Ursul nu este doar o știre senzațională, ci testul de conviețuire al României cu natura. Despre acest subiect în editorialul meu de astăzi din Făclia.
---
De câțiva ani, ursul a devenit subiect recurent în presa internațională atunci
când se vorbește despre România. Dacă odinioară poveștile se rezumau la
imaginea pitorească a urșilor din tomberoanele din Brașov sau a puilor
întâlniți pe poteci de munte, astăzi știrile au căpătat o nuanță mai apăsată:
incidente pe Transfăgărășan, atacuri asupra turiștilor care voiau să hrănească
ori să fotografieze animalul, tensiuni între comunități și autorități.
Nu este, însă, un fenomen izolat. În multe colțuri ale lumii, relația dintre om
și fauna sălbatică ridică aceleași întrebări: cum împărțim același teritoriu și
cum învățăm să conviețuim fără a transforma pericolul în tragedie?
În Botswana, șoferul întâlnește pe marginea drumului un semn simplu: „Atenție,
trec elefanți!”. Și nimeni nu se aventurează pentru un selfie cu pachidermul.
În Australia, șoselele sunt presărate cu panouri care avertizează asupra
cangurilor, iar în zonele turistice se derulează campanii serioase despre
interacțiunea cu dingo. Nu e doar o atenționare rutieră, e o cultură a
conviețuirii. În Laos, maimuțele din jurul templelor sunt parte din peisaj;
turiștii primesc informații clare despre cum să le abordeze și ce să evite.
Din aceste exemple transpare o idee simplă: a trăi alături de animale sălbatice
nu e o improvizație, ci o strategie. Ține de educație, comunicare și reguli
respectate deopotrivă de localnici și vizitatori.
Revenind la România, ursul a ajuns un simbol involuntar al acestei dileme. Cum
vrem să arate conviețuirea om–urs? Alegem calea rezervatiilor naturale cu acces
controlat? Vom investi în campanii de conștientizare și în infrastructură de
prevenție? Sau lăsăm lucrurile să evolueze la voia întâmplării, cu riscul ca
fiecare incident să devină știre de senzație?
Răspunsul nu e doar o chestiune de ecologie, ci de societate. Conviețuirea nu
se rezolvă printr-o decizie de moment, ci printr-o viziune coerentă, pe termen
lung. În fond, întrebarea nu este dacă putem trăi alături de urs, ci dacă vrem
să învățăm să facem asta în mod responsabil.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu