La aproape 25 de ani de la eliberarea de sistemul totalitar, România are
încã probleme în a percepe cu adevarat realitãțile anului 2013. Vreau sã abordez în acest material o problemã care revine obsesiv în
mass media româneascã. Este vorba de faimoasa plecare în strãinatate și apoi, și
mai spectaculoasa, reîntoarcere a românilor în ˝țara mamã˝.
E drept cã înainte de anul 1989 era vorba de ceva de genul ˝fie în țarã,
fie plecat˝. Nu exista fluiditatea de a veni și a te întoarce. Aceastã traumã o
avem încã în limbajul colectiv al României. Vorbim de românul care pleacã în
strãinãtate, de parcã asistãm la ceva total, fãrã scãpare, fãrã întoarcere. Românii
au fost obișnuiți sã cãlãtoreascã, iar cei mai în vârstã își aduc aminte de faimoasele
plecãri ale țãranilor români de la începutul secolului al XX-lea. Da, plecau la
muncã în Statele Unite, lucrau în Chicago sau Detroit, iar dupa 2-3 ani se întorceau,
iar cu venitul agonisit își cumparau o pereche de boi pentru a lucra mai
eficient pamântul. Dar nimeni nu zicea cã ei au plecat din țarã.
Închistați de dictatura comunistã, românul a pierdut sensul mobilitãții
europene sau mondiale. Împinși de oportunitãțile oferite de globalizare,
britanicul, olandezul, francezul și alte nații libere au cãutat binele chiar şi
departe de țara lor. Nimeni însã nu considerã cã un olandez care lucreazã la un
contract pentru o firmã de extracția petrolului în Rusia a plecat din țarã,
neamțul care lucreazã în sectorul financiar din New York nu a pãrãsit de fapt
Germania. Ei au cãutat sã își punã în valoare calitãțile de care dispun pentru
a avea o viațã mai bunã unde s-a ivit oportunitatea.
Avem și noi astfel de exemple, de compatrioți pe care cu greu poți sã-i închistezi
într-un pãtrãțel geografic. Nadia Comãneci navigheazã fãrã
probleme între Statele Unite și România. A plecat Nadia din România? S-a
intors? Da, a plecat din țarã pe vremea comuniștilor, dar acum e și în țarã și în
afara ei, în același timp. Ion Țiriac e la fel. E și în țarã și în loja de la
Roland Garros, fãrã sã îți dai seama.
Nu trebuie sã ne mai
mirãm cã existã strãini care sunt surprinși de frumusețile țãrii noastre și
decid sã se instaleze la noi. E normal, asta înseamnã globalizarea și sistemul
rezultat. Acel olandez care are un camping lângã Cluj, e similar cu alți zeci
de olandezi care deruleaza afaceri asemãnãtoare în Spania, Portugalia, Grecia
sau chiar Mozambic. Chiar suntem așa de uluiți cã
un francez trãiește de 5 ani în România reprezentând multinaționale pe plan
mioritic? Pãi dacã observãm cã are un salar de 10.000 de euro pe lunã, parcã începem
sã mai venim de-acasã cu modul de gândire. Același francez va pleca la anul în
China dacã vreo companie îi va propune sã deruleze un contract acolo pentru
10.001 euro lunar.
Nu mai putem vorbi de români plecați și români care au ales ˝sã reziste în
țarã˝, ˝sacrificându-se pentru țarã, cã trebuie sã facã și asta cineva˝. În
momentul de fațã vorbim de români globalizați, care și-au fãcut curajul sã încerce
lumea largã, sã își facã un rost pe alte meleaguri, sã învețe sã gândeascã în
alte limbi, sã descopere cu adevarat ce înseamnã toleranța culturalã. Acești
români îi întâlnim în Germania, în Spania, în Canada, Statele Unite și chiar în
Bruxelles. Ei nu sunt statici, acum sunt în Noua Zeelandã, mâine cu serviciul și
viața în Marea Britanie. Cãlãtoresc, descoperã, acumuleazã cunoștințe, sunt utili
în locuri greu de imaginat. Cunosc mii de astfel de români, implantați în firme
farmaceutice din Brazilia, IT-iști la companii grele americane, oameni de finanțe
în polul financiar londonez sau coordonând proiecte de infrastructurã în
Germania.
Locuiesc de 16 ani în Belgia, dar nu am plecat din România. Doar în
ultimele 12 luni am fost de 8 ori în ţarã şi am câlãtorit în alte 15 țãri de pe
trei continente. Sunt român și român voi rãmâne toatã viața mea, chiar dacã soția
e olandezã, iar cei 3 copii pe care ii avem împreuna s-au nascut în Belgia.
Bun venit Românie în realitãțile globalizãrii anului 2013!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu