Dan LUCA – editorial în Făclia: “Să atacăm!”

În editorialul de astăzi, subliniez că lupta cu dezinformarea nu poate fi doar defensivă: adevărul trebuie spus proactiv, clar și constant.

 

---
Îmi amintesc un meci de rugby urmărit cu ani în urmă: Anglia contra Noii Zeelande. Kiwi conduceau, dar un moment de tensiune a schimbat dinamica — un jucător neozeelandez este eliminat pentru zece minute. Era de așteptat ca englezii să profite și ca Noua Zeelandă să se apere disperată. Dar s-a întâmplat exact invers: în inferioritate numerică, neozeelandezii au construit un atac furibund, au dominat terenul și au marcat un eseu. Au învins.

A fost o lecție despre asumare, despre curajul de a nu aștepta pasiv ca furtuna să treacă, ci de a o înfrunta direct.

Această imagine mi-a revenit în minte de multe ori când mă gândesc la felul în care ne raportăm, ca societate, la fenomenul dezinformării. De prea multe ori jucăm defensiv: reacționăm la manipulări, demontăm știri false, încercăm să „curățăm terenul”. Dar, între timp, cei care cultivă confuzia câștigă terenul cel mai important — mintea și încrederea oamenilor.

Lupta cu dezinformarea nu poate fi doar o reacție. Trebuie să fie o strategie de atac. Nu propagandă, nu manipulare, ci informare proactivă — clară, constantă și credibilă. Adevărul trebuie spus înainte ca minciuna să se instaleze.

Este nevoie ca instituțiile statului să-și asume acest rol de lider în spațiul public. Nu prin controlul mesajelor, ci prin transparență, promptitudine și educație. Într-o lume saturată de zgomot informațional, tăcerea devine complicitate. Iar când oamenii nu primesc răspunsuri oficiale clare, se refugiază în narațiunile simple, dar false.

La fel de important, mediul de afaceri are și el o responsabilitate. Companiile nu pot fi doar spectatori ai haosului mediatic. Ele trebuie să explice cu voce limpede cum funcționează economia reală, ce înseamnă sustenabilitatea, cum se construiește prosperitatea. O societate informată nu e doar mai sigură, e și mai performantă.

Știu, știrile pozitive nu se vând. E o frază pe care o aud de 25 de ani, de când lucrez în acest domeniu. Dar adevărul e că nu trebuie să vindem optimismul, ci să-l cultivăm. O societate care trăiește permanent în frică și suspiciune devine vulnerabilă. Una care are încredere și curaj devine imună la manipulare.

Nu putem să stăm doar defensivi, plângându-ne că „nu avem ce face”. Ba avem. Putem juca în atac. Putem ocupa spațiul public cu fapte, nu cu scuze. Putem vorbi clar, empatic și constant.

Dacă e să pierdem, măcar să pierdem demni — în atac, nu în retragere. Pentru că, la fel ca neozeelandezii din acel meci, victoria nu e garantată celor mai numeroși, ci celor care cred în jocul lor până la capăt.

Iar, în lupta pentru adevăr, credința asta face toată diferența.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Asociațiile europene: practicã şi teorie

De peste 25 de ani studiez și lucrez în ecosistemul asociațiilor europene, iar experiența teoretică și practică stă la baza volumului Mapping the Influencers in EU Policies, o analiză a influenței și reprezentării în capitala UE. Link carte

 

În Bruxelles, cele circa 3.000 de organizații europene formează „Piața celor 3000”, o rețea nevăzută care alimentează procesele politice ale UE. Link articol

 

În 2025, am coordonat la Euractiv un studiu despre rolul asociațiilor europene. Concluzia: aceste organizații contribuie discret la stabilitatea europeană, conectând voci, expertiză și soluții. Link articol Euractiv

 

Acest ecosistem dens formează „piața ascunsă a locurilor de muncă din Bruxelles” – un spațiu profesional puțin vizibil, dar extrem de dinamic. Link articol

 

Rezultatele studiului au fost prezentate în septembrie 2025, într-un eveniment cu 100 de lideri ai asociațiilor europene. Link eveniment

 

Asociațiile europene unesc organizații naționale și sectoriale într-o voce comună, transformând fragmentarea în forță și expertiza sectorială în instrument decizional. Link articol

 

Comunicarea rămâne strategică: jumătate dintre asociații alocă peste 25.000 € anual, însumând aproape 150 de milioane €. Expertiza contează doar dacă poate fi transmisă eficient. Link articol

 

Predau cursuri despre asociațiile europene în două programe de master, oferind studenților instrumente de analiză a rolului acestora în politica europeană. Link articol

 

Prin cursul „Media Entrepreneurship and Innovation” arăt cum afaceri, comunicare și tehnologie se pot combina cu activitatea asociațiilor pentru produse media cu impact real. Link articol

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Puterea tăcută”

Despre efectele pe care le are folosirea termenului «reformă» asupra cetățenilor în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

----

 

Reforma a ajuns să sune ca o alarmă. De fiecare dată când apare în discursuri, tensiunea crește. Oamenii se încruntă, opoziția se pregătește să atace. Parcă urmează o tăiere, o pierdere, un haos inevitabil. Dar oare chiar asta înseamnă reforma? Sau e doar modul în care am ajuns să o percepem, influențați de frică, de inerție și de spectacolul politic?

 

Poate ar fi mai bine să vorbim mai simplu, mai direct – despre o guvernare mai bună, legi adaptate, sisteme actualizate. Dar aceste expresii nu sună la fel de spectaculos. Reforma are ecou, atrage atenția, creează dramatism. Promite totul, dar de multe ori schimbă doar forma, nu și fondul. E ambalajul, nu conținutul.

 

În realitate, reforma ar trebui să fie un act de curaj, dar și de echilibru. Populiștii profită de teamă și transformă orice inițiativă într-o amenințare pentru oamenii simpli. Între timp, guvernarea rămâne ineficientă. Autoritățile, temătoare, amână deciziile, iar promisiunile se tot rostogolesc dintr-un mandat în altul. Oamenii își pierd încrederea.

 

Problema nu e reforma, ci felul în care o gestionăm. Se fac anunțuri grăbite, promisiuni vagi, fără explicații clare. Se schimbă hârtii, dar nu realitatea de pe teren. Ritmul european – consecvent, colectiv, solid – contrastează puternic cu obiceiul nostru de a improviza și de a prefera soluții spectaculoase, dar temporare.

 

Reforma ar trebui să fie ceva normal. O guvernare care repară, adaptează, actualizează. Pași mici, clari, fără dramatizare. Mai puține declarații, mai multă muncă. Mai multă responsabilitate. Puterea adevărată nu înseamnă să te afișezi, ci să faci ce trebuie, chiar și atunci când nimeni nu aplaudă. Să-ți asumi deciziile, să construiești, să repari, să adaptezi.

 

Poate e timpul să schimbăm și limbajul. Cuvintele mari sperie. Oamenii nu se tem de schimbare, ci de incertitudine, de haos, de promisiuni neclare. Spusă calm și explicată clar, reforma poate redeveni ceea ce ar trebui să fie: grijă reală pentru viitor, responsabilitate concretă, acțiune vizibilă în rezultate, nu doar în vorbe. O putere care nu se afișează, ci construiește.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Contribuție la un articol publicat de Ziarul Financiar: “Viitorul României prin prisma lucidității strategice”

Împreună cu profesorul Vasile Pușcaș, am publicat astăzi în Ziarul Financiar o analiză despre oportunitățile europene ale României.

 

---
Într-un context global dinamic, înregistrând transformări rapide în economie, tehnologie, şi relații internaționale, este esențială o reflecție asupra direcției strategice a României până în 2030. Evoluțiile contemporane sunt pline de incertitudini, Uniunea Europeană promite schimbări structurale de aproape două decenii, liderii de la Bruxelles asigurându-ne că UE va deveni un actor mondial major, iar competiția marilor jucători ai lumii este mai acerbă decât în primii ani ai epocii post-Războiul Rece. Context complicat și de faptul că accelerația evoluției istorice ne-a găsit cu garnituri de lideri politici care ne arată zilnic, cei mai mulți, că nu mai pot face față noilor împrejurări. Românii au mai trecut prin etape istorice de defetism și au suferit enorm. De aceea, credem că trebuie să privim lumea de astăzi ca un mediu care ne-ar putea contura și oportunități pentru dezvoltare și proiectarea statutului de țară cu viziune optimistă despre potențialul ei și viitorul societății românești.

 

Să ne referim în primul rând la Uniunea Europeană ca un proiect comun în continuă redefinire, deoarece și România este parte a Uniunii Europeane de aproape două decenii și ne-am legat destinele în credința de progres. Acum, Uniunea Europeană deși și-a dedicat o mare parte a efortului în rezolvarea unor mari probleme dinafara Uniunii, dar grave și din vecinătatea imediată, este și în situația de a proiecta devenirea ei din perspectiva evoluțiilor globale actuale. Pentru că mai mult a vorbit decât a înfăptuit, actualmente Uniunea Europeană este presată să abordeze serios tema competitivității. Și nu doar a celei economice, ci și a competitivității societale care va fi în măsură să definească liniile civilizației europene în secolul al 21-lea. În centrul acestui proces, deja liderii europeni au propus un Fond European pentru Competitivitate, creat pentru a răspunde provocărilor venite dinspre Statele Unite, China, dar chiar și unele state de dimensiuni mai reduse. Să nu subestimăm chiar contribuția statelor europene nordice, în acest domeniu, care pot constitui bune exemple și pentru alte state-membre ale Uniunii Europene.

 

Scopul acestei noi inițiative a Bruxelles-ului este reconstrucția unei baze economice solide, bazată pe avansarea autonomiei științifico-tehnologice și asigurarea capacității de operare distinctă și prin cooperare nu doar în interiorul Uniunii, ci și în competiția competitivității internaționale. Pentru România, intensificarea politicilor de integrare inteligentă și eficientã, nu doar prin mimetism și contagiune, ar deschide perspective de accesare consistentă a amintitului Fond, dar ar reprezenta și o probă că, după două decenii de apartenență la proiectul european, este capabilă a se manifesta matur, constructiv, aducând și cetățenilor români beneficiile unei dezvoltări susținute și concordantă aspirațiilor din anii când priveau cu admirație spre Uniunea Europeană. Propunerea noastră nu reprezintă doar un demers administrativ, ci o oportunitate de a ne reafirma cu optimism rolul de actor implicat în reconstrucția fundației economice și sociale a Europei.

 

Accesul la resursele Fondului cere viziune, coerență și determinare. Țările vestice s-au pregătit deja cu strategii clare. România are nevoie de o abordare care să valorifice propriile avantaje-de la poziția geografică, resursele materiale și energetice, forța de muncă talentată până la creativitate, inovare și disponibilitatea mobilizării construcției unei societăți moderne. Participarea la proiecte europene nu trebuie să se limiteze doar la statutul de beneficiar imediat. Este esențială o strategie națională compatibilă cu obiectivele amintitului obiectiv european și o coordonare eficientă între stat, mediul privat, grupări epistemice, instituții educaționale și de cercetare științifică, dar și cu parteneri din statele membre, cu piața de capital autohtonă și internațională, cu instituțiile europene.

 

O altă direcție majoră privește consolidarea autonomiei europene în domeniul apărării și securității spațiului Uniunii Europene. Contextul geopolitic actual a demonstrat că securitatea continentală depinde tot mai mult de existența capacităților proprii de apărare ale statelor UE și NATO. Parteneriatul transatlantic rămâne esențial, dar susținerea dezvoltării unei industrii europene de apărare se dovedește a fi absolut necesară. Desigur, domeniul poate căpăta accente ‘suveraniste’, ceea ce îi determină pe adepții perspectivei federaliste să fie mult mai prudenți și să lase impresia unei evidente lipse de argumente convingătoare. Dar dacă ne-am reaminti că obiectivul Uniunii Europene este integrarea europeană, ca suport al dezvoltării și progresului civilizației europene, atunci am putea porni și de la conceptul de securitate integrativă pentru a estompa reținerile monadiștilor și a găsi formule colaborative și convergente în materia apărării Spațiului Economic European.

 

România ar trebuie să fie parte activă și nu doar declarativă a acestui efort, contribuind la convergența intereselor de apărare a statelor membre, la armonizarea diferențelor de opinii și atitudini prin negocierea europeană care a adus atâtea rezultate favorabile Uniunii. Revenirea la stilul și metodele care au consacrat negocierea europeană ar avea efecte pozitive nu doar pentru stabilitatea regională, ar putea contribui și la construirea unei baze de cooperare în industria europeană de apărare, ar găsi căile convergenței înspre o securitate integrativă europeană. Ceea ce ar putea fi folositor și pentru interesul României, dar și pentru o evoluție industrială, științifică și tehnologică a aceluiași Spațiu Economic European, cu efecte benefice inclusiv pentru starea socială a cetățenilor europeni.

 

Nu în utimul rând atenționăm că România a pierdut aproape două decenii din șansele oferite de programele europene de dezvoltare rurală. Acestea aveau rolul de a introduce mediile sătești și agricole în vârtejul economiei de piață, cu avantaje sigure pentru locuitorii din aceste așezări. Acum, sub presiunea unor urgențe competiționale globale, lideri ai Comisiei Europene propun să fie periferizate sau chiar eliminate finanțările europene pentru programele de dezvoltare rurală. Ceea ce înseamnă că politicile guvernamentale de la București au defavorizat cu bună știință o resursă socio-economică de maximă importanță, favorizând grupări de interese care au diminuat contribuția agriculturii și mediului rural la avansul venitului național.

 

Poate că acum, în ceasul al unsprezecelea, liderii de la București vor fi preocupați să aplice o strategie agricolă care să ridice standardele de viață ale agricultorilor, să asigure securitatea alimentară a populației țării și să avanseze real într-o politică agricolă europeană care să aducă prosperitate și civilizație cetățenilor români din mediul rural. Atâția cât au mai rămas! Cu certitudine, în această epocă a senzațiilor științifico-tehnologice, a Inteligenței Artificiale și călătoriilor în spații extra-terestre, o strategie aplicată cinstit pentru încurajarea celor care ne oferă roadele pământului va fi benefică tuturor cetățenilor români, dar și a celor europeni.

 

Într-un spațiu tipografic redus, ne-am permis să sugerăm guvernanților României să privească și să acționeze strategic, așa cum se cuvine în relațiile parteneriale dintre membrii Uniunii Europene, în câteva domenii care ar putea deschide țării oportunități de dezvoltare, dacă sunt concepute realist și sunt aplicate cu inteligență și determinare. Și mai ales dacă doresc sincer binele României!

 

Autori:
Prof. dr. Vasile Puşcaş a fost negociatorul-şef al aderării României la UE şi ministru pentru afaceri europene, publicând numeroase volume de specialitate.

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Europa incompletã”

Extinderea UE nu e doar o procedurã birocratică, ci o promisiune – pentru cei care așteaptă la uşã și pentru noi, cei dinanuntru. Despre asta am scris în editorialul de azi.

 

---

Comisia Europeană a publicat recent rapoartele anuale privind extinderea Uniunii Europene, readucând în atenție un subiect care părea uitat în birocrația de la Bruxelles. Este un semn bun. Ultima țară care a aderat la UE a fost Croația, în 2013. De atunci, am trăit Brexitul, multiple crize și un deceniu de reflecție asupra propriului model european. Dar, oricât de stabilă ar părea Uniunea, adevărul este că Europa nu e completă. Reunificarea continentului, începută în 1989, rămâne un proces neterminat.

 

Rapoartele Comisiei nu sunt texte pasionante, dar sunt documente oneste, care arată cât de dificil este să extinzi un proiect ce presupune nu doar reguli și piețe comune, ci și valori democratice și stat de drept. Procesul nu e uniform: fiecare stat candidat are propriile blocaje, propriile traume și propriul ritm de reforme. Totuși, dincolo de tehnicalitățile birocratice, geopolitica a redevenit motorul principal al extinderii. Războiul din Ucraina a reamintit Europei că extinderea nu este un moft administrativ, ci o necesitate strategică. Este vorba despre securitate, nu doar despre convergență economică.

 

Uniunea s-a lărgit spectaculos în 2004 și 2007, valul care a adus și România și Bulgaria în UE. Apoi ritmul s-a oprit. Totuși, în Balcanii de Vest, lucrurile par să se miște din nou. Muntenegru e cel mai avansat: toate cele 33 de capitole de negociere sunt deschise, iar o parte au fost deja închise provizoriu. Țara e membră NATO, folosește moneda euro și ar putea finaliza negocierile până la sfârșitul anului viitor, cu perspectiva de a deveni stat membru în 2028, dacă reformele în justiție și lupta anticorupție continuă.

 

Albania respiră un entuziasm european autentic. Procesul de negociere este deschis, iar în Tirana se simte energia unei generații care privește Europa ca pe o destinație naturală. Serbia, în schimb, rămâne prinsă între Est și Vest. Relația tensionată cu Kosovo și ambiguitatea față de Rusia o țin departe de Bruxelles. Bosnia și Herțegovina e blocată într-un sistem instituțional disfuncțional, iar Macedonia de Nord, deși a avut curajul să-și schimbe numele pentru a depăși disputa cu Grecia, se confruntă acum cu opoziția Bulgariei. Kosovo, între timp, rămâne un dosar în așteptare, dependent de recunoașterea internațională.

 

Privirea se mută spre Caucaz, o regiune aflată între speranță și pericol. Georgia rămâne candidată mai mult „cu numele” – reformele sunt lente, justiția e politizată, iar clasa politică oscilează între Bruxelles și Moscova. Totuși, societatea georgiană respiră un puternic spirit proeuropean. Armenia, în schimb, se apropie tot mai clar de Europa, mai ales după conflictul cu Azerbaidjanul și izolarea regională.

 

Și apoi e Turcia – candidatul etern. O țară uriașă, esențială pentru securitatea și economia Europei, dar tot mai departe de standardele democratice cerute de Bruxelles. Procesul de aderare e înghețat, iar relația s-a transformat într-un parteneriat pragmatic bazat pe comerț, migrație și energie. Nimeni nu mai vorbește serios despre o aderare apropiată, dar niciun lider european nu are curajul să declare oficial sfârșitul acestui vis.

 

Republica Moldova și Ucraina au făcut pași importanți. Ambele au statut de candidate și au început reforme dificile, însă drumul rămâne lung. Următorul moment decisiv va fi Consiliul European din decembrie 2025, care ar putea deschide negocierile oficiale.

Un aspect esențial, adesea ignorat, este că aderarea unui nou stat nu depinde doar de Comisie. Fiecare extindere trebuie aprobată în unanimitate de toate statele membre, ceea ce face procesul lent și politic. Extinderea nu e doar un exercițiu tehnic, ci o dovadă de încredere între națiuni.

 

Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a declarat recent că mai multe țări ar putea adera până în 2030 – un obiectiv curajos, dar care ar necesita o reformă profundă a Uniunii. O UE cu 30 sau 33 de membri va trebui să-și regândească modul de decizie, bugetul și identitatea politică.

 

Europa are de ales între două tentații: să se închidă într-un club al prosperității sau să se extindă, asumându-și riscul și responsabilitatea de a uni continentul. Cred că doar a doua cale este corectă. Extinderea nu e doar o procedură birocratică, ci o promisiune – pentru cei care așteaptă la ușă și pentru noi, cei din interior. Poate că 1989 a fost anul libertății, iar 2030 ar putea fi anul responsabilității. Europa nu e completă, dar încă poate deveni întreagă.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Călătoria mea academică

A început ca un hobby, dar s-a transformat într-o adevărată pasiune. După obținerea doctoratului în 2008, am lansat două cursuri care mi-au definit parcursul academic: unul dedicat stakeholderilor europeni și comunicării strategice, iar celălalt axat pe monetizarea brandurilor media prin inovație.

În ultimii 17 ani, am avut privilegiul de a colabora cu 15 universități din 6 țări europene — Belgia, Germania, Italia, Albania, Republica Moldova și România. Fiecare interacțiune a adus o nouă perspectivă și confirmarea că educația rămâne cel mai solid teren pentru inovație.

Povestea continuă! De abia aștept cursul de vineri, când, alături de masteranzii de la SNSPA, vom explora modelele de business din media europeană — un subiect esențial pentru viitorul comunicării.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “54”

Un editorial de suflet în Făclia de astăzi, în anticiparea zilei de 12.

 

----

 

Niciodată n-am scris un editorial despre ziua mea. Poate nu se obișnuiește, poate pare neobișnuit — dar la 54 de ani simt că pot face un pas în afara convențiilor, fără griji. Nu e un exercițiu de vanitate, ci unul de sinceritate. La această vârstă, nu mai e vorba despre petreceri zgomotoase sau dorințe spectaculoase, ci despre bucuria simplă de a trăi cu sens, cu echilibru și cu recunoștință.

 

Îmi revin în minte amintiri senine: colecția de fanioane cu echipe de fotbal, care promiteau lumi îndepărtate, și antrenamentele de handbal unde, mai tehnic fiind, nu m-am regăsit niciodată în expresia „te mușcă mingea de mână”. Detalii care altădată contau, dar care astăzi stârnesc doar un zâmbet cald.

 

Curiozitatea a fost firul roșu al parcursului meu. M-a condus în locuri neașteptate, m-a ajutat să ies cu demnitate din altele și mi-a arătat că a fi curios înseamnă, în fond, a rămâne viu. Curiozitatea e antidotul rutinei — te obligă să întrebi, să greșești, să reiei drumul cu răbdare. Nu e esențial să atingi idealul; important e să mergi spre el cu bucurie și perseverență. Într-o lume grăbită să impresioneze, e reconfortant să te distingi prin normalitate.

 

Am trăit 26 de ani în România și 28 în Belgia. Două lumi, două ritmuri, două feluri de a înțelege viața. România mi-a oferit începuturile — energia, prieteniile, reperele. Belgia mi-a oferit șansa unei noi construcții — familia, echilibrul, dorința de a-i sprijini pe ceilalți să-și găsească direcția. Uneori am fost îndrumător, alteori învățăcel, dar mereu cu aceeași dorință de a învăța și de a da mai departe.

 

Timpul trece, dar amintirile bune rămân surprinzător de vii. Au o rezistență aparte — par făcute din optimism. Da, au existat și eșecuri, însă am învățat să le privesc cu luciditate și cu recunoștință. Fiecare a adus ceva valoros, chiar dacă acel „ceva” a fost doar o lecție de răbdare sau de acceptare.

 

Astăzi nu sărbătoresc doar o vârstă. Sărbătoresc drumul, oamenii care m-au însoțit, idealurile care continuă să mă provoace și curiozitatea care nu s-a stins.

 

La 54 de ani, viața are un ritm mai așezat, dar nu mai puțin intens. Nu e despre fast, ci despre viitor. Despre recunoștință, echilibru și bucuria sinceră de a fi, încă o zi, parte din poveste.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan Luca la TVR Info – Despre extinderea UE, relațiile UE–SUA și situația din Ucraina

Astăzi am avut plăcerea să revin la emisiunea „Europa mea” de la TVR Info, unde am discutat trei teme majore care definesc actualitatea europeană:

 

1. Extinderea Uniunii Europene
Ziua de marți a fost dedicată la Bruxelles extinderii UE – un subiect esențial, mai ales că ultima aderare a avut loc în 2013 (Croația). Am analizat dinamica procesului pentru țările din Balcani, Moldova, Ucraina şi Caucaz, dar și noile perspective până în 2030. Extinderea rămâne parte din procesul de reunificare europeană început în 1989, accelerat acum de contextul geopolitic și de războiul din Ucraina.

 

2. Relațiile Uniunea Europeană – Statele Unite ale Americii
Am discutat despre parteneriatul strategic transatlantic – de la comerț și investiții, până la cooperarea în domeniul tehnologiei, securității și apărării. Este esențial ca UE să păstreze un echilibru între colaborarea cu SUA și consolidarea propriei autonomii strategice, într-o lume marcată de competiția globală cu China și Rusia.

 

3. Ucraina
Conflictul este în al patrulea an de război deschis, iar sprijinul occidental rămâne vital. Am subliniat provocările actuale – infrastructura energetică afectată, resursele militare limitate și presiunea iernii – dar și importanța menținerii solidarității europene cu Ucraina.

 

Mulțumesc echipei TVR Info pentru invitație și pentru platforma oferită acestor dezbateri esențiale despre viitorul Europei!

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “La început a fost ideea”

Schimbarea nu vine mereu de sus, ci din curajul celor care refuză tăcerea. Uneori, o idee are nevoie de ani — alteori, de o generație. Despre acest subiect în editorialul semnat astăzi în Făclia.

 

---

Trăim într-o epocă în care pare că totul se rezumă la idei. Idei bune, idei rele, idei virale. Le aruncăm în spațiul public cu speranța – sinceră sau vanitoasă – că ele vor mișca ceva, că vor aprinde o scânteie, că vor genera o schimbare. Dar câți dintre cei care scriu articole, apar la televizor sau își exprimă opiniile în mediul online cred cu adevărat că simpla rostire a unei idei poate schimba lumea?

Realitatea e mult mai complicată. Într-o societate saturată de opinii, unde fiecare are ceva de spus și prea puțini au răbdarea să asculte, o idee bună e adesea doar o picătură într-un ocean de zgomot. Poți formula o analiză lucidă, poți propune o soluție elegantă, poți chiar să o împachetezi frumos în cuvinte memorabile – și totuși, să nu se întâmple nimic. Niciun ecou, nicio dezbatere, nicio consecință.

Mulți cred că ideile, odată lansate, se vor infiltra în sistem, vor fi preluate, discutate și puse în practică. Utopic, așa ar trebui să funcționeze o societate matură: un mecanism care filtrează gândurile bune și le transformă în politici publice, în decizii coerente, în pași concreți. Dar, în realitate, sistemul e mai degrabă o mare inerțială, o structură care înghite idei și le digeră lent, până la uitare.

Unii spun că politicienii, din oportunism, preiau ideile bune – doar pentru a le capitaliza electoral. Ar fi chiar o formă de progres, dacă ar face-o consecvent. Dar, de cele mai multe ori, vedem contrariul: discursuri frumos împodobite cu „viziuni” și „strategii”, fără ca acestea să treacă proba acțiunii.

Și atunci, merită să ne frământăm? Să pierdem nopți formulând concepte și soluții, doar pentru ca ele să se risipească în aerul cald al indiferenței? Poate că da. Pentru că, dincolo de rezultate, a gândi și a vorbi responsabil rămâne un act de igienă intelectuală. Poate că ideile nu schimbă lumea peste noapte, dar o mențin vie. O societate care încetează să producă idei devine una care nu mai speră.

Schimbarea nu vine întotdeauna din vârful puterii, ci din insistența celor care refuză tăcerea. Uneori, o idee are nevoie de ani ca să-și găsească ecoul, alteori, de o generație întreagă. Dar fără acea primă voce care a avut curajul să o spună, nimic nu începe.
Așadar, poate că nu fiecare articol, fiecare emisiune sau fiecare postare va schimba lumea. Dar fiecare idee spusă cu sens și bună-credință contribuie la oxigenul unei societăți sufocate de zgomot. Și poate, într-o zi, una dintre ele – cine știe care – va prinde rădăcini.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

Am alergat din nou semi-maratonul de la Bruxelles

Astăzi a fost o zi specială. Am alergat din nou semi-maratonul de la Bruxelles!

E greu de crezut, dar au trecut 15 ani de la prima (și până azi, singura) mea participare. La începutul anului mi-am spus că ar fi frumos să încerc din nou — un fel de promisiune făcută mie însumi. Așa că m-am pus pe treabă: antrenamente, alergări prin ploaie și frig, și tot procesul acela care, încet-încet, te aduce înapoi în formă.

Și a meritat. Azi am dus la capăt cei 21 de kilometri și ceva. Nu e o distanță ușoară, dar m-am simțit bine pregătit. Ceasul s-a oprit la 2 ore și 54 de minute. În 2010, făceam același traseu în jur de 2 ore și 25 de minute — așa că diferența e ok.

N-am fost printre cei mai rapizi din cei 20.000 de alergători, dar nici nu contează. Bucuria a fost să fiu din nou acolo, să simt atmosfera, străzile, energia orașului și oamenii care încurajau de pe margine.

Dan Luca / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “Locuințele accesibile, noul pilon al competitivității europene”

Locuințele accesibile, nouă urgență pe agenda europeană. Despre acest subiect în articolul pe care l-am semnat astăzi în Ziarul Financiar.

 

---

 

Într-o Europă aflată la intersecția mai multor crize – inflație, presiune urbană, migrație, transformare a pieței muncii – tema locuințelor accesibile s-a transformat dintr-o dezbatere socială într-un subiect strategic de prim rang. Nu mai este vorba doar despre prețuri la apartamente sau nivelul chiriilor, ci despre însăși sustenabilitatea modelului economic european. A locui decent a devenit un indicator al competitivității, iar lipsa locuințelor accesibile riscă să devină un factor structural de dezechilibru economic.

 

Pentru tinerii europeni, mai ales cei care trăiesc în marile capitale, o garsonieră poate consuma peste jumătate din salariul mediu. În multe orașe, clasa de mijloc dispare din centrele urbane, împinsă către periferii sau chiar în afara zonelor metropolitane. În același timp, firmele din construcții, transport sau servicii se confruntă cu o lipsă tot mai acută de forță de muncă locală, tocmai din cauza costurilor de locuire. Această spirală a devenit o problemă economică sistemică: acolo unde oamenii nu pot trăi, economia nu mai poate crește.

 

Paradoxul este că Uniunea Europeană nu are competență directă în domeniul locuinţelor. Politicile de locuințe sunt, conform tratatelor, responsabilitatea exclusivă a statelor membre. Cu toate acestea, Bruxellesul a demonstrat deja că poate modela comportamente și politici fără a dicta reglementări. Exact cum programul Erasmus a schimbat în profunzime sistemele educaționale și mobilitatea tinerilor europeni, un cadru financiar inteligent poate produce efecte similare în domeniul locuinţelor. Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană a început să trateze accesul la locuințe ca pe o dimensiune esențială a competitivității europene.

 

În centrul acestei noi paradigme se află ideea că locuințele nu sunt doar o problemă socială, ci și una de productivitate. O economie bazată pe inovare și pe mobilitatea forței de muncă are nevoie de stabilitate locativă. Angajații care nu pot trăi aproape de locul de muncă, tinerii care nu își pot permite o chirie rezonabilă, familiile care trăiesc în nesiguranță rezidențială – toate acestea afectează direct performanța economică. Fără o piață a locuințelor funcțională, Europa riscă să piardă teren în competiția globală pentru talente.

 

De aici și interesul crescând pentru un nou mecanism de finanțare europeană: Fondul European pentru Competitivitate, evaluat la peste 400 de miliarde de euro. Dacă în trecut fondurile structurale și de coeziune erau orientate aproape exclusiv către infrastructura fizică sau digitală, noul fond se pare cã urmărește să includă și infrastructura socială – iar locuințele accesibile sunt văzute tot mai clar ca o componentă strategică a acesteia. Ideea de bază este simplă: fără locuințe adecvate și accesibile, nu există forță de muncă stabilă, iar fără forță de muncă stabilă nu există competitivitate economică.

 

Modelul de implementare se conturează în jurul unei logici deja testate de alte programe europene, precum SAFE, fondul european pentru apărare. În practică, Comisia Europeană stabilește cadrul general și pune la dispoziție resursele financiare, iar statele membre decid cum le folosesc la nivel național. Fondurile vor fi distribuite proporțional între cele 27 de țări membre, însă activarea efectivă va depinde de capacitatea fiecărui stat de a mobiliza proiecte concrete, fezabile și conforme cu regulile europene. Aici intervine componenta privată: guvernele vor putea garanta proiecte derulate de companii, consorții de dezvoltatori, fonduri de investiții imobiliare, cooperative de locuințe sau parteneriate public-private.

 

Pentru mediul de afaceri, miza este semnificativă. Noul cadru poate deschide o piață de investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro, cu beneficii multiple: acces la finanțări europene nerambursabile sau parțial rambursabile, garanții guvernamentale pentru credite comerciale, stimulente fiscale pentru construcții verzi și proiecte sociale, dar și o cerere stabilă pe termen lung. Sectorul imobiliar european, dominat în ultimele două decenii de speculație și randamente rapide, are șansa de a se reorienta către investiții sustenabile și pe termen lung, cu impact social real.

 

Dezvoltatorii și investitorii care vor înțelege rapid logica acestui nou val de finanțare vor fi primii care vor beneficia. În special, proiectele de reconversie urbană – transformarea clădirilor vechi, neutilizate sau industriale în locuințe eficiente energetic – se aliniază perfect cu obiectivele Pactului Verde European. În plus, sistemele de locuire cooperativă, modelele de închiriere cu garanții publice sau investițiile în cartiere mixte (unde locuințele subvenționate coexistă cu cele de piață liberă) vor fi tot mai atractive pentru fondurile ESG, interesate de impact social măsurabil.

 

Pentru companii, locuințele accesibile devin și o oportunitate strategică de resurse umane. În orașe precum München, Amsterdam sau Copenhaga, companiile mari construiesc deja locuințe pentru propriii angajați sau investesc în parteneriate cu municipalitățile. Modelul ar putea deveni norma și în Europa Centrală și de Est, acolo unde costul locuirii a început să afecteze mobilitatea forței de muncă. În lipsa unor soluții de locuire accesibilă, multe companii se confruntă cu o „criză invizibilă”: salarii competitive pe hârtie, dar imposibilitatea de a atrage oameni dispuși să se mute.

 

De aceea, tema locuințelor accesibile nu mai poate fi tratată izolat. Ea se află la intersecția dintre politicile de ocupare, digitalizare, tranziție verde și coeziune socială. Europa care va reuși să conecteze aceste domenii va fi și cea care va câștiga cursa competitivității globale. Este o transformare de mentalitate: dinspre ideea de „ajutor social” către un concept de „infrastructură economică a locuirii”.

 

În anii următori, vom vedea probabil o nouă generație de scheme naționale care canalizează bani europeni către construcția de locuințe publice, renovarea spațiilor degradate și sprijinirea cooperativelor urbane. Se va contura o piață mixtă, în care statul garantează accesul la finanțare, iar mediul privat livrează proiecte concrete, sustenabile și eficiente.

 

Pentru mediul de afaceri, mesajul este clar: locuirea devine parte din lanțul de competitivitate. Firmele care vor ignora această transformare vor fi, inevitabil, penalizate de costuri mai mari cu resursa umană și de o mobilitate tot mai redusă a angajaților. Cele care vor înțelege însă logica noului cadru financiar european vor avea acces nu doar la fonduri, ci și la o poziționare strategică într-o economie europeană în reconstrucție.

 

Criza locuințelor nu mai este o chestiune periferică. Este o criză a modelului de dezvoltare european. Europa care va reuși să transforme solidaritatea în investiție, care va vedea în locuințe o infrastructură de productivitate și nu doar o cheltuială bugetară, va fi cea care va rămâne competitivă și atractivă. Locuințele nu sunt doar ziduri și acoperișuri; sunt fundația unei economii care vrea să rămână vie, echitabilă și umană.

 

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – Editorial în Făclia: „Ministrul Afacerilor Europene”

Este cu adevărat utilă existența unui Ministru al Afacerilor Europene în guvernele statelor membre ale Uniunii Europene? Despre rolul, relevanța și impactul acestei funcții discut în editorialul meu de astăzi, publicat în Făclia.

 

---

Din când în când, este sănătos să ne oprim și să reevaluăm strategic anumite abordări. Relația României cu Uniunea Europeană a fost și rămâne un proces evolutiv. Astăzi, ne bucurăm de statutul de membru al unei uniuni politice și economice formate din 27 de state europene — un cadru care ne oferă stabilitate, oportunități și responsabilități.

Optimizarea relaționării cu Uniunea Europeană a fost o preocupare constantă a României, încă dinaintea aderării de la 1 ianuarie 2007. În anii 2000, în plin proces de negociere, Guvernul României avea un Ministru de Externe, un Ministru al Integrării Europene și un Ministru Delegat — Negociator-șef al României cu Uniunea Europeană. Mii de mulțumiri, pe bună dreptate, profesorului clujean Vasile Pușcaș pentru rolul esențial pe care l-a jucat în acea etapă.

Nu este nevoie să răscolim întreaga istorie administrativă a ultimelor două decenii — de la Departamentul de Afaceri Europene și până la diverse formule instituționale care au combinat Afacerile Europene cu Fondurile Europene. Important este să privim lucid spre viitor și să înțelegem cum putem deveni mai eficienți în această construcție complexă și multiculturală numită Uniunea Europeană.

E timpul să depășim polarizarea extremă de tipul „UE este totul” versus „să ne lase în pace UE”. Uniunea Europeană nu este totul, dar este, fără îndoială, foarte importantă pentru România. Să privim faptele: în 2025, contribuția României la bugetul Uniunii Europene este estimată la aproximativ 3,6 miliarde de euro, adică 1,4% din Venitul Național Brut. În același timp, în 2024, bugetul general al României a inclus circa 14,5 miliarde de euro din fonduri europene, adică 13,2% din totalul veniturilor bugetare.

Fondurile europene sunt, așadar, importante și trebuie absorbite eficient. Totuși, trebuie înțeles că ele nu înlocuiesc fondurile naționale, ci le completează. Uniunea oferă direcții de dezvoltare, instrumente financiare și cofinanțare pentru proiecte strategice. Poate că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom vorbi despre un „buget UE” în sens deplin, dar până acolo mai avem de parcurs câteva etape esențiale.

Politicile europene sunt chiar mai importante decât fondurile. Unele statistici arată că peste 50% din cadrul legislativ românesc derivă din legislația europeană. Sistemul de competențe stabilit prin tratatele UE creează un ecosistem legislativ dinamic, care trebuie înțeles și gestionat profesionist. România, ca republică semi-prezidențială, își distribuie atribuțiile executive între Guvern și Președinte. Relația cu Uniunea Europeană se află, firesc, la intersecția acestor prerogative. Abia la câțiva ani după aderare, Curtea Constituțională a clarificat cine reprezintă România în Consiliul European — un exemplu grăitor al complexității acestei arhitecturi instituționale.

Într-un context internațional marcat de crize, de reașezări geopolitice și de dezbateri interne privind viitorul Uniunii, România trebuie să aibă o voce clară și coerentă la Bruxelles. Obiectivele strategice — adoptarea monedei euro, sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, consolidarea poziției României în cadrul politicilor comune — necesită o coordonare interinstituțională profesionistă. De aceea, reînființarea funcției de Ministru al Afacerilor Europene apare ca o soluție logică și utilă. Rolul acestui ministru ar fi de a facilita o cooperare coerentă între Prim-ministru, Ministerul de Externe și Administrația Prezidențială, pentru ca România să aibă o abordare sistematică, proactivă și unitară în cadrul european.

Uniunea Europeană nu este un simplu cadru birocratic, ci o platformă de dezvoltare și solidaritate. România are șansa — și responsabilitatea — de a participa activ la definirea viitorului european. Pentru asta, avem nevoie de claritate instituțională, de profesionalism și de o strategie coerentă. Un Ministru al Afacerilor Europene nu este doar o opțiune administrativă, ci un semn de maturitate politică.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – în direct la emisiunea „Impact Global” de la TVR Moldova (despre Summitul Consiliului European)

Mi-a făcut o deosebită plăcere să revin astăzi ca invitat al emisiunii „Impact Global” de la TVR Moldova.

 

În cadrul dialogului, am discutat despre concluziile recente ale Summitului Consiliului European de la Bruxelles, analizând evoluțiile privind procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

 

Mulțumesc echipei TVR Moldova pentru invitație și pentru oportunitatea de a contribui la o dezbatere necesară despre prezentul și viitorul european al regiunii.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Țara cu de toate”

Aproape fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. Despre acest fenomen, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

De-a lungul timpului, națiunile și-au spus povești despre ele însele. Aproape fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. Unele pun accent pe frumusețile naturale, altele pe resurse, pe oameni remarcabili sau pe istoria glorificată.

În anumite locuri, acest discurs merge și mai departe: statul își învață cetățenii să nu caute altundeva, pentru că „tot ce au nevoie este acasă”. Rusia, China sau chiar Statele Unite au promovat, fiecare în felul ei, ideea autosuficienței naționale. Franța, prin gaullism, a împins chiar mai departe ideea unei Franțe puternice, independente, cu o voce proprie în lume. Această linie de gândire a fost preluată și la nivel european prin conceptul de „autonomie strategică” – încercarea Uniunii Europene de a nu depinde complet de marile puteri globale.

Și totuși, realitatea ultimelor decenii ne arată altceva: globalizarea nu mai este o opțiune, ci o stare de fapt. Tehnologia, turismul, schimburile comerciale și culturale, dar și simpla răspândire a limbii engleze ca limbă comună demonstrează că direcția este ireversibilă. O lume interconectată presupune circulație de idei, resurse și oameni. Poți să te izolezi politic sau economic pentru o vreme, dar nu poți opri dinamica globală fără costuri majore.

Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la resursele și valorile proprii. Din contră: e important să ne cunoaștem atuurile, să știm ce putem oferi și să le integrăm într-un circuit mai mare. Problema apare atunci când mândria se transformă în izolare, iar educația patriotică devine ideologie rigidă. În secolul XXI, o țară nu se mai definește doar prin „ce are în interior”, ci și prin capacitatea de a se conecta inteligent la exterior.

Amintirea trecutului ne dă identitate, dar discuția reală trebuie să fie despre viitor. Cum construim o „țară cu de toate” care să nu se închidă între granițe, ci să fie un actor relevant într-o lume globală? Răspunsul nu stă în comparații orgolioase sau în mituri autosuficiente, ci în abilitatea de a transforma resursele interne în punți către ceilalți. Numai așa, „țara cu de toate” poate fi și „țara conectată cu toți”.

 

Dan Luca / Bruxelles

La Amsterdam, la Congresul Socialiștilor Europeni

Acum trei ani am participat la Congresul Socialiștilor Europeni de la Berlin, iar anul acesta am revenit la Amsterdam pentru un eveniment similar. A fost o ocazie excelentă de a revedea prieteni buni și de a întâlni liderii europeni ai momentului.

M-a impresionat discursul lui Pedro Sánchez, premierul Spaniei — fostul meu coleg de master la Bruxelles, acum 28 de ani.

În doar 11 zile vor avea loc alegeri legislative în Olanda, unde Stânga, condusă de fostul comisar european Frans Timmermans, luptă pentru victorie. Dacă va reuși să formeze guvernul, este posibil ca o fostă colegă de la AEGEE, de acum vreo 25 de ani, astăzi deputat olandez, să preia portofoliul Afacerilor Externe.

Printre temele majore discutate la congres, cea a locuințelor accesibile, în special pentru tineri, a fost una dintre cele mai prezente. Primarii din Barcelona, Roma, Amsterdam și Atena au prezentat proiectele și strategiile lor în domeniu.

Vicecancelarul german Lars Klingbeil a adus în atenție viziunea de securitate și apărare a Europei, iar intervenția fostei premier din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a fost una plină de energie și inspirație.

Am avut și o discuție bilaterală profundă cu lidera opoziției din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya.

De asemenea, m-am bucurat să-l reîntâlnesc pe, probabil, cel mai influent eurodeputat, germanul Bernd Lange, președintele Conferinței președinților de comisii parlamentare.

Este evident că Stânga Europeană se află astăzi în opoziție: în Consiliul European sunt doar patru lideri naționali de stânga din 27. Totuși, în cadrul executivului european, există și comisari de stânga, printre care și o româncă — Roxana Mînzatu.

În încheiere, o premoniție desprinsă din atmosfera congresului: Fondul European de Competitivitate va fi tema majoră a următorilor doi ani. Stânga va încerca să insereze un pilon social în acest fond, iar locuințele accesibile ar putea deveni cheia acestui nou proiect european.

Dan Luca / reintors la Bruxelles

Dan LUCA – contribuție la un articol semnat în Ziarul Financiar: “Europa în criză de competitivitate: timpul distrugerii creative”

O primă legătură între Premiul Nobel pentru Economie, Fondul European pentru Competitivitate și România – în materialul co-semnat astăzi în Ziarul Financiar, cu Mihaela Luţaş.

 

---

Europa pierde teren. În ciuda excelenței academice și a ecosistemelor de start-up-uri vibrante, continentul nu transformă inovația în putere economică globală. Industria tehnologică europeană scade în fața SUA și Chinei, investițiile în sectoare strategice se diminuează constant, iar IMM-urile și start-up-urile se lovesc de birocrație și de finanțări fragmentate.

 

Problema nu este lipsa talentului sau a ideilor. Este incapacitatea de a le scala. Start-up-urile rămân locale, inovatoare, dar fără infrastructura și capitalul necesar pentru a concura global. Frica de risc, prioritățile bugetare dispersate și legislația complicată blochează transformarea ideilor în valoare economică. Europa nu mai poate investi haotic; trebuie să investească inteligent.

 

Conceptul de „distrugere creativă”, introdus de economistul Joseph Schumpeter în primele decenii ale secolului XX, explică exact această dinamică: economiile prospere se bazează pe schimbare și inovare, nu pe conservarea status quo-ului. Industriile vechi se reinventează sau dispar, iar resursele se realocă către sectoarele cu adevărat competitive. În 2025, premiul Nobel pentru economie a readus în prim-plan această filozofie, subliniind că inovația și antreprenoriatul nu sunt opționale, ci esențiale pentru creșterea economică sustenabilă. Mesajul este clar: fără distrugere creativă, progresul stagnează.

 

Fondul European pentru Competitivitate oferă un răspuns concret. Prin centralizarea resurselor și prioritizarea sectoarelor strategice și a tehnologiilor critice, fondul reduce pierderile cauzate de fragmentarea finanțărilor și creează mecanisme prin care inovația poate fi scalată rapid. Start-up-urile și IMM-urile au astfel acces la capital și infrastructură, putând să se extindă și să concureze la nivel global, fără să fie blocate de birocrație sau priorități dispersate.

 

România poate transforma această oportunitate în avantaj. Talentul există, iar sectorul tehnologic are potențial de creștere, dar este nevoie de coerență în politici și finanțare. Alinierea strategiilor naționale cu Fondul European pentru Competitivitate poate accelera investițiile în sectoare strategice, consolida ecosistemele de cercetare și sprijini antreprenoriatul, generând locuri de muncă și valoare economică reală.

 

Distrugerea creativă nu este teorie; este realitatea economică a secolului XXI. Industriile care nu se adaptează dispar sau pierd relevanță, iar resursele se reorientează către sectoarele cu adevărat competitive. Europa trebuie să accepte schimbarea și să creeze mecanisme, precum fondul, care permit ideilor să devină afaceri globale.

 

Viitorul competitivității europene depinde de eficiența instituțiilor, de claritatea regulilor și de capacitatea de a concentra resursele acolo unde ele contează. Investițiile trebuie să fie inteligente, rapide și coordonate. Numai prin mecanisme strategice, precum Fondul European pentru Competitivitate, Europa poate transforma talentul și inovația în valoare economică reală și poate redeveni o putere industrială și tehnologică de rang mondial.

 

 

Dr. Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dr. Mihaela Luţaş predă cursul de Politici Economice Europene la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi este membră a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.