joi, 18 octombrie 2012

Pregătire românească, specializare americană

Claudia Silaghi, director la Romanian Education Foundation, realiza recent un interesnt interviu cu Adrian Ilie, cercetătorul român din cadrul University of North Carolina.

Evident, nici admiterea la o instituţie de învăţământ de prestigiu din străinătate nu este simplă, nici a te întreţine şi a te descurca printre străini, cu culturi şi mentalităţi diferite nu este uşor, dar cu toate acestea, românul îi încurajează pe tineri să îşi urmeze visele, şi să aplice, dacă sunt “buni”.

Poate şi studenţii de acum consideră încă, aşa ca şi Adrian Ilie, “În România la ASE am făcut cursuri foarte utile pentru mine. Dar în acelaşi timp programa mă obliga să fac şi cursuri care ulterior s-au dovedit a fi inutile. Nu ştiu cum e acum, dar pe atunci mulţi profesori veneau la curs şi dictau, iar noi scriam. Ca să obţin note bune, la unele din cursuri trebuia doar să tocesc”. Comparativ, “pe de altă parte, în SUA totul e la un alt nivel. Se pune accent mai mult pe practică, pe tehnologie, şi se învaţă pe tot parcursul anului, nu doar în sesiunea de examene. Aici am învăţat şi ce e cercetarea”, mai spune el.

Şi Ilie împărtăşeşte convingerea că migraţia talentelor spre exterior este o pierdere pentru ţară – “Eu personal aş putea fi considerat o pierdere pentru România. Dar încă lucrez cu români, am colaboratori şi proiecte finanţate de aici şi implementate în România. În cercetare lucrez doar cu americani, dar în afacere am reuşit să implic şi români. Eu sper ca pe viitor să pot fi în măsură să angajez cât mai mulţi colaboratori români permanenţi. Practic, eu cred că pe termen lung nu vorbim de o pierdere. Sigur, ideal ar fi ca o parte din românii plecaţi să se întoarcă acasă şi să pună mână de la mână ca să facă ceva concret”.

Mă bucur că v-am mai putut prezenta încă un român, care, deşi realizat în Diaspora, nu a uitat de unde a pornit.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: