Pentru astãzi, un editorial-manifest!
----
La
Cluj, „U” e echipa favorită. În Europa, „UE” a devenit structura favorită. Nu
chiar cu fulare ridicate spre Bruxelles și nici cu scandări federaliste prin
piețe, ci mai degrabă cu acel tip de atașament calm pe care îl ai față de un
club în care ai intrat greu și din care nu mai vrei să fii dat afară. O
analogie poate forțată, desigur, fără să-i deranjăm pe suporterii CFR-iști și
fără să ne transformăm în fanatici europeni. Mai ales că, spre deosebire de
„U”, UE nu are stadion, galerie și nici echipă de fotbal.
Are
însă altceva: o socoteală de fațadă care, oricât ar părea contabilicească,
spune multe. România contribuie cu aproximativ 5% și primește însã cam 15% din
bugetul naţional de la cel
european. Poduri, autostrăzi, școli renovate, agricultură, burse, digitalizare.
Sigur, cifrele sunt utile când vrem să ne bombăm pieptul patriotic prin
talk-show-uri. Dar adevărata miză nu stă doar în bani. Stă în
interconectivități și interdependențe. În faptul că milioane de români
lucrează, studiază sau trăiesc în spațiul european fără să mai simtă granița ca
pe un zid. În faptul că pașaportul românesc nu mai vine cu acea umbră de
suspiciune de altădată.
Acceptarea
într-un club contează uneori mai mult decât cotizația. Iar românii plecați prin
Europa pot confirma cel mai bine emoția aceasta discretă: să nu mai fii „de la
periferie”.
Desigur,
există și părți defavorabile sau percepute ca nedrepte. Reguli care ne irită,
decizii luate departe, standarde care par gândite pentru economii mai
puternice. Există și glumițe: că Bruxelles-ul ne spune cât de curbat trebuie să
fie castravetele sau ce bec să folosim în baie. Folclor continental. Uneori
sănătos, alteori doar zgomot.
Dar
lumea se schimbă, iar servituțile timpului obligă statele să aleagă rapid între
nostalgie și adaptare. Discuția despre 5% pentru apărare nu mai pare SF
contabilicesc. Fie că banii merg spre NATO, spre armata națională sau, cel mai probabil,
spre o apărare europeană coordonată, realitatea e că securitatea costă. La fel
și economia coordonată. Bugetul european, moneda euro, politicile comune —
toate mută greutatea dinspre orgolii naționale spre „imaginea de ansamblu”.
Căci, fără competitivitate industrială, riscăm un colaps al societății
europene.
Și
poate că, într-o zi, vom vorbi firesc despre 3% pentru locuințe, așa cum vorbim
despre sănătate sau educație. Poate că aproape un sfert din bugetele naționale
va merge spre apărare comună și economie coordonată. Va părea mult? Va garanta
succesul? Nimeni nu știe.
Dar
să nu uităm ceva esențial: UE nu este „ei”. UE suntem noi. Cu bune, cu ironii,
cu emoții și cu eterna nevoie de a simți că jucăm, totuși, în prima ligă. Cu o
apărare bună și un atac competitiv.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu