Cele 8 puncte ale unei posibile doctrine a apărării europene “autonome” în editorialul meu de astăzi din Făclia.
-----
Întrebările vin de pretutindeni și dilemele persistă dacă ne raportăm la
actualul context de apărare europeană. Desigur, nu sunt lucruri abstracte, dar
parcă ne bălăcim prea mult în necunoscut, lăsând speculațiile să inunde spațiul
public.
Sub presiunea termenilor folosiți la suprafață, încercăm să structurăm câteva
elemente ale contemporanului. Inițial, mă gândisem să redactez acest editorial
prin a lansa câteva întrebări, ca teme de gândire, dar timpul nu mai are
răbdare cu noi. De aceea, permiteți-mi să prezint o doctrina, în opt puncte, a
unei posiblie apărări europene proprii.
1. Uniunea Europeană este o zonã a securității, neavând pe teritoriul sãu nici
un conflict militar de la fondare până acum. Această dogmă trebuie să fie
prioritară și în viitor.
2. Uniunea Europeană are ca valoare fundamentală solidaritatea, iar
echivalentul articolului 5 din carta NATO trebuie să fie inserat în acțiunile
apărării europene.
3. Discuția cu țările în curs de aderare la UE trebuie să aibă și o componentă
a apărării europene, procedeu asemănător cu cel al aderării la NATO.
4. Apărarea europeană nu cuprinde doar țările din UE, ci se extinde la cele
care aderã la cauzã. Desigur, parteneriate puternice cu Marea Britanie,
Norvegia, și chiar Islanda, par evidente. E un concept asemănător cu aderarea
la spațiul Schengen a unor țări care nu sunt membre UE. O acțiune comună pe
palierul militar ar duce și la o mai bună dezvoltare economică, fără necesitatea
ca aceste țări să adere la UE.
5. Contextul actual permite remilitarizarea Germaniei, iar acest fapt trebuie
integrat în strategia apărării comune europene.
6. Franța deține arme nucleare și acest element este important în arhitectura
de apărare europeană.
7. Finanțarea apărării europene proprii e un subiect important, de abordat
pragmatic în contextul contribuției la sistemul NATO, unde multe țări UE sunt
deja incluse.
8. Să nu fim în contradicție cu timpul pe care îl trăim. România are nevoie o
implicare majoră în domeniul securității europene. Vorbim aici de creșterea
capacității de producție pentru industria de apărare, contribuție cu cadre
militare pentru a forma posibilul contingent al armatei europene, implicarea
proactivă în elaborarea strategiilor comune. Geografia ne obligă să fim în
nucleul dur al apărării europene. Aici nu merge cu jumătăți de măsură.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu