Despre cum poate România să fie o țară influență la nivel european în editorialul meu semnat astăzi în Făclia de Cluj.
--
Când ne referim la structura europeană există o raportare constantã la țările mari ale federației. Până la marea
extindere a Uniunii Europene din 2004 aveam chiar o diferențiere juridică, 5
țări având până acum 20 de ani doi comisari europeni în executivul european.
Erau atunci aceleași țări care acum se califică direct în finala Eurovision,
fără să treacă prin calificări: Franța, Germania, Italia, Spania și Marea
Britanie.
Desigur, britanicii, după mai bine de 40 de ani de apartenenţã, s-au decuplat acum câțiva ani de Uniunea Europeanã. Astfel există o repoziționare interesantă a
țărilor în structura integratoare. Avem, fără doar și poate, motorul UE actual,
binomul franco-german. Italia și Spania se alătură acestora formând top 4 al
țărilor mari europene. Interesantă este apariția și consolidarea poziției a 5-a
de către Polonia, datorită populației, dar și implicării structurate în
dezvoltările legislative europene. Reamintesc că performanțele economice ale
polonezilor poziționează țara pe locul 21 în lume, forțând chiar o intrare în
G20, dar aceasta este o altă poveste.
Acum veți zice că pe locul 6 în UE este România, dar numărul de cetățeni nu
este totul. Statistic chiar, populația României a scăzut sub 20 de milioane,
iar olandezii sunt la doar un milion de cetățeni distanță...
Așa cum ziceam, mărimea unei țări nu se traduce automat în putere europeană,
iar pe lângă dimensiunile economice avem și alte criterii.
O țară mare europeană are o viziunea asupra proiectului european și o strategie
asociată. Vede întreg spectrul legislativ și se implică în toate politicile sectoriale.
Alocă resursă umană pregătită tehnic și stabilește un mecanism politic de
relaționare care să o facă eficientă la nivel europen. România a avut o
astfel de abordare în perioada negocierilor de aderare 2000-2004, dar și în
timpul Președenției românești a UE din 2019.
Da, am avut perioade, în special forțați de istorie, în care am demonstrat că
Uniunea Europeană nu a venit prea repede pe meleagurile românești. Am știut să
ne mobilizăm și să citim proiectul european cu pixul în mânã.
Însă, în prezent, ne-am contractat sistemul, făcând din țară noastră un jucător
marginal al puterii bruxelleze.
În plus, pentru a intra într-un
joc al putetii reale mai există două elemente vitale de luat în considerare.
Proactivitatea și demnitatea. A avea opinie și a o prezența în sferele
multiculturale implică mult curaj, dar asta fac liderii adevărați.
Iar a te plânge că ești persecutat, că te fură arbitrii, că sunt coaliții
împotriva ta, e de un ridicol fără margini. O țară mare nu se plânge, se
adaptează!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu