marți, 21 ianuarie 2025

Dan Luca - Consilierul Onorific al Ministrului Sănătății

Cu mare plãcere vã anunţ cã am onoarea de a lucra direct cu Guvernul României în calitate de Consilier Onorific al Ministrului Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.


Cred cã experiența mea de peste 25 de ani în lumea afacerilor europene este benefică României. Trăim o perioadã foarte aglomerată la nivelul politicilor de sănătate publică. Mă refer aici în special la revizuirea dosarului european pe legislația farmaceutică, dar și la impactul politicii de autonomie strategică deschisă asupra industriei farma și cea a aparaturii medicale.


Pentru transparență, menționez că funcția este onorifică, nerenumeratã. Prin urmare, activitatea mea principalã rămâne la Euractiv Bruxelles în calitate de vicepreședinte pentru Inovații Strategice.


Voi continua în paralel să conferenţiez la diverse universități europene pe subiectele preferate: comunicarea europeană și inovația în media. Desigur, îmi voi prezenta opiniile despre dinamica politicilor europene prin materiale găzduite de media românească, blogul Casei Europei sau cărți de specialitate.

Niciun comentariu: