Despre economia proeuropeanã în editorialul de astăzi din Făclia.
----
Recent, printr-un context favorabil, am avut ocazia să
fiu, timp de aproape doi ani, consilier al Ministrului Economiei din România. A
fost o perioadă densă, cu întâlniri, proiecte, strategii. Însă în rândurile de
față nu vorbesc din postura de protagonist, ci mai degrabă ca narator al unei
realități pe care am avut șansa să o privesc și din interior, și din afară.
Rolul Ministrului Economiei într-un stat membru al Uniunii Europene este unul
esențial, acesta contribuie la definirea, coordonarea și implementarea
politicilor economice naționale în contextul mai larg al politicilor europene.
Nu e teorie, așa și este, credeți-mă! Interacționând cu oamenii Guvernului, am
înțeles mai bine puterea țărilor membre în construcția europeană și în
politicile sectoriale. Uniunea Europeană nu e un corp străin care ne
vizitează din când în când. E o construcție din care facem parte. Cu drepturi,
dar și cu responsabilități. Nu e „ei” și „noi” – e „noi, împreună”. Dar
pentru ca această apartenență să conteze cu adevărat, trebuie să arătăm
personalitate. Trebuie „să avem politicile la noi”, cum se zice. Adică: să
nu așteptăm mereu răspunsuri de la Bruxelles, ci să venim cu propuneri clare,
ferme, gândite în interes național și european deopotrivă. Să nu jucăm
rolul figurantului în propriul viitor.
Legătura dintre filozofia europeană și economie este
profundă și istorică — gândirea economică modernă s-a născut și a evoluat în
paralel cu dezvoltarea ideilor filozofice europene. În vremuri de criză
economică (de exemplu cea din 2008), filozofii reanalizează capitalismul,
globalizarea, consumerismul. În același timp, noile curente filozofice
(ex: post-modernism, ecologism) inspiră modele economice alternative (ex:
economia circulară, economia bunăstării).
În ultimii ani, Uniunea Europeană a început să pună
accent tot mai mare pe ideea de autonomie strategică – adică capacitatea de a
acționa independent, fără dependență critică de alte puteri (ex: SUA, China,
Rusia) în domenii vitale: apărare, energie, tehnologie, industrie, materii
prime. Deși la prima vedere pare un domeniu al politicii externe sau al
apărării, autonomia strategică are o puternică componentă economică. Ministrul Economiei
nu este doar „omul cifrelor”, ci un actor esențial în construcția unei Europe
mai independente, prin consolidarea industriei strategice europene și prin
reducerea dependențelor critice.
Un subiect sensibil, neabordat politic real în România,
este cel al aderării României la zona euro. Aderarea la zona euro – nu e
opțională. E parte din contractul european. România a semnat pentru euro
când a intrat în Uniunea Europeană. A fost clar de la început: adoptarea
monedei unice e un angajament, nu o opțiune lăsată la mila politicii interne.
Nu putem să stăm la masa celor mari, dar să refuzăm meniul. Euro nu e doar o
monedă – e un pas de integrare în cercul de putere al UE. Aderarea la zona
euro nu e un moft. E o finalizare a drumului început în 2007. Vrei influență?
Vrei acces la decizie? Vrei securitate, investiții, dezvoltare? Atunci întră în
joc până la capăt. Nu mai e vreme de ezitări. Vreți să jucăm doar la mesele
noastre mici? Viața nu face multe cadouri, nu uitați asta.
Modernizarea României, prin aderarea la Uniunea Europeană
– dar și prin simplul fapt că vrem să ne dezvoltăm într-o lume globalizată – nu
poate ocoli o chestiune fundamentală: resursa umană. Iar asta începe cu
educația. Dacă ne uităm la sistemul preuniversitar, găsim și astăzi
„liceele economice”. Pe vremea mea, asta însemna o școală de chelneri, coafeze,
meserii necesare, dar total decuplate de ideea de educație economică autentică.
Acum, poate avem și o clasă de cofetari în plus – dar nu e asta miza. Ca o
comparație, în Belgia, una dintre cele mai respectate și căutate specializări
la liceu este economie – matematică intensiv. Nu e vorba doar de o combinație
între cifre și concepte, ci de formarea unei generații care înțelege economia
reală, lumea în care va trăi și va lua decizii. Poate că nu ar fi rău să
ne întrebăm serios: cum stăm noi, în România, cu pregătirea economică a
tinerilor?
Fără să folosim clișee – „reformă”, „strategie”,
„viziune” – se simte tot mai clar că e nevoie de o evoluție profundă în
abordarea educației economice în România. Să nu „carotăm” generațiile
viitoare. Să nu le lăsăm captive într-un sistem care le ignoră realitatea în
care vor trăi. Economia nu e doar despre bani – e despre alegeri, despre
responsabilitate, despre libertate. Dacă vrem o societate matură, capabilă să
gândească, să acționeze, să construiască, trebuie să începem cu școala.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu