Dan LUCA – editorial în Făclia: “Să atacăm!”

În editorialul de astăzi, subliniez că lupta cu dezinformarea nu poate fi doar defensivă: adevărul trebuie spus proactiv, clar și constant.

 

---
Îmi amintesc un meci de rugby urmărit cu ani în urmă: Anglia contra Noii Zeelande. Kiwi conduceau, dar un moment de tensiune a schimbat dinamica — un jucător neozeelandez este eliminat pentru zece minute. Era de așteptat ca englezii să profite și ca Noua Zeelandă să se apere disperată. Dar s-a întâmplat exact invers: în inferioritate numerică, neozeelandezii au construit un atac furibund, au dominat terenul și au marcat un eseu. Au învins.

A fost o lecție despre asumare, despre curajul de a nu aștepta pasiv ca furtuna să treacă, ci de a o înfrunta direct.

Această imagine mi-a revenit în minte de multe ori când mă gândesc la felul în care ne raportăm, ca societate, la fenomenul dezinformării. De prea multe ori jucăm defensiv: reacționăm la manipulări, demontăm știri false, încercăm să „curățăm terenul”. Dar, între timp, cei care cultivă confuzia câștigă terenul cel mai important — mintea și încrederea oamenilor.

Lupta cu dezinformarea nu poate fi doar o reacție. Trebuie să fie o strategie de atac. Nu propagandă, nu manipulare, ci informare proactivă — clară, constantă și credibilă. Adevărul trebuie spus înainte ca minciuna să se instaleze.

Este nevoie ca instituțiile statului să-și asume acest rol de lider în spațiul public. Nu prin controlul mesajelor, ci prin transparență, promptitudine și educație. Într-o lume saturată de zgomot informațional, tăcerea devine complicitate. Iar când oamenii nu primesc răspunsuri oficiale clare, se refugiază în narațiunile simple, dar false.

La fel de important, mediul de afaceri are și el o responsabilitate. Companiile nu pot fi doar spectatori ai haosului mediatic. Ele trebuie să explice cu voce limpede cum funcționează economia reală, ce înseamnă sustenabilitatea, cum se construiește prosperitatea. O societate informată nu e doar mai sigură, e și mai performantă.

Știu, știrile pozitive nu se vând. E o frază pe care o aud de 25 de ani, de când lucrez în acest domeniu. Dar adevărul e că nu trebuie să vindem optimismul, ci să-l cultivăm. O societate care trăiește permanent în frică și suspiciune devine vulnerabilă. Una care are încredere și curaj devine imună la manipulare.

Nu putem să stăm doar defensivi, plângându-ne că „nu avem ce face”. Ba avem. Putem juca în atac. Putem ocupa spațiul public cu fapte, nu cu scuze. Putem vorbi clar, empatic și constant.

Dacă e să pierdem, măcar să pierdem demni — în atac, nu în retragere. Pentru că, la fel ca neozeelandezii din acel meci, victoria nu e garantată celor mai numeroși, ci celor care cred în jocul lor până la capăt.

Iar, în lupta pentru adevăr, credința asta face toată diferența.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Asociațiile europene: practicã şi teorie

De peste 25 de ani studiez și lucrez în ecosistemul asociațiilor europene, iar experiența teoretică și practică stă la baza volumului Mapping the Influencers in EU Policies, o analiză a influenței și reprezentării în capitala UE. Link carte

 

În Bruxelles, cele circa 3.000 de organizații europene formează „Piața celor 3000”, o rețea nevăzută care alimentează procesele politice ale UE. Link articol

 

În 2025, am coordonat la Euractiv un studiu despre rolul asociațiilor europene. Concluzia: aceste organizații contribuie discret la stabilitatea europeană, conectând voci, expertiză și soluții. Link articol Euractiv

 

Acest ecosistem dens formează „piața ascunsă a locurilor de muncă din Bruxelles” – un spațiu profesional puțin vizibil, dar extrem de dinamic. Link articol

 

Rezultatele studiului au fost prezentate în septembrie 2025, într-un eveniment cu 100 de lideri ai asociațiilor europene. Link eveniment

 

Asociațiile europene unesc organizații naționale și sectoriale într-o voce comună, transformând fragmentarea în forță și expertiza sectorială în instrument decizional. Link articol

 

Comunicarea rămâne strategică: jumătate dintre asociații alocă peste 25.000 € anual, însumând aproape 150 de milioane €. Expertiza contează doar dacă poate fi transmisă eficient. Link articol

 

Predau cursuri despre asociațiile europene în două programe de master, oferind studenților instrumente de analiză a rolului acestora în politica europeană. Link articol

 

Prin cursul „Media Entrepreneurship and Innovation” arăt cum afaceri, comunicare și tehnologie se pot combina cu activitatea asociațiilor pentru produse media cu impact real. Link articol

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Puterea tăcută”

Despre efectele pe care le are folosirea termenului «reformă» asupra cetățenilor în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

----

 

Reforma a ajuns să sune ca o alarmă. De fiecare dată când apare în discursuri, tensiunea crește. Oamenii se încruntă, opoziția se pregătește să atace. Parcă urmează o tăiere, o pierdere, un haos inevitabil. Dar oare chiar asta înseamnă reforma? Sau e doar modul în care am ajuns să o percepem, influențați de frică, de inerție și de spectacolul politic?

 

Poate ar fi mai bine să vorbim mai simplu, mai direct – despre o guvernare mai bună, legi adaptate, sisteme actualizate. Dar aceste expresii nu sună la fel de spectaculos. Reforma are ecou, atrage atenția, creează dramatism. Promite totul, dar de multe ori schimbă doar forma, nu și fondul. E ambalajul, nu conținutul.

 

În realitate, reforma ar trebui să fie un act de curaj, dar și de echilibru. Populiștii profită de teamă și transformă orice inițiativă într-o amenințare pentru oamenii simpli. Între timp, guvernarea rămâne ineficientă. Autoritățile, temătoare, amână deciziile, iar promisiunile se tot rostogolesc dintr-un mandat în altul. Oamenii își pierd încrederea.

 

Problema nu e reforma, ci felul în care o gestionăm. Se fac anunțuri grăbite, promisiuni vagi, fără explicații clare. Se schimbă hârtii, dar nu realitatea de pe teren. Ritmul european – consecvent, colectiv, solid – contrastează puternic cu obiceiul nostru de a improviza și de a prefera soluții spectaculoase, dar temporare.

 

Reforma ar trebui să fie ceva normal. O guvernare care repară, adaptează, actualizează. Pași mici, clari, fără dramatizare. Mai puține declarații, mai multă muncă. Mai multă responsabilitate. Puterea adevărată nu înseamnă să te afișezi, ci să faci ce trebuie, chiar și atunci când nimeni nu aplaudă. Să-ți asumi deciziile, să construiești, să repari, să adaptezi.

 

Poate e timpul să schimbăm și limbajul. Cuvintele mari sperie. Oamenii nu se tem de schimbare, ci de incertitudine, de haos, de promisiuni neclare. Spusă calm și explicată clar, reforma poate redeveni ceea ce ar trebui să fie: grijă reală pentru viitor, responsabilitate concretă, acțiune vizibilă în rezultate, nu doar în vorbe. O putere care nu se afișează, ci construiește.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Contribuție la un articol publicat de Ziarul Financiar: “Viitorul României prin prisma lucidității strategice”

Împreună cu profesorul Vasile Pușcaș, am publicat astăzi în Ziarul Financiar o analiză despre oportunitățile europene ale României.

 

---
Într-un context global dinamic, înregistrând transformări rapide în economie, tehnologie, şi relații internaționale, este esențială o reflecție asupra direcției strategice a României până în 2030. Evoluțiile contemporane sunt pline de incertitudini, Uniunea Europeană promite schimbări structurale de aproape două decenii, liderii de la Bruxelles asigurându-ne că UE va deveni un actor mondial major, iar competiția marilor jucători ai lumii este mai acerbă decât în primii ani ai epocii post-Războiul Rece. Context complicat și de faptul că accelerația evoluției istorice ne-a găsit cu garnituri de lideri politici care ne arată zilnic, cei mai mulți, că nu mai pot face față noilor împrejurări. Românii au mai trecut prin etape istorice de defetism și au suferit enorm. De aceea, credem că trebuie să privim lumea de astăzi ca un mediu care ne-ar putea contura și oportunități pentru dezvoltare și proiectarea statutului de țară cu viziune optimistă despre potențialul ei și viitorul societății românești.

 

Să ne referim în primul rând la Uniunea Europeană ca un proiect comun în continuă redefinire, deoarece și România este parte a Uniunii Europeane de aproape două decenii și ne-am legat destinele în credința de progres. Acum, Uniunea Europeană deși și-a dedicat o mare parte a efortului în rezolvarea unor mari probleme dinafara Uniunii, dar grave și din vecinătatea imediată, este și în situația de a proiecta devenirea ei din perspectiva evoluțiilor globale actuale. Pentru că mai mult a vorbit decât a înfăptuit, actualmente Uniunea Europeană este presată să abordeze serios tema competitivității. Și nu doar a celei economice, ci și a competitivității societale care va fi în măsură să definească liniile civilizației europene în secolul al 21-lea. În centrul acestui proces, deja liderii europeni au propus un Fond European pentru Competitivitate, creat pentru a răspunde provocărilor venite dinspre Statele Unite, China, dar chiar și unele state de dimensiuni mai reduse. Să nu subestimăm chiar contribuția statelor europene nordice, în acest domeniu, care pot constitui bune exemple și pentru alte state-membre ale Uniunii Europene.

 

Scopul acestei noi inițiative a Bruxelles-ului este reconstrucția unei baze economice solide, bazată pe avansarea autonomiei științifico-tehnologice și asigurarea capacității de operare distinctă și prin cooperare nu doar în interiorul Uniunii, ci și în competiția competitivității internaționale. Pentru România, intensificarea politicilor de integrare inteligentă și eficientã, nu doar prin mimetism și contagiune, ar deschide perspective de accesare consistentă a amintitului Fond, dar ar reprezenta și o probă că, după două decenii de apartenență la proiectul european, este capabilă a se manifesta matur, constructiv, aducând și cetățenilor români beneficiile unei dezvoltări susținute și concordantă aspirațiilor din anii când priveau cu admirație spre Uniunea Europeană. Propunerea noastră nu reprezintă doar un demers administrativ, ci o oportunitate de a ne reafirma cu optimism rolul de actor implicat în reconstrucția fundației economice și sociale a Europei.

 

Accesul la resursele Fondului cere viziune, coerență și determinare. Țările vestice s-au pregătit deja cu strategii clare. România are nevoie de o abordare care să valorifice propriile avantaje-de la poziția geografică, resursele materiale și energetice, forța de muncă talentată până la creativitate, inovare și disponibilitatea mobilizării construcției unei societăți moderne. Participarea la proiecte europene nu trebuie să se limiteze doar la statutul de beneficiar imediat. Este esențială o strategie națională compatibilă cu obiectivele amintitului obiectiv european și o coordonare eficientă între stat, mediul privat, grupări epistemice, instituții educaționale și de cercetare științifică, dar și cu parteneri din statele membre, cu piața de capital autohtonă și internațională, cu instituțiile europene.

 

O altă direcție majoră privește consolidarea autonomiei europene în domeniul apărării și securității spațiului Uniunii Europene. Contextul geopolitic actual a demonstrat că securitatea continentală depinde tot mai mult de existența capacităților proprii de apărare ale statelor UE și NATO. Parteneriatul transatlantic rămâne esențial, dar susținerea dezvoltării unei industrii europene de apărare se dovedește a fi absolut necesară. Desigur, domeniul poate căpăta accente ‘suveraniste’, ceea ce îi determină pe adepții perspectivei federaliste să fie mult mai prudenți și să lase impresia unei evidente lipse de argumente convingătoare. Dar dacă ne-am reaminti că obiectivul Uniunii Europene este integrarea europeană, ca suport al dezvoltării și progresului civilizației europene, atunci am putea porni și de la conceptul de securitate integrativă pentru a estompa reținerile monadiștilor și a găsi formule colaborative și convergente în materia apărării Spațiului Economic European.

 

România ar trebuie să fie parte activă și nu doar declarativă a acestui efort, contribuind la convergența intereselor de apărare a statelor membre, la armonizarea diferențelor de opinii și atitudini prin negocierea europeană care a adus atâtea rezultate favorabile Uniunii. Revenirea la stilul și metodele care au consacrat negocierea europeană ar avea efecte pozitive nu doar pentru stabilitatea regională, ar putea contribui și la construirea unei baze de cooperare în industria europeană de apărare, ar găsi căile convergenței înspre o securitate integrativă europeană. Ceea ce ar putea fi folositor și pentru interesul României, dar și pentru o evoluție industrială, științifică și tehnologică a aceluiași Spațiu Economic European, cu efecte benefice inclusiv pentru starea socială a cetățenilor europeni.

 

Nu în utimul rând atenționăm că România a pierdut aproape două decenii din șansele oferite de programele europene de dezvoltare rurală. Acestea aveau rolul de a introduce mediile sătești și agricole în vârtejul economiei de piață, cu avantaje sigure pentru locuitorii din aceste așezări. Acum, sub presiunea unor urgențe competiționale globale, lideri ai Comisiei Europene propun să fie periferizate sau chiar eliminate finanțările europene pentru programele de dezvoltare rurală. Ceea ce înseamnă că politicile guvernamentale de la București au defavorizat cu bună știință o resursă socio-economică de maximă importanță, favorizând grupări de interese care au diminuat contribuția agriculturii și mediului rural la avansul venitului național.

 

Poate că acum, în ceasul al unsprezecelea, liderii de la București vor fi preocupați să aplice o strategie agricolă care să ridice standardele de viață ale agricultorilor, să asigure securitatea alimentară a populației țării și să avanseze real într-o politică agricolă europeană care să aducă prosperitate și civilizație cetățenilor români din mediul rural. Atâția cât au mai rămas! Cu certitudine, în această epocă a senzațiilor științifico-tehnologice, a Inteligenței Artificiale și călătoriilor în spații extra-terestre, o strategie aplicată cinstit pentru încurajarea celor care ne oferă roadele pământului va fi benefică tuturor cetățenilor români, dar și a celor europeni.

 

Într-un spațiu tipografic redus, ne-am permis să sugerăm guvernanților României să privească și să acționeze strategic, așa cum se cuvine în relațiile parteneriale dintre membrii Uniunii Europene, în câteva domenii care ar putea deschide țării oportunități de dezvoltare, dacă sunt concepute realist și sunt aplicate cu inteligență și determinare. Și mai ales dacă doresc sincer binele României!

 

Autori:
Prof. dr. Vasile Puşcaş a fost negociatorul-şef al aderării României la UE şi ministru pentru afaceri europene, publicând numeroase volume de specialitate.

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Europa incompletã”

Extinderea UE nu e doar o procedurã birocratică, ci o promisiune – pentru cei care așteaptă la uşã și pentru noi, cei dinanuntru. Despre asta am scris în editorialul de azi.

 

---

Comisia Europeană a publicat recent rapoartele anuale privind extinderea Uniunii Europene, readucând în atenție un subiect care părea uitat în birocrația de la Bruxelles. Este un semn bun. Ultima țară care a aderat la UE a fost Croația, în 2013. De atunci, am trăit Brexitul, multiple crize și un deceniu de reflecție asupra propriului model european. Dar, oricât de stabilă ar părea Uniunea, adevărul este că Europa nu e completă. Reunificarea continentului, începută în 1989, rămâne un proces neterminat.

 

Rapoartele Comisiei nu sunt texte pasionante, dar sunt documente oneste, care arată cât de dificil este să extinzi un proiect ce presupune nu doar reguli și piețe comune, ci și valori democratice și stat de drept. Procesul nu e uniform: fiecare stat candidat are propriile blocaje, propriile traume și propriul ritm de reforme. Totuși, dincolo de tehnicalitățile birocratice, geopolitica a redevenit motorul principal al extinderii. Războiul din Ucraina a reamintit Europei că extinderea nu este un moft administrativ, ci o necesitate strategică. Este vorba despre securitate, nu doar despre convergență economică.

 

Uniunea s-a lărgit spectaculos în 2004 și 2007, valul care a adus și România și Bulgaria în UE. Apoi ritmul s-a oprit. Totuși, în Balcanii de Vest, lucrurile par să se miște din nou. Muntenegru e cel mai avansat: toate cele 33 de capitole de negociere sunt deschise, iar o parte au fost deja închise provizoriu. Țara e membră NATO, folosește moneda euro și ar putea finaliza negocierile până la sfârșitul anului viitor, cu perspectiva de a deveni stat membru în 2028, dacă reformele în justiție și lupta anticorupție continuă.

 

Albania respiră un entuziasm european autentic. Procesul de negociere este deschis, iar în Tirana se simte energia unei generații care privește Europa ca pe o destinație naturală. Serbia, în schimb, rămâne prinsă între Est și Vest. Relația tensionată cu Kosovo și ambiguitatea față de Rusia o țin departe de Bruxelles. Bosnia și Herțegovina e blocată într-un sistem instituțional disfuncțional, iar Macedonia de Nord, deși a avut curajul să-și schimbe numele pentru a depăși disputa cu Grecia, se confruntă acum cu opoziția Bulgariei. Kosovo, între timp, rămâne un dosar în așteptare, dependent de recunoașterea internațională.

 

Privirea se mută spre Caucaz, o regiune aflată între speranță și pericol. Georgia rămâne candidată mai mult „cu numele” – reformele sunt lente, justiția e politizată, iar clasa politică oscilează între Bruxelles și Moscova. Totuși, societatea georgiană respiră un puternic spirit proeuropean. Armenia, în schimb, se apropie tot mai clar de Europa, mai ales după conflictul cu Azerbaidjanul și izolarea regională.

 

Și apoi e Turcia – candidatul etern. O țară uriașă, esențială pentru securitatea și economia Europei, dar tot mai departe de standardele democratice cerute de Bruxelles. Procesul de aderare e înghețat, iar relația s-a transformat într-un parteneriat pragmatic bazat pe comerț, migrație și energie. Nimeni nu mai vorbește serios despre o aderare apropiată, dar niciun lider european nu are curajul să declare oficial sfârșitul acestui vis.

 

Republica Moldova și Ucraina au făcut pași importanți. Ambele au statut de candidate și au început reforme dificile, însă drumul rămâne lung. Următorul moment decisiv va fi Consiliul European din decembrie 2025, care ar putea deschide negocierile oficiale.

Un aspect esențial, adesea ignorat, este că aderarea unui nou stat nu depinde doar de Comisie. Fiecare extindere trebuie aprobată în unanimitate de toate statele membre, ceea ce face procesul lent și politic. Extinderea nu e doar un exercițiu tehnic, ci o dovadă de încredere între națiuni.

 

Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a declarat recent că mai multe țări ar putea adera până în 2030 – un obiectiv curajos, dar care ar necesita o reformă profundă a Uniunii. O UE cu 30 sau 33 de membri va trebui să-și regândească modul de decizie, bugetul și identitatea politică.

 

Europa are de ales între două tentații: să se închidă într-un club al prosperității sau să se extindă, asumându-și riscul și responsabilitatea de a uni continentul. Cred că doar a doua cale este corectă. Extinderea nu e doar o procedură birocratică, ci o promisiune – pentru cei care așteaptă la ușă și pentru noi, cei din interior. Poate că 1989 a fost anul libertății, iar 2030 ar putea fi anul responsabilității. Europa nu e completă, dar încă poate deveni întreagă.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Călătoria mea academică

A început ca un hobby, dar s-a transformat într-o adevărată pasiune. După obținerea doctoratului în 2008, am lansat două cursuri care mi-au definit parcursul academic: unul dedicat stakeholderilor europeni și comunicării strategice, iar celălalt axat pe monetizarea brandurilor media prin inovație.

În ultimii 17 ani, am avut privilegiul de a colabora cu 15 universități din 6 țări europene — Belgia, Germania, Italia, Albania, Republica Moldova și România. Fiecare interacțiune a adus o nouă perspectivă și confirmarea că educația rămâne cel mai solid teren pentru inovație.

Povestea continuă! De abia aștept cursul de vineri, când, alături de masteranzii de la SNSPA, vom explora modelele de business din media europeană — un subiect esențial pentru viitorul comunicării.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “54”

Un editorial de suflet în Făclia de astăzi, în anticiparea zilei de 12.

 

----

 

Niciodată n-am scris un editorial despre ziua mea. Poate nu se obișnuiește, poate pare neobișnuit — dar la 54 de ani simt că pot face un pas în afara convențiilor, fără griji. Nu e un exercițiu de vanitate, ci unul de sinceritate. La această vârstă, nu mai e vorba despre petreceri zgomotoase sau dorințe spectaculoase, ci despre bucuria simplă de a trăi cu sens, cu echilibru și cu recunoștință.

 

Îmi revin în minte amintiri senine: colecția de fanioane cu echipe de fotbal, care promiteau lumi îndepărtate, și antrenamentele de handbal unde, mai tehnic fiind, nu m-am regăsit niciodată în expresia „te mușcă mingea de mână”. Detalii care altădată contau, dar care astăzi stârnesc doar un zâmbet cald.

 

Curiozitatea a fost firul roșu al parcursului meu. M-a condus în locuri neașteptate, m-a ajutat să ies cu demnitate din altele și mi-a arătat că a fi curios înseamnă, în fond, a rămâne viu. Curiozitatea e antidotul rutinei — te obligă să întrebi, să greșești, să reiei drumul cu răbdare. Nu e esențial să atingi idealul; important e să mergi spre el cu bucurie și perseverență. Într-o lume grăbită să impresioneze, e reconfortant să te distingi prin normalitate.

 

Am trăit 26 de ani în România și 28 în Belgia. Două lumi, două ritmuri, două feluri de a înțelege viața. România mi-a oferit începuturile — energia, prieteniile, reperele. Belgia mi-a oferit șansa unei noi construcții — familia, echilibrul, dorința de a-i sprijini pe ceilalți să-și găsească direcția. Uneori am fost îndrumător, alteori învățăcel, dar mereu cu aceeași dorință de a învăța și de a da mai departe.

 

Timpul trece, dar amintirile bune rămân surprinzător de vii. Au o rezistență aparte — par făcute din optimism. Da, au existat și eșecuri, însă am învățat să le privesc cu luciditate și cu recunoștință. Fiecare a adus ceva valoros, chiar dacă acel „ceva” a fost doar o lecție de răbdare sau de acceptare.

 

Astăzi nu sărbătoresc doar o vârstă. Sărbătoresc drumul, oamenii care m-au însoțit, idealurile care continuă să mă provoace și curiozitatea care nu s-a stins.

 

La 54 de ani, viața are un ritm mai așezat, dar nu mai puțin intens. Nu e despre fast, ci despre viitor. Despre recunoștință, echilibru și bucuria sinceră de a fi, încă o zi, parte din poveste.

 

Dan LUCA / Bruxelles