Tehnologia nu este bună sau rea prin ea însăși — palatabilitatea ei depinde de noi. Am scris despre asta în editorialul de astăzi.
---
La fiecare început de an, ne place să ne uităm în urmă cu o nostalgie selectivă
și să privim înainte cu o teamă aproape ritualică. România, și nu doar, a
parcurs un drum tehnologic amețitor: de la computerele 286 care costau cât o
garsonieră, la Internetul prin dial-up care bloca linia telefonică, până la
realitatea de azi, unde purtăm în buzunar o putere de procesare care ar fi
trimis rachete pe Lună în anii '60. Cu toate acestea, rezistența la nou rămâne
o constantă umană, un fel de „imunitate” în fața progresului pe care o numim,
adesea eronat, conservatorism sau păstrare a valorilor.
Ne amintim cu un zâmbet îngăduitor de cei care refuzau telefonul mobil la
începutul anilor 2000 pentru a nu fi „găsiți” sau de puriștii care considerau
că mașina de scris oferă o noblețe pe care procesorul de text o ucide
definitiv. Astăzi, aceleași voci se ridică împotriva Inteligenței Artificiale
cu o ferocitate similară. Argumentul central este, de regulă, pierderea
controlului și degradarea spiritului uman. Însă, să fim sinceri: este mult mai
comod să critici algoritmul de pe margine decât să înveți să-l strunești.
Palatabilitatea tehnologiei nu ține de gadgetul în sine, ci de flexibilitatea
noastră mentală. Este bizar să refuzi accesul instantaneu la fluxul de știri
mondial, ușurința rezervărilor globale sau democratizarea informației, doar de
dragul unei nostalgii față de vremurile când trebuia să depui un efort colosal
pentru o informație banală. Nostalgia după mirosul paginilor de carte sau după
farmecul unui almanah vechi este legitimă și frumoasă, dar a refuza eficiența
digitalului sub pretextul „profunzimii” este, de cele mai multe ori, doar o
formă de lene intelectuală mascată în virtute.
Există o categorie aparte de oameni care domină spațiul public actual: cei care
stăpânesc domenii întregi prin ignoranța celorlalți. Aceștia sunt profeții
apocalipsei, falșii „guru” care ne avertizează că civilizația va dispărea sub
asediul roboților. Este, probabil, cea mai mare păcăleală a secolului. Omul
devine expert în trecut pentru că prezentul îi scapă printre degete și preferă
să fie „profet al viitorului” pentru că viitorul nu îl poate contrazice în timp
real. Civilizația nu dispare din cauza tehnologiei, ci din cauza incapacității
noastre de a filtra conținutul pe care aceasta ni-l livrează. Dacă ai picat un
examen important pentru că ai crezut orbește în răspunsurile oferite de
ChatGPT, problema nu rezidă în codul sursă al programului, ci în discernământul
celui care a confundat un instrument de calcul cu un oracol infailibil.
Tehnologia este o unealtă, nu o destinație. A da vina pe ea pentru eșecurile
personale este o dovadă de imaturitate civică. Viitorul va fi exact atât de
„digerabil” pe cât ne permitem noi să fie. Nu este necesar să devenim fanatici
ai inovației, dar este vital să nu ne baricadăm în spatele unor principii
prăfuite din simplă frică de necunoscut. Trebuie să fim adaptabili: să păstrăm
plăcerea de a citi o carte tipărită, dar să avem agilitatea de a folosi noile
tehnologii pentru a ne simplifica existența. Lumea nu se va sfârși mâine sub
povara biților. Profeții prapastioși vor continua să facă zgomot, la fel cum
tehnologia va continua să evolueze. Diferența dintre un om depășit de vremuri
și unul modern stă în capacitatea de a filtra. Avem rațiune nu doar pentru a
procesa date, ci pentru a decide ce este util și ce este doar balast digital în
drumul nostru spre progres.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu