Interesant articolul din Revista 22, semnalat de Codruţ în comentariul făcut la unul din mesajele mele anterioare. E drept că la capitolul resurse umane, şi mai ales când e vorba de specialişti, “asemenea oameni există încă în România, în toate domeniile şi în toate generaţiile. Nu atât cât ar trebui, dar există”.
Problema este exact faptul că lipseşte “o viziune asupra educaţiei permanente în România şi dezvoltarea unei strategii coerente şi cuprinzătoare în această arie.” Specialiştii români nu sunt apreciaţi la adevărata valoare, dar nici nu se încearcă o dezvoltare a performanţelor lor profesionale. Măsurând productivitatea cercetării, constatăm că România ocupă ultimul loc dintre ţările UE, precum şi locuri foarte slabe pe plan internaţional.
Sistemul românesc nu a înţeles încă faptul că, investind în resurse umane, beneficiile nu vor întârzia să apară pe termen lung. Câţi manageri români recurg la a-şi forma angajaţii? Câte proiecte legislative există pentru a sprijini educaţia pe toată durata vieţii?
Nu putem cere fonduri europene pentru a ne pregătii oamenii. Companiile care au preocupări de îmbunătăţire a performanţelor, obţin fondurile UE, ca şi răsplată.
Dan LUCA/ Bruxelles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu