Un editorial de suflet în Făclia de astăzi, în anticiparea zilei de 12.
----
Niciodată
n-am scris un editorial despre ziua mea. Poate nu se obișnuiește, poate pare
neobișnuit — dar la 54 de ani simt că pot face un pas în afara convențiilor,
fără griji. Nu e un exercițiu de vanitate, ci unul de sinceritate. La această vârstă,
nu mai e vorba despre petreceri zgomotoase sau dorințe spectaculoase, ci despre
bucuria simplă de a trăi cu sens, cu echilibru și cu recunoștință.
Îmi
revin în minte amintiri senine: colecția de fanioane cu echipe de fotbal, care
promiteau lumi îndepărtate, și antrenamentele de handbal unde, mai tehnic
fiind, nu m-am regăsit niciodată în expresia „te mușcă mingea de mână”. Detalii
care altădată contau, dar care astăzi stârnesc doar un zâmbet cald.
Curiozitatea
a fost firul roșu al parcursului meu. M-a condus în locuri neașteptate, m-a
ajutat să ies cu demnitate din altele și mi-a arătat că a fi curios înseamnă,
în fond, a rămâne viu. Curiozitatea e antidotul rutinei — te obligă să întrebi,
să greșești, să reiei drumul cu răbdare. Nu e esențial să atingi idealul;
important e să mergi spre el cu bucurie și perseverență. Într-o lume grăbită să
impresioneze, e reconfortant să te distingi prin normalitate.
Am
trăit 26 de ani în România și 28 în Belgia. Două lumi, două ritmuri, două
feluri de a înțelege viața. România mi-a oferit începuturile — energia,
prieteniile, reperele. Belgia mi-a oferit șansa unei noi construcții — familia,
echilibrul, dorința de a-i sprijini pe ceilalți să-și găsească direcția. Uneori
am fost îndrumător, alteori învățăcel, dar mereu cu aceeași dorință de a învăța
și de a da mai departe.
Timpul
trece, dar amintirile bune rămân surprinzător de vii. Au o rezistență aparte —
par făcute din optimism. Da, au existat și eșecuri, însă am învățat să le
privesc cu luciditate și cu recunoștință. Fiecare a adus ceva valoros, chiar
dacă acel „ceva” a fost doar o lecție de răbdare sau de acceptare.
Astăzi
nu sărbătoresc doar o vârstă. Sărbătoresc drumul, oamenii care m-au însoțit,
idealurile care continuă să mă provoace și curiozitatea care nu s-a stins.
La
54 de ani, viața are un ritm mai așezat, dar nu mai puțin intens. Nu e despre
fast, ci despre viitor. Despre recunoștință, echilibru și bucuria sinceră de a
fi, încă o zi, parte din poveste.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu