Noutăţile în ceea ce priveşte concursul EPSO vor contribui la selecţia mult mai rapidă şi mai relevantă a celor care doresc să obţină un loc de muncă în instituţiile europene. Va exista un plan ciclic de 3 ani de evaluare a numărului de personal necesar, iar recrutarea acestora se va realiza prin concursuri organizate anual, eliminându-se în acest fel situaţia nefavorabilă în care candidaţii aşteptau un răspuns mai mulţi ani de zile.
Marea schimbare este adusă însă de eliminarea testului preliminar de cunoştinţe despre UE, apelându-se la o testare a competenţelor candidaţilor necesare posturilor pentru care au aplicat, mult mai relevante decât cunoştinţele teoretice. Se va urmări în acelaşi timp acel set de “soft skills” printre care analizarea şi rezolvarea problemelor, comunicarea, obţinerea de rezultate, învăţarea şi dezvoltarea, stabilirea priorităţilor şi organizarea, perseverenţa şi lucrul cu ceilalţi.
Pentru prima dată studenţii din anii terminali vor avea şansa să candideze la aceste concursuri şi să înţeleagă ce presupune concret un astfel de job.
Favorizaţi vor fi cei obişnuiţi cu acest gen de testări, bazate pe gândire logică, nu pe memorare. “Noul EPSO” avantajează sistemele educaţionale ale ţărilor EU15, a căror metode specifice, din păcate, în România nu sunt încă prea utilizate.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 14 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu