Dan LUCA – editorial în Făclia: “Plămânul Clujului”

Despre un nou val de dezvoltare economică a Clujului în editorialul de astăzi din Făclia.

 

---

 

Clujul se dezvoltă. O vedem zi de zi, din interior și din afară. O privire aruncată asupra ultimilor 35 de ani ne ajută să înțelegem cum am ajuns aici. Dar adevărata întrebare este: încotro ne îndreptăm?

 

Viitorul se joacă acum. Deciziile strategice pe care le luăm astăzi vor contura orașul de mâine. Prezentul e clipa-cheie – timpul nu stă în loc. Trebuie să fim conectați la realitate și să ne modelăm visul în permanență.

 

Clujul are, din punct de vedere economic și societal, doi „plămâni” puternici. Primul este cel istoric: forța mediului academic. Un pilon solid, care a susținut orașul timp de decenii. Și care are, în continuare, un potențial enorm. În Cluj există competența necesară pentru a consolida această bază.

 

Al doilea este motorul tehnologic: sectorul IT. O creștere armonioasă, alimentată de resursele umane pregătite de Universitatea Tehnică și de deschiderea culturală a orașului. Astăzi, e „cool” să lucrezi la Cluj. E „cool” să trăiești la Cluj.

 

Dar lumea se schimbă. Crizele globale și noile tendințe transformă economia. Cererea pentru serviciile IT tradiționale începe să stagneze. Iar unul dintre „plămâni” dă semne de oboseală.

 

Avem nevoie de oxigen nou. De idei proaspete. Găsirea soluțiilor de dezvoltare nu este doar responsabilitatea administrației locale. Este o misiune colectivă – a mediului de afaceri, a universităților, a societății civile și chiar a presei, care poate semnala direcții și propune soluții. E nevoie de implicare. De viziune. De colaborare.

 

Apartenența la Uniunea Europeană este un atu major. Dar pentru a valorifica oportunitățile oferite, trebuie să venim cu „ingrediente” proprii. Un exemplu relevant: dezvoltarea serviciilor de sănătate.

 

Mulți limitează această zonă la industria farmaceutică. Dar la fel de important este segmentul aparaturii medicale – un domeniu unde politica de sănătate se poate întâlni firesc cu o politică industrială coerentă. Astăzi, România este doar un consumator în acest domeniu. Avem distribuție, dar nu producție. Cercetare, aproape deloc. Importăm aproape tot.

Și totuși, Clujul are un atu: școala sa medicală. Recunoscută, apreciată, puternică. Ea poate deveni fundația unei strategii pe termen lung.

 

Ce-ar fi să transformăm Clujul într-un pol național – sau chiar regional – pentru producția de aparatură medicală? Este un drum ce pornește de la infrastructură și investiții și poate duce, treptat, și către cercetare și inovație. Dar aceasta este deja o temă pentru un viitor editorial.

 

Deocamdată, cheia este în mâinile clujenilor. Soluția nu va veni de sus în jos, ci dintr-un dialog sincer între administrație, universități, antreprenori și societatea civilă.

 

Vestea bună? Clujul are deja oameni pregătiți pentru acest pas. Mulți dintre antreprenorii IT pot deveni motoarele unei noi direcții economice – una cu impact profund și pe termen lung.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Făclia “Rolul dascălului”

În editorialul meu de astăzi, semnat în Făclia, prezint importanţa implicării în procesul educațional. 

 

---

 

Meseria de dascăl este arta de a aprinde lumina cunoașterii în mintea și sufletul celorlalți. Profesorul este un ghidaj, o călăuză în lumea vastă a cunoașterii. El nu oferă doar răspunsuri, ci învață elevul să pună întrebările potrivite. În mâinile sale, educația prinde viață. Clișeul acestor afirmații nu devine banalitate. Să intrăm în profunzimea practică, personalã, fără a cădea pradă termenilor folosiți la suprafață.

 

Să fiu sincer, chiar dacă am terminat o facultate în care pedagogia și psihologia erau materii de examen, nu pot să afirm că a fost scopul meu în viață să devin profesor. Pofta a venit mâncând, cum se spune, dar nu regret această aventură nici o secundă.

 

După un doctorat în relații internaționale și studii europene, mi-am zis că este bine să transmit cunoașterea celor care sunt dornici de a înțelege mai bine tainele Europei. Acum vreo 15 ani fusesem contactat de o universitate din Bruxelles pentru a prezenta ecosistemul european tinerilor germani veniți pentru un semestru la Bruxelles. A fost interactiv și plăcut, setea de cunoaștere era enormă, chiar dacă vârsta celor prezenți era de doar 20 de ani. Observam atunci tot mai mult tendinţele de “specializare-dublă” în cadrul învăţământului superior, iar ceea ce fãcea IHECS-ul prin oferta sa, confirma acest lucru: era timpul ca “ştiinţa” afacerile europene să se combine cu alte specializări, precum ştiinţele comunicării, în acel caz.

 

La Gorizia, în Italia, am întâlnit masteranzi care doreau să înțeleagă mecanismul european, majoritatea nefiind nici o dată în Bruxelles. Venisem chiar cu o idee pentru liderii politici europeni, de a lansa un program european în care orice universitate care oferă cursuri despre istoria UE, instituţii comunitare sau politicile europene să poată “să îşi aducă studenţii” în Bruxelles-ul european pentru o săptămână de prezentări intensive.

 

Începând cu 2011 colaborez excelent cu școala de adminstraţie românească. La SNSPA am întâlnit profesori de elită, o echipã de cercetare de top în problematica sferei publice europene. O deschidere fantastică la nou, iar cele două mastere lansate împreună denotă viziune și înțelegere. M-am bucur să mă alătur prestigiosului colectiv academic cu un curs de semestru axat pe antreprenoriatul media și inovare.

 

Acum 27 de ani absolveam masterul Institutului de Studii Europene din cadrul Universitãţii Libere din Bruxelles (ULB). Iar pentru ca amintirile sã fie și mai profunde, acum câțiva ani am fost invitat de cãtre Institut în a conferenţia mansteranzilor.

 

Am răspuns cu mare plăcere invitațiilor prof. Mihaela Luţas de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca de a discuta pe tema relaţionãrii segmentului de afaceri cu structura europeană. Interacţia cu studenții de la Masterul de Afaceri Internaţionale a fost foarte benefică și pentru mine. Reiterez, România are o resursă umană fantastică pentru a aborda structurat integrarea europeană. A înțelege beneficiul statutului de membru UE este fundamental pentru sectorul privat și cetățeni.

 

Am avut deosebita onoare de a interacționa cu studenții Academiei de Științe Economice din Moldova. Foarte utilă discuţia în contextul deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldovei la UE. E importantă abordarea politicilor sectoriale și stakeholderii asociați fiecãrui domeniu. Resursa umană, pregătită prin astfel de mastere, este deosebit de valoroasă în relația cu UE, pentru a face față viitoarelor negocieri ale acquis communautaire.

 

Cireașa de pe tort a fost însă la Berlin. În capitala Germaniei, am făcut parte din comisia de evaluare a lucrărilor de dizertație la Berlin School of Economics and Law. O adevărată interacţie academică despre guvernanţa macroeconomică europeană, din perspectiva germană.

 

Lirismul educațional este fantastic – o vrajă tainică ce se strecoară printre cuvinte, gesturi și priviri. Profesorul devine un magician al sufletelor, iar fiecare lecție – o poezie vie, scrisă în inimile celor care ascultă. Continuãm!

 

Dan LUCA / Bruxelles

O săptămână în China

A avea ocazia să-ți iei o săptămână de vacanță și să o petreci în China este, fără îndoială, un privilegiu al vieții. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării: toate detaliile au fost planificate cu trei luni înainte.

Din Bruxelles, o excursie la Beijing este considerată relativ ușoară. Nu sunt necesare vaccinuri suplimentare (cum ar fi pentru Namibia) și nici viză (precum în cazul Vietnamului). Totuși, e esențial să anticipezi provocările legate de tehnologie, conectivitate și metode de plată: Alipay, Didi, e-SIM card, VPN – toate sunt indispensabile.

În doar o săptămână, in Beijing, am parcurs pe jos 100 km, am mers în total 10 ore cu metroul și încă 5 ore cu taxiul.

Beijing – capitalã colosală

Zborul direct Bruxelles–Beijing durează aproximativ 10 ore, cu două curse zilnice, iar prețurile sunt decente.

Beijingul este un oraș impresionant, cu 22 de milioane de locuitori, bulevarde largi, clădiri uriașe și o rețea de metrou excelentă.

Piața Tiananmen – impunătoare și copleșitoare. 99% dintre vizitatori sunt chinezi, o adevărată mare umană.

Muzeul Național al Chinei, duminica la ora 9: elevii în uniformă ghidează turiștii – un gest educativ și patriotic. Remarcabilă este si atenția acordată epopeei spațiale chineze.

Orașul Interzis – vast și încărcat de istorie, fosta reședință imperială a dinastiilor Ming și Qing. O lume aparte, printre palate și curți.

Summer Palace, una dintre cele mai populare destinații, nu putea lipsi din itinerariu.

Lama Temple, cel mai important templu budist din afara Tibetului, este un adevărat loc de pelerinaj.

Temple of Heaven – cine își amintește jocul de șah chinezesc cu bile colorate și coperta cu pagodă? Ei bine, pagoda există și impresionează.

Stadionul Cuibul de Pasăre, simbol al Olimpiadei din 2008, este deschis vizitatorilor.
Bell Tower – monument grandios care merită vizitat.

Un Food Tour este ideal pentru a explora gastronomia locală într-un mod structurat.

Grădina Zoologică din Beijing impresionează cu tigri siberieni și bengalezi, iar panda este, desigur, în centrul atenției.

Nu ratez niciodată un spectacol local – de data aceasta, Red Theatre – Acrobatics Show: o oră de acrobație de înaltă clasă!

La ora 6 dimineața, orașul începe să se trezească. A alerga prin Beijing, printre clădiri gigantice, este o experiență de neuitat.

Marele Zid Chinezesc

Una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Mai mult decât o fortificație, este un simbol al puterii și strategiei. A fost construit de-a lungul a peste 2.000 de ani și se întinde pe 7.242 km. „Nu ești cu adevărat om dacă nu ai urcat pe Marele Zid Chinezesc” – spune un vechi proverb local. O excursie de o zi din Beijing e perfectã pentru a vizita zidul.

Chengde și trenul-glonț

Am luat bullet train-ul până la Chengde, o experiență incredibilă. Gara este futuristă, iar trenul atinge 350 km/h. Cei 225 km au fost parcurși în sub o oră (trenul clasic ar fi făcut 8 ore!).

La Chengde, Potala Palace, o replică a templului budist din Lhasa, la capatul 300 de trepte. De asemenea, Imperial Summer Palace oferă o incursiune într-o altă fațetă a culturii chineze.


Câteva idei, învãţãminte, de la faţa locului...

Ø  Studiile în Occident nu sunt neapărat o cale către un job bun in China pentru tinerii chinezi.

Ø  90% dintre turiștii din Beijing sunt chinezi – ceea ce face ca marile atracții să fie extrem de aglomerate, dar fluide, mai ales ca majoritatea sunt gratis de vizitat.

Ø  Bullet train există in China din 2008. Planurile merg către trenuri de 1.000 km/h, cu ţinta Beijing–Shanghai în 2 ore!

Ø  Unele temple au călugări activi, altele sunt doar muzee.

Ø  Am aflat semnificațiile numerelor 108 și 104 în budism. Vã las sã le descoperiţi singuri.

Ø  Revederea unor vechi prieteni – Natasza și Vuşchi – a fost emoționantă. E o placere sã discuţi cu ei despre experienţe personale din sistemul chinezesc, fie din lumea diplomaţiei sau din cea academicã.

Ø  Micul dejun de la hotel avea şi varianta cu ouă clocite – pentru cei curajoși.

Ø  Zidul vechi al cetății Beijingului încă există în unele zone, deși majoritatea a fost demolat pentru modernizare orasului.

Ø  Poluarea din Beijing e vizibilă, iar aerul are uneori un miros dulceag, mai ales dimineața.

Ø  Energia electrică nu este foarte accesibilă – prizele sunt rare. Existã un sistem de achiziţionare de electricitate pentru telefoanele mobile.

Ø  Diplomele, medaliile și ștampilele continuă să aibă o greutate considerabilă în cultura chineză.

 

Dan LUCA / revenit la Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Viaţa europeanã”

Acum câteva zile, am publicat în cotidialul Fãclia urmãtorul editorial.

 

---

 

Prinsi în menghina cotidianului, la care adăugăm o avalanșă de informație media, e greu să mai avem reperele exacte. Cum e viața noastră? Nu, nu... Nu doresc să fie acest editorial o terapie de grup, în care atingem concluzia, fatidică și atât de românească, cum că viața nu e justă. Este așa cum este. Iar faptul că nu ne plac anumite lucruri nu înseamnă că ele nu există. Dar poate că întrebarea nu e „cum e viața?”, ci „cum o vedem noi?”. Într-o epocă în care ne definim prin feed-uri, titluri apocaliptice și frânturi de adevăr, e greu să mai distingem între realitate și percepție. Și aici intervine una dintre cele mai mari provocări ale noastre ca români, dar și ca europeni: să înțelegem că adevărul nu este absolut, dar asumarea lui este esențială.

 

Totuși, merită să ne întrebăm: ce mai înseamnă astăzi modul de viață european? Multă vreme, am echivalat Europa cu prosperitatea, cu standardele ridicate, cu democrația funcțională și cu un stil de viață liber, decent și civilizat. O imagine idealizată, poate, dar una care a tras după ea generații întregi. Am avut aspirația — profund sinceră — de a fi ca „ei”. Vestul era modelul, iar noi, elevii care voiam să-l prindem din urmă. În anii ’90, am dus o luptă de validare. Nu doar pentru apartenență instituțională, ci pentru a ne justifica existența europeană. Le-am spus că suntem în Europa, chiar dacă pentru ei, în multe privințe, eram „periferia”. Am încercat să-i convingem că România nu este balcanică, ci central-europeană, invocând când era cazul pe Cioran, pe Eliade, pe Brâncuși — o elită intelectuală exilată, care servea adesea drept pașaport de prestigiu cultural. Dar la 35 de ani de la reabilitarea sistemică, ne întrebăm: cât din acea căutare de validare s-a transformat într-o asumare de sine? Cei „Nouăsprezece trandafiri” nu se mai studiază. Eliade e invocat mai degrabă în cercuri universitare, iar Cioran a devenit un citat din meme-uri triste. Copiii noștri învață — aproape ca în comunism — din aceleași liste de lecturi, fără prea multă deschidere spre ceea ce înseamnă cu adevărat cultura europeană în diversitatea și dinamismul ei.

 

Este România europeană? Sau doar pare? Recomand, ca măcar în anul crucial 2025, să descărcăm totul din camion. Să dăm jos lozincile, vorbele frumoase și discursurile bine ambalate. Să ne întrebăm sincer: are românul o viață europeană sau doar folosim niște termeni care sună bine la suprafață? Contrar așteptărilor, nu voi vorbi aici despre instituții sau apartenență la Uniunea Europeană. Nu despre locuri, ci despre oameni. Despre ce gândim, cum simțim, ce valori trăim în fiecare zi.

 

Identitatea europeană nu e o etichetă. E un proces — un mozaic de culturi, istorii, tensiuni și valori care încearcă să găsească echilibrul dintre diversitate și unitate. Faptul că România face parte din acest proiect e o oportunitate, dar și o responsabilitate.

 

Întrebarea „Este România europeană?” pare simplă. Dar în profunzime, e o provocare. Răspunsul scurt e: da, suntem europeni — geografic, istoric, cultural și politic. Dar la dimensiunea sufletească, lucrurile devin mai complicate. Pentru că foarte mulți români nu se simt europeni. Nu pentru că nu ar vrea. Ci pentru că Europa, pentru ei, pare încă un spațiu exterior.

 

Românul e obișnuit să-și construiască identitatea în raport cu „ceilalți”: cu Vestul, cu străinul, cu modelul „ideal”. De multe ori, Europa e percepută ca un corp rece, birocratic, abstract. Nu ca o comunitate afectivă. Nu ca un „noi”.

 

Și totuși, România e aici. A contribuit. A evoluat. A plătit prețul. Și continuă să creadă. Dar avem nevoie de mai mult decât apartenență declarativă. Avem nevoie ca românii să simtă că Europa nu e doar o direcție, ci un mod de a trăi: în respect, în libertate, în demnitate.

 

Poate că 2025 ar trebui să fie anul în care nu mai căutăm răspunsuri în afară, ci în oglindă. Europa suntem și noi. Atât cât credem în asta.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Atacul asupra binomului politician–funcționar”

Despre contextul alegerilor prezidențiale în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Într-o Românie obosită de tranziții neterminate și promisiuni neonorate, discursul radical al liderului AUR, George Simion, capătă rezonanță. Nu este doar o manifestare a nemulțumirii populare – este o strategie politică bine calibrată, care țintește în inima sistemului: binomul politician–funcționar.

 

Această alianță tacită, între decidenții politici și aparatul birocratic, este prezentată ca o simbioză toxică, responsabilă pentru stagnarea instituțională a statului. În acest context, propunerea lui Simion de a concedia jumătate de milion de bugetari nu este doar o exagerare populistă, ci un atac direct asupra unui model de guvernare perceput ca fiind corupt, ineficient și rupt de cetățeni.

 

Simion împrumută și adaptează o retorică anti-sistem care face carieră în întreaga Europă. La Bruxelles, unde distanța dintre cetățeni și decidenți este adesea acuzată, funcționari și politicieni sunt descriși drept captivi într-un „turn de fildeș” – bine plătiți, bine protejați, dar deconectați de realitate. Aceeași imagine este proiectată acum și asupra funcționarilor de la București.

 

Această paralelă are priză la un segment tot mai larg al societății: oamenii care simt că au muncit, dar nu au primit; care plătesc taxe, dar nu beneficiază de servicii publice de calitate; care văd cum fondurile europene dispar în contracte dubioase și proiecte neterminate. Pentru ei, administrația nu este garantul ordinii, ci expresia unei injustiții cronice.

 

Aici se joacă miza reală a discursului lui George Simion. Pe de o parte, el validează furia populară, captând sprijinul celor care nu mai au încredere în „stat”. Pe de altă parte, atacă direct fundamentele instituționale și administrative ale democrației românești.

 

Această dublă strategie – de revoltă sinceră și destabilizare calculată – poate părea legitimă într-un climat de neîncredere. Dar ea vine cu riscuri uriașe. Atunci când contestarea sistemului devine echivalentă cu distrugerea lui, câștigul politic pe termen scurt poate însemna haos instituțional pe termen lung.

 

Și mai grav este impactul asupra relației României cu Uniunea Europeană. În discursul său, fondurile europene nu sunt un motor al dezvoltării, ci un combustibil pentru o oligarhie locală. Este o idee seducătoare pentru cei care nu simt efectele concrete ale integrării europene. Dar ea subminează însăși legitimitatea proiectului european. Dacă mecanismele UE sunt percepute ca simple extensii ale unui sistem corupt, atunci de ce să le mai susținem?

 

Europa are, fără îndoială, limitele și hibele sale. Dar are și un set de valori fundamentale – transparență, solidaritate, dezvoltare echitabilă – care nu trebuie aruncate peste bord din cauza eșecurilor interne. Întrebarea reală este: de ce o parte semnificativă a cetățenilor nu simte aceste beneficii?

 

Este o întrebare dureroasă, dar necesară. Și ea trebuie adresată cu sinceritate, nu cu cinism. Fiindcă dacă în fața unei discuții serioase despre securitatea statului sau despre rolul instituțiilor publice tot mai mulți cetățeni răspund cu detașare sau ironie, înseamnă că încrederea socială – cimentul oricărei democrații funcționale – s-a fisurat periculos.

George Simion mizează pe această fisură. Întrebarea e: o va folosi pentru a o repara sau pentru a o adânci definitiv?

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Turcia”

Despre Turcia în contextul autonomiei strategice europene în editorialul semnat astăzi în Făclia.

 

---

 

Mi-am propus să abordez un subiect curajos, o referire directă la ce mai înseamnă Turcia din punct de vedere românesc și internațional. Nu vreau să fie nici un material despre vacanțe însorite, dar nici despre protestele împotriva actualului regim. Nu trebuie citit editorialul ca pe o morală instituțională a timpului, este o opinie personală, care sper să informeze și să aducă valoare adăugată în spațiul public.

 

Am interacționat mult și chiar am lucrat cu turcii, în special în afara României. În 1994 am fost impresionat de metropola Istanbul. Participând la o conferință studențească despre “Noua (Dez)ordine mondială”, descopeream indirect clădirile luxoaxe ale Istanbului, croaziera pe Bosfor și Universitatea Bogazici. Nu mai văzusem până atunci orașe așa de mari și spectaculoase.

Doi ani mai târziu, în 1996, efectuând un stagiu la Parlamentul European din Bruxelles, eram surprins de atenția asupra dosarului turc. Zilnic erau rapoarte despre direcția europeană a Turciei, despre iminenta aderare a Turciei la Uniunea Europeană.

 

În calitate de vicepreședinte al Asociației Studenților Europeni, în 1998, a participat la Adunarea Generală de la Ankara. Normal, președintele proeuropean al Turciei de atunci, Süleyman Demirel, s-a întâlnit cordial cu noi. Am discutat despre succesul de a avea studenții turci în programul Erasmus. M-a impresionat cum intrând într-un restaurant, coperta mediului era dedicată pozei fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. Desigur rețin și fantastica zona Cappadocia, vizitată după eveniment. Societatea turcă de atunci conținea și molecule europene, dar era conștientă de posibilul derapaj. Nu întâmplător armata turcă păzea campusul studențesc, pentru a păstra oaza de cunoaștere nealterată.

 

Lovitura de stat eșuată din 2016 a schimbat mult Turcia, iar actuala guvernare nu este povestea unei victorii. Economia dădea semne de criză de câțiva ani, dar sistemul de sănătate este încă bine apreciat de populație.

 

Din punct de vedere european dosarul turc e pe linie moartă, iar contextul actual, de autonomie strategică europenã, nu ajută. Turcia este sau era, că nu mai știu ce să zic acum, punctul de contact al Statelor Unite la buza Orientului. Noua administrație are însă alte planuri. Să fie Turcia împinsă spre o triodã complexă de politică externă, în care relațiile cu Rusia și Iran să fie privilegiate? De urmărit, desigur.

 

Cam atât, sper să fie utile ideile. Ne amintim ce contează.

 

Dan LUCA / Bruxelles