Afacerile europene presupun şi implicarea în influenţarea legislaţiei comunitare, iar poziţia României, ca a şaptea putere politicã după numărul de reprezentanţi, nu este suficient fructificată. Nu mă refer aici doar la politica externă, ci insist mai mult pe dezvoltarea grupurilor de interes sectoriale.
Într-un recent articol publicat de Făclia, mi-am exprimat părerea pe acest subiect.
............
Vrem, nu vrem, dar peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi despre mîncare.
Este o activitate fără “glorie mediatică” şi asta face poate să fie lipsită de senzaţional. Cum se plasează România în formarea acestor decizii sectoriale europene? Ce se poate face în viitor? Punctul de plecare este o Hotărîre Guvernamentală din 2008, care este baza legislativă a sistemului de coordonare a afacerilor europene în România.
În acest context apare necesitatea formulării poziţiei naţionale pe anumite paliere legislative cu ajutorul stekaholderilor. Poate pare tehnic, dar ce este acest cuvînt – practic industria şi ONG-urile, dar cercul este mult mai amplu. În discursurile pe care le-am avut în ultimii ani, reiese că în anumite dosare poziţia României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea României este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a “scaunului gol”.
Să nu vă imaginaţi însă că este rea intenţie, cu siguranţă nu din partea celor care lucrează în Reprezentanţa României pe lîngă UE, de la Bruxelles. Există o problemă de resură umană alocată, de finanţarea acestui sistem de “calibrare fină a României la Uniunea Europeană”. Nu se poate să lăsăm miile de dosare aflate în dezbatere la nivel comunitar pe seama a doar 100 de diplomaţi.
Este un paradox, dar cred că avem în România vreo 25 de facultăţi de studii europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi găsesc de lucru relaţionat cu diploma obţinută. Mai este vorba şi de experienţa istorică şi de forţă politică a României în contextul comunitar. Noi, teoretic, sîntem a 7-a putere politică (ca număr de eurodeputaţi – 33 şi voturi în Consiliu – 14). Dar încă nu ne smulgem de pe locul 26-27 în competiţie cu vecinii noştri bulgari.
Observăm că Polonia şi-a consolidat locul 6 şi acum toată lumea vorbeşte despre “Top 6 ţări în UE” (alături de Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania). Îmi pare rău, dar nu pot să dau semnale asemănătoare pentru România.
Dar pentru a reuşi să jucăm roluri importante în aceste dosare trebuie să ne reechilibrăm politica externă şi în special politica de alianţe bilaterale. Să punem cu adevărat în practică parteneriatul cu Polonia, în contextul formatului Vişegrad Plus. Avem o simetrie de interese cu Polonia, ei sînt preocupaţi de Marea Baltică şi vecinătatea estică, şi noi vrem stabilitate la Marea Neagră. O altă orientare, prin importanţa sa este filiera latină, prin Spania şi Italia. Am folosit-o prea puţin, deşi sînt un milion de români în fiecare dintre aceste ţări.
Să revenim însă la cultura consultării din România. Există iar o problemă pe care o avem moştenire, este cea legată de profilul economic al ţării. Este deja de notorietate că acolo unde sistemul privat este slab reprezentat, nu există presiune şi totul depinde de simpla voinţă politică sau de competenţa şi determinarea administraţiei publice. Este crucial ca România să-şi dezvolte “grupuri de interese sectoriale” care ajută în cadrul procesului de fundamentare a poziţiei naţionale. Şi nu e rău ca acestea să dispună şi de prezenţă fizică în capitală, la Bruxelles.
Cred că în cadrul noului minister creat, cel al Afacerilor Europene, este nevoie de un post (nivel de secretar de Stat) de reprezentant pentru relaţia cu beneficiarii, cu atribuţii de monitorizare a proceselor de consultare.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 31 ianuarie 2012
luni, 30 ianuarie 2012
Spre EurActiv-ul anului 2020
De vreo 11 ani sunt implicat în proiectul EurActiv şi cred că în prezent este cel mai vizibil brand din Bruxelles-ul european, asta desigur dacă excludem din discuţii instituţiile europene.
M-am întrebat de atâtea ori cum a reuşit să se impună EurActiv-ul într-o comunitate aşa de densă precum cea a celor “100.000 de actori europeni”? Filosofia de abordare a pieţii a fost bine concepută, ţinând seama de necesităţile sfârşitului de secol 20. Dacă vă mai amintiţi era “timpul” demisiei Comisiei Santer (15 martie 1999, o premieră în analele instituţiilor europene, un Executiv UE care îşi termina brusc mandatul după un scandal de proporţii unice), în care transparenţa era cuvântul la ordinea zilei şi era perioada când Internetul trecea în mod real “de la elită la mase”.
O dogmă care punea ca prioritar conţinutul în format uşor de “digerat” de către cititori, în care triunghiul “instituţii – industrie – ONG-uri” era pus în valoare în dezvoltările legislative, a fost ceea ce piaţa a absorbit cu uşurinţă. Internetul era crucial, dar era doar un canal de comunicare pentru media EurActiv cu publicul, nu o abordare de “start up .com” caracteristică multor companii lansate în periaoda respectivă.
Abordarea curajoasă, în care 100% conţinutul era pus la dispoziţie gratuit, a fidelizat un public avid de informaţie europeană şi a “ucis” relativ repede concurenţa (cine mai utilizează acum în Bruxelles Agence Europe sau Europolitique, publicaţii care au stat anchilozate într-un business model axat pe formatul print?).
EurActiv a reuşit însă ceea ce nici măcar fondatorul nu visase, să devină un “mod de lucru” pentru cei implicaţi în procesul “redactării legislaţiei comunitare”, în ciuda investiţiilor masive ale instituţiilor europene în servicii gratuite care monitorizează grupurile de lucru, audierile publice sau iniţiativele legislative.
“Unealta de lucru” în afacerile europene s-a extins treptat şi pe alte meridiane, vreo 15 capitale găzduind acum conceptul EurActiv, localizat la parametrii lingvistici şi culturali în ţări precum Franţa, Germania, Italia sau Polonia.
Ce urmează pentru EurActiv? Era normal ca tehnologia şi dezvoltările Web 2.0 (şi de ce nu chiar Web 3.0) să fie o resursă fantastică de idei. Însă nu e uşor să lansezi noi produse de succes în aceeaşi piaţă. O încercare s-a făcut în 2007 cu platforma de bloguri BlogActiv. Proiect interesant, dar care însă lasă loc finisărilor pentru a deveni un adevărat pilon al blogosferei sistemului de capitală comunitară.
Elementele unei posibile noi dimensiuni se află deja pe masa de lucru a Bruxelles-ului european: email şi web, google şi microsoft, blog şi video online, Facebook şi Twitter. Rămâne să vedem dacă “inspiraţia cratoare” va lansa EurActiv-ul anului 2020, dând tendinţele eficienţei şi transparenţei comunităţii afacerilor europene pentru anii care urmează.
Dan LUCA / Bruxelles
M-am întrebat de atâtea ori cum a reuşit să se impună EurActiv-ul într-o comunitate aşa de densă precum cea a celor “100.000 de actori europeni”? Filosofia de abordare a pieţii a fost bine concepută, ţinând seama de necesităţile sfârşitului de secol 20. Dacă vă mai amintiţi era “timpul” demisiei Comisiei Santer (15 martie 1999, o premieră în analele instituţiilor europene, un Executiv UE care îşi termina brusc mandatul după un scandal de proporţii unice), în care transparenţa era cuvântul la ordinea zilei şi era perioada când Internetul trecea în mod real “de la elită la mase”.
O dogmă care punea ca prioritar conţinutul în format uşor de “digerat” de către cititori, în care triunghiul “instituţii – industrie – ONG-uri” era pus în valoare în dezvoltările legislative, a fost ceea ce piaţa a absorbit cu uşurinţă. Internetul era crucial, dar era doar un canal de comunicare pentru media EurActiv cu publicul, nu o abordare de “start up .com” caracteristică multor companii lansate în periaoda respectivă.
Abordarea curajoasă, în care 100% conţinutul era pus la dispoziţie gratuit, a fidelizat un public avid de informaţie europeană şi a “ucis” relativ repede concurenţa (cine mai utilizează acum în Bruxelles Agence Europe sau Europolitique, publicaţii care au stat anchilozate într-un business model axat pe formatul print?).
EurActiv a reuşit însă ceea ce nici măcar fondatorul nu visase, să devină un “mod de lucru” pentru cei implicaţi în procesul “redactării legislaţiei comunitare”, în ciuda investiţiilor masive ale instituţiilor europene în servicii gratuite care monitorizează grupurile de lucru, audierile publice sau iniţiativele legislative.
“Unealta de lucru” în afacerile europene s-a extins treptat şi pe alte meridiane, vreo 15 capitale găzduind acum conceptul EurActiv, localizat la parametrii lingvistici şi culturali în ţări precum Franţa, Germania, Italia sau Polonia.
Ce urmează pentru EurActiv? Era normal ca tehnologia şi dezvoltările Web 2.0 (şi de ce nu chiar Web 3.0) să fie o resursă fantastică de idei. Însă nu e uşor să lansezi noi produse de succes în aceeaşi piaţă. O încercare s-a făcut în 2007 cu platforma de bloguri BlogActiv. Proiect interesant, dar care însă lasă loc finisărilor pentru a deveni un adevărat pilon al blogosferei sistemului de capitală comunitară.
Elementele unei posibile noi dimensiuni se află deja pe masa de lucru a Bruxelles-ului european: email şi web, google şi microsoft, blog şi video online, Facebook şi Twitter. Rămâne să vedem dacă “inspiraţia cratoare” va lansa EurActiv-ul anului 2020, dând tendinţele eficienţei şi transparenţei comunităţii afacerilor europene pentru anii care urmează.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 29 ianuarie 2012
Despre revitalizarea clivajelor europene
Vreau să felicit autorii cărţii “Comunicarea în Uniunea Europeană – Metodele teoretice şi aspectele practice”. M-am întâlnit recent, la Bucureşti, cu majoritatea dintre ei, echipa SNSPA, care în coordonarea Alinei Bârgăoanu realizează cercetări de interes despre sfera publică europeană.
Câteva citate din carte mi s-au părut perfecte pentru a defini proiectul comunitar contemporan:
”În condiţiile în care viitorul Uniunii Europene este incert, preocuparea pentru creşterea vizibilităţii acesteia, pentru consolidarea legitimităţii acţiunilor sale, pentru dezvoltarea unei sfere publice europene sau pentru asigurarea unei comunicări eficiente cu cetăţenii nu par să se regăsească în nici un fel pe lista de priorităţi ale liderilor de la Bruxelles”.
“Trăim într-o Uniune care, pe zi ce trece, adaugă noi şi noi scindări: Vest şi Est, centru vs. periferie, vechi state membre vs. noi state membre, state iresponsabile vs. state virtuoase, state bogate vs. state sărace, state din zona euro vs. state care nu sunt în zona euro, state nordice vs. state sudice. Ceea ce a adus nou criza în ceea ce priveşte aceste clivaje – mai vechi sau mai noi – este revitalizarea acestor termeni de cine câştigă pe seama cui?, care parte câştigă în detrimentul alteia?”
“Sfera publică, acel creuzet în care se formează opinia publică, acea infrastructură de deliberare şi de legitimare a puterii, constituie şi o formă de solidaritate socială”.
“În Uniunea Europeană, tentaţia pasului înapoi, a retragerii între graniţele naţionale există, ceea ce constituie un tip de frână în calea eforturilor de adâncire a integrării.”
Dan LUCA | Bruxelles
Câteva citate din carte mi s-au părut perfecte pentru a defini proiectul comunitar contemporan:
”În condiţiile în care viitorul Uniunii Europene este incert, preocuparea pentru creşterea vizibilităţii acesteia, pentru consolidarea legitimităţii acţiunilor sale, pentru dezvoltarea unei sfere publice europene sau pentru asigurarea unei comunicări eficiente cu cetăţenii nu par să se regăsească în nici un fel pe lista de priorităţi ale liderilor de la Bruxelles”.
“Trăim într-o Uniune care, pe zi ce trece, adaugă noi şi noi scindări: Vest şi Est, centru vs. periferie, vechi state membre vs. noi state membre, state iresponsabile vs. state virtuoase, state bogate vs. state sărace, state din zona euro vs. state care nu sunt în zona euro, state nordice vs. state sudice. Ceea ce a adus nou criza în ceea ce priveşte aceste clivaje – mai vechi sau mai noi – este revitalizarea acestor termeni de cine câştigă pe seama cui?, care parte câştigă în detrimentul alteia?”
“Sfera publică, acel creuzet în care se formează opinia publică, acea infrastructură de deliberare şi de legitimare a puterii, constituie şi o formă de solidaritate socială”.
“În Uniunea Europeană, tentaţia pasului înapoi, a retragerii între graniţele naţionale există, ceea ce constituie un tip de frână în calea eforturilor de adâncire a integrării.”
Dan LUCA | Bruxelles
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
EU Communication and European leaders
The communication strategy of the EU institutions needs to be constructed and adapted in order to really connect with the citizens. People want to know what is going on, but they will focus on issues that are most important to them personally. It is therefore imperative to not annoy anyone with technical and irrelevant details, which will disconnect them. People need to be informed: correct and complete, without any manipulating tendencies.
The EU faces a need for more effective mechanisms to improve the democratic deficit and to involve and select leaders. There is a need for development of the inter-institutional strategies and of the current political discourse, as these elements contribute to the disconnected image of the EU institutions and their representatives to the citizen.
It is striking that the current US president (and even his predecessors) are more known to European citizens than our European leaders. Moreover, these days leading up to the 2012 US presidential elections, a lot of people are interested in and following the 2012 Republican presidential primaries, to see which representative of the Republican Party will enter the presidential elections on behalf of the Party. EU elections do not generate the same amount of interest and involvement and this is largely because the European leaders are chosen by default, and not directly by the citizen.
I do not deny that we don't have good and competent leaders in Brussels, but the election mechanism is not good. The leadership will not connect to the citizen in the current system. Moreover, to have a mechanism like in the US, where the leaders are directly elected by the citizens, will only benefit the leaders. They will be more connected to the people.
What will happen in the coming years? From a 'real communication' point of view we need something new; maybe not a complete revolution of the system, but certainly an adaptation of the communication strategy of the EU institutions. I hope and believe that evolution of the EU in terms of communication with the citizens is feasible. But in the current system, with its structures and its leaders, few things can happen. In general, the debate is brought back to a level of technicalities and legal issues, which do not impact nor do they inspire involvement from the people.
Europe needs a strong political project. Citizens require a strong and open European political project in order to protect them from dealing with a very abstract system, a system with very low results.
Dan LUCA / Brussels
The EU faces a need for more effective mechanisms to improve the democratic deficit and to involve and select leaders. There is a need for development of the inter-institutional strategies and of the current political discourse, as these elements contribute to the disconnected image of the EU institutions and their representatives to the citizen.
It is striking that the current US president (and even his predecessors) are more known to European citizens than our European leaders. Moreover, these days leading up to the 2012 US presidential elections, a lot of people are interested in and following the 2012 Republican presidential primaries, to see which representative of the Republican Party will enter the presidential elections on behalf of the Party. EU elections do not generate the same amount of interest and involvement and this is largely because the European leaders are chosen by default, and not directly by the citizen.
I do not deny that we don't have good and competent leaders in Brussels, but the election mechanism is not good. The leadership will not connect to the citizen in the current system. Moreover, to have a mechanism like in the US, where the leaders are directly elected by the citizens, will only benefit the leaders. They will be more connected to the people.
What will happen in the coming years? From a 'real communication' point of view we need something new; maybe not a complete revolution of the system, but certainly an adaptation of the communication strategy of the EU institutions. I hope and believe that evolution of the EU in terms of communication with the citizens is feasible. But in the current system, with its structures and its leaders, few things can happen. In general, the debate is brought back to a level of technicalities and legal issues, which do not impact nor do they inspire involvement from the people.
Europe needs a strong political project. Citizens require a strong and open European political project in order to protect them from dealing with a very abstract system, a system with very low results.
Dan LUCA / Brussels
Discursul managerului
Dacă angajaţii au nevoie de o serie de stimulente pentru a se simţi motivaţi, iată că şi discursul managerului influenţează mult percepţia acestora despre companie. Sfaturile specialiştilor în domeniu ar trebui luate în calcul, mai ales că în acest caz, nu vorbim de necesitatea unei investiţii financiare suplimentare.
Însă, mare atenţie, „o reţetă care motivează un grup de oameni poate demotiva un altul şi viceversa“, după cum explică Cosmin Alexandru, Managing Partner la B&P Brandivia. Oamenii se simt motivaţi atunci când li se acordă atenţie şi credit. Astfel, un discurs motivaţional va avea rezultatele scontate în măsura în care comportamentul celui care îşi doreşte să insufle motivarea este în concordanţă cu ceea ce gândeşte publicul, dar mai ales cu ce simte.
Nu mai reiau şi eu acei paşi care trebuie urmaţi atunci când se construieşte “cuvântarea”, sau să insist pe evidenta necesitate de a prezenta rezultatele bune, cu nominalizarea persoanelor care le-au atins, ci mă opresc asupra câtorva elemente mai speciale.
Mă refer aici la acele greşeli personale care trebuie inserate în cuprins şi de asemenea, apelul la umor. Şi atunci să o spunem pe cea dreaptă, oamenilor trebuie să li se spună ceea ce vor să audă, evident cu respectarea sincerităţii şi corectitudinii. Cum ştie managerul ce ar trebui spus? - „O bună metodă de verificare ar fi să le spună ceva ce şi managerul şi-ar dori să audă, dacă ar fi în locul lor“, explică Cosmin.
Dan LUCA / Bruxelles
Însă, mare atenţie, „o reţetă care motivează un grup de oameni poate demotiva un altul şi viceversa“, după cum explică Cosmin Alexandru, Managing Partner la B&P Brandivia. Oamenii se simt motivaţi atunci când li se acordă atenţie şi credit. Astfel, un discurs motivaţional va avea rezultatele scontate în măsura în care comportamentul celui care îşi doreşte să insufle motivarea este în concordanţă cu ceea ce gândeşte publicul, dar mai ales cu ce simte.
Nu mai reiau şi eu acei paşi care trebuie urmaţi atunci când se construieşte “cuvântarea”, sau să insist pe evidenta necesitate de a prezenta rezultatele bune, cu nominalizarea persoanelor care le-au atins, ci mă opresc asupra câtorva elemente mai speciale.
Mă refer aici la acele greşeli personale care trebuie inserate în cuprins şi de asemenea, apelul la umor. Şi atunci să o spunem pe cea dreaptă, oamenilor trebuie să li se spună ceea ce vor să audă, evident cu respectarea sincerităţii şi corectitudinii. Cum ştie managerul ce ar trebui spus? - „O bună metodă de verificare ar fi să le spună ceva ce şi managerul şi-ar dori să audă, dacă ar fi în locul lor“, explică Cosmin.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 27 ianuarie 2012
În vizor: lobby-ul în România
Un recent studiu, intitulat simplu „Lobby în România“, şi-a propus o analiză completă a acestui domeniu, alcătuind o fotografie realistă a activităţii lobbyiştilor şi opiniile decidenţilor, dar în acelaşi timp şi ale opiniei publice.
Rezultatele cercetării, vizibile acum pe PR Romania, concluzionează, contrar informaţiilor vehiculate în spaţiul public ce susţin că ar exista doar câteva companii care fac lobby în România, faptul că mult mai multe categorii de actori sunt implicaţi în activitatea de lobby. ONG-urile ocupă primul loc cu 38%, urmate de companiile multinaţionale (29%), doar 4% fiind companii specializate care desfăşoară activitate de lobby pentru şi în numele unor terţi.
Am intrat şi eu pe acest subiect controversat, aducând în atenţie, în linii mari, cum se văd lucrurile de la Bruxelles.
Dan LUCA / Bruxelles
Rezultatele cercetării, vizibile acum pe PR Romania, concluzionează, contrar informaţiilor vehiculate în spaţiul public ce susţin că ar exista doar câteva companii care fac lobby în România, faptul că mult mai multe categorii de actori sunt implicaţi în activitatea de lobby. ONG-urile ocupă primul loc cu 38%, urmate de companiile multinaţionale (29%), doar 4% fiind companii specializate care desfăşoară activitate de lobby pentru şi în numele unor terţi.
Am intrat şi eu pe acest subiect controversat, aducând în atenţie, în linii mari, cum se văd lucrurile de la Bruxelles.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 26 ianuarie 2012
Articol în Foreign Policy – Poziţia României la Bruxelles ar trebui formulată şi de „jos în sus””
În colaborare cu colegul meu de la GrupRomânia, Raul Rădoi, am formulat într-un articol apărut recent în Foreign Policy, câteva sugestii pentru îmbunătăţirea poziţionării României la Bruxelles.
………….
Poziţiile pe care Bucureştiul le are în crearea politicilor europene nu includ şi opiniile beneficiarilor acestora, deci pot să nu le reprezinte interesele. Sugestii pentru îmbunătăţirea poziţionării României la Bruxelles.
1 - Cadrul general al temelor „mărunte"
În acest moment, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea. Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă, aşadar, doar „temele mari” ale politicii externe. Nu înseamnă nici exclusiv Schengen, fonduri mai mult sau mai puţin rambursabile sau euro. Ea este pe lângă acestea şi locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă, fără „glorie mediatică”, să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre. Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat.
2 - România deciziilor sectoriale
Cum se plasează România în formarea acestor decizii sectoriale europene? Sau cum ar trebui să se plaseze? Au fost întrebările care au preocupat vreme de doi ani GrupRomânia, un grup de reflecţie ad-hoc, apolitic, cu profil tehnic alcătuit din români din Bruxelles-ul European de provenienţă tripartită: din sfera instituţiilor comunitare, a mediului guvernamental şi din sectorul privat, care au în comun faptul că sunt implicaţi profesional de ani buni în mod direct, la Bruxelles, în diverse sectoare ale afacerilor europene. Punctul de pornire al oricărei reflecţii în aceste materii este în mod evident baza legislativă, în cazul nostru HG nr. 115/2008, privind sistemul de coordonare a afacerilor europene din România. Pentru o consultare avizată, la dezbaterile noastre am invitat actuali şi foşti demnitari, personalităţi care au sau au avut tangenţă cu afacerile europene.
Încercând să deschidem capota vehiculului care transportă la Bruxelles poziţia naţională şi o propulsează în negocieri constatăm existenţa a cel puţin două puncte nodale: formarea fondului poziţiei naţionale (I) şi aspectele instituţionale legate de modul de promovare a acestei poziţii (II).
Cu privire la primul aspect, pe care îl vom trata în continuare (urmând să rezervăm o altă ocazie celui de-al doilea), atât formularea din legislaţie, cât şi din realitatea practică rezultă o „problemă”: persistenţa la noi a unei culturi administrative „de sus în jos”, încetăţenită în România din motive istorice şi ancorată încă în mentalitatea colectivă. Este încă resimţit caracterul dispozitiv, fără rafinare consultativă al unor hotărâri luate în birouri din diverse ministere. Riscul e ca acestea să nu fie împărtăşite şi apoi să fie contestate de cei cărora le sunt adresate. Este valabil de prea multe ori în plan intern, dar şi în privinţa unor decizii asupra poziţiilor de susţinut la Bruxelles. Este dificilă şi implementarea unei măsuri de către beneficiarii lor în urma deciziilor luate fără consultarea acestora sau cu ignorarea expertizei şi a intereselor lor, cu atât mai mult în situaţia în care acestea sunt hotărâte la Bruxelles, unde specificităţile naţionale în diverse sectoare sunt atât de variate.
3 - Stakeholder-ii români - Starea de drept
În context, apare ca necesară generalizarea formulării împreună cu stakeholder-ii (cu părţle interesate, cu beneficiarii) a poziţiilor naţionale şi pregătirea cu ajutorul lor, ţinând cont de competenţele, cunoştinţele şi interesele lor sectoriale legitime, a propunerilor şi alternativelor tehnice asupra cărora să se exprime apoi nivelul decizional politic.
Legislaţia română (art. HG 115/2008) prevede consultarea stakeholder-ilor în două puncte ale sistemului de coordonare:
1. O posibilitate de convocare a lor în cadrul grupurilor de lucru constituite sub coordonarea ministerelor de linie sau a DAE pentru formularea poziţiei la nivel de fond. Conform art. 8 (al. 9) al hotărârii, la lucrările grupurilor de lucru amintite „pot fi invitate”: Academia Română, Institutul European Român, cercetare-universităţi, ONG-uri şi experţi independenţi. Este evidentă importanţa unei bune fundamentări teoretice a unei poziţii naţionale. Nicăieri nu se vorbeşte însă aici de adevăraţii stakeholder-i, despre reprezentanţii mediului economic, sindical, antreprenorial, profesional etc. Aceştia sunt cei care ar trebui invitaţi cu predilecţie să participe în cadrul grupurilor de lucru menţionate.
2. În elaborarea proiectului de mandat (poziţia naţională de apărat şi promovat la Bruxelles), ministerul sau instituţia care gestionează fondul are obligaţia de a informa şi consulta autorităţile locale, organizaţiile patronale, sindicale, civice sau alte organizaţii active în domeniile acoperite de propunerea legislativă a Consiliului. Obligaţia are o dozã de relativism conform textului art. 11 (al. 2) din aceeaşi Hotãrâre Guvernamentala, intrucât instituţia poate opta între informare şi consultare. O astfel de obligaţie ar trebui să vizeze şi grupurile de interese legitime din sectoarele economice şi profesionale.
4 - Eficienţa şi transparenţa sistemului românesc - Starea de fapt
Trebuie precizat în acest punct, pentru o corectă informare a cititorului, că, la cinci ani de la aderare, sunt consultaţi în multe situaţii actori din aceste sectoare de către ministere. Opiniile pe care le-am recoltat de la interlocutorii „GrupRomânia” asupra eficacităţii consultării stakeholder-ilor români în procesele legislative europene sunt contradictorii. Ele variază între exprimarea caracterului firesc al acestor consultări prin intermediul ministerului de linie care conduce grupul de lucru şi manifestarea scepticismului. În acelaşi timp, informaţiile „din teren” sugerează că, de-a lungul timpului, în anumite dosare, poziţia României este una foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o „politică a scaunului gol” - din care pare a lipsi, însă, elementul de opoziţie.
Adevărul cu privire la eficacitatea consultării stakeholder-ilor se află cel mai probabil undeva pe linia mediană. Cert este că acestei consultări nu i se pot conferi atribute de exhaustivitate. Mai mult, consultarea şi informarea au loc doar la începutul procesului de formare a poziţiei, legea nu prevede o continuitate a ei pe parcursul negocierilor, iar acest lucru ar trebui consfinţit pentru viitor. O obligaţie similară pentru convocarea în cadrul grupurilor de lucru în mod permanent a stakeholder-ilor ar trebui să se adauge la posibilitatea consultării forurilor ştiinţifice prezentată anterior. Obligaţia ar trebui să fie mai fermă şi mai transversală, de regăsit în mai multe etape ale procesului de formare a deciziei în afaceri europene.
Insuficienta consultare a stakeholder-ilor poate avea ca important efect negativ faptul că interesul real de fond, neidentificat sau nefundamentat în amonte, cade victimă alianţelor „tradiţionale” la faţa locului (în realitate, exclusiv conjunctural-politice) realizate de palierul decizional atunci când poziţia de apărat este insuficient motivată sau analizată. Aceste alianţe sunt realizate de regulă la Bruxelles de către oamenii din Reprezentanţa Permanentă, a căror activitate este de tip diplomatic şi tehnic deopotrivă, desfăşurându-se uneori şi cinci zile pe săptămână în grupuri de lucru cu membri din toate statele membre. Poziţionarea conjuncturală sau, altfel spus, cea prin raportare la poziţia altor state membre le este în mod firesc mai la îndemână atunci când poziţia pe care o primesc de la Bucureşti este una insuficient de pertinent fundamentată.
Alt efect negativ poate fi faptul că în plan non-guvernamental, lobby-ul individual al actorilor din sfera „micro” necoordonat sau în dizarmonie cu „poziţia naţională” riscă să piardă din eficacitate.
5 - Cãtre o culturã a consultãrii în România
Stakeholder-ii (beneficiarii) pot fi afectaţi în mod negativ de o decizie la luarea căreia interesul lor nu a putut fi luat în considerare. Este evidentă necesitatea formării unor poziţii naţionale fundamentate şi incluzive în domeniul afacerilor europene, cu înglobarea poziţiilor stakeholder-ilor. Instituţiile europene ştiu acest lucru şi pun un accent mare pe consultarea asociaţiilor europene ale destinatarilor politicilor pe care le pun la cale. Există chiar obligativitatea acestei consultări la nivel UE.
Procesul de consultare este văzut de legislatorii europeni şi de Comisie, titularul iniţiativei legislative, ca o situaţie de „win-win” (câştigătoare pentru ambele părţi). Acesta ar fi un argument în plus pentru consolidarea şi mai mult în legislaţia noastră a obligativităţii consultării părţilor interesate în formularea poziţiei naţionale în diversele etape ale proceselor decizionale europene.
În realitate ar putea fi adaptate sau „aduse la scara” sistemului de coordonare al afacerilor europene o parte dintre prevederile legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publică. În fapt formularea unei decizii asupra poziţiei autorităţilor naţionale 1) se desfăşoară la nivelul administraţiei publice şi 2) este o poziţie asupra unei viitoare decizii direct aplicabile sau transpuse, aşadar perfect inscriptibil în domeniul de aplicare a legii 52/2003. O coordonare legislativă între această lege şi sistemul prevăzut de HG 115/2008 ar fi mai mult decât dezirabilă.
Mai mult, o implicare „de sus în jos” a părţilor interesate va fi de natură să le creeze reflexul de a îşi exprima şi direct, la nivel european, poziţiile în domeniile sectoriale de interes predilect. Ne referim aici la stimularea unui anumit activism al părţilor interesate şi grupurilor de interese legitime din România în sensul fie al exprimării de către ele a unor poziţii în raport cu instituţiile europene, în procesele de consultare lansate de acestea sau, în forurile proprii asociative europene, care la rândul lor formulează poziţii asupra iniţiativelor legislative şi politicilor UE.
Conştientizarea importanţei trecerii la o paradigmă a consultării este puternic promovată de Uniunea Europeană, dar pentru a da roade e necesar şi un efort „prin noi înşine”. Nu numai pentru segmentul românesc este valabilă constatarea că în domeniile în care sectorul privat este puternic rezultatele pentru sistemul de coordonare sunt foarte bune; acolo unde sistemul privat este slab reprezentat nu există presiune si totul depinde de simpla voinţa politica şi/sau de competenţa, angajarea şi determinarea administraţiei publice.
Atât la nivel politic, cât şi tehnic, mulţi interlocutori ai GrupRomânia deplâng o anumită lipsă de reactivitate sau activism din partea stakeholder-ilor atunci când sunt consultaţi. Acest lucru conduce desigur, alături de precaritatea consultării „de sus în jos”, la diminuarea integrării eficiente a intereselor legitime ale beneficiarilor în formularea poziţiilor naţionale în domeniul afacerilor europene. Absolut toţi interlocutorii GrupRomânia s-au referit la importanţa trezirii interesului părţilor interesate de acţiona „de jos în sus” pentru o bună reprezentare a intereselor lor.
6 - Alte recomandãri pentru abordarea temelor „mãrunte”
Din reflecţiile de până acum s-a desprins concluzia necesităţii unei publicităţi mai mari asupra subiectelor de pe agenda comunitară care interesează beneficiarul român, în special dinspre palierul guvernamental. O campanie de cointeresare a stakeholder-ilor prin mijloace de comunicare pare esenţială, alături de determinarea instituţiilor publice în direcţia consultării. Crearea unor baze de date la dispoziţia instituţiilor publice cu asociaţii, organizaţii profesionale, conţinând şi persoane de contact ar putea fi o altă sugestie interesantă. Şi crearea unui post la Ministerul Afacerilor Europene de reprezentant pentru relaţia cu beneficiarii, cu atribuţii de monitorizare a proceselor de consultare ar putea fi o idee interesantă. În mod evident, toate aceste lucruri presupun anumite modificări în sfera instituţională. Pe aceasta o vom analiza însă (critic) într-un articol subsecvent.
Dan LUCA / Bruxelles
………….
Poziţiile pe care Bucureştiul le are în crearea politicilor europene nu includ şi opiniile beneficiarilor acestora, deci pot să nu le reprezinte interesele. Sugestii pentru îmbunătăţirea poziţionării României la Bruxelles.
1 - Cadrul general al temelor „mărunte"
În acest moment, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea. Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă, aşadar, doar „temele mari” ale politicii externe. Nu înseamnă nici exclusiv Schengen, fonduri mai mult sau mai puţin rambursabile sau euro. Ea este pe lângă acestea şi locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă, fără „glorie mediatică”, să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre. Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat.
2 - România deciziilor sectoriale
Cum se plasează România în formarea acestor decizii sectoriale europene? Sau cum ar trebui să se plaseze? Au fost întrebările care au preocupat vreme de doi ani GrupRomânia, un grup de reflecţie ad-hoc, apolitic, cu profil tehnic alcătuit din români din Bruxelles-ul European de provenienţă tripartită: din sfera instituţiilor comunitare, a mediului guvernamental şi din sectorul privat, care au în comun faptul că sunt implicaţi profesional de ani buni în mod direct, la Bruxelles, în diverse sectoare ale afacerilor europene. Punctul de pornire al oricărei reflecţii în aceste materii este în mod evident baza legislativă, în cazul nostru HG nr. 115/2008, privind sistemul de coordonare a afacerilor europene din România. Pentru o consultare avizată, la dezbaterile noastre am invitat actuali şi foşti demnitari, personalităţi care au sau au avut tangenţă cu afacerile europene.
Încercând să deschidem capota vehiculului care transportă la Bruxelles poziţia naţională şi o propulsează în negocieri constatăm existenţa a cel puţin două puncte nodale: formarea fondului poziţiei naţionale (I) şi aspectele instituţionale legate de modul de promovare a acestei poziţii (II).
Cu privire la primul aspect, pe care îl vom trata în continuare (urmând să rezervăm o altă ocazie celui de-al doilea), atât formularea din legislaţie, cât şi din realitatea practică rezultă o „problemă”: persistenţa la noi a unei culturi administrative „de sus în jos”, încetăţenită în România din motive istorice şi ancorată încă în mentalitatea colectivă. Este încă resimţit caracterul dispozitiv, fără rafinare consultativă al unor hotărâri luate în birouri din diverse ministere. Riscul e ca acestea să nu fie împărtăşite şi apoi să fie contestate de cei cărora le sunt adresate. Este valabil de prea multe ori în plan intern, dar şi în privinţa unor decizii asupra poziţiilor de susţinut la Bruxelles. Este dificilă şi implementarea unei măsuri de către beneficiarii lor în urma deciziilor luate fără consultarea acestora sau cu ignorarea expertizei şi a intereselor lor, cu atât mai mult în situaţia în care acestea sunt hotărâte la Bruxelles, unde specificităţile naţionale în diverse sectoare sunt atât de variate.
3 - Stakeholder-ii români - Starea de drept
În context, apare ca necesară generalizarea formulării împreună cu stakeholder-ii (cu părţle interesate, cu beneficiarii) a poziţiilor naţionale şi pregătirea cu ajutorul lor, ţinând cont de competenţele, cunoştinţele şi interesele lor sectoriale legitime, a propunerilor şi alternativelor tehnice asupra cărora să se exprime apoi nivelul decizional politic.
Legislaţia română (art. HG 115/2008) prevede consultarea stakeholder-ilor în două puncte ale sistemului de coordonare:
1. O posibilitate de convocare a lor în cadrul grupurilor de lucru constituite sub coordonarea ministerelor de linie sau a DAE pentru formularea poziţiei la nivel de fond. Conform art. 8 (al. 9) al hotărârii, la lucrările grupurilor de lucru amintite „pot fi invitate”: Academia Română, Institutul European Român, cercetare-universităţi, ONG-uri şi experţi independenţi. Este evidentă importanţa unei bune fundamentări teoretice a unei poziţii naţionale. Nicăieri nu se vorbeşte însă aici de adevăraţii stakeholder-i, despre reprezentanţii mediului economic, sindical, antreprenorial, profesional etc. Aceştia sunt cei care ar trebui invitaţi cu predilecţie să participe în cadrul grupurilor de lucru menţionate.
2. În elaborarea proiectului de mandat (poziţia naţională de apărat şi promovat la Bruxelles), ministerul sau instituţia care gestionează fondul are obligaţia de a informa şi consulta autorităţile locale, organizaţiile patronale, sindicale, civice sau alte organizaţii active în domeniile acoperite de propunerea legislativă a Consiliului. Obligaţia are o dozã de relativism conform textului art. 11 (al. 2) din aceeaşi Hotãrâre Guvernamentala, intrucât instituţia poate opta între informare şi consultare. O astfel de obligaţie ar trebui să vizeze şi grupurile de interese legitime din sectoarele economice şi profesionale.
4 - Eficienţa şi transparenţa sistemului românesc - Starea de fapt
Trebuie precizat în acest punct, pentru o corectă informare a cititorului, că, la cinci ani de la aderare, sunt consultaţi în multe situaţii actori din aceste sectoare de către ministere. Opiniile pe care le-am recoltat de la interlocutorii „GrupRomânia” asupra eficacităţii consultării stakeholder-ilor români în procesele legislative europene sunt contradictorii. Ele variază între exprimarea caracterului firesc al acestor consultări prin intermediul ministerului de linie care conduce grupul de lucru şi manifestarea scepticismului. În acelaşi timp, informaţiile „din teren” sugerează că, de-a lungul timpului, în anumite dosare, poziţia României este una foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o „politică a scaunului gol” - din care pare a lipsi, însă, elementul de opoziţie.
Adevărul cu privire la eficacitatea consultării stakeholder-ilor se află cel mai probabil undeva pe linia mediană. Cert este că acestei consultări nu i se pot conferi atribute de exhaustivitate. Mai mult, consultarea şi informarea au loc doar la începutul procesului de formare a poziţiei, legea nu prevede o continuitate a ei pe parcursul negocierilor, iar acest lucru ar trebui consfinţit pentru viitor. O obligaţie similară pentru convocarea în cadrul grupurilor de lucru în mod permanent a stakeholder-ilor ar trebui să se adauge la posibilitatea consultării forurilor ştiinţifice prezentată anterior. Obligaţia ar trebui să fie mai fermă şi mai transversală, de regăsit în mai multe etape ale procesului de formare a deciziei în afaceri europene.
Insuficienta consultare a stakeholder-ilor poate avea ca important efect negativ faptul că interesul real de fond, neidentificat sau nefundamentat în amonte, cade victimă alianţelor „tradiţionale” la faţa locului (în realitate, exclusiv conjunctural-politice) realizate de palierul decizional atunci când poziţia de apărat este insuficient motivată sau analizată. Aceste alianţe sunt realizate de regulă la Bruxelles de către oamenii din Reprezentanţa Permanentă, a căror activitate este de tip diplomatic şi tehnic deopotrivă, desfăşurându-se uneori şi cinci zile pe săptămână în grupuri de lucru cu membri din toate statele membre. Poziţionarea conjuncturală sau, altfel spus, cea prin raportare la poziţia altor state membre le este în mod firesc mai la îndemână atunci când poziţia pe care o primesc de la Bucureşti este una insuficient de pertinent fundamentată.
Alt efect negativ poate fi faptul că în plan non-guvernamental, lobby-ul individual al actorilor din sfera „micro” necoordonat sau în dizarmonie cu „poziţia naţională” riscă să piardă din eficacitate.
5 - Cãtre o culturã a consultãrii în România
Stakeholder-ii (beneficiarii) pot fi afectaţi în mod negativ de o decizie la luarea căreia interesul lor nu a putut fi luat în considerare. Este evidentă necesitatea formării unor poziţii naţionale fundamentate şi incluzive în domeniul afacerilor europene, cu înglobarea poziţiilor stakeholder-ilor. Instituţiile europene ştiu acest lucru şi pun un accent mare pe consultarea asociaţiilor europene ale destinatarilor politicilor pe care le pun la cale. Există chiar obligativitatea acestei consultări la nivel UE.
Procesul de consultare este văzut de legislatorii europeni şi de Comisie, titularul iniţiativei legislative, ca o situaţie de „win-win” (câştigătoare pentru ambele părţi). Acesta ar fi un argument în plus pentru consolidarea şi mai mult în legislaţia noastră a obligativităţii consultării părţilor interesate în formularea poziţiei naţionale în diversele etape ale proceselor decizionale europene.
În realitate ar putea fi adaptate sau „aduse la scara” sistemului de coordonare al afacerilor europene o parte dintre prevederile legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publică. În fapt formularea unei decizii asupra poziţiei autorităţilor naţionale 1) se desfăşoară la nivelul administraţiei publice şi 2) este o poziţie asupra unei viitoare decizii direct aplicabile sau transpuse, aşadar perfect inscriptibil în domeniul de aplicare a legii 52/2003. O coordonare legislativă între această lege şi sistemul prevăzut de HG 115/2008 ar fi mai mult decât dezirabilă.
Mai mult, o implicare „de sus în jos” a părţilor interesate va fi de natură să le creeze reflexul de a îşi exprima şi direct, la nivel european, poziţiile în domeniile sectoriale de interes predilect. Ne referim aici la stimularea unui anumit activism al părţilor interesate şi grupurilor de interese legitime din România în sensul fie al exprimării de către ele a unor poziţii în raport cu instituţiile europene, în procesele de consultare lansate de acestea sau, în forurile proprii asociative europene, care la rândul lor formulează poziţii asupra iniţiativelor legislative şi politicilor UE.
Conştientizarea importanţei trecerii la o paradigmă a consultării este puternic promovată de Uniunea Europeană, dar pentru a da roade e necesar şi un efort „prin noi înşine”. Nu numai pentru segmentul românesc este valabilă constatarea că în domeniile în care sectorul privat este puternic rezultatele pentru sistemul de coordonare sunt foarte bune; acolo unde sistemul privat este slab reprezentat nu există presiune si totul depinde de simpla voinţa politica şi/sau de competenţa, angajarea şi determinarea administraţiei publice.
Atât la nivel politic, cât şi tehnic, mulţi interlocutori ai GrupRomânia deplâng o anumită lipsă de reactivitate sau activism din partea stakeholder-ilor atunci când sunt consultaţi. Acest lucru conduce desigur, alături de precaritatea consultării „de sus în jos”, la diminuarea integrării eficiente a intereselor legitime ale beneficiarilor în formularea poziţiilor naţionale în domeniul afacerilor europene. Absolut toţi interlocutorii GrupRomânia s-au referit la importanţa trezirii interesului părţilor interesate de acţiona „de jos în sus” pentru o bună reprezentare a intereselor lor.
6 - Alte recomandãri pentru abordarea temelor „mãrunte”
Din reflecţiile de până acum s-a desprins concluzia necesităţii unei publicităţi mai mari asupra subiectelor de pe agenda comunitară care interesează beneficiarul român, în special dinspre palierul guvernamental. O campanie de cointeresare a stakeholder-ilor prin mijloace de comunicare pare esenţială, alături de determinarea instituţiilor publice în direcţia consultării. Crearea unor baze de date la dispoziţia instituţiilor publice cu asociaţii, organizaţii profesionale, conţinând şi persoane de contact ar putea fi o altă sugestie interesantă. Şi crearea unui post la Ministerul Afacerilor Europene de reprezentant pentru relaţia cu beneficiarii, cu atribuţii de monitorizare a proceselor de consultare ar putea fi o idee interesantă. În mod evident, toate aceste lucruri presupun anumite modificări în sfera instituţională. Pe aceasta o vom analiza însă (critic) într-un articol subsecvent.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 25 ianuarie 2012
De la socializare la informare
Nu e deloc rău să afli despre un eveniment la 20 de secunde după ce acesta s-a produs! Este acum posibil prin intermediul platformelor sociale, aşa cum s-a întâmplat conform studiului publicat de BBC. Reţeaua Twitter a fost „barometru“ în timp real al meciurilor din Liga Naţională de Fotbal a SUA.
Conform articolului din Adevărul, în 2010 au fost schimbate în jur de 3.000 de mesaje pe secundă, însă Twitter, platforma cu peste 100 de milioane de utilizatori, poate suporta de 50 de ori mai mult.
Acelaşi lucru se întâmplă şi pe Facebook sau pe alte reţele de socializare, mai mult sau mai puţin cunoscute. Iată cum, evoluează lucrurile – de la simplele platforme de socializare iniţiale, utilizatorii ajung să “intre” în dezbateri politice, sau să afle ştiri de maximă urgenţă – despre cutremure sau căderi de tensiune.
Dan LUCA / Bruxelles
Conform articolului din Adevărul, în 2010 au fost schimbate în jur de 3.000 de mesaje pe secundă, însă Twitter, platforma cu peste 100 de milioane de utilizatori, poate suporta de 50 de ori mai mult.
Acelaşi lucru se întâmplă şi pe Facebook sau pe alte reţele de socializare, mai mult sau mai puţin cunoscute. Iată cum, evoluează lucrurile – de la simplele platforme de socializare iniţiale, utilizatorii ajung să “intre” în dezbateri politice, sau să afle ştiri de maximă urgenţă – despre cutremure sau căderi de tensiune.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 24 ianuarie 2012
Dan LUCA – articol în PR Romania – “Conferinţe de presă la Bruxelles”
Experienţa pe care am acumulat-o ca şi organizator, dar şi ca participant la sute de evenimente şi conferinţe în capitala europeană, m-a determinat să punctez câteva elemente utile în planificarea acestui tip de activităţi. Le puteţi citi în materialul publicat recent în PR Romania.
………………..
Dacă vorbim de informaţii despre UE şi despre funcţionarea sistemului comunitar, inevitabil, Bruxelles e primul nume care ne vine în minte. Cele aproximativ 100.000 de persoane din Bruxelles-ul european interacţionează enorm, şi nu este de mirare că avem aproape 100 evenimente pe zi despre politicile europene în Bruxelles, dar nu numai.
Dacă la prima impresie Bruxelles-ul pare un loc ideal pentru conferinţe de presă, nu este totuşi recomandabilă organizarea unor asemenea evenimente aici. Zilnic (de luni până vineri) la orele 12:00 are loc conferinţa de presă de la Comisia Europeană, unde sunt prezenţi de fiecare dată câteva sute de ziarişti. Un ziarist acreditat primeşte zilnic, doar pe email, între 50 şi 100 de comunicate de presă. În această densitate de “conţinut european”, un ziarist găseşte cu greu timp pentru a participa la manifestări organizate de “sectorul privat”. Prima lecţie de PR în Bruxelles-ul european: nu propune clientului o conferinţă de presă pentru că îţi “poţi rupe gâtul”.
În timp, odată cu dezvoltarea Internetului, sursele online au devenit predominante. Asta nu înseamnă însă că doar stând în faţa calculatorului cunoaştem totul despre UE. Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale "nu prinde", "se vinde greu", "e tehnic", dar adevărul este undeva pe la mijloc. Este nevoie să localizăm informaţia europeană şi să comunicăm strategic şi tactic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în limba engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără a se uita atent peste document.
Expertul european contemporan trebuie să citească atent fiecare material, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această iniţiativă. Iar în plus, trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie.
Vreau să punctez un fenomen foarte interesant, util organizatorilor de evenimente. Multe dezbateri nu solicită taxă de participare şi asta face ca lumea să se înscrie “la greu” la diferite evenimente, urmând ca apoi, în ziua evenimentului, să decidă dacă are sau nu posibilitatea să participe efectiv.
Avem o problemă generică a sistemului de capitală a Europei, pe hârtie avem o sută de persoane înscrise, dar există posbilitatea să avem doar 30-40 de participanţi. Este ceva ce recomand organizatorilor de evenimente (deschise publicului) la Bruxelles. Aveţi o abordare de a înregistra mult mai multe persoane decât capacitatea sălii, fără nici un risc. Mai bine să fie înghesuială (“se bate lumea pentru a avea informaţia europeană”), decât să vă lungiţi gâtul după participanţi şi – eventual – să aveţi probleme în intern cu liderii pentru că nu aveţi destui oameni în sală.
Mi-a plăcut recent o reclamă la o conferinţă pentru că dă un semnal celor care se înregistrează şi nu vin. Înscrierea nu presupune nici o taxă de participare. Însă, după confirmarea participării şi cu 7 zile înainte de eveniment, taxa de anulare este de 200 euro. Poate este o soluţie şi aceasta!
Dan LUCA / Bruxelles
………………..
Dacă vorbim de informaţii despre UE şi despre funcţionarea sistemului comunitar, inevitabil, Bruxelles e primul nume care ne vine în minte. Cele aproximativ 100.000 de persoane din Bruxelles-ul european interacţionează enorm, şi nu este de mirare că avem aproape 100 evenimente pe zi despre politicile europene în Bruxelles, dar nu numai.
Dacă la prima impresie Bruxelles-ul pare un loc ideal pentru conferinţe de presă, nu este totuşi recomandabilă organizarea unor asemenea evenimente aici. Zilnic (de luni până vineri) la orele 12:00 are loc conferinţa de presă de la Comisia Europeană, unde sunt prezenţi de fiecare dată câteva sute de ziarişti. Un ziarist acreditat primeşte zilnic, doar pe email, între 50 şi 100 de comunicate de presă. În această densitate de “conţinut european”, un ziarist găseşte cu greu timp pentru a participa la manifestări organizate de “sectorul privat”. Prima lecţie de PR în Bruxelles-ul european: nu propune clientului o conferinţă de presă pentru că îţi “poţi rupe gâtul”.
În timp, odată cu dezvoltarea Internetului, sursele online au devenit predominante. Asta nu înseamnă însă că doar stând în faţa calculatorului cunoaştem totul despre UE. Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale "nu prinde", "se vinde greu", "e tehnic", dar adevărul este undeva pe la mijloc. Este nevoie să localizăm informaţia europeană şi să comunicăm strategic şi tactic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în limba engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără a se uita atent peste document.
Expertul european contemporan trebuie să citească atent fiecare material, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această iniţiativă. Iar în plus, trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie.
Vreau să punctez un fenomen foarte interesant, util organizatorilor de evenimente. Multe dezbateri nu solicită taxă de participare şi asta face ca lumea să se înscrie “la greu” la diferite evenimente, urmând ca apoi, în ziua evenimentului, să decidă dacă are sau nu posibilitatea să participe efectiv.
Avem o problemă generică a sistemului de capitală a Europei, pe hârtie avem o sută de persoane înscrise, dar există posbilitatea să avem doar 30-40 de participanţi. Este ceva ce recomand organizatorilor de evenimente (deschise publicului) la Bruxelles. Aveţi o abordare de a înregistra mult mai multe persoane decât capacitatea sălii, fără nici un risc. Mai bine să fie înghesuială (“se bate lumea pentru a avea informaţia europeană”), decât să vă lungiţi gâtul după participanţi şi – eventual – să aveţi probleme în intern cu liderii pentru că nu aveţi destui oameni în sală.
Mi-a plăcut recent o reclamă la o conferinţă pentru că dă un semnal celor care se înregistrează şi nu vin. Înscrierea nu presupune nici o taxă de participare. Însă, după confirmarea participării şi cu 7 zile înainte de eveniment, taxa de anulare este de 200 euro. Poate este o soluţie şi aceasta!
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 23 ianuarie 2012
De ce sunt solidar cu România?
Locuiesc din 1997 în Belgia, fac parte din Diaspora românescă şi înţeleg aşteptările compatrioţilor mei faţă de statul român. La peste 20 ani de la Revoluţia din Decembrie, ca o traumă a sistemului comunist, România are încă abordări confuze faţă de Diaspora. Dacă în anii ’90 discuţia despre românii plecaţi era ceva de domeniul fantasticului, un adevărat tabuu instituţional, subiectul a explodat când ne-am dat seama că 10% de-ai noştri trăiesc în afara ţării. Iar acum suntem poate chiar 15%.
Românul este pragmatic şi deşi integrarea personală în alte sisteme ia timp, reuşeşte în cele mai mai multe cazuri inserţia perfecta. Brandul de ţară ne urmăreşte peste tot şi nu ne ferim de asta, căutând în permanenţă să deschidem porţi de comunicare cu România. Dar nu suntem naivi!
Întrebaţi recent de către Sandra Pralong “De ce (nu) se întorc în România”, câţiva români de succes dincolo de graniţele ţării îşi spun părerea deschis despre ceea ce se întâmplă în România. “A crede că, în mod miraculous sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie” (Barbu Mateescu). “România e ca un om aflat în a doua etapă de convalescenţã, după o luptă grea cu boala” (Cristina Dragomirescu). “Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)
Românul îşi îndreaptă “vectorii” către ţară cum puţine naţii o fac. Se reînvie un patriotism nebănuit şi - din nou subliniez - e bine că există astfel de reacţii. Ce urmează de multe ori e de domeniul incredibilului pentru cei care nu au încercat şi dezamăgitor pentru cei care au luptat pe acest front. Refugierea pe forumuri e de multe ori benefică apoi, dar nu rezolvă frustrarea personală de cele mai multe ori, iar – hai să fim sinceri – impactul nu e chiar aşa cum l-am dorit. Experienţe traumatizante la iniţiative pornite cu dragă inimă, fac din unii români plecaţi să se izoleze şi mai mult faţă de România. Şi e mare păcat.
Prea mult se vehiculează în România expresii de genul “politicianul independent din punct de vedere politic”. Ne place sau nu, omul politic conduce sistemul politic, iar marile doctrine au reprezentanţă. Încercaţi o racordare personală la sitemul politic din ţara de adopţie sau (şi) ţara de origine (România) dacă chiar doriţi impactul maxim! Este tentant să dai vina pe alţi români pentru nereuşita unui proiect. E vorba de impact asupra unui sistem complex şi greoi, în care abordarea polítică e ceea ce primează.
Implicarea în politică este o necesitate atunci când simţi că lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi că ai la îndemână soluţii bune ce merită încercate. Cum spunea de curând fostul ministru Vasile Dâncu, “când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”.
În aceste perioade zbuciumate, marcate de conficte sociale puternice, este important să înţelegem şi ce este un partid politic. România proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate. Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Partidul politic este o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic şi reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere şi să le promoveze împotriva altora, luptând pentru cucerirea sau menţinerea puterii politice.
Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.
Sper ca toate acestea să nu fie interpretate ca o pledoarie academică, ci să clarifice că pentru îmbunătăţirea condiţiilor românilor din ţară şi din Diaspora, este nevoie de solidaritate, implicare şi seriozitate.
Da, sunt solidar cu cei din România care strigă cu ură că le este de ajuns. E deja de notorietate că actualii guvernanţi au creat un permanent conflict în ţară, iar respectul este ceva de domeniul fantasticului.
România a ajuns într-o situaţie disperată, la periferia unei Uniuni Europene în criză. Avem nevoie de lideri adevăraţi, capabili să găsescă soluţii pentru ţară, nu doar haos şi mizerie.
Dan LUCA / Bruxelles
Românul este pragmatic şi deşi integrarea personală în alte sisteme ia timp, reuşeşte în cele mai mai multe cazuri inserţia perfecta. Brandul de ţară ne urmăreşte peste tot şi nu ne ferim de asta, căutând în permanenţă să deschidem porţi de comunicare cu România. Dar nu suntem naivi!
Întrebaţi recent de către Sandra Pralong “De ce (nu) se întorc în România”, câţiva români de succes dincolo de graniţele ţării îşi spun părerea deschis despre ceea ce se întâmplă în România. “A crede că, în mod miraculous sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie” (Barbu Mateescu). “România e ca un om aflat în a doua etapă de convalescenţã, după o luptă grea cu boala” (Cristina Dragomirescu). “Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)
Românul îşi îndreaptă “vectorii” către ţară cum puţine naţii o fac. Se reînvie un patriotism nebănuit şi - din nou subliniez - e bine că există astfel de reacţii. Ce urmează de multe ori e de domeniul incredibilului pentru cei care nu au încercat şi dezamăgitor pentru cei care au luptat pe acest front. Refugierea pe forumuri e de multe ori benefică apoi, dar nu rezolvă frustrarea personală de cele mai multe ori, iar – hai să fim sinceri – impactul nu e chiar aşa cum l-am dorit. Experienţe traumatizante la iniţiative pornite cu dragă inimă, fac din unii români plecaţi să se izoleze şi mai mult faţă de România. Şi e mare păcat.
Prea mult se vehiculează în România expresii de genul “politicianul independent din punct de vedere politic”. Ne place sau nu, omul politic conduce sistemul politic, iar marile doctrine au reprezentanţă. Încercaţi o racordare personală la sitemul politic din ţara de adopţie sau (şi) ţara de origine (România) dacă chiar doriţi impactul maxim! Este tentant să dai vina pe alţi români pentru nereuşita unui proiect. E vorba de impact asupra unui sistem complex şi greoi, în care abordarea polítică e ceea ce primează.
Implicarea în politică este o necesitate atunci când simţi că lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi că ai la îndemână soluţii bune ce merită încercate. Cum spunea de curând fostul ministru Vasile Dâncu, “când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”.
În aceste perioade zbuciumate, marcate de conficte sociale puternice, este important să înţelegem şi ce este un partid politic. România proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate. Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Partidul politic este o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic şi reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere şi să le promoveze împotriva altora, luptând pentru cucerirea sau menţinerea puterii politice.
Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.
Sper ca toate acestea să nu fie interpretate ca o pledoarie academică, ci să clarifice că pentru îmbunătăţirea condiţiilor românilor din ţară şi din Diaspora, este nevoie de solidaritate, implicare şi seriozitate.
Da, sunt solidar cu cei din România care strigă cu ură că le este de ajuns. E deja de notorietate că actualii guvernanţi au creat un permanent conflict în ţară, iar respectul este ceva de domeniul fantasticului.
România a ajuns într-o situaţie disperată, la periferia unei Uniuni Europene în criză. Avem nevoie de lideri adevăraţi, capabili să găsescă soluţii pentru ţară, nu doar haos şi mizerie.
Dan LUCA / Bruxelles
Tineri. Generaţii. Portrete robot
Viitorul val de angajaţi care intră pe piaţa muncii în România este cel reprezentat de absolvenţii nascuţi după ’90. Noul regim guvernamental, tendinţele anilor în care aceştia s-au format, precum şi accesul la tehnologie şi informaţie va marca semnificativ diferenţa între aceştia şi colegii lor mai mari.
Materiale de specialitate clasifică persoanele apte de muncă în prezent în 4 categorii - Generaţia veteranilor (cei născuţi în perioadă crizei între 1928 şi 1945), Generaţia baby boom - sau generația hippy (cei născuţi în perioadă de avânt economic din 1945-1965), Generația X sau Yuppie (cei născuți între 1965 și 1980) şi Generația Y (cei născuţi în lumea tehnologic distinctă de după 1982). Dacă am face o clasificare axată pe populaţia din România ar mai fi nevoie de o a cincea categorie – a celor născuţi după căderea regimului comunist.
Şerban Mrejeriu, Human Resources Consultant, foarte bine sublinia, că cei din noua generaţie “înțeleg că un lucru nou și ingenios le poate îmbunătăţi viața şi caută soluții originale şi facile pentru a-şi rezolv problemele. De multe ori, această abordare îi ajută să inoveze şi să improvizeze cu uşurinţă, chiar dacă găsesc soluții mai superficiale”.
Din toate trăsăturile de caracter care schiţează portretul robot al tânărului care are acum 22-23 de ani trebuie valorificate cele de care este nevoie pe piaţa muncii. Superficialitatea, lacunele cauzate de deficienţele sistemului de învăţământ şi lipsa lor de răbdare trebuie înţelese ca atare, sunt rezultate ale amprentei timpului ce nu trebuie amplificate exagerat, spre absurditate. Este nevoie de acest suflu nou, iar ceea ce îî caracterizează sunt cerinţe în majoritatea domeniilor, cântârind mult mai mult decât aspectele negative.
Dan LUCA / Bruxelles
Materiale de specialitate clasifică persoanele apte de muncă în prezent în 4 categorii - Generaţia veteranilor (cei născuţi în perioadă crizei între 1928 şi 1945), Generaţia baby boom - sau generația hippy (cei născuţi în perioadă de avânt economic din 1945-1965), Generația X sau Yuppie (cei născuți între 1965 și 1980) şi Generația Y (cei născuţi în lumea tehnologic distinctă de după 1982). Dacă am face o clasificare axată pe populaţia din România ar mai fi nevoie de o a cincea categorie – a celor născuţi după căderea regimului comunist.
Şerban Mrejeriu, Human Resources Consultant, foarte bine sublinia, că cei din noua generaţie “înțeleg că un lucru nou și ingenios le poate îmbunătăţi viața şi caută soluții originale şi facile pentru a-şi rezolv problemele. De multe ori, această abordare îi ajută să inoveze şi să improvizeze cu uşurinţă, chiar dacă găsesc soluții mai superficiale”.
Din toate trăsăturile de caracter care schiţează portretul robot al tânărului care are acum 22-23 de ani trebuie valorificate cele de care este nevoie pe piaţa muncii. Superficialitatea, lacunele cauzate de deficienţele sistemului de învăţământ şi lipsa lor de răbdare trebuie înţelese ca atare, sunt rezultate ale amprentei timpului ce nu trebuie amplificate exagerat, spre absurditate. Este nevoie de acest suflu nou, iar ceea ce îî caracterizează sunt cerinţe în majoritatea domeniilor, cântârind mult mai mult decât aspectele negative.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 22 ianuarie 2012
Dan LUCA – articol în Cadran Politic – “De la tradiţional la informaţional în comunicarea politică”
Am scris mult despre comunicare şi am insistat pe mijloacele actuale folosite, subliniind de fiecare dată avantajele pe care noua tehnologie le oferă atât comunicatorilor cât şi publicului. Într-un recent material publicat de Cadran Politic am trasat în linii mari trecerea de la metodele tradiţionale utilizate în comunicarea politică la cele contemporane.
..................
Comunicarea a cunoscut multe forme de-a lungul istoriei, implicit şi comunicarea politică. Dacă iniţial singura metodă de propagandă era prin comunicarea verbală şi candidatul avea nevoie de un deosebit talent oratoric, treptat, mesajele erau afişate, ulterior publicate în presa vremii. Apariţia televiziunii a dat posibilitatea confruntărilor între candidaţi. O campanie completă şi în zilele noastre are nevoie de aceste elemente, la care se adaugă întâlnirile publice, întâlnirile de stradă, “băile de mulţime”, prezenţa cu diverse produse promoţionale la standuri, scrisorile directe, apariţiile media etc. Vreau să insist pe importanţa utilizării noile media în campaniile electorale actuale.
Flew zicea încă din 2002 că Internetul este cea mai semnificantă manifestare a noilor media – azi internetul poate face ceea ce făcea în trecut doar televiziunea. Este clar că noile media sunt “multiplicatorul” care maximizează mesajul unei organizaţii, a unei persoane. Observăm cum jurnalismul tradiţional este din ce în ce mai îndreptat către ştiri şi informaţii online, în timp ce noile media permit organizaţiilor să interacţioneze mai direct cu “actorii” responsabili.
Clasa politică (atât la nivelul UE, cât şi la nivelul naţional) utilizează din ce în ce mai mult noile media pentru a-şi creşte audienţa. Web-urile simple ce conţin date despre candidaţi, prezentarea experienţei şi a activităţii acestora, sunt completate acum de forme mult mai dinamice. Dacă este să ne referim la Uniunea Europeană, lansarea domeniului YouTube al UE (EUTube – www.youtube.com/eutube) – a dat un semnal că instituţiile europene doresc atingerea unei audienţe atipice pentru UE, un efort clar de a fi mai aproape de cetăţenii UE. Iar când s-a costatat că cetăţenii statelor UE depăşesc 51% din cele câteva milioane de membrii ai “Second Life”, UE a decis organizarea unei “ambasade digitale” cu prilejul celei de-a 50-a aniversare a UE.
Mă bucur că şi în România clasa politică “descoperă” tot mai mult pe acest palier. Primirea feedback-ului din partea opiniei publice este mult mai uşor de obţinut, fiind posibilă şi păstratrea anonimatului, preferată de multe ori de public.
Se observă deja că srategiile de comunitare încercă să se “muleze” pe această nouă tehnologie. Personal cred că pagina web, acel tradiţional Web 1.0, este reperul unei organizaţii, este locul unde aflăm informaţia de bază despre ce doreşte respectiva entitate să facă, despre istoria lor, despre proiectele de viitor şi datele de contact. Cred că blogul are un rol important în a produce dinamică şi a înţelege opinia organizaţiei respective pe anumite dosare sectoriale, dar depinde de cum se utilizează acest canal de comunicare. Şi iar cred că Facebook-ul are un viitor în acest peisaj al Web 2.0 şi comunicării, dar din nou totul integrat într-o strategie de imagine digitală.
Dacă ne oprim asupra prezenţei pe reţelelor sociale sunt şi dezavantaje. Este vorba de o problemă de etică până la urmă, care nu ar trebui să apară, dar totuşi, pagini false de profil pot să influenţeze greşit imaginea candidatului.
Dacă până nu demult, singura posibilitate a alegătorului de a reacţiona concret la acţiunile derulate de liderii politici pe parcursul campaniei, era oferirea sau nu a votului, comunicarea cu electoratul şi prin intermediul noilor media oferă posibilitatea acestuia din urmă de a afla informaţii relevante, într-un timp mult mai scurt, echilibrate, din diverse surse, de a se exprima cu privire la ceea ce a urmărit şi de a dezbate apoi “public” subiectul cu ceilalţi utilizatori.
Dan LUCA / Bruxelles
..................
Comunicarea a cunoscut multe forme de-a lungul istoriei, implicit şi comunicarea politică. Dacă iniţial singura metodă de propagandă era prin comunicarea verbală şi candidatul avea nevoie de un deosebit talent oratoric, treptat, mesajele erau afişate, ulterior publicate în presa vremii. Apariţia televiziunii a dat posibilitatea confruntărilor între candidaţi. O campanie completă şi în zilele noastre are nevoie de aceste elemente, la care se adaugă întâlnirile publice, întâlnirile de stradă, “băile de mulţime”, prezenţa cu diverse produse promoţionale la standuri, scrisorile directe, apariţiile media etc. Vreau să insist pe importanţa utilizării noile media în campaniile electorale actuale.
Flew zicea încă din 2002 că Internetul este cea mai semnificantă manifestare a noilor media – azi internetul poate face ceea ce făcea în trecut doar televiziunea. Este clar că noile media sunt “multiplicatorul” care maximizează mesajul unei organizaţii, a unei persoane. Observăm cum jurnalismul tradiţional este din ce în ce mai îndreptat către ştiri şi informaţii online, în timp ce noile media permit organizaţiilor să interacţioneze mai direct cu “actorii” responsabili.
Clasa politică (atât la nivelul UE, cât şi la nivelul naţional) utilizează din ce în ce mai mult noile media pentru a-şi creşte audienţa. Web-urile simple ce conţin date despre candidaţi, prezentarea experienţei şi a activităţii acestora, sunt completate acum de forme mult mai dinamice. Dacă este să ne referim la Uniunea Europeană, lansarea domeniului YouTube al UE (EUTube – www.youtube.com/eutube) – a dat un semnal că instituţiile europene doresc atingerea unei audienţe atipice pentru UE, un efort clar de a fi mai aproape de cetăţenii UE. Iar când s-a costatat că cetăţenii statelor UE depăşesc 51% din cele câteva milioane de membrii ai “Second Life”, UE a decis organizarea unei “ambasade digitale” cu prilejul celei de-a 50-a aniversare a UE.
Mă bucur că şi în România clasa politică “descoperă” tot mai mult pe acest palier. Primirea feedback-ului din partea opiniei publice este mult mai uşor de obţinut, fiind posibilă şi păstratrea anonimatului, preferată de multe ori de public.
Se observă deja că srategiile de comunitare încercă să se “muleze” pe această nouă tehnologie. Personal cred că pagina web, acel tradiţional Web 1.0, este reperul unei organizaţii, este locul unde aflăm informaţia de bază despre ce doreşte respectiva entitate să facă, despre istoria lor, despre proiectele de viitor şi datele de contact. Cred că blogul are un rol important în a produce dinamică şi a înţelege opinia organizaţiei respective pe anumite dosare sectoriale, dar depinde de cum se utilizează acest canal de comunicare. Şi iar cred că Facebook-ul are un viitor în acest peisaj al Web 2.0 şi comunicării, dar din nou totul integrat într-o strategie de imagine digitală.
Dacă ne oprim asupra prezenţei pe reţelelor sociale sunt şi dezavantaje. Este vorba de o problemă de etică până la urmă, care nu ar trebui să apară, dar totuşi, pagini false de profil pot să influenţeze greşit imaginea candidatului.
Dacă până nu demult, singura posibilitate a alegătorului de a reacţiona concret la acţiunile derulate de liderii politici pe parcursul campaniei, era oferirea sau nu a votului, comunicarea cu electoratul şi prin intermediul noilor media oferă posibilitatea acestuia din urmă de a afla informaţii relevante, într-un timp mult mai scurt, echilibrate, din diverse surse, de a se exprima cu privire la ceea ce a urmărit şi de a dezbate apoi “public” subiectul cu ceilalţi utilizatori.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Future of the Media
We notice that more and more people read their “newspaper” online. Technological developments are facilitating this, and consequently checking the news online vs. buying a print paper is something that happens more “frequent”. It is also more time efficient and it saves money. This trend has a significant and growing impact on peoples' way of living.
Nowadays news comes to us through digital means first (eg. through mobile alerts), before it reaches us in print. Then, if you are interested, there are Blogs available with more information, background and arguments, going more deeply into a certain topic - again online. You could say that news is 'born' online, and it 'dies' online.
Print publications will not cease to exist, but I argue that they will transform into a weekly or weekend magazine, instead of a daily. These magazines will aim at including more in-depth articles, opinion pieces and analyses: as an addition to the breaking news now so readily available online.
However, print publications will also need to incorporate new technology in order to connect to the online community. Not only to inform, but also to entertain and/or communicate with the reader, as they need to compete with the online media who are strongly linked to much used social media.
As for journalists: they will need to adapt and reinvent themselves. They will need to learn how to write articles online (faster and shorter), how to integrate social media and writing blogs, etc. in their professional role as a journalist.
What about the content? I argue that in time we will see new companies, companies that produce content for others (so not publishing themselves): 'content providers'. Like the current Press Agencies, but than with more tailor-made, client oriented, customized content ready upon request. Content would be produced at a 'service company' and the publication (the client) then just has to package and publish the content for their readers. Also, since more and more VIPs from the political-economic world are keen on having personal visibility, it will be easier to have them contribute to a publication for free.
The future content of media will be 3-fold in my view:
1. Tailor-made content coming from a so-called 'content provider', described earlier;
2. Voluntary contributions from VIPs (mainly from the political and economic arena);
3. Journalists who package the requested content from the 'content provider', conform editorial guidelines – transforming them more into an editor, taking more care of editing incoming content and publishing less themselves. Leading the journalists/editors is an Editor-in-Chief who imposes the editorial line by eg. writing a column.
What will the future of media look like? The future of media is clearly online, a 'one-stop shop' that combines all technological developments to cater all possible needs of the reader:
1. Stories will be max. 2 screens long;
2. They will have video's embedded (max 2 min.);
3. It will include 2-3 links to pertinent Bloggers;
4. Automated RSS from other media which report on the same topic will also be included.
Ideally, to me, these developments will then be available on an A4-size tablet, light and easy to use. This tablet would be bigger than is available now, but as light or even lighter: a device that will compete with the PC.
Dan LUCA / Brussels
Nowadays news comes to us through digital means first (eg. through mobile alerts), before it reaches us in print. Then, if you are interested, there are Blogs available with more information, background and arguments, going more deeply into a certain topic - again online. You could say that news is 'born' online, and it 'dies' online.
Print publications will not cease to exist, but I argue that they will transform into a weekly or weekend magazine, instead of a daily. These magazines will aim at including more in-depth articles, opinion pieces and analyses: as an addition to the breaking news now so readily available online.
However, print publications will also need to incorporate new technology in order to connect to the online community. Not only to inform, but also to entertain and/or communicate with the reader, as they need to compete with the online media who are strongly linked to much used social media.
As for journalists: they will need to adapt and reinvent themselves. They will need to learn how to write articles online (faster and shorter), how to integrate social media and writing blogs, etc. in their professional role as a journalist.
What about the content? I argue that in time we will see new companies, companies that produce content for others (so not publishing themselves): 'content providers'. Like the current Press Agencies, but than with more tailor-made, client oriented, customized content ready upon request. Content would be produced at a 'service company' and the publication (the client) then just has to package and publish the content for their readers. Also, since more and more VIPs from the political-economic world are keen on having personal visibility, it will be easier to have them contribute to a publication for free.
The future content of media will be 3-fold in my view:
1. Tailor-made content coming from a so-called 'content provider', described earlier;
2. Voluntary contributions from VIPs (mainly from the political and economic arena);
3. Journalists who package the requested content from the 'content provider', conform editorial guidelines – transforming them more into an editor, taking more care of editing incoming content and publishing less themselves. Leading the journalists/editors is an Editor-in-Chief who imposes the editorial line by eg. writing a column.
What will the future of media look like? The future of media is clearly online, a 'one-stop shop' that combines all technological developments to cater all possible needs of the reader:
1. Stories will be max. 2 screens long;
2. They will have video's embedded (max 2 min.);
3. It will include 2-3 links to pertinent Bloggers;
4. Automated RSS from other media which report on the same topic will also be included.
Ideally, to me, these developments will then be available on an A4-size tablet, light and easy to use. This tablet would be bigger than is available now, but as light or even lighter: a device that will compete with the PC.
Dan LUCA / Brussels
Cărţi online în format simplificat
Criza de timp a cititorilor, combinată cu avantajele dezvoltarilor tehnologice, a condus spre un nou fenomen - revistele şi ziarele au început să publice şi în format electronic cărţile pe care le distribuiau împreună cu publicaţia.
Unii manageri s-au aliat cu instituţiile media pentru a eficientiza procesul de redactare a cărţilor. De pildă, Random House, una dintre cele mai mari edituri din SUA, colaborează cu publicaţia „Politico" pentru a scoate pe piaţă o colecţie de patru cărţi electronice despre cursa prezidenţială. Fiecare dintre acestea va avea între 20.000 şi 30.000 de cuvinte. „Cred că natura cărţilor se schimbă. Limita dintre articole şi cărţi este din ce în ce mai difuză", a explicat Jon Mechman, directorul Random House (după cum scrie Adevărul).
Există o concurenţă între cărţile tradiţionale şi cele în format electronic, acestea din urmă fiind mai puţin complexe, având un număr redus de pagini. Totuşi, sunt uşor de lecturat şi apreciate în rândul cititorilor.
Acum câteva luni, publicam şi online culegerea “Dilemele comunicării UE” lansată în 2009.
Dan LUCA / Bruxelles
Unii manageri s-au aliat cu instituţiile media pentru a eficientiza procesul de redactare a cărţilor. De pildă, Random House, una dintre cele mai mari edituri din SUA, colaborează cu publicaţia „Politico" pentru a scoate pe piaţă o colecţie de patru cărţi electronice despre cursa prezidenţială. Fiecare dintre acestea va avea între 20.000 şi 30.000 de cuvinte. „Cred că natura cărţilor se schimbă. Limita dintre articole şi cărţi este din ce în ce mai difuză", a explicat Jon Mechman, directorul Random House (după cum scrie Adevărul).
Există o concurenţă între cărţile tradiţionale şi cele în format electronic, acestea din urmă fiind mai puţin complexe, având un număr redus de pagini. Totuşi, sunt uşor de lecturat şi apreciate în rândul cititorilor.
Acum câteva luni, publicam şi online culegerea “Dilemele comunicării UE” lansată în 2009.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 20 ianuarie 2012
Rolul stagiilor în CV
Un stagiu de pregătire în cadrul unei organizaţii ajută mult un candidat în competitia pentru obţinerea unui job.
Subiectul stagiilor este şi la Bruxelles de actualitate, unde existã tineri care au efectuat şi pânã la 5-6 stagii deja (unele chiar neplãtite). Deşi pretenţiile iniţiale sunt mari, având în vedere cererea şi oferta se poate spune că este multă forţă de muncă in capitala comunitarã, calificată, dar şi ieftină în acelaşi timp. Bătaie mare se dă la intrarea pe piaţă Bruxellesului european care oferă atât de multe şanse de promovare şi dezvoltare pentru cei care gasesc în timp nişa favorabilã.
Tinerii, un potenţial atât de valoros, dar nu întotdeauna cu experienţă practică suficientă la finalizarea studiilor, au nevoie de o “întâlnire” reală cu ceea ce înseamnă domeniul în care doresc să lucreze. O interesantă iniţiativă este proiectul, laudabil, al Forumului European de Tineret - European Youth Forum, The European Quality Charter of Internships and Apprenticeships, în care se vorbeşte despre calitatea stagiilor şi abordarea companiilor pe acest palier.
Dan LUCA / Bruxelles
Subiectul stagiilor este şi la Bruxelles de actualitate, unde existã tineri care au efectuat şi pânã la 5-6 stagii deja (unele chiar neplãtite). Deşi pretenţiile iniţiale sunt mari, având în vedere cererea şi oferta se poate spune că este multă forţă de muncă in capitala comunitarã, calificată, dar şi ieftină în acelaşi timp. Bătaie mare se dă la intrarea pe piaţă Bruxellesului european care oferă atât de multe şanse de promovare şi dezvoltare pentru cei care gasesc în timp nişa favorabilã.
Tinerii, un potenţial atât de valoros, dar nu întotdeauna cu experienţă practică suficientă la finalizarea studiilor, au nevoie de o “întâlnire” reală cu ceea ce înseamnă domeniul în care doresc să lucreze. O interesantă iniţiativă este proiectul, laudabil, al Forumului European de Tineret - European Youth Forum, The European Quality Charter of Internships and Apprenticeships, în care se vorbeşte despre calitatea stagiilor şi abordarea companiilor pe acest palier.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 19 ianuarie 2012
Noul lider al Parlamentului European
Începând cu 17 ianuarie 2012, Parlamentul European are un nou lider, social-democratului german Martin Schultz. În vârstă de 56 de ani, omul politic german, membru al legislativului european din 1994, promite să lupte pentru a reduce "deficitul de democraţie" de care suferă Uniunea Europeană.
Salut alegerea lui Martin Schultz în fruntea legislativului european pentru următorii doi ani şi jumătate. Am interacţionat într-un mod foarte plăcut cu Martin în calitatea sa de Preşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi cu siguranţă experinţa sa este benefică atât instituţiei pe care o prezidează acum, dar şi Uniunii Europene în general.
Personal îl cunosc din octombrie 2009, când a fost prezent la întâlnirea socialiştilor şi social-democraţilor europeni, organizată la iniţiativa PSD Bruxelles, ocazie cu care a salutat proiectul “alegerilor primare” la nivel european.
Mult succes Martin în noul mandat!
Dan LUCA / Bruxelles
Salut alegerea lui Martin Schultz în fruntea legislativului european pentru următorii doi ani şi jumătate. Am interacţionat într-un mod foarte plăcut cu Martin în calitatea sa de Preşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi cu siguranţă experinţa sa este benefică atât instituţiei pe care o prezidează acum, dar şi Uniunii Europene în general.
Personal îl cunosc din octombrie 2009, când a fost prezent la întâlnirea socialiştilor şi social-democraţilor europeni, organizată la iniţiativa PSD Bruxelles, ocazie cu care a salutat proiectul “alegerilor primare” la nivel european.
Mult succes Martin în noul mandat!
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 18 ianuarie 2012
Evoluţia semnăturii electronice
Orientarea spre servicii legate de semnătura electronică, certificate digitale şi în acelaşi timp oferirea de soluţii performante de siguranţă este o nisă ce prezintă bune oportunităţi în prezent.
Oferind rapiditate, prin eliminarea procedurilor birocratice şi a deplasarii la ghişeele instituţiilor, semnătura electronică te “scapă” acum de aşteptarea la cozi pentru depunerea declaraţiilor fiscale, transmiterea diferitelor rapoarte şi situaţii, contribuind în acelaşi timp la semnarea şi/sau criptarea mesajelor trimise prin e-mail către partenerii de afaceri ai companiei, autentificarea în sisteme informatice private.
Dan LUCA / Bruxelles
Oferind rapiditate, prin eliminarea procedurilor birocratice şi a deplasarii la ghişeele instituţiilor, semnătura electronică te “scapă” acum de aşteptarea la cozi pentru depunerea declaraţiilor fiscale, transmiterea diferitelor rapoarte şi situaţii, contribuind în acelaşi timp la semnarea şi/sau criptarea mesajelor trimise prin e-mail către partenerii de afaceri ai companiei, autentificarea în sisteme informatice private.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 17 ianuarie 2012
Harta joburilor din Bruxelles-ul european
Am încercat recent să împărtăşesc celor interesaţi de obţinerea unui loc de muncă în Bruxelles-ul european câteva informaţii, sper eu utile, despre experienţa pe care am acumulat-o în anii în care am trăit şi am lucrat în capitala comunitară.
În marea masa a capitalei europene sunt grupate reprezentanţe naţionale şi asociaţii din diferite domenii. Oprindu-mă asupra federaţiilor industriale, reprezentanţelor naţionale, ONG-urilor şi asupra firmelor de consultanţă, am publicat o serie de patru mesaje, publicate şi de revista Cariere, în care explic cam care este piaţa, ce presupune munca în cadrul acestor organizaţii şi care sunt principalele calităţi de care are nevoie candidatul pentru a avea succes în acest demers.
Dacă ne oprim asupra reprezentanţelor naţionale, regionale şi locale, se observă o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane.
Dacă ne referim la federaţiile industriale şi corporaţii, avem aproximativ 3.000 de birouri ale acestora în Bruxelles, cu totul cam 20.000 de oameni îşi derulează activitatea în acest sector doar la Bruxelles.
ONG-urile prezente la Bruxelles întregesc tabloul celor care intervin în stabilirea reglementărilor la nivel european. “ONG-uri mărci” se remarcă în multe sectoare. Majoritatea au un secretariat propriu în capitala europeană, personalul este plătit şi dezvoltă strategii de comunicare foarte bine puse la punct.
Ultimul mesaj, dar nu mai puţin important, este legat de “lumea consultanţei”, extrem de diversă şi de bine reprezentată în Bruxelles. Cele câteva sute de firme ce acoperă domenii precum management, relaţii cu presa sau lobby legislativ, oferă un real suport actorilor din lumea afacerilor europene.
Dan LUCA / Bruxelles
În marea masa a capitalei europene sunt grupate reprezentanţe naţionale şi asociaţii din diferite domenii. Oprindu-mă asupra federaţiilor industriale, reprezentanţelor naţionale, ONG-urilor şi asupra firmelor de consultanţă, am publicat o serie de patru mesaje, publicate şi de revista Cariere, în care explic cam care este piaţa, ce presupune munca în cadrul acestor organizaţii şi care sunt principalele calităţi de care are nevoie candidatul pentru a avea succes în acest demers.
Dacă ne oprim asupra reprezentanţelor naţionale, regionale şi locale, se observă o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane.
Dacă ne referim la federaţiile industriale şi corporaţii, avem aproximativ 3.000 de birouri ale acestora în Bruxelles, cu totul cam 20.000 de oameni îşi derulează activitatea în acest sector doar la Bruxelles.
ONG-urile prezente la Bruxelles întregesc tabloul celor care intervin în stabilirea reglementărilor la nivel european. “ONG-uri mărci” se remarcă în multe sectoare. Majoritatea au un secretariat propriu în capitala europeană, personalul este plătit şi dezvoltă strategii de comunicare foarte bine puse la punct.
Ultimul mesaj, dar nu mai puţin important, este legat de “lumea consultanţei”, extrem de diversă şi de bine reprezentată în Bruxelles. Cele câteva sute de firme ce acoperă domenii precum management, relaţii cu presa sau lobby legislativ, oferă un real suport actorilor din lumea afacerilor europene.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 16 ianuarie 2012
Planuri în ascensiunea academică
Pornind de la materialul publicat de Elisabeta Stănciulescu în Cariere, vreau sã-mi prezint şi eu opinia despre studiile univesitare. Cred cã meritã sã ne gândim în permanenţa la a învãţa mai mult, formal sau informal, dacã avem ambiţia sã fim la cote înalte în domeniul în care activãm.
Este important însã să avem o strategie personalã pentru a „creşte” şi din punct de vedere al educaţiei formale, sã nu lasãm totul la latitudinea experienţei profesionale (educaţie informalã). Dacã am urmat o „licenţa” e bine sã ne gândim şi la un master, iar dacã existã ambiţia, de ce nu şi un doctorat apoi.
O diplomă de „doctor” îţi dă în plus, pe lângă o funcţie mai înaltă din punct de vedere ierarhic, posibilitatea să predai în universităţi. Pentru mine este o exeperienţă extraordinară să mă pot întâlni cu tineri studenţi de la universităţi din Bucureşti, Bruxelles sau Gorizia, cărora să le împărtăşesc din cunoştinţele mele.
Şi sã nu uitãm ceva, când eşti tânăr ai putere de a studia într-o formã academicã cu multã uşurinţã. Dacã aveţi planuri de şcoalã doctoralã, încercaţi sã o finalizaţi pânã la 35 de ani.
Dan LUCA / Bruxelles
Este important însã să avem o strategie personalã pentru a „creşte” şi din punct de vedere al educaţiei formale, sã nu lasãm totul la latitudinea experienţei profesionale (educaţie informalã). Dacã am urmat o „licenţa” e bine sã ne gândim şi la un master, iar dacã existã ambiţia, de ce nu şi un doctorat apoi.
O diplomă de „doctor” îţi dă în plus, pe lângă o funcţie mai înaltă din punct de vedere ierarhic, posibilitatea să predai în universităţi. Pentru mine este o exeperienţă extraordinară să mă pot întâlni cu tineri studenţi de la universităţi din Bucureşti, Bruxelles sau Gorizia, cărora să le împărtăşesc din cunoştinţele mele.
Şi sã nu uitãm ceva, când eşti tânăr ai putere de a studia într-o formã academicã cu multã uşurinţã. Dacã aveţi planuri de şcoalã doctoralã, încercaţi sã o finalizaţi pânã la 35 de ani.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 15 ianuarie 2012
Priorităţi politice pentru 2012
Plecând de la priorităţile pentru anul 2012, pe care le-am stabilit împreună cu colegii mei din PSD Belgia, susţin în continuare implicarea politică a românilor din Diaspora în problemele României. Măcar în contextul alegerilor ce vor avea loc în acest an, trebuie găsite soluţii fezabile la confruntările care macină fiecare cetăţean român.
Dificultăţi are fiecare tânăr sau vârstnic, toate specifice perioadei şi conjuncturilor de viaţă, fiecare cetăţean, indiferent dacă este bărbat sau femeie, iar în sprijinul acestora trebuie să intervină membrii Guvernării. Implicarea politică este răspunsul cel mai corect atunci când crezi că ai idei mult mai bune decât cele aflate în aplicare.
Fiind deja implicat activ în politica românească de 4 ani, am înţeles cât este de importantă sustenabilitatea, cât este de important să înţelegi care sunt problemele reale, să găseşti soluţiile politice în care să crezi şi să lupţi cu perseverenţă.
Conectarea românilor la realitatea politică din România, dar şi din ţara de adopţie, este un element care nu trebuie neglijat. Diaspora românească are şi ea un cuvânt de spus, din experienţa şi convingerea proprie când este vorba de guvernarea din ţară, iar având în vedere că în luna octombrie 2012 vor avea loc alegerile locale şi în Belgia, românii de aici au dreptul de a vota şi chiar de a candida, pentru a deveni consilieri locali în cadrul primăriilor în raza cărora locuiesc.
Dan LUCA / Bruxelles
Dificultăţi are fiecare tânăr sau vârstnic, toate specifice perioadei şi conjuncturilor de viaţă, fiecare cetăţean, indiferent dacă este bărbat sau femeie, iar în sprijinul acestora trebuie să intervină membrii Guvernării. Implicarea politică este răspunsul cel mai corect atunci când crezi că ai idei mult mai bune decât cele aflate în aplicare.
Fiind deja implicat activ în politica românească de 4 ani, am înţeles cât este de importantă sustenabilitatea, cât este de important să înţelegi care sunt problemele reale, să găseşti soluţiile politice în care să crezi şi să lupţi cu perseverenţă.
Conectarea românilor la realitatea politică din România, dar şi din ţara de adopţie, este un element care nu trebuie neglijat. Diaspora românească are şi ea un cuvânt de spus, din experienţa şi convingerea proprie când este vorba de guvernarea din ţară, iar având în vedere că în luna octombrie 2012 vor avea loc alegerile locale şi în Belgia, românii de aici au dreptul de a vota şi chiar de a candida, pentru a deveni consilieri locali în cadrul primăriilor în raza cărora locuiesc.
Dan LUCA / Bruxelles
Where is the innovation in EU education?
The European Union can encourage and facilitate cooperation between Member States in order to develop quality education, however unlike in other policy area's the EU cannot harmonise any law or regulation of the Member States. The content and organisation of education systems and their cultural and linguistic particularities are fully in the hands of the Member States.
There is therefore very little what EU Institutions can do in terms of education policy. They can however encourage and facilitate voluntary cooperation between Member States. This is why the EU Institutions carry out the strategy of setting-up programs, instead of doing the impossible: imposing legislation.
They encourage and facilitate cooperation between Member States by dangling a very attractive carrot in front of the national competent authorities. Probably the most famous example is the Erasmus program, already active since the 1980's. The European Commission states: “ERASMUS has become a driver in the modernisation of higher education institutions and systems in Europe”.
This program, based on voluntary participation, requires higher education institutions to adopt an Erasmus University Charter in order to be part of the program. With a budget of more than 450 million Euro, and over 2.2 million participating students since the start of the program, Erasmus is a very successful 'carrot on a stick'.
There are other, similar, but small, developments in EU education programs, like Leonardo da Vinci (for vocational training), Grundvig (for adult education). However, based on the Erasmus principle, these developments are not remarkable.
The European Council and the European Parliament are now reviewing and discussing the 2014–2020 program proposed by Commissioner for Education, Culture, Multilingualism and Youth, Mrs. Androulla Vassiliou. The program is called: 'Erasmus for all', and it would bring together seven existing programs into one.
But this program does not have too many new elements; rather it is bringing existing elements together for a more efficient use of resources and easier access for participants. My question is why? Where is the innovation in the EU education policy area?
For my PhD thesis, which I finished 5 years ago, I did research to find new programs in the EU education area: today's education does not sufficiently reflect a European dimension. The practical part of my research was done by an NGO – a project under the name Eureca. EURECA was conceived as a Campaign for European Education focusing on five main aims:
- Raising awareness for the importance of Education for the future integration of Europe and its citizens;
- Establishing a dialogue and an open exchange of ideas (horizontal - among students of all disciplines - and vertical - between students and decision -makers);
- Underlining the role that the European Union is playing in influencing European Education;
- Paying special attention to the role that Media can play in this issue;
- Elaborating a Proposal for a New Education Program.
Main conclusions of the research:
- In the contemporary world students treat their summer break as a vital period for personal development and learning. We believe that setting up framework for accessible short courses, up to 2 months, would bring out better cultural understanding and academic enrichment for one’s studies. Such action will involve new technologies and offer opportunities for students who fall out of current mobility scheme;
- Open to the youth in general, not only to students (age: 18 – 26);
- Implementation via European and regional structures, not involving the national structures;
- The “mobility” should be only co-financed by an EU program (50%), the rest is supported by the regional and local authorities and private sector.
I proposed a “Summer Erasmus” program, a supplement to the Erasmus program, which would complement it by enabling students to develop themselves through a 'summer university'. An example of an association already that is experienced in carrying out summer university programs is AEGEE. In 2011 they had 77 participating universities, which accounted for over 2200 places. Their reach seems a bit limited, but the structures in place make a good and strong example for a “Summer Erasmus” program.
This proposal has already been presented to the two EU Commissioners responsible for Education (Viviane Reding in 2003 and Jan Figel in 2006), but without success for the 2007-2013 programs.
In my view, Europe is in need of innovation, continuous development and opportunities in the field of education. Taking the 2014-2020 'Erasmus for All' proposal into consideration: yes, this might make the existing structures and programs more accessible and efficient, but I would like to put this forward again: where is the development to further integrate the EU Member States more in the field of education? And ultimately: where is the innovation in the European education policy area?
Dan LUCA / Brussels
There is therefore very little what EU Institutions can do in terms of education policy. They can however encourage and facilitate voluntary cooperation between Member States. This is why the EU Institutions carry out the strategy of setting-up programs, instead of doing the impossible: imposing legislation.
They encourage and facilitate cooperation between Member States by dangling a very attractive carrot in front of the national competent authorities. Probably the most famous example is the Erasmus program, already active since the 1980's. The European Commission states: “ERASMUS has become a driver in the modernisation of higher education institutions and systems in Europe”.
This program, based on voluntary participation, requires higher education institutions to adopt an Erasmus University Charter in order to be part of the program. With a budget of more than 450 million Euro, and over 2.2 million participating students since the start of the program, Erasmus is a very successful 'carrot on a stick'.
There are other, similar, but small, developments in EU education programs, like Leonardo da Vinci (for vocational training), Grundvig (for adult education). However, based on the Erasmus principle, these developments are not remarkable.
The European Council and the European Parliament are now reviewing and discussing the 2014–2020 program proposed by Commissioner for Education, Culture, Multilingualism and Youth, Mrs. Androulla Vassiliou. The program is called: 'Erasmus for all', and it would bring together seven existing programs into one.
But this program does not have too many new elements; rather it is bringing existing elements together for a more efficient use of resources and easier access for participants. My question is why? Where is the innovation in the EU education policy area?
For my PhD thesis, which I finished 5 years ago, I did research to find new programs in the EU education area: today's education does not sufficiently reflect a European dimension. The practical part of my research was done by an NGO – a project under the name Eureca. EURECA was conceived as a Campaign for European Education focusing on five main aims:
- Raising awareness for the importance of Education for the future integration of Europe and its citizens;
- Establishing a dialogue and an open exchange of ideas (horizontal - among students of all disciplines - and vertical - between students and decision -makers);
- Underlining the role that the European Union is playing in influencing European Education;
- Paying special attention to the role that Media can play in this issue;
- Elaborating a Proposal for a New Education Program.
Main conclusions of the research:
- In the contemporary world students treat their summer break as a vital period for personal development and learning. We believe that setting up framework for accessible short courses, up to 2 months, would bring out better cultural understanding and academic enrichment for one’s studies. Such action will involve new technologies and offer opportunities for students who fall out of current mobility scheme;
- Open to the youth in general, not only to students (age: 18 – 26);
- Implementation via European and regional structures, not involving the national structures;
- The “mobility” should be only co-financed by an EU program (50%), the rest is supported by the regional and local authorities and private sector.
I proposed a “Summer Erasmus” program, a supplement to the Erasmus program, which would complement it by enabling students to develop themselves through a 'summer university'. An example of an association already that is experienced in carrying out summer university programs is AEGEE. In 2011 they had 77 participating universities, which accounted for over 2200 places. Their reach seems a bit limited, but the structures in place make a good and strong example for a “Summer Erasmus” program.
This proposal has already been presented to the two EU Commissioners responsible for Education (Viviane Reding in 2003 and Jan Figel in 2006), but without success for the 2007-2013 programs.
In my view, Europe is in need of innovation, continuous development and opportunities in the field of education. Taking the 2014-2020 'Erasmus for All' proposal into consideration: yes, this might make the existing structures and programs more accessible and efficient, but I would like to put this forward again: where is the development to further integrate the EU Member States more in the field of education? And ultimately: where is the innovation in the European education policy area?
Dan LUCA / Brussels
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Gheaţa şi turismul românesc
Chiar dacă Sărbătorile de iarnă au trecut, o noapte la hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac poate tenta pe oricine. Continuând ca în fiecare an, încă din 2006, proiectul unic în România este un punct de atracţie chiar şi pentru turiştii străini, un bun potenţial de promovare a ţării.
În această iarnă hotelul dispune de zece camere duble şi trei camere duble în structură de igluuri. În hotel funcţionează un bar care oferă diferite cocktailuri şi băuturi calde, şi un restaurant în care preparatele culinare se servesc pe farfurii din gheaţă.
Nu mă pricep la cerinţele tehnice sau de mediu în condiţiile “hotelului de gheaţă”, dar totuşi, lipsa toaletelor şi deplasarea turiştilor prin zăpadă până la Cabana Bâlea Lac, nu este întotdeauna o chestiune comică.
Mi-ar face mare plăcere să aud de cât mai multe proiecte ingenioase care să atragă oamenii spre obiectivele turistice româneşti, îngrijite şi apreciate la adevărata lor valoare.
Dan LUCA / Bruxelles
În această iarnă hotelul dispune de zece camere duble şi trei camere duble în structură de igluuri. În hotel funcţionează un bar care oferă diferite cocktailuri şi băuturi calde, şi un restaurant în care preparatele culinare se servesc pe farfurii din gheaţă.
Nu mă pricep la cerinţele tehnice sau de mediu în condiţiile “hotelului de gheaţă”, dar totuşi, lipsa toaletelor şi deplasarea turiştilor prin zăpadă până la Cabana Bâlea Lac, nu este întotdeauna o chestiune comică.
Mi-ar face mare plăcere să aud de cât mai multe proiecte ingenioase care să atragă oamenii spre obiectivele turistice româneşti, îngrijite şi apreciate la adevărata lor valoare.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 13 ianuarie 2012
Dan LUCA – articol în Occidentul Românesc – “Ce aşteaptă românii de la România pentru a se întoarce acasă?”
Intrând în contact cu mulţi români plecaţi la muncă sau la studii în străinătate şi fiind profund interesat de soarta românilor din Diaspora, am înţeles că aceştia au aşteptări din partea statului român pentru a se întoarce acasă.
Am încercat să le grupez pe cele mai importante într-un material publicat recent de Occidentul Românesc.
……………..
Am subliniat ori de câte ori am avut ocazia importanţa Diasporei româneşti atât în crearea imaginii României peste hotare, dar şi în ceea ce priveşte implicarea tuturor românilor în problemele ţării. Se vehiculează mult mitul întoarcerii în patrie a emigranţilor români şi o demitizare a acestui fenomen este necesară. Cum pot fi convinşi totuşi să revină, deoarece condiţiile actuale nu sunt prea atractive pentru ei?
Din cei aproximativ 3 milioane de români care lucrează în străinătate, conform studiului realizat recent de cãtre Fundaţia Soros România, doar 40% îşi doresc întoarcerea acasă, deşi după alte păreri, nu se speră nici măcar la întoarcerea a 25% dintre aceştia. De ce? În primul rând, nevoile primare ale acestora nu ar fi satisfăcute cu ceea ce Statul român le oferă în prezent.
Dacă ne referim la administraţie, aşteptările românilor din străinătate sunt ca drepturile lor, drepturile omului şi drepturile de cetăţeni ai UE să fie respectate de ţara adoptivă: accesul la justiţie, accesul la educaţie, accesul la asistenţă medicală şi socială, accesul la piaţa muncii sau echivalarea diplomelor şi competenţelor. Ori, deocamdată implicarea Statului român în integrarea Diasporei în ţările adoptive nu prea există. Din păcate, cei plecaţi sunt renegaţi atât de autorităţi cât şi de compatrioţi. Dar, deşi au ales să muncească departe de casă, nu trebuie condamnaţi pentru asta. Tot români au rămas!
Cum arată tabloul României, privită din afară? Infrastructura este asociată cu un dezastru. La 22 de ani de la Revoluţie nu a apărut nici o autostradă adevărată, trenurile circulă tot cu 60 km/h, avioanele sunt “produse de lux”, iar blocajele urbane sunt o “normalitate’’.
Sănătatea este un punct critic al calităţii vieţii în România. Există o lipsă de transparenţă şi o serie de semne de întrebare în ce priveşte: ce asigurări există în România, ce se rambursează sau ce drepturi ai ca cetăţean român în propria ţară. Situaţia dezastruoasă a sistemului sanitar este o barieră puternică în calea deciziei de revenire în România, în special pentru familiile cu copii.
Educaţia este un subiect sensibil în diaspora. Recunoaşterea diplomelor este încă o problemă. Nu este clar cum sprijină Statul român diaspora românească în domeniul educaţiei (cursuri de limbă română?, programe de formare?). Ofertele educaţionale din România nu sunt tentante pentru românii din diasporă, iar educaţia non-formală nu este vizibilă în România.
Multe ţări au strategii clare pentru ca după pensionare cetăţenii să se repatrieze “cheltuind pensia în ţara de origine” – nu există o astfel de viziune în România. Există o lipsă de vizibilitate privind pensiile aferente anilor deja lucraţi în România – mai multă claritate în această privinţă poate contribui la recâştigarea încrederii în autorităţi.
Emigraţia în masă din ultimii ani îşi arată astăzi ‘’preţul’’ scump pentru România. Bucureştiul şi alte mari oraşe trebuie să facă faţă unor imense costuri sociale şi economice. Satele depopulate din sud şi est se confruntă cu propriile lor tragedii sociale, inclusiv cu frecvenţa redusă la şcoli, cu nivelurile sporite de abuz de credite. Emigraţia “temporară’’ a născut o nouă problemă socială ale cărei efectele abia le percepem: 350.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Dacă ne referim la elitele româneşti şi la retorica întrebare: Elitele româneşti se vor întoarce? Decizia de revenire în România este de cele mai multe ori o combinaţie între: mediul academic, sistemul de sănătate, asigurările de pensie, oportunităţile în carieră şi familie. Pe un plan secundar, un rol în această decizie joacă: situaţia politică şi mediul de afaceri. Vasta majoritate îşi exprimă dorinţa pentru o asanare morală a clasei politice, eficientizarea birocraţiei guvernamentale şi din mediul academic, precum şi reducerea semnificativă a corupţiei. Sunt deja sute de cazuri de reîntoarcere a expaţilor români, dar se poate face mai mult pe acest palier.
Dan LUCA / Bruxelles
Am încercat să le grupez pe cele mai importante într-un material publicat recent de Occidentul Românesc.
……………..
Am subliniat ori de câte ori am avut ocazia importanţa Diasporei româneşti atât în crearea imaginii României peste hotare, dar şi în ceea ce priveşte implicarea tuturor românilor în problemele ţării. Se vehiculează mult mitul întoarcerii în patrie a emigranţilor români şi o demitizare a acestui fenomen este necesară. Cum pot fi convinşi totuşi să revină, deoarece condiţiile actuale nu sunt prea atractive pentru ei?
Din cei aproximativ 3 milioane de români care lucrează în străinătate, conform studiului realizat recent de cãtre Fundaţia Soros România, doar 40% îşi doresc întoarcerea acasă, deşi după alte păreri, nu se speră nici măcar la întoarcerea a 25% dintre aceştia. De ce? În primul rând, nevoile primare ale acestora nu ar fi satisfăcute cu ceea ce Statul român le oferă în prezent.
Dacă ne referim la administraţie, aşteptările românilor din străinătate sunt ca drepturile lor, drepturile omului şi drepturile de cetăţeni ai UE să fie respectate de ţara adoptivă: accesul la justiţie, accesul la educaţie, accesul la asistenţă medicală şi socială, accesul la piaţa muncii sau echivalarea diplomelor şi competenţelor. Ori, deocamdată implicarea Statului român în integrarea Diasporei în ţările adoptive nu prea există. Din păcate, cei plecaţi sunt renegaţi atât de autorităţi cât şi de compatrioţi. Dar, deşi au ales să muncească departe de casă, nu trebuie condamnaţi pentru asta. Tot români au rămas!
Cum arată tabloul României, privită din afară? Infrastructura este asociată cu un dezastru. La 22 de ani de la Revoluţie nu a apărut nici o autostradă adevărată, trenurile circulă tot cu 60 km/h, avioanele sunt “produse de lux”, iar blocajele urbane sunt o “normalitate’’.
Sănătatea este un punct critic al calităţii vieţii în România. Există o lipsă de transparenţă şi o serie de semne de întrebare în ce priveşte: ce asigurări există în România, ce se rambursează sau ce drepturi ai ca cetăţean român în propria ţară. Situaţia dezastruoasă a sistemului sanitar este o barieră puternică în calea deciziei de revenire în România, în special pentru familiile cu copii.
Educaţia este un subiect sensibil în diaspora. Recunoaşterea diplomelor este încă o problemă. Nu este clar cum sprijină Statul român diaspora românească în domeniul educaţiei (cursuri de limbă română?, programe de formare?). Ofertele educaţionale din România nu sunt tentante pentru românii din diasporă, iar educaţia non-formală nu este vizibilă în România.
Multe ţări au strategii clare pentru ca după pensionare cetăţenii să se repatrieze “cheltuind pensia în ţara de origine” – nu există o astfel de viziune în România. Există o lipsă de vizibilitate privind pensiile aferente anilor deja lucraţi în România – mai multă claritate în această privinţă poate contribui la recâştigarea încrederii în autorităţi.
Emigraţia în masă din ultimii ani îşi arată astăzi ‘’preţul’’ scump pentru România. Bucureştiul şi alte mari oraşe trebuie să facă faţă unor imense costuri sociale şi economice. Satele depopulate din sud şi est se confruntă cu propriile lor tragedii sociale, inclusiv cu frecvenţa redusă la şcoli, cu nivelurile sporite de abuz de credite. Emigraţia “temporară’’ a născut o nouă problemă socială ale cărei efectele abia le percepem: 350.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Dacă ne referim la elitele româneşti şi la retorica întrebare: Elitele româneşti se vor întoarce? Decizia de revenire în România este de cele mai multe ori o combinaţie între: mediul academic, sistemul de sănătate, asigurările de pensie, oportunităţile în carieră şi familie. Pe un plan secundar, un rol în această decizie joacă: situaţia politică şi mediul de afaceri. Vasta majoritate îşi exprimă dorinţa pentru o asanare morală a clasei politice, eficientizarea birocraţiei guvernamentale şi din mediul academic, precum şi reducerea semnificativă a corupţiei. Sunt deja sute de cazuri de reîntoarcere a expaţilor români, dar se poate face mai mult pe acest palier.
Dan LUCA / Bruxelles
Arta între a spune direct sau a ascunde
„O organizaţie este sănătoasă atunci când oamenii vorbesc unii cu alţii, nu unii despre alţii“, este o frază care mi-a atras atenţia într-un articol din Cariere. Acolo, consultantul Dorin Dancu aduce în discuţie importanţa feedback-ului în orice relaţie. Axat strict pe comunicarea în cadrul unei organizaţii, atrage atenţia asupra necesităţii de a exista un feedback corect, real, tridirecţional - de la manager la subalterni, între aceştia din urmă, şi între subalterni şi manager.
Nu este o misiune uşoară, însă managerul este responsabil de conştientizarea importanţei feedback-ului, indiferent de vârsta pe care o are în raport cu subalternii şi de explicarea acestuia pe înţelegerea angajaţilor, până la crearea unei obişnuinţe, a unui reflex în comunicarea în cadrul organizaţiei, caracterizată de sinceritate şi obiectivism.
Dan LUCA / Bruxelles
Nu este o misiune uşoară, însă managerul este responsabil de conştientizarea importanţei feedback-ului, indiferent de vârsta pe care o are în raport cu subalternii şi de explicarea acestuia pe înţelegerea angajaţilor, până la crearea unei obişnuinţe, a unui reflex în comunicarea în cadrul organizaţiei, caracterizată de sinceritate şi obiectivism.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 12 ianuarie 2012
“Frenezia” noului tratat
Începutul de an este marcat de noi dezbateri pe tema “Noului Tratat”. Summitul din decembrie a stabilit necesitatea constituirii unui nou pact fiscal european, însă nu au fost trasate detaliile.
Van Rompuy a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că 2012 va fi axat pe acordul fiscal şi înţelegerea între statele grupului “eurozone-plus”, dar şi pe dezvoltare şi competiţie în cadrul UE, în ansamblu.
Tratatul ar trebui să intre în aplicare rapid după cum au stabilit diplomaţii europeni. Marea problemă va fi însă ratificarea noului act, întrucât măsurile vor afecta puternic fiecare stat, fiecare cetăţean.
Dan LUCA / Bruxelles
Van Rompuy a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că 2012 va fi axat pe acordul fiscal şi înţelegerea între statele grupului “eurozone-plus”, dar şi pe dezvoltare şi competiţie în cadrul UE, în ansamblu.
Tratatul ar trebui să intre în aplicare rapid după cum au stabilit diplomaţii europeni. Marea problemă va fi însă ratificarea noului act, întrucât măsurile vor afecta puternic fiecare stat, fiecare cetăţean.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 11 ianuarie 2012
Un blog, 800 de mesaje, o nouă promisiune
În cei peste 4 ani de când am lansat blogul, am publicat deja peste 800 de mesaje, în care mă adresez fiecărui român, indiferent de profesie sau statut social. Mă străduiesc să formulez mesajele în aşa fel încât să placă publicului, dar mai ales să le fie folositoare.
Încerc să scriu aproape zilnic, pentru a fi în permanent contact cu vechii cititori, blogul având acum peste 55.000 de vizitatori, care s-au obişnuit cu intervenţiile mele legate de evenimentele marcante de pe scena europeană, cu sfaturile şi informaţiile care sper să le fie în continuare utile.
Blogul este din ce în ce mai mult şi o oglindă a activităţii mele profesionale şi a experienţei pe care am acumulat-o în anii petrecuţi în capitala comunitară.
Am observat că sunt urmărit cu tot mai mult interes şi în mediul academic. Mulţumesc celor care mă citesc şi mă recomandă! Promit să nu dezamăgesc!
Dan LUCA / Bruxelles
Încerc să scriu aproape zilnic, pentru a fi în permanent contact cu vechii cititori, blogul având acum peste 55.000 de vizitatori, care s-au obişnuit cu intervenţiile mele legate de evenimentele marcante de pe scena europeană, cu sfaturile şi informaţiile care sper să le fie în continuare utile.
Blogul este din ce în ce mai mult şi o oglindă a activităţii mele profesionale şi a experienţei pe care am acumulat-o în anii petrecuţi în capitala comunitară.
Am observat că sunt urmărit cu tot mai mult interes şi în mediul academic. Mulţumesc celor care mă citesc şi mă recomandă! Promit să nu dezamăgesc!
Dan LUCA / Bruxelles
Nişa Erasmus
Lansat în Polonia în 2008, proiectul SocialErasmus oferă studenţilor internaţionali nu doar oportunitatea de a descoperi noi culturi şi sisteme educaţionale în timpul “stagiului Erasmus”, ci le dă în acelaşi timp posibilitatea de a acţiona ca şi voluntari în cadrul comunităţilor locale din ţara gazdă.
Este un proiect interesant, complementar la ce este acum pe piaţa. Beneficiarul programului poate profita astfel de “nişa Erasmus” pentru a realiza o experienţă socială în ţara de studiu, care îi oferă o înţelegere mult mai complexă a sistemului.
Mulate pe cel mai cunoscut program de mobilitate europeană destinat studenţilor, se pot realiza proiecte mult mai specializate, adaptate cerinţelor actuale.
Dan LUCA / Bruxelles
Este un proiect interesant, complementar la ce este acum pe piaţa. Beneficiarul programului poate profita astfel de “nişa Erasmus” pentru a realiza o experienţă socială în ţara de studiu, care îi oferă o înţelegere mult mai complexă a sistemului.
Mulate pe cel mai cunoscut program de mobilitate europeană destinat studenţilor, se pot realiza proiecte mult mai specializate, adaptate cerinţelor actuale.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 10 ianuarie 2012
Sfaturi pentru un job în Bruxelles (3)
Continuând seria articolelor legate de găsirea unui job în Bruxelles-ul european, voi prezenta câteva elemente ale relaţionãrii cu organizaţiile non-guvernamentale.
ONG-urile sunt privite cu mare atenţie în lumea capitalei Europei. Alături de instituţiile europene şi de “grupuri de interese industriale”, ONG-urile întregesc “triunghiul de aur”, al celor care “produc” legislaţia europeană.
Există sute de ONG-uri la Bruxelles, majoritatea formate dintr-o persoană sau două, care “trăiesc” dintr-o finanţare anuală provenită în special de la Comisia Europeană. Acţiunile lor sunt importante în special în mecanismul “comunicării UE” către cetăţenii europeni.
Avem şi anumite “ONG-uri mărci”, care se remarcă în anumite politici sectoriale. Majoritatea dintre acestea au un secretariat propriu în Bruxelles-ul european, cu persoane plătite şi strategii de comunicare bine puse la punct. Lobby-urile lor sunt foarte eficiente în marea majoritate, reuşind să “ţină piept“ celor din industrie în toate aspectele dezvoltării europene.
Cele mai puternice ONG-urile de mediu sunt grupate în “Green 10 Environment” cu comunicări comune precum cea despre Eficienţa Energeticã. Privind atent activitatea WWF de la Bruxelles, observăm ca biroul UE structurează clar priorităţile pe temele europene de actualitate.
Bine apreciate la Bruxelles sunt şi Oxfam, Caritas Europe, Solidar, European Social Platform, European Public Health Alliance, CONCORD, EURODAD, FEANTSA, Inclusion Europe, Transparency International, Corporate Europe Observatory şi Amnesty International.
Dan LUCA / Bruxelles
ONG-urile sunt privite cu mare atenţie în lumea capitalei Europei. Alături de instituţiile europene şi de “grupuri de interese industriale”, ONG-urile întregesc “triunghiul de aur”, al celor care “produc” legislaţia europeană.
Există sute de ONG-uri la Bruxelles, majoritatea formate dintr-o persoană sau două, care “trăiesc” dintr-o finanţare anuală provenită în special de la Comisia Europeană. Acţiunile lor sunt importante în special în mecanismul “comunicării UE” către cetăţenii europeni.
Avem şi anumite “ONG-uri mărci”, care se remarcă în anumite politici sectoriale. Majoritatea dintre acestea au un secretariat propriu în Bruxelles-ul european, cu persoane plătite şi strategii de comunicare bine puse la punct. Lobby-urile lor sunt foarte eficiente în marea majoritate, reuşind să “ţină piept“ celor din industrie în toate aspectele dezvoltării europene.
Cele mai puternice ONG-urile de mediu sunt grupate în “Green 10 Environment” cu comunicări comune precum cea despre Eficienţa Energeticã. Privind atent activitatea WWF de la Bruxelles, observăm ca biroul UE structurează clar priorităţile pe temele europene de actualitate.
Bine apreciate la Bruxelles sunt şi Oxfam, Caritas Europe, Solidar, European Social Platform, European Public Health Alliance, CONCORD, EURODAD, FEANTSA, Inclusion Europe, Transparency International, Corporate Europe Observatory şi Amnesty International.
Dan LUCA / Bruxelles
Dan Luca – articol în Făclia – “Viziuni sau halucinaţii europene la început de an”
Am încercat să creionez un tablou al UE la început de an, despre cum se prezintă marii jucători, despre marile probleme care marchează în continuare spaţiul comunitar şi despre provocările pe care le aduce 2012. Materialul a fost recent publicat de ziarul Făclia.
…………
Anul 2011 s-a încheiat, însă rezultatele măsurilor adoptate în anul precedent abia de acum vor începe să se vadă. 2012 va fi un an al schimbărilor de semi-mandat comunitar, al provocărilor: un nou preşedinte al Parlamentului European (mai mult ca sigur Martin Schulz – social-democrat german) din ianuarie, un nou posibil tratat al UE, preconizat a se semna în luna martie, şi, în plus, punerea în aplicare a măsurilor de redresare a monedei euro. Iar dacă vorbim de ţările membre UE influente la nivel european, este interesant de văzut cum va gira Germania puterea politică pe care o are acum la nivel comunitar. Chiar dacă aparent “dioda Germania-Franţa” pare să decidă strategia la nivel comunitar, Germania se detaşează ca lider incontestabil, dînd chiar frisoane nostalgicilor.
Marea Britanie a pierdut teren anul trecut în raport cu alte ţări europene, iar şantajul insularilor împinge tot mai mult Uniunea Europeană spre o structură cu două viteze.
Grecia ar putea intra în faliment, în absenţa unei refinanţări din partea FMI, situaţie în care elenii vor fi forţaţi în final să părăsească zona euro. Să fie anul 2012 momentul cînd vom asista la părăsirea unei ţări membre a zonei euro? Italia şi Spania continuă şi ele eforturile de redresare prin finanţările de pe pieţele financiare. Situaţia este de-a dreptul dramatică, dacă ne gîndim doar la procentul de 23% şomeri din Spania. Şi, să nu uităm, avem în fiecare din aceste două ţări peste un milion de români.
Ungaria are de la 1 ianuarie o nouă constituţie, care va marca scena naţională prin impactul măsurilor adoptate, controversatul act legislativ ar putea determina chiar şi UE să reacţioneze puternic. Puţini se mai gîndeau că o Uniune Europeană plină de toleranţă şi deschidere poate să se confrunte cu probleme complexe rezultate din derapajul democratic pe care îl trăiesc vecinii noştri.
Printre ţările din zona euro în care 2012 aduce schimbări pe mai multe planuri se numără şi Franţa, unde în primăvară se organizează alegeri prezidenţiale, iar în vară cele generale. Marea întrebare este dacă va fi reales Nicolas Sarkozy. Cota sa de popularitate este alarmantă pentru suporterii săi, dînd speranţe socialiştilor francezi într-o posibilă victorie.
Tratatul de aderare al Croaţiei la UE a fost semnat şi se aşteaptă să fie ratificat rapid, deoarece data aderării este 1 iulie 2013. Croaţii merită să fie în UE şi sper ca ei să navigheze liniştit prin hăţişurile aprobării de către cele 27 ţări membre, inclusiv în sceptica şi complexa Irlandă. Să avem din nou o întreagă epopee a referendumurilor în Irlanda?
Şi dacă tot aminteam despre democraţia europeană, cred că se vor schimba mult lucrurile în Uniunea Europeană în următorii ani, pînă în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă din 2012, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecînd peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Sper că aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cel de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţînd la jocurile de culise şi “numirile de palat”, în care democraţia participativă e uitată.
Pe plan românesc, semnarea noului pact fiscal european va avea şi impact la nivel naţional, fiind un puternic test pentru economia românească. Discuţiile privind aderarea la Schengen au fost amînate pentru 2012, iar poziţia Olandei nu încurajează un rezultat pozitiv mai devreme de luna iulie.
În 2012 românii sînt aşteptaţi la urne (prin noiembrie), în premieră fiind vorba de alegeri comasate: locale, judeţene şi parlamentare. E bine? E rău? Vom vedea, dar semnalele nu sînt dintre cele mai roz în prezent.
Dacă ne referim strict la ce se va întîmpla pe plan naţional, cu siguranţă mişcările majore se vor resimţi sub influenţa pregătirilor electorale, ca de fiecare dată înaintea alegerilor. Criza financiară mondiala va genera şi în 2012 evenimente care vor avea impact masiv asupra unei populaţii care înţelege tot mai puţin din Uniunea Europeană şi splendoarea ei.
Dan LUCA / Bruxelles
…………
Anul 2011 s-a încheiat, însă rezultatele măsurilor adoptate în anul precedent abia de acum vor începe să se vadă. 2012 va fi un an al schimbărilor de semi-mandat comunitar, al provocărilor: un nou preşedinte al Parlamentului European (mai mult ca sigur Martin Schulz – social-democrat german) din ianuarie, un nou posibil tratat al UE, preconizat a se semna în luna martie, şi, în plus, punerea în aplicare a măsurilor de redresare a monedei euro. Iar dacă vorbim de ţările membre UE influente la nivel european, este interesant de văzut cum va gira Germania puterea politică pe care o are acum la nivel comunitar. Chiar dacă aparent “dioda Germania-Franţa” pare să decidă strategia la nivel comunitar, Germania se detaşează ca lider incontestabil, dînd chiar frisoane nostalgicilor.
Marea Britanie a pierdut teren anul trecut în raport cu alte ţări europene, iar şantajul insularilor împinge tot mai mult Uniunea Europeană spre o structură cu două viteze.
Grecia ar putea intra în faliment, în absenţa unei refinanţări din partea FMI, situaţie în care elenii vor fi forţaţi în final să părăsească zona euro. Să fie anul 2012 momentul cînd vom asista la părăsirea unei ţări membre a zonei euro? Italia şi Spania continuă şi ele eforturile de redresare prin finanţările de pe pieţele financiare. Situaţia este de-a dreptul dramatică, dacă ne gîndim doar la procentul de 23% şomeri din Spania. Şi, să nu uităm, avem în fiecare din aceste două ţări peste un milion de români.
Ungaria are de la 1 ianuarie o nouă constituţie, care va marca scena naţională prin impactul măsurilor adoptate, controversatul act legislativ ar putea determina chiar şi UE să reacţioneze puternic. Puţini se mai gîndeau că o Uniune Europeană plină de toleranţă şi deschidere poate să se confrunte cu probleme complexe rezultate din derapajul democratic pe care îl trăiesc vecinii noştri.
Printre ţările din zona euro în care 2012 aduce schimbări pe mai multe planuri se numără şi Franţa, unde în primăvară se organizează alegeri prezidenţiale, iar în vară cele generale. Marea întrebare este dacă va fi reales Nicolas Sarkozy. Cota sa de popularitate este alarmantă pentru suporterii săi, dînd speranţe socialiştilor francezi într-o posibilă victorie.
Tratatul de aderare al Croaţiei la UE a fost semnat şi se aşteaptă să fie ratificat rapid, deoarece data aderării este 1 iulie 2013. Croaţii merită să fie în UE şi sper ca ei să navigheze liniştit prin hăţişurile aprobării de către cele 27 ţări membre, inclusiv în sceptica şi complexa Irlandă. Să avem din nou o întreagă epopee a referendumurilor în Irlanda?
Şi dacă tot aminteam despre democraţia europeană, cred că se vor schimba mult lucrurile în Uniunea Europeană în următorii ani, pînă în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă din 2012, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecînd peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Sper că aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cel de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţînd la jocurile de culise şi “numirile de palat”, în care democraţia participativă e uitată.
Pe plan românesc, semnarea noului pact fiscal european va avea şi impact la nivel naţional, fiind un puternic test pentru economia românească. Discuţiile privind aderarea la Schengen au fost amînate pentru 2012, iar poziţia Olandei nu încurajează un rezultat pozitiv mai devreme de luna iulie.
În 2012 românii sînt aşteptaţi la urne (prin noiembrie), în premieră fiind vorba de alegeri comasate: locale, judeţene şi parlamentare. E bine? E rău? Vom vedea, dar semnalele nu sînt dintre cele mai roz în prezent.
Dacă ne referim strict la ce se va întîmpla pe plan naţional, cu siguranţă mişcările majore se vor resimţi sub influenţa pregătirilor electorale, ca de fiecare dată înaintea alegerilor. Criza financiară mondiala va genera şi în 2012 evenimente care vor avea impact masiv asupra unei populaţii care înţelege tot mai puţin din Uniunea Europeană şi splendoarea ei.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 9 ianuarie 2012
De ce (nu) se întorc românii în România?
“Patria mea este Limba Română” (Nichita Stănescu)
“Vreme de douazeci de ani, Ulise nu se gândea la altceva decât la momentul când va ajunge înapoi acasă. Dar, odată ajuns, şi-a dat seama că viaţa lui, esenţa întregii lui existenţe, nu se afla în Itaca, ci în cei douazeci de ani de pelegrinări.” (Milan Kundera)
Subiectul întoarcerii românilor plecaţi are de câţiva ani o bună vizibilitate în peisajul unei Românii care îşi caută parcă mai mult ca oricând identiatea europeană. Recent am citit cartea Sandrei Pralong, care sub un titlu simbolic “De ce m-am întors în România”, prezintă vreo 40 de istorioare ale românilor care au revenit în ţară. Nu este o propagandă politică, ci este pur şi simplu o poză contemporană a ceea ce simt aceşti oameni, cu bune şi rele despre ţara care le este dragă.
Mi-am permis să citez paragrafele cele mai interesante, precum şi numele celor care le-au exprimat, spre beneficiul celor interesaţi şi afectaţi de acest subiect.
“Când cineva mă întreabă de ce m-am întors în România, sunt multe răspunsuri care îmi trec prin minte. O fi atracţia rădăcinilor europene? Strămoşii mei care mă cheamă înapoi? Sau pur şi simplu spiritul meu de aventură?” (Radu Florescu)
“În România, oamenii, în proporţie covârşitoare, îţi răspund ceea ce cred că-ţi face plăcere să auzi, rareori ceea ce cred ei cu adevărat. Astfel, dialogul se transformă repede în monolog.” (Radu Gabrea)
“Casa mea este clar în România. Singurul motiv pentru care m-aş întoarce în America la ora actuală este sistemul educaţional din România. Şi aş face asta pentru copiii mei, nu pentru mine. Doresc ca ei să beneficieze de sistemul educaţional din America, deoarece sistemul educaţional din România este la pământ, ba chiar, după părerea mea, nu numai sistemul, dar şi valorile sunt la pământ.” (Dan Pazara)
“Lansarea zvonurilor este un sport naţional în România.” (Dan Pazara)
“Diaspora este un non-subiect în societatea românească de azi. Românii de pretutindeni sunt într-adevăr la curent cu ultimele inundaţii şi crime din ţară, însă această comunitate (aflată în prezent într-o expansiune fantastică), angajată într-un mod constructiv, ar putea contribui mult mai mult la întărirea vocii româneşti în afara graniţelor.” (Matei Păun)
“Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)
“Eu nu trăiesc pentru nici o ţară, nu sunt loial faţă de niciun guvern, faţă de niciun pământ. Mi se pare că aceste linii care delimitează ţările sunt greşite, n-au nici un sens. Eu trăiesc aici, iubesc lumea şi vreau să fac bine. Oamenii sunt oameni, indiferent de coordonatele în care trăiesc. Fii bun! Dã tot ce poţi! Nu contează unde faci asta.” (Paul-Andre Baran)
“Dacă nu mă întorceam, eram probabil un emigrant român care nu ar fi avut niciodată sufletul împăcat şi nu ar fi fost niciodată realizat din punct de vedere profesional şi uman, ca în momentul actual. Eram probabil un interpret ca mulţi alţi români, veşnic în căutarea unui loc de muncă. M-am întors pentru a putea fi liniştit şi mulţumit.” (Ştefan Ignat)
“Românii mei sunt ca nişte animale hărţuite de frica de autorităţi şi total lipsiţi de simţul responsabilităţii personale. Expresia “s-a decis”, impersonală, defineşte relaţiile societăţii române.” (Mihaela Mihai)
“Intelectualii români se izolează în statutul lor de cugetători cu mentalitatea de cărturari de la marginea Europei, neproductivi şi incapabili să conducă un proiect în afară de scrierile lor.” (Mihaela Mihai)
“Îi numesc pe românii din diasporă romstrăini, un hibrid căruia i se recunoşteau realizările în străinătate, dacă le avea, fără a fi invitat să şi le continue, la acelaşi nivel, printr-o nouă carieră, în România.” (Sorin Alexandrescu)
“Nu numai că nici nu s-a pus problema vreunei discriminări pozitive a romstrăinului, dar discriminarea lui negativă s-a dovedit o practică largă, deşi ipocrită. Nu i s-a replicat (neapărat) că “nu a mâncat salam cu soia”, dar era mereu “uitat” în oricare joc. Nu era niciodată atacat ca atare, dar nici promovat.” (Sorin Alexandrescu)
“Am înţeles abia după câţiva ani că “acasă” nu mai exista pentru un reimigrant şi că această dispariţie a lui “acasă” nu are (neapărat) legătură nici cu realizările lui de dincolo sau de aici.” (Sorin Alexandrescu)
“În România cuvintele-cheie sunt “te sun”, “improvizăm” sau “a ieşit” bine. Un “te sun” lansat în aer nu înseamnă te caut atunci, la ora cutare, ci înseamnă mai degrabă un evaziv “văzând şi făcând”, adică nici un angajament.” (Bogdan Baeder)
“La noi ziua de 1 decembrie, care ar trebui să fie o zi de bucurie şi sărbătoare cu artificii, arată ca o zi de înmormântare, cu paradă militară, depunere de coroane şi alte obiceiuri prăfuite cu iz sovietic.” (Tereza Vâlcan)
“Suntem campioni la afişarea verbal şi nonverbal a nemulţumirilor (de fapt, suntem o întreagă naţie de cârcotaşi veşnic nemulţumiţi), dar când vine vorba de exteriorizarea bucuriilor, nu ştim să o facem la fel de bine.” (Tereza Vâlcan)
“România e ca un om aflat în “a doua etapă de convalescenţã”, după o luptă grea cu boala.” (Cristina Dragomirescu)
“Mi-ar fi fost foarte greu să lucrez la o instituţie de stat din cauza regulilor inflexibile, precum recunoaşterea diplomelor de la instituţii cu prestigiu internaţional.” (Andrei Stamatian)
“Principalul defect al societăţii româneşti este că… românii cred că există defecte care se aplică exclusiv românilor.” (Barbu Mateescu)
“A crede că, în mod miraculous sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie.” (Barbu Mateescu)
“Sunt dezamăgit de atitudinea statului român faţă de studenţii şi bursierii din afara României. În primul rând, nici nu am avut curajul să încerc să-mi echivalez diploma de licenţă de la Harvard în România.” (Alexandru Mănăilă)
Încă o dată felicitări Sandrei pentru concretizarea acestui proiect şi mii de muţumiri celor care şi-au deschis sufletul pentru a prezenta experienţe utile României contemporane.
Dan LUCA / Bruxelles
“Vreme de douazeci de ani, Ulise nu se gândea la altceva decât la momentul când va ajunge înapoi acasă. Dar, odată ajuns, şi-a dat seama că viaţa lui, esenţa întregii lui existenţe, nu se afla în Itaca, ci în cei douazeci de ani de pelegrinări.” (Milan Kundera)
Subiectul întoarcerii românilor plecaţi are de câţiva ani o bună vizibilitate în peisajul unei Românii care îşi caută parcă mai mult ca oricând identiatea europeană. Recent am citit cartea Sandrei Pralong, care sub un titlu simbolic “De ce m-am întors în România”, prezintă vreo 40 de istorioare ale românilor care au revenit în ţară. Nu este o propagandă politică, ci este pur şi simplu o poză contemporană a ceea ce simt aceşti oameni, cu bune şi rele despre ţara care le este dragă.
Mi-am permis să citez paragrafele cele mai interesante, precum şi numele celor care le-au exprimat, spre beneficiul celor interesaţi şi afectaţi de acest subiect.
“Când cineva mă întreabă de ce m-am întors în România, sunt multe răspunsuri care îmi trec prin minte. O fi atracţia rădăcinilor europene? Strămoşii mei care mă cheamă înapoi? Sau pur şi simplu spiritul meu de aventură?” (Radu Florescu)
“În România, oamenii, în proporţie covârşitoare, îţi răspund ceea ce cred că-ţi face plăcere să auzi, rareori ceea ce cred ei cu adevărat. Astfel, dialogul se transformă repede în monolog.” (Radu Gabrea)
“Casa mea este clar în România. Singurul motiv pentru care m-aş întoarce în America la ora actuală este sistemul educaţional din România. Şi aş face asta pentru copiii mei, nu pentru mine. Doresc ca ei să beneficieze de sistemul educaţional din America, deoarece sistemul educaţional din România este la pământ, ba chiar, după părerea mea, nu numai sistemul, dar şi valorile sunt la pământ.” (Dan Pazara)
“Lansarea zvonurilor este un sport naţional în România.” (Dan Pazara)
“Diaspora este un non-subiect în societatea românească de azi. Românii de pretutindeni sunt într-adevăr la curent cu ultimele inundaţii şi crime din ţară, însă această comunitate (aflată în prezent într-o expansiune fantastică), angajată într-un mod constructiv, ar putea contribui mult mai mult la întărirea vocii româneşti în afara graniţelor.” (Matei Păun)
“Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)
“Eu nu trăiesc pentru nici o ţară, nu sunt loial faţă de niciun guvern, faţă de niciun pământ. Mi se pare că aceste linii care delimitează ţările sunt greşite, n-au nici un sens. Eu trăiesc aici, iubesc lumea şi vreau să fac bine. Oamenii sunt oameni, indiferent de coordonatele în care trăiesc. Fii bun! Dã tot ce poţi! Nu contează unde faci asta.” (Paul-Andre Baran)
“Dacă nu mă întorceam, eram probabil un emigrant român care nu ar fi avut niciodată sufletul împăcat şi nu ar fi fost niciodată realizat din punct de vedere profesional şi uman, ca în momentul actual. Eram probabil un interpret ca mulţi alţi români, veşnic în căutarea unui loc de muncă. M-am întors pentru a putea fi liniştit şi mulţumit.” (Ştefan Ignat)
“Românii mei sunt ca nişte animale hărţuite de frica de autorităţi şi total lipsiţi de simţul responsabilităţii personale. Expresia “s-a decis”, impersonală, defineşte relaţiile societăţii române.” (Mihaela Mihai)
“Intelectualii români se izolează în statutul lor de cugetători cu mentalitatea de cărturari de la marginea Europei, neproductivi şi incapabili să conducă un proiect în afară de scrierile lor.” (Mihaela Mihai)
“Îi numesc pe românii din diasporă romstrăini, un hibrid căruia i se recunoşteau realizările în străinătate, dacă le avea, fără a fi invitat să şi le continue, la acelaşi nivel, printr-o nouă carieră, în România.” (Sorin Alexandrescu)
“Nu numai că nici nu s-a pus problema vreunei discriminări pozitive a romstrăinului, dar discriminarea lui negativă s-a dovedit o practică largă, deşi ipocrită. Nu i s-a replicat (neapărat) că “nu a mâncat salam cu soia”, dar era mereu “uitat” în oricare joc. Nu era niciodată atacat ca atare, dar nici promovat.” (Sorin Alexandrescu)
“Am înţeles abia după câţiva ani că “acasă” nu mai exista pentru un reimigrant şi că această dispariţie a lui “acasă” nu are (neapărat) legătură nici cu realizările lui de dincolo sau de aici.” (Sorin Alexandrescu)
“În România cuvintele-cheie sunt “te sun”, “improvizăm” sau “a ieşit” bine. Un “te sun” lansat în aer nu înseamnă te caut atunci, la ora cutare, ci înseamnă mai degrabă un evaziv “văzând şi făcând”, adică nici un angajament.” (Bogdan Baeder)
“La noi ziua de 1 decembrie, care ar trebui să fie o zi de bucurie şi sărbătoare cu artificii, arată ca o zi de înmormântare, cu paradă militară, depunere de coroane şi alte obiceiuri prăfuite cu iz sovietic.” (Tereza Vâlcan)
“Suntem campioni la afişarea verbal şi nonverbal a nemulţumirilor (de fapt, suntem o întreagă naţie de cârcotaşi veşnic nemulţumiţi), dar când vine vorba de exteriorizarea bucuriilor, nu ştim să o facem la fel de bine.” (Tereza Vâlcan)
“România e ca un om aflat în “a doua etapă de convalescenţã”, după o luptă grea cu boala.” (Cristina Dragomirescu)
“Mi-ar fi fost foarte greu să lucrez la o instituţie de stat din cauza regulilor inflexibile, precum recunoaşterea diplomelor de la instituţii cu prestigiu internaţional.” (Andrei Stamatian)
“Principalul defect al societăţii româneşti este că… românii cred că există defecte care se aplică exclusiv românilor.” (Barbu Mateescu)
“A crede că, în mod miraculous sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie.” (Barbu Mateescu)
“Sunt dezamăgit de atitudinea statului român faţă de studenţii şi bursierii din afara României. În primul rând, nici nu am avut curajul să încerc să-mi echivalez diploma de licenţă de la Harvard în România.” (Alexandru Mănăilă)
Încă o dată felicitări Sandrei pentru concretizarea acestui proiect şi mii de muţumiri celor care şi-au deschis sufletul pentru a prezenta experienţe utile României contemporane.
Dan LUCA / Bruxelles
Working in EU-Affairs in Brussels – beyond the EU institutions
Brussels hosts more than 100.000 persons working in EU affairs. Less than 50% are based in the EU institutions, the vast majority: over 50.000 people, have a job in industry federations, consultancies, media, corporate, nonprofit organizations, think tanks or region and city representations.
As Europe's capital, Brussels has an a-typical and specific job-market. It hosts national, regional, international and sectorial stakeholders that, together with the EU Institutions, form the so called “Community of EU-Actors”.
'Perm Rep's': Countries, Regions and Cities
Every EU member state has a Permanent Representation to the EU, based in Brussels. These offices represent the country's interest in the EU, as well as giving policy advice to their national politicians like the Europe Minister and Prime Minister.
In addition there are also Permanent Representations of European Regions to the EU, based in Brussels, like the 'West Midlands European Service' – a region in the UK; or the West Finland European office. These regional offices represent and promote their regions, providing services to their people.
Adding another layer to this are the Representations of Cities to the EU, based in Brussels, like the City of Prague. These offices represent, promote and organize their cities, like the representations above, but on a more narrow scale.
Industry & Unions
About 3.000 (big) corporations (Microsoft, Shell, Visa), trade associations, industry federations (European Banking Federation, European Wind and Energy Association, Eurometaux), unions and chambers of commerce (British Chamber of Commerce, Serbian Chamber of Commerce, Eurochambers) have an office in Brussels in order to be present in the community of EU-Actors. Even though most of these offices are relatively small, employing 1-5 people, almost 50% of people employed are doing work related to Public Affairs.
Member organizations of Eurometaux make clear why this federation is present in Brussels: they feel that the federation “constitutes the interface between the European non-ferrous metals industry and the European authorities and international or intergovernmental bodies” and that Eurometaux “...is committed to establishing dialogue with the latter in order to ensure early consultation in all fields of policy and legislation that may affect industry and to asserting the sector's views and positions in this respect.”
This is widely applicable: all these legal entities are present in Brussels in order to advocate their views or the views of their members – and need employees to accomplish this.
Consultancies
There are about 400 consultancy companies based in Brussels. They are a-typical from other consultancies in the sense that they mainly focus on EU-Affairs. Consultancies focus on Public Affairs (Edelman, Pleon, Fleishman Hillard, etc.), Public Relations (Ogilvy, Hill & Knowlton, Grayling, etc.), EU Project Management (Tipik, Quentes, etc.) and Association Management (Kellen Europe, AGEP, etc.).
Consultancies like Hill & Knowlton ensure that clients communicate their points of view to the audiences that matter. The teams working at these consultancies are international, multilingual, diverse and dynamic, consistently delivering services with real, commercial return.
Media
95% of the journalists in Brussels are correspondents of national media. However, this amount is declining, due to money issues, but also because of technological developments which make it easier to report on the EU from the national offices.
The remaining 5% is covered by EU specialized media (3%) like EurActiv, European Voice, EU Observer and by international media (2%) like FT, BBC, International Herald Tribune.
NGO's and Think-tanks
NGOs like WWF, Greenpeace, Oxfam, Red Cross, Youth Forum, and Caritas Europe have EU offices in Brussels. Greenpeace 'EU-Unit' says there's “based in Brussels, where we monitor and analyse the work of the institutions of the European Union (EU), expose deficient EU policies and laws, and challenge decision-makers to implement progressive solutions”.
Brussels also houses a lot of Think-tanks, like Friends of Europe, Centre for European Policy Studies, European Policy Centre, etc. The Centre for European Policy Studies (CEPS) was founded in Brussels in 1983 and “is among the most experienced and authoritative think tanks operating in the European Union today”. They provide a forum for debate on EU Affairs, and have an in-house research department as well as an extensive network of partner institutes across the world.
Map of Brussels
This is just a superficial glance on job opportunities in Brussels. There are more sectors/fields to look at, depending on your interest and background: law firms, political parties, platform organisations, international organisations in Brussels (UN, etc.).
Doing some research it seems that all legal entities present in Brussels are here mainly for this: to advocate/communicate their views or the views of their members as stakeholders in EU affairs – and they need employees to accomplish this.
Being in constant contact with them and providing coaching on the spot, it is my experience that most of the 3.000 industry associations; 400 consultancy companies; 300 region representations; and 200 nonprofit organizations across Europe employ people in Brussels, providing a world of opportunities when you know where to look.
Dan LUCA / Brussels
As Europe's capital, Brussels has an a-typical and specific job-market. It hosts national, regional, international and sectorial stakeholders that, together with the EU Institutions, form the so called “Community of EU-Actors”.
'Perm Rep's': Countries, Regions and Cities
Every EU member state has a Permanent Representation to the EU, based in Brussels. These offices represent the country's interest in the EU, as well as giving policy advice to their national politicians like the Europe Minister and Prime Minister.
In addition there are also Permanent Representations of European Regions to the EU, based in Brussels, like the 'West Midlands European Service' – a region in the UK; or the West Finland European office. These regional offices represent and promote their regions, providing services to their people.
Adding another layer to this are the Representations of Cities to the EU, based in Brussels, like the City of Prague. These offices represent, promote and organize their cities, like the representations above, but on a more narrow scale.
Industry & Unions
About 3.000 (big) corporations (Microsoft, Shell, Visa), trade associations, industry federations (European Banking Federation, European Wind and Energy Association, Eurometaux), unions and chambers of commerce (British Chamber of Commerce, Serbian Chamber of Commerce, Eurochambers) have an office in Brussels in order to be present in the community of EU-Actors. Even though most of these offices are relatively small, employing 1-5 people, almost 50% of people employed are doing work related to Public Affairs.
Member organizations of Eurometaux make clear why this federation is present in Brussels: they feel that the federation “constitutes the interface between the European non-ferrous metals industry and the European authorities and international or intergovernmental bodies” and that Eurometaux “...is committed to establishing dialogue with the latter in order to ensure early consultation in all fields of policy and legislation that may affect industry and to asserting the sector's views and positions in this respect.”
This is widely applicable: all these legal entities are present in Brussels in order to advocate their views or the views of their members – and need employees to accomplish this.
Consultancies
There are about 400 consultancy companies based in Brussels. They are a-typical from other consultancies in the sense that they mainly focus on EU-Affairs. Consultancies focus on Public Affairs (Edelman, Pleon, Fleishman Hillard, etc.), Public Relations (Ogilvy, Hill & Knowlton, Grayling, etc.), EU Project Management (Tipik, Quentes, etc.) and Association Management (Kellen Europe, AGEP, etc.).
Consultancies like Hill & Knowlton ensure that clients communicate their points of view to the audiences that matter. The teams working at these consultancies are international, multilingual, diverse and dynamic, consistently delivering services with real, commercial return.
Media
95% of the journalists in Brussels are correspondents of national media. However, this amount is declining, due to money issues, but also because of technological developments which make it easier to report on the EU from the national offices.
The remaining 5% is covered by EU specialized media (3%) like EurActiv, European Voice, EU Observer and by international media (2%) like FT, BBC, International Herald Tribune.
NGO's and Think-tanks
NGOs like WWF, Greenpeace, Oxfam, Red Cross, Youth Forum, and Caritas Europe have EU offices in Brussels. Greenpeace 'EU-Unit' says there's “based in Brussels, where we monitor and analyse the work of the institutions of the European Union (EU), expose deficient EU policies and laws, and challenge decision-makers to implement progressive solutions”.
Brussels also houses a lot of Think-tanks, like Friends of Europe, Centre for European Policy Studies, European Policy Centre, etc. The Centre for European Policy Studies (CEPS) was founded in Brussels in 1983 and “is among the most experienced and authoritative think tanks operating in the European Union today”. They provide a forum for debate on EU Affairs, and have an in-house research department as well as an extensive network of partner institutes across the world.
Map of Brussels
This is just a superficial glance on job opportunities in Brussels. There are more sectors/fields to look at, depending on your interest and background: law firms, political parties, platform organisations, international organisations in Brussels (UN, etc.).
Doing some research it seems that all legal entities present in Brussels are here mainly for this: to advocate/communicate their views or the views of their members as stakeholders in EU affairs – and they need employees to accomplish this.
Being in constant contact with them and providing coaching on the spot, it is my experience that most of the 3.000 industry associations; 400 consultancy companies; 300 region representations; and 200 nonprofit organizations across Europe employ people in Brussels, providing a world of opportunities when you know where to look.
Dan LUCA / Brussels
duminică, 8 ianuarie 2012
Servicii financiare în era 3.0
Indiferent de ce domeniu inovativ am aminti, este imposibil să nu aibă măcar cea mai mică legătură cu Facebook-ul.
Tranzacţiile financiare online se pot realiza de oricine, cu condiţia de a avea un cont în bancă şi acces la internet. Foarte interesantã însã ideea băncii poloneze Alior, de a deschide o filială accesibilă numai de pe reţelele sociale. „Suntem acum la banca 3.0", a declarat Wojciech Sobieraj, şeful Alior Sync.
Este interesant de amintit că, în ciuda crizei financiare, banca are peste 600 000 clienţi, ocupă locul al doilea în clasamentul „instituţiilor financiare care oferă cele mai bune servicii" în Polonia, fiind numărul unu în 2009 şi 2010. Noua filială se adresează în special utilizatorilor Facebook, însă nu numai, în contextul în care în Polonia se preconizează că 40% din populaţie va apela la operaţiuni financiare online.
Dan LUCA / Bruxelles
Tranzacţiile financiare online se pot realiza de oricine, cu condiţia de a avea un cont în bancă şi acces la internet. Foarte interesantã însã ideea băncii poloneze Alior, de a deschide o filială accesibilă numai de pe reţelele sociale. „Suntem acum la banca 3.0", a declarat Wojciech Sobieraj, şeful Alior Sync.
Este interesant de amintit că, în ciuda crizei financiare, banca are peste 600 000 clienţi, ocupă locul al doilea în clasamentul „instituţiilor financiare care oferă cele mai bune servicii" în Polonia, fiind numărul unu în 2009 şi 2010. Noua filială se adresează în special utilizatorilor Facebook, însă nu numai, în contextul în care în Polonia se preconizează că 40% din populaţie va apela la operaţiuni financiare online.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
Paradox pe piaţa muncii în România
Deşi şomajul este la cote extreme, totuşi angajatorii se plâng de dificultatea în găsirea candidaţilor potriviţi pentru posturile vacante.
Conform rezultatelor unui studiu realizat de ManpowerGroup lipsa de experienţă (34% dintre cazuri), lipsa de cunoştinţe de afaceri sau academice, ori de calificări profesionale (28%), sau faptul că se pretinde un salariu mai mare decât cel oferit de angajator (21%), face ca unul din trei angajatori sã nu gãseascã candidaţii potriviţi pentru posturile puse la bătaie.
“În Era Resurselor Umane, schimbările ce se produc pe piaţa muncii au multiple implicaţii asupra fiecărui individ. Fiecare va trebui să-şi adapteze rapid competenţele la noile atribuţii, poziţii sau chiar noi industrii“, cum spune Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup România.
Dan LUCA / Bruxelles
Conform rezultatelor unui studiu realizat de ManpowerGroup lipsa de experienţă (34% dintre cazuri), lipsa de cunoştinţe de afaceri sau academice, ori de calificări profesionale (28%), sau faptul că se pretinde un salariu mai mare decât cel oferit de angajator (21%), face ca unul din trei angajatori sã nu gãseascã candidaţii potriviţi pentru posturile puse la bătaie.
“În Era Resurselor Umane, schimbările ce se produc pe piaţa muncii au multiple implicaţii asupra fiecărui individ. Fiecare va trebui să-şi adapteze rapid competenţele la noile atribuţii, poziţii sau chiar noi industrii“, cum spune Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup România.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 6 ianuarie 2012
Gata cu internetul gratuit în România?
După ce acum doi ani aminteam de utilitatea locaţiilor WiFi în diverse puncte din ţară, articolul publicat recent de Adevărul, m-a dezamăgit – “Banii au fost însă aproape aruncaţi pe fereastră pentru că sistemul nu mai funcţionează în prezent”.
Aşteptam atunci cu nerăbdare demersuri pentru lărgirea numărului de hotspoturi şi adoptarea a mult mai multe aplicaţii online şi în România, pe modelele din străinătate. Dar iată că românii nu se mai pot bucura de internet în parcuri pentru că în foarte puţine sistemul mai funcţionează.
E mare păcat că în felul în care se mişcă azi lucrurile în lume, în România se pierd în continuare proiecte bune, din lipsă de interes şi strategie.
Dan LUCA / Bruxelles
Aşteptam atunci cu nerăbdare demersuri pentru lărgirea numărului de hotspoturi şi adoptarea a mult mai multe aplicaţii online şi în România, pe modelele din străinătate. Dar iată că românii nu se mai pot bucura de internet în parcuri pentru că în foarte puţine sistemul mai funcţionează.
E mare păcat că în felul în care se mişcă azi lucrurile în lume, în România se pierd în continuare proiecte bune, din lipsă de interes şi strategie.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 5 ianuarie 2012
Dan LUCA – articol în Cariere – “Sfaturi pentru un job în Bruxelles (4)”
“Lumea consultanţei” este extrem de diversă şi de bine reprezentată în capitala comunitară. Pentru a afla mai multe despre cum poţi să găseşti un job în cadrul firmelor de consultanţă din Bruxelles, materialul publicat recent de Cariere este foarte util.
…......
Consultanţii sunt şi ei masiv reprezentaţi în Bruxelles. Câteva sute de companii îşi prezintă serviciile celor interesaţi, oferta fiind diferită ca preţ sau calitate de la o marcă la alta.
E greu de clasificat firmele de consultanţă. În opinia mea acestea se grupează în 4 categorii mari: specializate pe relaţiile cu presa (PR), pe lobby-ul legislativ (PA), pe managementul proiectelor europene şi pe managementul asociativ. Unele firme din Bruxelles se pot încadra în fiecare din cele 4 categorii, altele doar în una sau două.
Să încep cu firmele de “Public Relations“. Sunt câţiva mari jucători pe piaţă precum: Burson-Marsteller, Hill & Knowlton şi Ogilvy (aparent firme aflate în competiţie, dar aparţinând aceluiaşi grup - WPP). Edelman, Fleishman Hillard, Pleon, Chelgate, GPlus Europe, Interel, Weber Shandwick sau Mostra sunt alte nume care impun respectul în Bruxelles când vorbim de expertiză pe comunicare.
Deşi e greu de trasat o frontieră între PR şi PA, voi încerca să prezint câteva dintre brand-urile care fac diferenţa când e vorba de un lobby eficient: Kreab Gavin Anderson, EPPA şi FIPRA.
Cele mai cunoscute companii care au ca principală activitate “EU project management“ sunt: Tipik, Ecorys, Qwentes, Scholz & Friends, Media Consulta şi Gopa Cartemill. Când vedeţi de exemplu o pagină de web a unui DG sau un reportaj video despre, să zicem, eficienţa energetică la nivel comunitar, să fiţi sigur că aceşti consultanţi şi-au adus o mare contribuţie la realizarea “produsului finit“.
A patra categorie este cea a consultanţilor de “association management“, cu nume faimoase precum Kellen Europe, MCI sau AGS.
E bine de amintit şi organizaţiile sectoriale, care grupează diferiţi consultanţi în Bruxelles, precum The European Public Affairs Consultancies' Association (EPACA) sau The Society of European Affairs Practitioners (SEAP).
Şi de această dată, poate chiar mai mult decât în cazul celorlalte domenii, candidaţii pentru astfel de joburi trebuie să fie dedicaţi meseriei, cu aptitudini de buni comunicatori, dar în primul rând este nevoie de un bagaj vast de cunoştinţe tehnice din diferite domenii şi o bună înţelegere a sistemului în ansamblu.
Sunt deja zeci de români care lucrează în firmele de consultanţă din capitala comunitară şi asta arată ca cei interesaţi de acest sector pot să aplice fără nici o problemă.
Dan LUCA / Bruxelles
…......
Consultanţii sunt şi ei masiv reprezentaţi în Bruxelles. Câteva sute de companii îşi prezintă serviciile celor interesaţi, oferta fiind diferită ca preţ sau calitate de la o marcă la alta.
E greu de clasificat firmele de consultanţă. În opinia mea acestea se grupează în 4 categorii mari: specializate pe relaţiile cu presa (PR), pe lobby-ul legislativ (PA), pe managementul proiectelor europene şi pe managementul asociativ. Unele firme din Bruxelles se pot încadra în fiecare din cele 4 categorii, altele doar în una sau două.
Să încep cu firmele de “Public Relations“. Sunt câţiva mari jucători pe piaţă precum: Burson-Marsteller, Hill & Knowlton şi Ogilvy (aparent firme aflate în competiţie, dar aparţinând aceluiaşi grup - WPP). Edelman, Fleishman Hillard, Pleon, Chelgate, GPlus Europe, Interel, Weber Shandwick sau Mostra sunt alte nume care impun respectul în Bruxelles când vorbim de expertiză pe comunicare.
Deşi e greu de trasat o frontieră între PR şi PA, voi încerca să prezint câteva dintre brand-urile care fac diferenţa când e vorba de un lobby eficient: Kreab Gavin Anderson, EPPA şi FIPRA.
Cele mai cunoscute companii care au ca principală activitate “EU project management“ sunt: Tipik, Ecorys, Qwentes, Scholz & Friends, Media Consulta şi Gopa Cartemill. Când vedeţi de exemplu o pagină de web a unui DG sau un reportaj video despre, să zicem, eficienţa energetică la nivel comunitar, să fiţi sigur că aceşti consultanţi şi-au adus o mare contribuţie la realizarea “produsului finit“.
A patra categorie este cea a consultanţilor de “association management“, cu nume faimoase precum Kellen Europe, MCI sau AGS.
E bine de amintit şi organizaţiile sectoriale, care grupează diferiţi consultanţi în Bruxelles, precum The European Public Affairs Consultancies' Association (EPACA) sau The Society of European Affairs Practitioners (SEAP).
Şi de această dată, poate chiar mai mult decât în cazul celorlalte domenii, candidaţii pentru astfel de joburi trebuie să fie dedicaţi meseriei, cu aptitudini de buni comunicatori, dar în primul rând este nevoie de un bagaj vast de cunoştinţe tehnice din diferite domenii şi o bună înţelegere a sistemului în ansamblu.
Sunt deja zeci de români care lucrează în firmele de consultanţă din capitala comunitară şi asta arată ca cei interesaţi de acest sector pot să aplice fără nici o problemă.
Dan LUCA / Bruxelles
Românii în lume
După absolvirea Universităţii Politehnice din Bucureşti şi o specializare în Japonia, Gabriel Marcu lucrează de 15 ani pentru Apple. A contribuit la lansarea iMac, iPod, iPhone şi iPad, la îmbunătăţirea culorilor şi a imaginii redate pe ecran. A rezistat acolo mai multor valuri de concedieri pentru că, aşa cum spune personal, munceşte foarte foarte mult şi îşi doreşte ca ceea ce realizează să aibă o calitate execpţională. Rezultatul – “Când cineva deschide un Mac vede imediat lucrul pe care l-am făcut eu”, spune românul.
E păcat că nu ştim să ne apreciem valorile, e păcat că nu ştim de foarte mulţi români apreciaţi peste hotare. De aceea salut fiecare iniţiativă de a prezenta adevărate vedete româneşti din Diaspora.
Dan LUCA / Bruxelles
E păcat că nu ştim să ne apreciem valorile, e păcat că nu ştim de foarte mulţi români apreciaţi peste hotare. De aceea salut fiecare iniţiativă de a prezenta adevărate vedete româneşti din Diaspora.
Dan LUCA / Bruxelles
Perspective pentru 2012
2011 s-a încheiat, s-a tras linie, însă rezultatele măsurilor adoptate în anul precedent abia de acum vor începe să se vadă. Din punct de vedere…
… European
Problemele legate de democraţie, cred că vor schimba mult lucrurile în Uniunea Europeană în următorii ani, până în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă din 2012, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecând peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Sper că aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cel de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţând la jocurile de culise şi “numirile de palat”, în care democraţia participativă e uitată.
2012 va fi un an al schimbărilor de semi-mandat comunitar, al provocărilor, un nou preşedinte al Parlamentului European (Martin Schulz – social-democrat german) din ianuarie, nou posibil tratat UE, preconizat pentru a se semna în luna martie, şi în plus, punerea în aplicare a măsurile de redresare privind moneda euro.
Iar dacă vorbim de Germania, este interesant de vâzut cum această ţară va gera puterea politică pe care o are acum la nivel comunitar.
… Românesc
Semnarea noului pact fiscal european va avea şi impact la nivel naţional, fiind un puternic test pentru economia românească.
Discuţiile privind aderarea la Schengen au fost amânate pentru 2012, iar poziţia Olandei nu încurajează un rezultat pozitiv mai devreme de luna iulie.
În 2012 românii sunt aşteptaţi la urne (cam prin noiembrie), în premieră fiind vorba de alegeri comasate: locale, regionale şi parlamentare. E bine? E rău? Vom vedea, dar semnalele nu sunt dintre cele mai roze în prezent.
Dacă ne referim strict la ce se va întâmpla pe plan naţional, cu siguranţă mişcările majore se vor resimţi sub influenţa pregătirilor electorale, ca de fiecare dată înaintea alegerilor.
Deşi mi-ar plăcea să cred că România se va trezi la o realitate europeană din care face parte acum mai mult decât crede, nu pot să preconizez ca fiind anul detentei la români.
Dan LUCA / Bruxelles
… European
Problemele legate de democraţie, cred că vor schimba mult lucrurile în Uniunea Europeană în următorii ani, până în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă din 2012, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecând peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Sper că aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cel de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţând la jocurile de culise şi “numirile de palat”, în care democraţia participativă e uitată.
2012 va fi un an al schimbărilor de semi-mandat comunitar, al provocărilor, un nou preşedinte al Parlamentului European (Martin Schulz – social-democrat german) din ianuarie, nou posibil tratat UE, preconizat pentru a se semna în luna martie, şi în plus, punerea în aplicare a măsurile de redresare privind moneda euro.
Iar dacă vorbim de Germania, este interesant de vâzut cum această ţară va gera puterea politică pe care o are acum la nivel comunitar.
… Românesc
Semnarea noului pact fiscal european va avea şi impact la nivel naţional, fiind un puternic test pentru economia românească.
Discuţiile privind aderarea la Schengen au fost amânate pentru 2012, iar poziţia Olandei nu încurajează un rezultat pozitiv mai devreme de luna iulie.
În 2012 românii sunt aşteptaţi la urne (cam prin noiembrie), în premieră fiind vorba de alegeri comasate: locale, regionale şi parlamentare. E bine? E rău? Vom vedea, dar semnalele nu sunt dintre cele mai roze în prezent.
Dacă ne referim strict la ce se va întâmpla pe plan naţional, cu siguranţă mişcările majore se vor resimţi sub influenţa pregătirilor electorale, ca de fiecare dată înaintea alegerilor.
Deşi mi-ar plăcea să cred că România se va trezi la o realitate europeană din care face parte acum mai mult decât crede, nu pot să preconizez ca fiind anul detentei la români.
Dan LUCA / Bruxelles