sâmbătă, 8 decembrie 2018

Salvãm UE cu Future EU?

Brexitul are implicaţii enorme asupra UE, atât la nivel economic, cât şi politic. Brexitul a trezit un mare interes în a întelege statutul de membru al Uniunii Europene.

Acesta este contextul în care în primãvara anului 2017, actualul preşedinte al Comisiei Europene lansa o dezbatere privind viitorul UE, prezentând 5 scenarii posibile pentru Europa. Iar urmãtorul moment marcant al acestui exerciţiu se deruleazã sub Preşedinţia româneascã a UE. Este vorba de Summit-ul Future EU de la Sibiu din 9 mai 2019.

Câteva considerente pe acest subiect:
Ø  Procesul Future EU nu trebuie confundat cu alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, dar este important ca anumite teme sã fie prezente în dezbaterile din campania electoralã;
Ø  Discuţia despre Future EU nu este nouã. În perioada 2002-2003 s-a derulat Convenţia Europeanã care a propus o constituţie europeanã. Proiectul a fost prea ambiţios şi respins prin faimoasele consultãri din Franţa şi Olanda. S-a ajuns totuşi la un compromis, prezentul Tratat de la Lisabona, cel care guverneazã actuala ordine europeanã.
Ø  Preşedintele Franţei a lansat iniţiativa cetãţenilor, iar rezultatele au fost prezentate recent Guvernului Francez. Se pare cã este un document care se va afla pe masa liderilor europeni la Summit-ul European de la mijloc de decembrie 2018.
Ø  Acum 5 ani, într-o conversaţie cu Étienne Davignon despre viitorul UE acesta argumenta: “trebuie să existe schimbări instituţionale pentru ca statele membre să respecte obiectivele lor morale faţă de UE”. Şi adauga apoi “Convenţia Europeană de acum 10 ani s-a organizat pe fond de progres, nu sub presiunea crizei. Acum UE este de câţiva ani în criză, iar datele problemei se schimbă.”
Ø  La începutul anului 2013 am coordonat un proiect pe tema România şi viitorului UE. Diferitele forme de euroscepticism care s-au dezvoltat în ultima vreme în Europa au un impact asupra procesului de reformă a instituţiilor europene. Studiul de 24 de pagini, provenit din dezbaterea de la Cluj, se poate accesa online. În mai 2013, la Bruxelles, concluzia de bazã a fost: “Istoria ne-a învăţat că orice structură începe să se autodistrugă în momentul în care ea devine inutilă şi devine inutilă în momentul în care nu mai poate aborda probleme noi. Mai devreme sau mai târziu şi UE, şi instituţiile sale, vor veni cu răspunsuri la problemele din prezent, care vor genera la rândul lor noi întrebări.”
Ø  Recent, la Bruxelles, Vasile Puscas preciza: “Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de duratã;  Criza UE a început la nivel instituţional în 2005 cu neratificarea constituţiei europene;  E greu sã ai încredere în actualii lideri europeni, cei care au respins tratatul constituţional din 2005 – generaţia politicã Erasmus e viitorul.”
Ø  Contextul alegerilor europene de anul viitor pune pe jar pieţele financiare. În opinia experţilor, 2019 este monitorizat puternic, pentru prima datã fiind menţionatã legatura clarã dintre componenţa Parlamentului European şi Piaţã.
Ø  Trebuie sã existe o dezbatere realistã despre arhitectura instituţionalã europeanã.  Un Parlament European cu douã camere, asemãnãtor ca structurã cu cel din ţãrile membre, dar şi cu cel american, parcã este mai uşor de prezentat cetãţenilor europeni, decât un triunghi de genul Parlament – Consiliu - Comisie. Avem “Camera aleşilor direcţi” (Camera Inferioarã / Camera Deputaţilor), adicã europarlamentarii de astãzi şi mai avem “Camera ţãrilor membre” (Camera Superioarã, cu numãr clar de voturi, din algoritmul decizional existent), adicã Consiliul de astãzi. Iar Comisia Europeanã devine ceea ce este de fapt, Guvernul European. Ideea nu îmi aparţine, a fost prezentatã în 2014 de cãtre Viviane Reding, pe atunci Vicepreşedintele Comisiei Europene.
Ø  Ce facem cu douã instituţii europene care îşi cautã de ani buni identitatea? Mã refer la Comitetul Regiunilor şi la Comitetul Economic şi Social? Nu cred cã activitatea acestora deranjeazã, ci dificultatea de a înţelege impactul acestora în mecanismul legislativ european. Propun o idee nouã şi aceea ca preşedinţii acestor douã instituţii, trecuţi deja prin focul alegerilor, sã devinã comisari europeni precum cei desemnaţi de ţãrile membre. Îi putem numi chiar “comisari transnaţionali”, cã tot am vehiculat acest termen. De ce nu chiar o comasare a poziţiei de comisar european pentru politica regionalã cu cea a președintelui Comitetului Regiunilor? Avem un exemplu relativ recent, pozitiv ca rezultat, în domeniul politicii externe a UE. Federica Mogherini este acum vocea unicã pentru UE, dar înainte de Tratatul de la Lisabona vorbeam de Javier Solana (Consiliu) şi Benita Ferrero-Waldner (Comisie). Iar “la comasare” presedintele Comitetului Economic si Social poate sã preia chiar portofoliul de Ocuparea Forţei de Muncã şi Afaceri Sociale.
Ø  În politica europeanã întâlnim un fenomen asemãnãtor procedeului matematic de "adunare a doi vectori". Concret, avem vectorul Juncker pe axa OX și vectorul Macron pe coordonatele OY. Rezultatul dorit este o adâncire și o extindere simultanã a zonei euro… Şi sã nu fim naivi… totul este coordonat de ecosistemul politic de la Berlin, prin vectorii de comunicare UE și Franţa… Guvernul German va avea ca prioritate consolidarea zonei euro. Indirect avem şi rãspunsul la Uniunea Europeanã cu douã viteze: Nucleul dur, al ţãrilor care au aderat la euro şi celelalte… De aici şi miza aderãrii rapide la eurozonã.
Ø  Corporaţiile au un rol enorm în a clãdi sistemul comunitar. Nu doar crearea locurilor de muncã, atât de necesare cetãţenilor europeni, dar mai ales implicarea în marile proiecte integratoare. Piaţa internã europeanã şi mai apoi lansarea monedei comune euro s-a realizat cu ajutorul sectorului privat. Paradoxal însã, liderii politici au încercat prin 2002-2005 proiectul constituţiei europene, fãrã a implica business-ul european. Rezultat – zero barat! Discutând recent cu reprezentanţii multinaţionalelor la Bruxelles aceştia sunt puşi în faţa unei dileme de poziţionare. “Iubim piaţa internã, dar e greu sã ieşim cu un mesaj pro-european în campania electoralã de anul viitor. La nivel de corporaţii Comisia Europeanã, în special, este vãzutã ca o mânã feroce care impune nonstop noi norme legislative. În acest context existã o repulsie faţã de instituţiile europene…”
Ø  Dacã privim din punct de vedere geo-politic o Uniune Europeanã care încorporeazã Balcanii şi ţãri precum Ucraina e mai puternicã decât actuala formã, mai ales dupã Brexit. Existã o oportunitate istoricã de a reuni continental european sub umbrela Uniunii Europene, asemãnãtor cu Momentul european 1991. Dacã nu, aceste ţãri vor intra în sfere de influenţã diferite, precum Rusia sau China. Putem sa gandim o Uniune Europeana de 35 de ţãri în 2040? Ne îndreptãm spre o Uniune Europeana cu douã viteze. Nucleul dur, aproximativ 20-22 ţãri, cu buget comun şi restul. Uniunea Europeanã va lua treptat locul Consiliului Europei de la Strasbourg… Iar în Consiliul Europei avem 47 de ţãri...
Ø  Future EU trebuie sã fie un proces inclusiv, adicã sã avem la masa de discuţii şi ţãrile în negociere de aderare la UE. Mã refer la Serbia, Muntenegru… Aşa s-a întâmplat şi în timpul Convenţie Europene din 2003…
Ø  Comisia Europeanã trebuie sã aloce resursa necesarã proiectului Future EU, aşa cum a reusit sã creeze o adevaratã echipã Brexit. Poate chiar aceea echipã sã se transforme la sfârşit de martie 2019 în echipa Future EU a Secretariatului General.
Ø  Contextul contidian este incredibil: Merkel este pe val în Germania, dupã ce protejata sa a câştigat presedinţia CDU; Macron are parte de cea mai mare crizã a mandatului sãu şi chiar pe axul direct al calitãţii vieţii în Franţa; se avanseazã bine cu proiectul bugetului euro; exinderarea UE este un subiect complex, nici mãcar comisarul european pentru extindere nu îl mai menţioneazã…

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: