, 2024)


IV. The subject of EU enlargement fascinated me enormously, the material published with Alexandrina Robu-Cepoi, Vlada Toma and Marian Cepoi, at the launch of the Moldova EU Club was well publicized.

(The launch of the "Moldova-EU" Club in Brussels, 2023)

V. Having perfect communication with two giants of Romanian politics, Vasile Puşcaş and Victor Negrescu, together we analyzed the transatlantic relationship.

(Legislators from both sides of the Atlantic call for a Transatlantic Erasmus, 2021)


VI. I have had over 10,000 meetings in Brussels, mostly with European associations. I have coordinated analyses, involving hundreds of experts in consultations. I recommend the published materials:

(Survey of federations identifies online communication trends, 2004)

(5 differences in corporates & federations communication, 2016)

(How Associations Keep Europe Connected, 2025)


VII. I have been posting regularly about job opportunities in Brussels. Here is a recent article:

(The Hidden Job Market of Brussels: 3,000 European Associations Powering Europe’s Policy Ecosystem, 2025)


VIII. Interacting with 30 experts, I wrote a book for Palgrave Publishing about who influences EU policies.

(Mapping the influencers in EU policies, 2019)

 

 

Dan LUCA / Brussels

Impact prin colaborări editoriale

În ultimii ani, am realizat o serie de colaborări publice, concretizate prin publicarea unor articole co-semnate alături de diverse persoane. Scopul declarat a fost acela de a aduce informații noi și utile cititorilor, adaptate contextului perioadei respective. Prin unirea competențelor și perspectivelor, au rezultat materiale pertinente, cu abordări originale.

 

În mod indirect, procesul de cercetare a reprezentat și pentru mine o oportunitate valoroasă de învățare. Am avut de câștigat din interacțiunea cu profesioniști proveniți din domenii variate – fie din mediul politic, academic sau din sfera expertizei sectoriale.

 

Prezint în continuare materialele publicate, însoțite de numele persoanelor alături de care am co-semnat fiecare articol, precum și contribuțiile originale aduse prin aceste demersuri de cercetare.

1. Prof. Vasile Puşcaş

(Mişcarea constructivã europeanã, 2021)

(Agenda Strategicã Europeanã 2024-2029, 2023)

(Luciditate strategicã a României, 2025)

 

2. MEP Victor Negrescu

(Contribuţia industriei româneşti la Made in Europe, 2023)

(Racordarea industriei româneşti la dezvoltãrile europene, 2023)

(Autonomia strategicã europeanã, 2023)

3. Dr. Alexandru Rafila (Ministrul Sãnãtãţii)

(Politica industrialã în domeniul sãnãtãţii, 2025)

4. Radu Oprea (Ministrul Economiei)

(Competenţe pentru competitivitate, 2024)

5. MEP Vasile Dîncu

(Apararea europeanã autonomã, 2025)

 

6. Alexandru Petrescu (președintele Autorității de Supraveghere Financiară)

(România în guvernanţa economicã europeanã, 2025)

 

7. Prof. Alina Bârgãoanu

(Finanţarea alegerilor primare europene, 2016)

(Evoluţia partidelor politice europene din punct de vedere al comunicãrii, 2021)

(Clivajul Est - Vest văzut de către români, 2023)

8. Prof. Mihaela Luţaş
(Bugete europene consolidate, 2025)

(O legătură între Premiul Nobel pentru Economie si Fondul European pentru Competitivitate, 2025)

(Despre nucleul dur european, zona euro și competitivitate, 2026)

 

9. Prof. Cristian Socol

(Gaullism european ca impact asupra prosperitãţii şi securitãţii Romãniei, 2025)

10. Filip Dumitriu (expert politici energie)

(Rolul primarilor în competitivitatea europeanã, 2025)

11. Doru Frântescu (analist economic)

(O analiză asupra alegerilor europene din 2024, 2022)

12. Anda Ghiran

(Garanţia pentru Tineret, 2013)

13. Camelia Nistor

(Lobby-ul industriilor la Bruxelles, 2014)

 
14. Raul Rãdoi

(Sugestii pentru îmbunătăţirea poziţionării României la Bruxelles, 2012)

În anul 2024, am efectuat cercetări cu diverse personalități, rezultate prin materiale publicate în ziarele de specialitate românești: ziariștii români Mădălina Prundea (despre cine influenţeazã politica de energie în UE) și Ana-Maria Stancu (comunitatea celor care sunt interesaţi de politica de sănătate la nivel european), ziariștii moldoveni Stela Untila și Iulia Sarivan (despre abordarea economică a aderării Republicii Moldova la UE) și Vlada Toma (despre importanţa Role Game-ului în identificarea candidatului ideal).

 

Mi-a făcut mare plăcere ca timp de o lunã, in 2023, la Bruxelles, să lucrez cu două persoane fantastice din media românească: Maria Smarandache și Oana Zamfir. M-am bucurat să materializăm cooperarea și prin două cercetări unice, leagate de Gaia-X și alianța bateriilor. Am repetat, cu mare plăcere, același mod de interacție cu Răzvan Muzgoci și Marco Badea. Tot o lunã am secondat-o pe jurnalista moldoveancă Nicoleta Pînzaru pentru a realiza o cercetare despre ˝aurul albastru al Moldovei˝.  

 

Am contribuit şi la douã sinteze despre cei 20 de ani de la înfiintarea Clubului ˝România-UE˝ Bruxelles sau despre cei 15 ani de la înfiintarea PSD Bruxelles (preluatã de Occidentul Românesc). Din nou, o plãcere interacţia cu fantastica Codruţa Filip! 

A fost și cooperare simultană, cu 8 experți români din politici sectoriale, rezultând un articol de impact.
(Dezvoltarea României în contextul competitivității europene, 2025)

 

Demn de menționat este și materialul realizat cu 10 români din Bruxelles.

(Idei despre Preşedinţia româneascã a UE, 2017)

De fapt această îmi amintește de cartea publicată în 2009, în care 50 de experți români își prezentau ideile despre comunicarea europeană.

(Dilemele comunicãrii UE, 2009)

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Voluntariat

De când am ajuns în Belgia, am încercat să înțeleg conceptul de voluntariat. Și nu doar să îl înțeleg, ci și să mă implic. Mai pe românește, să desfășori o activitate fără să ai vreo recompensă financiară. Iar dacă reușești să îmbini utilul cu plăcutul, cu atât mai bine.

Îmi place, din când în când, să rememorez astfel de experiențe. Le redau pe scurt în acest mesaj.

La ziua orășelului Dilbeek, am fost unul dintre cei care serveau bere la unul dintre standurile organizate și coordonate de un ONG social din zonă.

La celebrul Vijverfestival, în iulie, eram în ultima tură, de la ora 21 până la 1 noaptea, vânzând mojito. Beneficiile mergeau către Oxfam. În fiecare an primeam tricouri cu rățuște, cu logo-ul festivalului. Cred că am acasă vreo 7-8 acum, de diferite culori, ca norocul.

Fiind membru al clubului de handbal GBSK, activitatea de voluntariat a fost destul de diversă. Pe lângă rolurile de antrenor sau arbitru, am două amintiri plăcute.

Prima este legată de ZomerCafe, când clubul organiza o serată cu vreo mie de oameni, iar eu făceam parte din echipa care spăla paharele de bere.

A doua este legată de concertele de la Foret National din Bruxelles, unde, în pauze, eram la chioșcuri și vindeam băuturi și mâncare. Așa am ajuns să văd și concertul celor de la Twenty One Pilots, memorabil ca atmosferă.

Amintiri plăcute — și cu siguranță mai avem timp pentru altele în viitor. Voluntariatul nu are vârstă.

Doar o recomandare pentru cei care simt că ar vrea să intre în acest sector: cererile nu vin singure. Nu apar automat, așteptând. E nevoie de implicare în viața comunității, de asumarea unor responsabilități și de o fire deschisă. Fără bombăneli, fără fițe — cu mintea limpede și cu bucurie.

Merită? Normal!

 

Dan LUCA / Bruxelles