Cine își mai amintește de practica agricolă? Câteva gânduri despre acest subiect în editorialul semnat astăzi în Făclia.
----
Scopul acestor editoriale nu este de a călători în permanenţă
în trecut, spre disperarea tinerei generații. Suntem prea trecuți prin viață ca
să ne mai complicăm cu astfel de metehne. Totuși însă, la cererea spectatorilor,
cum se zice, niște povestiri clujene de prin anii '80 sper să trezească
interes.
Este vorba de faimoasa practică efectuată de elevi, care a fost obligatorie
pentru toți cei prinși în sistemul educațional din acele timpuri. Nu sunt eu
acela să critic sau să laud ceea ce s-a întâmplat atunci. A fost ceea ce a fost,
cu bune și rele.
Deja în clasa a VII-a, elev fiind la Școala Generală nr. 15 din cartierul
Grigorescu, am fost duși la munci agricole. Pe terenurile de lângă Florești
culegeam cartofi, morcovi sau castraveți. Era o tehnică specială, așteptam să
treacă un tractor care răscolea pământul cu niște lame uriașe. Zeci de morcovi
sau cartofi ieșeau la suprafață. Îi adunam și treceam apoi la rândul următor.
Clasa a IX-a am început-o tot la munci agricole. Mi-am cunoscut colegii de
liceu pe dealurile Clujului, la ferma Steluța, la cules de mere. Ni se dădeau
niște saci speciali de pânză și procedura era ușoară. Aveam și obiectiv, ceva de
genul 20 de saci pe zi. Iar ca premiu, la sfârșitul zilei, ne lăsau să luăm acasă
două mere.
Pe undeva prin iunie, venea partea și mai interesantă. Eram angrenați în
culesul cireșelor. Clasa noastră era repartizată după masa, deci va puteți
imagina atmosfera. Trebuia să umplem ceva lădițe cu cireșe, dar nu eram noi
prea eficienți. Ne zicea diriginta că în cele patru ore de program să umplem
măcar o lădiță de persoanã...
Pe lângă practica agricolă, chiar dacă eram la un profil de clasã de matematică-fizică,
o săptămânã pe lunã se făcea și practică de producție. La un moment dat mergeam
chiar la Elecrometal, în hale. Cu niște halate albastre, eram implicați să
facem nu știu ce piulițe fluture, atât de necesare producție industriale de
atunci. Cel mai amuzant a fost să transportăm o roabă plină cu așa ceva de la
Liceul Emil Racoviță la fabrică. Vã puteți imagina poza celor 4 elevi, în halate
albastre, împingând o roabă prin fața Teatrului Național.
Amintirile acestea rămân, la fel ca și chefurile din căminele studențești,
mersul la Costinești vara, revelioanele de la munte sau prima vizã în pașaport
pentru a putea călători în Occident. Cu siguranță că, măcar pentru o clipă, am
trezit nostalgie unor colegi de generație. Și asta e important, credeți-mă.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu