miercuri, 8 februarie 2012

Va rămâne România a 7-a putere politicã?

Se pare cã 2014 sau 2019 vor fi ani care vor marca scăderea numărul de eurodeputaţi români, dar şi numărul voturilor alocate României în Consiliu, în urma recensământului realizat la sfârşitul anului trecut în România.

Din cei 33 de europarlamentari, România ar putea pierde 3 sau chiar 4 reprezentanţi. Sunt însă o serie de alte motive care ar conduce la această diminuare, prima, care ar intra în vigoare din 2014, odată cu adoptarea prevederilor Tratatului de la Lisabona, dar şi ca urmare a aderării Croaţiei la UE. În plus, o reformă a Parlamentului European aflată în dezbatere, propune schimbarea numărului de eurodeputaţi şi a sistemului de alegere a acestora.

Calculate proporţional cu numărul populaţiei, nu vor scădea doar voturile din Consiliu, ci şi fondurile alocate României.

În prezent România este teoretic a şaptea putere politicã europeană, însă din păcate nu se profită de această poziţie suficient. Nu înseamnă că având un număr mai mic de eurodeputaţi, vocea României nu va fi ascultată pe viitor sau puterea politică ar fi direct afectată, însă perioada ce urmează, până în 2014 este una decisivă pentru ţară şi cetăţeni.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: