Comunicarea organizaţiilor prin utilizarea reţelelor sociale este un subiect la modă. Cu toate avantajele pe care le oferă însă, nu ne putem hazarda în a apela la acestea fără o analiză a fiecărei situaţii în parte.
Comunicarea în reţelele sociale depinde foarte mult de tipul de organizaţie şi de categoriile de public-ţintă. „Reţelele sociale pot ajuta la creşterea nivelului de awareness al unei organizaţii, la crearea unor comunităţi în jurul unui brand, la interacţiunea cu o anumită categorie de public-ţintă”, remarca Rareş Petrişor. Însă, asta nu înseamnă neapărat că eforturile de comunicare se pot traduce automat în creşterea vânzărilor sau obţinerea de voturi.
Comunicarea personalizată este tendinţa actuală, remarca Cristi Cretzan de la Grayling România, referindu-se în special la atractivitatea utilizării reţelelor sociale. Însă acest tip de comunicare, mai spune el, nu se va putea susţine. „Vom reveni la elementele de bază: brandurile puternice, susţinute de oameni care, dacă vor şti să comunice simplu şi deschis, vor avea câştig de cauză”.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 20 septembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu