Într-o lucrare publicată cu puţin înainte de Consiliul European de la Nisa din 2000, Franciszek Draus, expert în ştiinţe politice şi politici europene, istoric, remarca: „Discursurile oamenilor politici şi analizele jurnalistice din statele candidate asupra integrării europene sunt dominate de scheme simpliste, iraţionale, cu valoare cognitivă minimă sau cvasi-nulă“. Acest fapt este atribuit de autor nu atât unei necunoaşteri, ci mai ales unei ignorări voite a corelaţiilor şi dimensiunilor politice ale integrării şi lărgirii, pe de o parte, şi unei politizări abuzive a problematicii europene în scopuri legate vizibil de disputa politică internă, pe de altă parte.
Mai multe analize ale Fundaţiei Notre Europe, fondată şi condusă de Jacques Delors, atestă faptul că motivaţiile care ne împing spre lărgirea UE, pe cei din statele membre şi pe cei din ţările candidate au puţine puncte de convergenţă. Cu toate că împărtăşim valenţe culturale, spirituale şi o istorie comună, există o realitate a cotidianului care ne şi desparte. Reducerea acestei distanţe ar trebui să constituie o prioritate.
Din punct de vedere al motivaţiei care determină Uniunea să se lărgească, se disting:
- cele economice, în sensul lărgirii pieţei interne şi creşterii competitivităţii;
- cele geopolitice, ţinând de crearea unei vaste zone de pace;
- cele democratice, precum justiţia, statul de drept, libertatea de expresie şi de informare în înţeles comun tuturor membrilor;
- cele „europene“, ţinând de spiritul misionar al europenilor.
Aceste raţiuni denotă un caracter multiplu şi neierarhic al scopului extinderii Uniunii Europene, având ca dominantă de caracter general stabilitatea.
Din perspectiva candidaţilor, motivaţiile diferă:
- cele economice sunt legate de prosperitate şi redistribuire;
- cele de securitate coincid cu opţiunile de aderare la NATO.
Motivaţiile candidaţilor aveau o dimensiune vitală, decurgând pe de o parte din natura pieţelor şi resurselor mici, iar pe de altă parte din dorinţa de a obţine garanţii de securitate din partea acelora cărora le aparţin istoric, cultural şi spiritual. Se poate spune că motivaţiile candidaţilor erau mai apropiate de scopul iniţial al CEE decât de realitatea contemporană a Uniunii. Argumentele în favoarea accederii în UE erau mai degrabă „negative“, pentru a nu rămâne în afara construcţiei europene.
Uniunea Europeană suferă ea însăşi de lipsa unei viziuni comune asupra lărgirii. Toate declaraţiile pro-lărgire au o puternică conotaţie politică, conducând tehnocraţii şi birocraţii conglomeratului de la Bruxelles la nevoia de a găsi soluţii de acomodare în timp. De la binomul statutului aderare–neaderare, la ideea regândirii statutului asocierii şi până la cea a înlocuirii aderării cu o „confundare“ a statelor candidate în Uniune, se vehiculează şi se discută cu voce scăzută variante.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 22 august 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu