luni, 24 aprilie 2017

Europa respirã dupã alegerile din Franţa

Fãrã doar și poate 2017 a început bine pentru Europa. Dupa un an 2016 dezolant, alegerile din martie din Olanda l-au izolat pe Geert Wilders, iar primul tur al prezidenţialelor din Franta a adus victoria centristului Emmanuel Macron. Urmeazã un tur doi deosebit de complex, având în vedere scorul istoric reușit de reprezentanta Frontului Naţional. Marine Le Pen este mult mai puternicã decât “surpriza” Jean-Marie Le Pen de acum 15 ani. Apelurile de "regrupare în jurul democraţiei" sau "barajul contra Frontului National" sperãm sã aducã victoria normalitãţii în douã sãptãmâni.

Alegerile din Franţa au pulverizat cele douã partide tradiţionale din Franţa, care de zeci de ani își împart scena politicã. Paradoxal, dar alegerile primare organizate de ambele partide, nu au adus succesul contat. Un candidat (dorit) unic al Stângii care nu obţine nici mãcar 7% e ceva de neimaginat. Benoît Hamon a forţat o stânga radicalâ, dar se  pare cã o Stangã extremistã/comunistã, ca ce a lui Jean-Luc Mélenchon a fost mult mai convingãtoare, în special în rândul tinerilor.

Europa a urmãrit cu respiraţia tãiatã alegerile din Franţa. Totuși, candidatul Bruxelles-ului este în finalã, cu șanse mari de a cuceri Palatul Elysée. La un pas de avea în finalã doi anti-europeni (extrema dreaptã și extrema stângã), Uniunea Europeanã nu își permite acum pași greșiţi. Dacã Macron nu reușeste cu adevãrat sã "livreze" feţe noi în legislativul din iunie, sã își aducã o contribuţie de calibrul Germaniei la construcţia Europei, iar Franţa intrã din nou într-un vârtej nefavorabil economic, cu siguranţa cã Marine Le Pen va câștiga Președenţia Franţei în 2022.

 Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu: