Despre proiectul european al României în contribuția mea din Republica.
--
Trăim într-adevăr vremuri cu situații politice șocante, atât la nivel local,
cât și global. Faptul că fiecare dintre noi are o opinie reflectă
frumusețea diversității umane, dar și provocarea de a coexista într-o lume
plină de idei diferite.
Când totul părea că se așează perfect pentru România, au venit de nicăieri
aceste alegeri prezidențiale. S-a schimbat mult! Discutăm acum, parcă mai real
ca niciodată, despre apartenența la NATO sau Uniunea Europeană, deși suntem în
aceste structuri de aproximativ 20 de ani.
De unde această polarizare societală românească? Ne-am trezit dintr-un vis
frumos? Sau dintr-un coșmar, în opinia altora? Normal, există foarte multă
"expertiză" în spațiul public, revărsată din toate părțile, mai mult
ca niciodată. Lipsesc însă analizele complete, în care e nevoie să luăm în
considerare toate semnalele, nu doar cele care ne avantajează teoria. Situația
din România e influnţatã
de factori și dezvoltări societale pe care omitem să le numim, de frica
autoimpusă de a nu ieși din limitele discursului oficial, de multe ori pentru a
nu deranja. Nu e nici o problemã cu liberatea de exprimare, e vorba despre
autocontrol și confort.
Prezint câteva exemple, evidente în opinia mea. La nivel global există o
erodare constantã a liderilor, cu precădere a celor aleși democratici. E
paradoxal, dar toate interfețele numite simbolic acum "comunicare"
crează o zonã de notorietate relativă, dificil de înțeles de cei mulți. În
prezent, cu toate sursele de informare şi canalele de comunicare, nu poți să
îți dai seama despre o personalitate politică ce fel de om este și cum se
raportează el sau ea la subiectele contemporane importante. Această ambiguitate
rezultă printr-o abordare simplificată, de respingere, sau chiar de blamare, a
respectivului personaj politic.
Tot la nivel societal avem o mare problemã de polarizare inter-generațională,
din nou fără să o recunoaștem deschis. Tinerii sunt blamați și acuzați chiar de
superficialitate. Devine deja stereotip să zici că ei nu sunt interesați de
cultură (apropo, care mai este definiția culturii?), că ei nu au nici un
viitor. Iar atunci, în stilul pedagogilor de școală veche, le dăm lecții de
istorie şi moralã pentru a se trezi la realitate. Miraje! Nu trebuie să citești
tratate de psihologie să îți dai seama că această abordare duce la ruptură.
La nivel european e și mai sofisticată abordarea. Proiectul integrării
europene, numit acum Uniunea Europeană, a apărut din necesitatea de a nu ne mai
mãcelãri între noi, ca națiuni, pe continentul european. Partea bună, chiar
foarte bună, este că ne-a ieșit bine proiectul. Cu un pic de suport american,
cu o atenție asupra democratizării și prosperității economice, am avansat
frumos de vreo 75 de ani. Dar totuși, nici măcar Premiul Nobel pentru Pace
atribuit în anul 2012 Uniunii Europene nu convinge toți cetățenii. Spun
cetățeni fiindcă aceștia te judecă, e dreptul lor. Aici apare, zic eu, o primã
falie europeană, recunoscută de clasici și confirmată de fapte. Construcția
europeană a fost și continuă să fie un proiect al elitelor, chiar dacă au fost
încercări disperate de a conecta mişcarea la cetățeni. Să nu mă înțelegeți
greșit, construcția europeană a fost făcută pas cu pas, iar sistemele
democratice construite au însoțit parcursul, dar unii au fost și continuă să
fie reticenți. Ne place sau nu să recunoaștem însă, avem prin Uniunea Europeană
cea mai avansată structurã super-statală democratică din lume. Desigur, e
complexă și birocratizată, poate prea complexă și cu siguranţã prea birocratizată...
Mă voi referi și la un subiect pe care l-am abordat constant de 25 de ani.
România nu a înțeles ce înseamnă diaspora. Abordările cu bocancii continuă să
fie pline de stereotipuri ieftine, care nu aduc valoarea adăugată. A diviza, a
marginaliza, a da mesaje de sus în jos, nu servește la nimic. Susțin teza lansatã
la începutul anilor 2000, care prezintă o Românie completã, o țară cu 25 de
milioane de locuitori. Unii dintre aceștia, mulți desigur, au ales să își
desfășoare o periaodã a vieții în afara teritoriului românesc. De aici trebuie
să pleace totul, apelând la toate avantajele unei piețe globale în care România
este integratã acum!
La nivel de Uniunea Europeană, anul 2024 s-a transformat dintr-un an electoral
într-un an de criză. Nu o recunoaștem deschis, din nou. A fost anul în care
s-au conturat două tabere vizibile și aproape echilibrate, pro-europenii și
suveraniştii. E aproape un miracol că s-a reușit formarea unei majorități în
Parlamentul European care a validat Guvernul European, unul pro-european. Atenţie însã, de data aceasta – o
premierã - și cu suveranişti în echipa celor 27 de comisari europeni.
Bătălia între cele două tabere continuã la nivel european,
dar s-a proiectat concomitent și pe sistemul românesc. A venit de nicăieri şi
neanunţatã,
sub forma unor rezultate banale la niște alegeri naționale, nici măcar cele europene.
Realitatea este că această situație este acum noul normal, nu ceva efemer. Din
nou, nu ne place să o zicem, dar aceasta este realitatea. Proiectul european
are adepții săi, dar și dușmani, unii chiar declarați. Parcursul european al
României nu este o luptã câștigată, ci este una permanentă. Sper din tot
sufletul să fim la înălțimea timpurilor pe care le trăim. Cred într-o Românie
europeană, dar e nevoie să o apărăm! Cu orice preț!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu