În câteva zile sărbătorim 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Despre acest subiect în editorialul semnat astăzi în Făclia.
---
Au trecut 18 ani de când țara noastră a aderat la Uniunea
Europeană. Sincere felicitări, România!
În contextul evenimentelor politice recente, este
important să clarificăm ce înseamnă această apartenențã. Proiectul integrării
europene, numit acum Uniunea Europeană, a apărut din necesitatea de a nu ne mai
mãcelãri între noi, ca națiuni, pe continentul european. Partea bună este că
ne-a ieșit bine proiectul. Cu un pic de suport american, cu o atenție asupra
democratizării și prosperității economice, am avansat frumos de vreo 75 de ani.
Dar totuși, nici măcar Premiul Nobel pentru Pace atribuit în anul 2012 Uniunii
Europene nu convinge toți cetățenii. Spun cetățeni fiindcă aceștia te judecă, e
dreptul lor. Construcția europeană a fost și conținuă să fie un proiect al
elitelor, chiar dacă au fost încercări disperate de a conecta mişcarea la
cetățeni. Să nu mă înțelegeți greșit, construcția europeană a fost făcută pas
cu pas, iar sistemele democratice construite au însoțit parcursul, dar unii au
fost și continuă să fie reticenți. Ne place sau nu să recunoaștem însă, avem
prin Uniunea Europeană cea mai avansată structurã super-statală democratică din
lume. Desigur, e complexă și birocratizată, poate prea complexă și cu siguranţã
prea birocratizată...
Privind spre viitor, suntem interesați cum evenimentele
majore, politice, economice sau sociale, ne influenţeazã viața. A lansa
întrebări pertinente, cu teme precise, este poate o abordare mai ușor de
disecat. Apelez la această metodă pentru a încerca să aduc o valoare adăugată
acestei lecturi, permițându-mi să stau totuși focalizat
pe palierul unei Românii europene. Întrebarea fundamentală nu este
dacă România e o țară europeană, ci cum poate să se poziționeze în acest club
european? Avem maturitatea pentru a gândi strategic, dar realist, un
proiect de țară care să ne aducă rezultatul dorit ? Într-un context
în care crizele și războaiele revin în viața noastră în diverse forme, care
este rolul alianțelor în a dezvoltă statul național unitar român ?
Interdependențele sunt necesare într-o lume globalizată, dar cum menținem
balanța între național și internațional?
La nivel de Uniunea Europeană, anul 2024 s-a transformat
dintr-un an electoral într-un an de criză. A fost anul în care s-au conturat
două tabere vizibile și aproape echilibrate, pro-europenii și suveraniştii. E
aproape un miracol că s-a reușit formarea unei majorități în Parlamentul
European care a validat Guvernul European, unul pro-european. Atenţie însã, de
dată această – o premierã - și cu suveranişti în echipa celor 27 de comisari
europeni.
Bătălia între cele două tabere conținuã la nivel
european, dar s-a proiectat concomitent și pe sistemul românesc. A venit de
nicăieri şi neanunţatã, sub forma unor rezultate banale la niște alegeri
naționale, nici măcar cele europene. Realitatea este că această situație este
acum noul normal, nu ceva efemer. Nu ne place să o zicem, dar aceasta este
realitatea. Proiectul european are adepții săi, dar și dușmani, unii chiar
declarați.
Parcursul european al României nu este o luptã câștigată,
ci este una permanentă. Sper din tot sufletul să fim la înălțimea timpurilor pe
care le trăim, acum la ceasul majoratului european. Cred într-o Românie
europeană, dar e nevoie să o apărăm! Cu orice preț! E bine să ridicăm
capul și să gândim strategic ! Acum, mai mult ca niciodată!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu