duminică, 11 august 2013

Italia se va impune din nou în UE?


Apropo de intensitatea vocilor naţionale resimţite mai mult sau mai puţin în dezbaterile europene din ultima perioadă, în funcţie de puterea dobândită de fiecare dintre statele membre, Stefano Sannino, ambasadorul italian la UE, declara recent: „Guvernul italian trebuie să profite de ocazia pentru a vorbi cu o voce tare în UE”.

„Se estimează că economia italiană aflată în recesiune ar urma să crească cu 1,3% în 2014, datorită încrederii reînnoite în guvernul condus de Enrico Letta”, explica Sannino. "Italia este mult mai stabilă, mai credibilă. Ce se întâmplă în acest moment în ceea ce priveşte angajamentele este apreciat de toata lumea, inclusiv de germani, deoarece facilitează un echilibru între liderii UE," spunea diplomatul italian într-un interviu acordat EurActiv Italia.

Sannino, încrezător în direcţia actuală a economiei italiene, consideră că ţara sa a fost readmisă în clubul ţărilor virtuoase din zona euro, datorită determinării şi sacrificiile guvernului.


Pentru această toamnă se pregătesc noi dezbateri privind relaţia cu Uniunea Europeană, instituţiile şi statele membre, puternic influenţate de rezultatele alegerilor generale din Germania, programate pentru 22 septembrie, sunt de părere analiştii.

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: