Ultimele 3 zile mi le-am petrecut la Bucuresti, ca invitat al SNSPA, pentru a tine cursuri tinerilor romani interesati de dinamica comunitara contemporana.
Marti am tinut un curs despre "Dilemele comunicarii Uniunii Europene" masteranzilor de la Facultatea de Comunicare, miercuri un curs despre "Lobby comunitar. Lobby la Bruxelles" doctoranzilor de la SNSPA, iar azi un curs despre "Presa europeana pe harta Bruxelles-ului comunitar" studentilor din anul III.
In toate aceste 3 zile am interactionat cu cadre didactice, conducere (decani, rector), echipe de cercetare, studenti si vreau sa zic, fara retineri, ca nu cred ca exista in Romania un colectiv care trateaza cu o asemenea seriozitatea problematica Sferei publice europene. Este o mare placere si onoare sa constat ca 3-4 studenti scriu lucrari de doctorat in care EurActiv-ul sau blogul meu sunt mai mult decat surse de informare, sa particip la dezbateri in care ideile exprimate concureaza fara nici o problema cu cele “adanci” de la Bruxelles, totul intr-o atmosfera de seriozitate si responsabilitate.
Mii de multumiri SNSPA pentru invitatia de a ma adresa studentilor. Revenirea in mediul academic imi da foarte multe idei pentru jungla Bruxelles-ului european.
Dan LUCA (inca in Bucuresti)
joi, 27 octombrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu