"România nu este pregătită pentru euro” a devenit o scuză convenabilă. Poate că este adevărat. Dar un lucru e sigur: nu te pregătești stând pe loc. Despre acest subiect, în editorialul semnat astãzi în Fãclia.
----
Să fim sinceri: faptul că bulgarii au euro în buzunare nu ne-a mai scos din
sărite. Poate pentru că nu mai e o surpriză. Sau poate pentru că ne-am obișnuit
cu ideea că „ne-au luat-o înainte”. De data asta, n-am mai făcut nici glume amare,
nici analize nervoase. Am ridicat din umeri și ne-am văzut de leul nostru, care
rezistă eroic.
România și euro au o relație complicată. Ne-am angajat oficial, cu semnătură și
ștampilă, încă din 2007, că vom adopta moneda comună europeană. Nu „dacă”, nu
„poate”, ci „când”. Doar că acel „când” a devenit elastic. Se întinde de la un
guvern la altul, de la o strategie la alta, de la o scuză la următoarea.
Între timp, Croația – intrată în UE abia în 2013 – a trecut la euro fără prea
mult dramatism. Bulgarii au făcut pasul acum. Noi încă discutăm dacă „e
momentul potrivit”.
Sigur, euro nu e o baghetă magică. Nu face autostrăzi peste noapte, nu rezolvă
deficitul bugetar și nu scade prețurile la raft doar pentru că schimbăm
simbolul de pe bancnote. Dar nici bau-bau nu este. De fapt, moneda comună
europeană este, înainte de toate, un instrument politic extrem de puternic,
chiar dacă ne place să o ambalăm în argumente strict economice.
Uniunea Europeană nu este doar un club de comerț, ci o construcție politică.
Iar zona euro este cercul interior al acestui club. Acolo unde se iau deciziile
grele, unde se gestionează crizele și unde se conturează direcțiile viitoare.
Să rămâi în afara zonei euro înseamnă, practic, să accepți că vei fi mai
degrabă spectator decât jucător titular. Poți comenta de pe margine, dar mingea
se joacă fără tine.
Economic vorbind, beneficiile sunt clare și nu mai sunt o teorie de manual.
Piața unică a adus deja câștiguri semnificative tuturor statelor membre. Zona
euro merge mai departe: elimină riscul valutar, reduce costurile pentru firme,
încurajează investițiile și oferă acces la finanțare mai ieftină. În vremuri
liniștite, aceste avantaje se văd în cifre. În vremuri de criză, se simt în
viața de zi cu zi.
Crizele din ultimii ani ne-au arătat un lucru simplu: statele din zona euro au
avut plase de siguranță mai solide. Politica monetară comună, coordonarea la
nivel european și instituțiile din cadrul Eurosistemului au reușit, cu toate
imperfecțiunile lor, să evite prăbușiri dramatice ale nivelului de trai. Nu a
fost perfect, dar a fost incomparabil mai bine decât „fiecare pentru el”.
De fiecare dată când vine vorba despre euro, apare același refren: „România nu
este pregătită”. Probabil adevărat. Dar adevărul incomod este că nu te
pregătești stând pe loc. Convergența nu este un cadou, ci un proces care obligă
la disciplină: finanțe publice mai ordonate, politici coerente, mai puține
improvizații. Exact lucrurile pe care oricum ar trebui să le facem, cu sau fără
euro.
Să păstrăm leul nu este un act de patriotism economic, ci mai degrabă o formă
de confort. Ne place ideea că „avem control”, chiar dacă acel control este
adesea limitat și vulnerabil la șocuri externe. În realitate, multe decizii
care ne influențează economia se iau deja în afara granițelor noastre.
Diferența este că, în zona euro, am avea și un cuvânt de spus.
Privită onest, aderarea la zona euro nu este un moft și nici o ambiție de
imagine. Este un proiect de țară. Unul care cere voință politică, un calendar
realist și mai puține promisiuni aruncate în viitorul vag. Nu „după următoarele
alegeri”, nu „când va fi contextul ideal”, ci atunci când decidem că vrem să
fim parte din nucleul dur al Europei, nu din anticameră.
Euro nu ne va rezolva toate problemele. Dar ne va forța să le abordăm mai
serios. Iar, uneori, acesta este exact impulsul de care avem nevoie.
Dan
LUCA / Bruxelles
