În 2003 lansam cartea „România văzută de la Bruxelles”, menţionând atunci că: „A fost o conjunctură favorabilă, ca eu să trăiesc din plin Europa, începând cu momentul Tratatului de la Amsterdam şi ajungând acum la cel al extinderii reale a Uniunii Europene. Nu sunt un ziarist de profesie şi nici nu vreau să mă erijez în aşa ceva. Sunt poate un observator, un reporter, al fenomenului european văzut de la centru, din Bruxelles, încercând să-l explic pe cât posibil celor din România”. Şi ca o completare, Vasile Puşcaş, Negociatorul Şef al României la UE, declara atunci: „Un cetăţean informat şi activ este un câştig pentru democraţie, iar mijloacele de comunicare în masă pot contribui în mod semnificativ la creşterea dorinţei de comunicare în rândul populaţiei”.
Ca o continuare, în 2007, am publicat online cartea „Uniunea Europeană văzută de la Bruxelles”, o culegere care cuprinde 10 ani de corespondente europene pentru presa clujeană.
În 2009, împreună cu 50 de români, am decis să scriem o carte despre comunicarea Uniunii Europene. Printr-un exerciţiu colectiv, am încercat emiterea unor semnale despre ce e bun şi ce e rău în construcţia comunitară, o percepţie a cetăţeanului simplu. Toate acestea sunt cuprinse acum într-o carte, “Dilemele comunicării Uniunii Europene”, iar lansarea sa a avut loc pe 18 noiembrie 2009, la Bruxelles.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 8 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu