vineri, 3 februarie 2012

Stânga echilibrează situaţia liderilor europeni

Dacă până prin 2010 vorbeam de o adevărată troică europeană formată din Preşedintele Comisiei Europene, Preşedintele Parlamentului European şi liderul ţării care deţinea preşedenţia rotativă a Uniunii Europene, presupuneam că Tratatul de la Lisabona va aduce clarificări “pe cine sună americanii dacă vor să contacteze UE”. Şi a apărut pe tapet un nou lider: Herman Van Rompuy - primul preşedinte stabil al Uniunii Europene. În realitate însă avem acum 4 lideri europeni, iar să fim sinceri preşedintele Comisiei Europene pare să fie “vârful” Uniunii.

Însă tema acestei expuneri nu este de fapt cine conduce actuala UE, ci se axează în special pe apartenenţa politică a celor 4 lideri ai UE. Dacă la sfârşitul anului 2011 aveam 4 lideri şi tot atâţi la “dreapta”, acum, profitând de preşedenţia UE deţinută de Danemarca (cu proaspăt PM social-democrat) şi cu alegerea lui Martin Schultz ca preşedinte al Parlamentului European, avem o situaţie nou, mult mai echilibrată.

Doi la stânga, doi la dreapta!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: