Este cu adevărat utilă existența unui Ministru al Afacerilor Europene în guvernele statelor membre ale Uniunii Europene? Despre rolul, relevanța și impactul acestei funcții discut în editorialul meu de astăzi, publicat în Făclia.
---
Din când în când, este sănătos să ne oprim și să reevaluăm strategic anumite
abordări. Relația României cu Uniunea Europeană a fost și rămâne un proces
evolutiv. Astăzi, ne bucurăm de statutul de membru al unei uniuni politice și
economice formate din 27 de state europene — un cadru care ne oferă
stabilitate, oportunități și responsabilități.
Optimizarea relaționării cu Uniunea Europeană a fost o preocupare constantă a
României, încă dinaintea aderării de la 1 ianuarie 2007. În anii 2000, în plin
proces de negociere, Guvernul României avea un Ministru de Externe, un Ministru
al Integrării Europene și un Ministru Delegat — Negociator-șef al României cu
Uniunea Europeană. Mii de mulțumiri, pe bună dreptate, profesorului clujean Vasile
Pușcaș pentru rolul esențial pe care l-a jucat în acea etapă.
Nu este nevoie să răscolim întreaga istorie administrativă a ultimelor două
decenii — de la Departamentul de Afaceri Europene și până la diverse formule
instituționale care au combinat Afacerile Europene cu Fondurile Europene.
Important este să privim lucid spre viitor și să înțelegem cum putem deveni mai
eficienți în această construcție complexă și multiculturală numită Uniunea
Europeană.
E timpul să depășim polarizarea extremă de tipul „UE este totul” versus „să ne
lase în pace UE”. Uniunea Europeană nu este totul, dar este, fără îndoială,
foarte importantă pentru România. Să privim faptele: în 2025, contribuția
României la bugetul Uniunii Europene este estimată la aproximativ 3,6 miliarde
de euro, adică 1,4% din Venitul Național Brut. În același timp, în 2024,
bugetul general al României a inclus circa 14,5 miliarde de euro din fonduri
europene, adică 13,2% din totalul veniturilor bugetare.
Fondurile europene sunt, așadar, importante și trebuie absorbite eficient.
Totuși, trebuie înțeles că ele nu înlocuiesc fondurile naționale, ci le
completează. Uniunea oferă direcții de dezvoltare, instrumente financiare și
cofinanțare pentru proiecte strategice. Poate că, într-un viitor nu foarte
îndepărtat, vom vorbi despre un „buget UE” în sens deplin, dar până acolo mai
avem de parcurs câteva etape esențiale.
Politicile europene sunt chiar mai importante decât fondurile. Unele statistici
arată că peste 50% din cadrul legislativ românesc derivă din legislația
europeană. Sistemul de competențe stabilit prin tratatele UE creează un
ecosistem legislativ dinamic, care trebuie înțeles și gestionat profesionist.
România, ca republică semi-prezidențială, își distribuie atribuțiile executive
între Guvern și Președinte. Relația cu Uniunea Europeană se află, firesc, la
intersecția acestor prerogative. Abia la câțiva ani după aderare, Curtea
Constituțională a clarificat cine reprezintă România în Consiliul European — un
exemplu grăitor al complexității acestei arhitecturi instituționale.
Într-un context internațional marcat de crize, de reașezări geopolitice și de
dezbateri interne privind viitorul Uniunii, România trebuie să aibă o voce
clară și coerentă la Bruxelles. Obiectivele strategice — adoptarea monedei
euro, sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, consolidarea poziției
României în cadrul politicilor comune — necesită o coordonare
interinstituțională profesionistă. De aceea, reînființarea funcției de Ministru
al Afacerilor Europene apare ca o soluție logică și utilă. Rolul acestui
ministru ar fi de a facilita o cooperare coerentă între Prim-ministru,
Ministerul de Externe și Administrația Prezidențială, pentru ca România să aibă
o abordare sistematică, proactivă și unitară în cadrul european.
Uniunea Europeană nu este un simplu cadru birocratic, ci o platformă de
dezvoltare și solidaritate. România are șansa — și responsabilitatea — de a
participa activ la definirea viitorului european. Pentru asta, avem nevoie de
claritate instituțională, de profesionalism și de o strategie coerentă. Un
Ministru al Afacerilor Europene nu este doar o opțiune administrativă, ci un
semn de maturitate politică.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu