luni, 22 ianuarie 2024

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Gheara tratatului UE”

Pe cine avantajează acum o discuție despre un nou tratat al UE? Câteva idei pe această temã în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Se vorbește tot mai mult despre nevoia de a avea un nou tratat european. E bine că există o gândire evolutivă a proiectului european, dar inevitabil trebuie să discutăm și din punct de vedere juridic aceastã procedurã. Mai ales că alegerile europene bat la ușã și acest subiect e ușor de invocat.

 

Construcția europeană este un mecanism început după cel de-al doilea Război Mondial în care țările de pe continentul european doresc să creeze fundamentul unui proiect comun, în care să trăim în pace și să prosperãm economic. A pune resursele împreună, a delega competența legislativă unei structuri suprastatale, nu este ceva evident și, desigur, există multă reticență din partea unor state membre.

 

Dacă urmărim evoluția tratatelor europene, se observă că treptat tot mai multă putere legislativă s-a trasferat de la sistemul național la cel european. Unii specialiști spun chiar că 75% din legislația de pe continentul european are proveniență acum de la Bruxelles.

 

Obiectivul fiecărui tratat a fost de a avea mai multă coordonare la nivel federal pentru a servi mai bine obiectivele cetățenilor. Au fost adoptate, dacã prezentãm evoluţia începând din 1992, noi tratate care au structurat relaționarea europeanã. Așa cum desigur este ușor de imaginat, ratificarea acestor noi tratate a fost vâscoasã la nivelul statelor membre. Conform legislaţiilor, unele țări au nevoie de a consulta prin vot populația pentru a ratifica un tratat nou, în altele parlamentele naţionale au acestã prerogativã. Pentru a intra însã în vigoare un nou tratat european avem nevoie ca ratificarea să fie în toate țările UE, fără excepție.

 

Fără a întra în detalii tehnice, Tratatul de la Maastricht (1992) a avut un blocaj pentru o perioadã bunã de timp din partea Danemarcei. Dacă îmi aduc aminte bine, chiar politica de apărare comună a fost problema danezilor. Se pare că acum Danemarca a înțeles că este mai bine să adopte și acestã politică ca bun comunitar.

 

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 și intrat în vigoare în 1999, a fost fără sincope de ratificare. A venit însă Tratatul de la Nisa, din decembrie 2000, fundamental pentru aderarea țării noastre la UE. Aici a venit votul negativ al irlandezilor. La al doilea vot, după anumite concesii, situația s-a deblocat.

 

Chiar și încercarea de a avea o Constituție Europeană a fost blocată de referendurile din Franța și Olanda în 2005. Proiectul a fost restructurat sub forma Tratatului de la Lisabona. Din nou Irlanda a blocat ratificarea acestui nou tratat în 2008. Se zicea atunci că ˝1% din populația europeană blochează întreaga evoluție a proiectului european˝. Din 1 decembrie 2009 avem în vigoare Tratatul de la Lisabona, care facilitează ˝o Uniune mai eficientă și mai democratică˝.

 

În ultimii 10 anii, liderii europeni s-au ferit să discute despre un nou tratat, dar criza pandemică și dezbaterile recente din cadrul Conferinței asupra Viitorului Europei au pus din nou pe agendã acest proiect. Dacă s-ar lansa acum o astfel de procedurã, așteptările sunt realiste. După o Conferință Interguvernamentală de cel puțin doi ani, se poate redacta și semna tratatul, iar apoi trecem la ratificare în fiecare din cele 27 de țări membre. În situația cea mai optimistă, avem un nou Tratat al UE în 2029. Dacă există însă o sincopă de ratificare, cel mai probabil într-o țară din Europa Centrală, mai adăugați vreo doi ani. Aproape că îmi vine să zic să o dată realistă pentru un posibil nou tratat este 2031.

 

Este important însă să nu fim călăuziți de această nevoie de schimbare a tratatului pentru a gândi alegerile europene din luna iunie. Dacă există lideri care propun o schimbare de tratat ca soluție la problemene cetățenești este de fapt o fugă de responsabilitate pentru a discuta soluții concrete. Dacă îmi permiteți o comparație, este precum la fiecare alegeri naționale unii ne-ar prezenta soluția printr-o nouă constituție a țării. 

 

Dan LUCA / Bruxelles




 

Niciun comentariu: