În Belgia, totul
a început pe la sfârşit de februarie 2020. Criza Corona s-a mişcat rapid şi vieţile
noastre s-au schimbat brusc. Unele sectoare au fost lovite la greu, şi mã refer
în special la corpul medical. Deşi o ţarã cu un sistem de sãnãtate bun,
doctorii şi asistentele medicale duc greul noului rãzboi, cel pandemic. Simpatia
e enormã şi pentru a ne manifesta sprijinul cu cei aflaţi în primele linii ale
bãtãliei, au zis cã vom începe sã aplaudãm la fereastrã în fiecare searã la ora
20. Am continuat timp de 100 de zile sã ne vedem toţi vecinii la ora exactã
pentru a ne aduce mica noastrã contribuţie. Criza ne-a apropiat mai mult, cãci
in fiecare zi, timp de 3 minute, de la copii de un an pânã la cei de 85 de ani,
eram toţi prezenţi în faţa casei…
Unii veţi
zice, asta da solidaritate… Dar acum douã zile însã un vecin a ieşit din casã,
nu îl vãzusem prea mult pânã atunci, şi ne-a mulţumit. Era managerul unui azil
de bãtrâni şi era mai mult la serviciu decât acasã. Chiar şi la început de
iunie se moare încã de COVID-19, personalul medical este încã suprasolicitat.
Mişcarea noastrã e de apreciat, mesajul ajunge în prima linie a frontului, motivând
în lupta cu crunta boalã.
E povestirea
mea din timpul crizei, o pozã minusculã a societãţii în care trãim…
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu