Dan LUCA – editorial în Faclia: “Ne mai aparținem?”

În editorialul de astăzi din Făclia, propun o reflecție filosofică asupra sensului profund al angajamentului european.

 

---
Într-o lume tot mai fragmentată și grăbită, ne rămâne o întrebare care refuză să tacă: ne mai aparținem cu adevărat ca persoane? Sau suntem absorbiți într-un joc societal care, deși pare inevitabil, ne transformă lent în spectatori ai propriei vieți?

Trăim într-o realitate tranzacțională. Negociem constant — cu alții, cu timpul, cu principiile noastre. Ne vindem atenția, ne fragmentăm conștiința, ne împrumutăm opiniile. Și de cele mai multe ori, o facem în schimbul confortului. Căci, fără să ne dăm seama, ne-am obișnuit să evităm schimbarea. Am învățat să ne temem de ea, să o amânăm, să o împachetăm în vorbe frumoase dar lipsite de urmări. Presiunea socială și comoditatea ne amorțesc voința, iar când apare ocazia de a rupe cercul, alegem de multe ori... liniștea.

Dar liniștea nu înseamnă progres. Liniștea poate fi și semn de resemnare. A devenit prea ușor să vorbim despre disfuncționalități — despre birocrație, incompetență, corupție, lipsa de viziune. Ce e greu e să acționăm. Pentru că a corecta presupune nu doar energie și luciditate, ci și curaj. Și asumare. Adevărul este că realitatea, așa cum e ea, nu dispare doar pentru că alegem să o ignorăm. Dimpotrivă, ignorarea o întărește.

Statistica ne oferă deseori imaginea pe care refuzăm s-o privim: România înregistrează decalaje semnificative în sănătate, educație, infrastructură. Fenomenul plecării masive în afară, lipsa de coerență în politicile publice, apatia civică — toate sunt date, cifre, măsurători. Ne sperie? Da. Ne copleșesc? Poate. Dar tocmai ele sunt punctul de plecare. Fără diagnostic, nu există tratament. Iar fără acceptarea realității, nu poate exista nicio transformare autentică.

În acest peisaj, politica pare că a uitat de scopul ei originar. De multe ori, în România, drumul este mai spectaculos decât obiectivul. Se joacă teatru, se mimează reforme, se organizează conferințe cu aer de schimbare, dar esența lipsește. Proiectele pe termen lung sunt sacrificate pentru câștiguri imediate. Se pune accent pe imagine, nu pe consecință. Ne-am obișnuit să alegem nu idei, ci personaje. Nu viziuni, ci reacții. Iar când votul devine emoțional și lipsit de răbdare, direcția se pierde.

Totodată, apartenența la Europa nu este un certificat care ne absolvă de efort. Este o șansă, dar și o responsabilitate. Influența europeană asupra României nu trebuie tratată ca un decor frumos pe care îl afișăm doar când ne convine. A integra înseamnă a înțelege. A prelua valorile, nu doar fondurile. A construi intern acele structuri de reziliență și transparență care să ne facă cu adevărat parte din proiectul european — nu doar prin statut, ci și prin spirit.

Poate că e timpul să revenim la o întrebare simplă, dar grea: ce vrem cu adevărat să fim? Spectatori? Executanți tăcuți ai unei rutine în care nu mai credem? Sau persoane capabile să-și regăsească direcția, chiar și atunci când sistemul pare prea mare, prea vechi sau prea corupt? Răspunsul nu vine imediat. Dar poate începe cu o frază care merită reținută, nu doar astăzi, ci mereu: „Nu evoluăm doar când vrem, ci când alegem lucid să vedem realitatea așa cum este, nu cum ne-ar plăcea să fie.”

Luciditatea este primul pas. Curajul, al doilea. Iar asumarea — singura formă reală de libertate.

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “Bruxelles-ul extins: România prezentă prin oameni, absentă prin viziune”

 

Articolul meu despre importanța viziunii europene a fost publicat astăzi în Ziarul Financiar.

 

---

Pe lângă cei aproximativ 50.000 de angajați ai instituțiilor europene din Bruxelles, un număr similar de persoane își desfășoară activitatea în imediata lor vecinătate. Este vorba despre un adevărat „oraș paralel”, format din corporații, federații industriale, ONG-uri, think tank-uri, firme de consultanță și reprezentanțe regionale. Acest ecosistem vibrant, dinamic și interconectat joacă un rol esențial în modelarea politicilor europene.

Peste 400 de companii multinaționale și-au deschis birouri permanente în capitala UE pentru a urmări și influența reglementările care le afectează domeniul de activitate. Firme precum Microsoft, Bayer, Enel sau Novartis investesc serios în echipe de relații instituționale și afaceri europene, într-un efort constant de a anticipa și de a modela deciziile luate la nivel comunitar.

Deosebit de active sunt și federațiile industriale – în jur de 3.000 la număr – care reprezintă interesele economice ale sectoarelor-cheie din UE. Cu un personal cumulat de aproximativ 20.000 de persoane, aceste organizații acoperă totul, de la industria auto (ACEA), chimică (CEFIC) sau farmaceutică (EFPIA), până la tehnologie digitală (Digital Europe). Ele participă frecvent la consultări publice, organizează evenimente și sunt interlocutori permanenți ai Comisiei Europene.

Nici societatea civilă nu lipsește din peisaj. Peste 300 de organizații neguvernamentale sunt active în Bruxelles, implicându-se în procesele legislative și reprezentând interesele cetățenilor, ale consumatorilor sau ale mediului. ONG-uri precum WWF (mediu), BEUC (protecția consumatorilor) sau Oxfam (lupta împotriva inegalității) sunt actori respectați și prezenți în dezbaterile europene.

Un alt pilon important al ecosistemului bruxellez îl reprezintă centrele de cercetare și reflecție – așa-numitele think tank-uri. Aproximativ 50 de astfel de instituții contribuie cu analize, studii și propuneri de politici, influențând indirect direcțiile strategice ale Uniunii. Printre cele mai cunoscute se numără CEPS, Bruegel și European Policy Centre (EPC).

În umbra marilor decizii se află și firmele de consultanță și public affairs – aproximativ 300 la număr – specializate în relația cu instituțiile europene. Cu birouri deseori situate în apropierea sediilor-cheie din cartierul european, acestea oferă expertiză companiilor și organizațiilor care vor să navigheze complicatul sistem decizional al UE. Nume precum Burson, Ogilvy, Logos sau Rud Pedersen sunt bine cunoscute în cercurile bruxelleze.

Un alt actor mai puțin vizibil, dar tot mai activ, îl constituie reprezentanțele regionale. În jur de 300 de regiuni și landuri din întreaga Uniune – de la Veneto la Valencia, de la Bavaria la Bretania – au birouri proprii la Bruxelles. Acestea monitorizează legislația, accesează fonduri europene și își promovează interesele locale în dialogul european.

În ansamblu, Bruxelles-ul este mai mult decât o capitală administrativă – este un laborator viu al democrației și influenței. În acest „oraș paralel”, se negociază interese, se construiesc alianțe și se trasează direcțiile viitorului european. Iar cei care îi înțeleg mecanismele nu doar că țin pasul cu schimbarea – ci o modelează.

În acest mediu complex, peste 500 de profesioniști români lucrează în aceste structuri europene – în companii, ONG-uri, federații industriale sau consultanță. Ei nu reprezintă oficial statul român, ci organizațiile în care activează. Cu toate acestea, prin expertiza, prezența și rețeaua lor, ei creează punți între România și mecanismele decizionale ale Uniunii Europene.

Este o experiență unică – o perspectivă dublă asupra UE și asupra României. O interacțiune permanentă, dinamică, care produce idei, inițiative și conexiuni vitale pentru modernizarea și europenizarea țării.

Acești 500 de români nu sunt doar expați. Sunt resurse strategice, integrate profund în mecanismele europene, care pot ajuta România să înțeleagă, să anticipeze și să influențeze deciziile care o afectează.

 

România europeană înseamnă nu doar prezență instituțională, ci și o rețea de relații inteligente și colaborative cu acești oameni.

Românii care trăiesc și lucrează în Bruxelles sunt, în general, conectați la ceea ce se întâmplă în România. Mulți își doresc ca țara lor să fie o voce respectată și influentă în Uniunea Europeană. Însă dincolo de această dorință legitimă, realitatea este mai complicată.

Există oportunități remarcabile – poziții strategice, expertiză solidă, acces direct la procesul decizional european. Însă convertirea acestor oportunități într-un avantaj clar pentru România nu e o chestiune de voință simplă și nici o formulă matematică. De cele mai multe ori, eforturile rămân individuale, iar sincronizarea cu prioritățile României este slabă sau inexistentă.

Relaționarea la nivel macro – ideea că „diaspora” ca întreg ar trebui să colaboreze coerent cu statul – s-a dovedit, în practică, o utopie. Nu funcționează, nici în Bruxelles, nici în altă parte. Ce poate funcționa însă este o abordare realistă: analiză sectorială, proiecte punctuale, identificarea clară a felului în care fiecare dintre cei aproximativ 500 de români cu rol activ în structurile europene poate contribui nu doar la succesul UE, ci și, concret, la modernizarea României.

Nu e nevoie de lozinci despre implicare. E nevoie de dialog real, de instituții capabile să recunoască resursele existente și să le folosească eficient. România nu duce lipsă de oameni buni la Bruxelles. Duce lipsă de un sistem care să știe ce să facă cu ei.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Implicând poporul”

Despre o metodă directă de implicare socială, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

----

 

Cred cu tărie în competiție, în ideea de concurs și, mai ales, în premierea câștigătorilor. De multe ori, am reușit să motivez tineri să se implice în proiecte prin lansarea unor competiții publice.

 

În toamna anului 2004, „Casa Europei” din Cluj-Napoca a decis aprofundarea studiului publicat în 2003 despre Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului și dezvoltarea acestuia printr-o analiză amplă, menită să surprindă situația orașului din perspectivă europeană. Pe lângă metodele clasice de cercetare, am lansat un concurs de eseuri adresat cetățenilor Clujului, menit să scoată la lumină idei inovatoare care ar putea ajuta orașul să devină mai vizibil pe plan european. Eseurile primite au devenit pilonul principal al proiectului Starea națiunii: Cluj–Bruxelles, o inițiativă care a dat voce societății civile.

 

Premiul cel mare a fost câștigat de George Cârstocea, pe atunci elev de 17 ani la liceul „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. Iar pentru a dovedi că ambiția și implicarea te pot duce departe, George a ajuns student în California. Contactat ulterior, ne-a povestit ce a însemnat pentru el acel concurs: „Am scris despre Cluj, în mod explicit, ca despre un produs de vândut turiștilor. În liceu, mă gândeam că poate voi avea o carieră în PR sau publicitate, iar eseul a fost scris din aceeași perspectivă, relativ naivă, dar entuziastă. Eram un puști de liceu, animat de o doză mare de teribilism, încântat de ideea că pot scrie ceva convingător pentru un public mai larg. Eseul mi-a oferit șansa de a mă juca puțin cu ideea de a scrie pentru un anumit segment de public — și se pare că intuiția mea de atunci a dat roade.”

 

De aproape 15 ani, predau cursuri despre mecanismul capitalei europene, cu accent pe sectorul privat și pe conectarea acestuia la instituțiile comunitare. Printre temele abordate: identitatea și valorile europene, politica de comunicare a UE, peisajul media european. O surpriză plăcută a fost interacțiunea cu studenții Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul unei prezentări cu tema “Cum să găsim un job la Bruxelles?”. Cu această ocazie, am lansat un nou concurs de eseuri, prin care participanții au fost invitați să exploreze posibilitățile de evoluție ale relației dintre UE și România.

 

Cea mai bună lucrare a fost semnată de Ana Vlad și a fost publicată pe blogul „Casei Europei”, alături de alte texte primite de la specialiști din Bruxelles. Ce înseamnă un astfel de concurs pentru un tânăr participant? Ana Vlad, câștigătoarea premiului I, scria: „Motivul pentru care am decis să particip a fost ocazia de a-mi spune părerea — fără surse citate, fără stresul de a căuta sinonime academice. O persoană cu experiență vastă în ceea ce privește Bruxelles-ul era interesată de opiniile mele (care, la sfârșitul anului III de facultate, sunt încă idealiste). Provocarea era lansată și nu aveam nimic de pierdut — din contră. Era o ocazie excelentă de a exersa coerența în exprimarea ideilor. Din postura unei studente la Studii Europene, subiectul a provocat inițial un blocaj mintal: cum să spun atât de multe, cât mai repede și cât mai clar? Dar amintindu-mi stilul prezentării și modul în care a fost lansată provocarea, blocajul a dispărut. Ideile au prins contur într-o structură care reflecta atât personalitatea autorului, cât și poziția sa față de subiect.”

 

Astfel de inițiative nu doar că stimulează gândirea critică și implicarea civică, dar dau glas unei generații care are curajul să propună, să viseze și să contribuie activ la viitorul european al României. Continuãm!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia “L.E.R.”

Am scris astăzi, în Făclia, un editorial despre Liceul Emil Racoviță din Cluj, dedicat în special absolvenților acestei instituții.

 

---

De ce un editorial astăzi despre Liceul „Emil Racoviță” din Cluj? Două lucruri mi-au sugerat acest subiect. La sfârșitul anilor ’80 am petrecut patru ani în băncile acestei instituții, iar vineri ne revedem, la 35 de ani de la absolvire.

Amintirile liceului sunt vii, chiar dacă timpul le-a șlefuit colțurile. Trioda profesorală Voda–Vornicescu–Corega e un brand în sine, mai ales că matematica și fizica erau axele principale ale educației. În clasă aveam colegi olimpici internaționali la fizică – o mândrie tăcută, dar constantă. Și, ce era mai frumos, acești colegi erau oameni de toată isprava – ne bucuram împreună la zilele de naștere, ca o adevărată echipă.

Baschetul era sportul liceului. Mulți dintre colegi jucau chiar pentru echipa “U” Cluj, campioană națională la băieți și fete. Merge aici zicala clasică: Mens sana in corpore sano – o minte sănătoasă într-un corp sănătos.

Ce rămâne, cu adevărat, din anii de liceu? Colegii? Profesorii? Tezele, extemporalele, stresul examenelor? Treapta a doua? Bacalaureatul? Admiterea la facultate? Orele de dirigenție cu Libelula, în care discutam despre Mircea Eliade? Practica agricolă – la cules de mere sau cireșe? Sau poate practica tehnică ce ne oferea diploma de electronist – să fim serioși, puțini, dacă nu chiar niciunul, au urmat acest drum.

Rămân excursiile – Vatra Dornei, cu schiurile, Lacul Leșu, cu libertatea adolescenței. Rămân majoratele din clasa a XII-a – încă am caseta VHS cu petrecerea noastră. Fotografii? Au mai rămas câteva, dar albumul de final de an s-a pierdut undeva, între cele zece domicilii schimbate din 1990 încoace. Digitalizarea acestor amintiri e o necesitate!

Am aflat recent că și Florin Piersic a urmat liceul în aceeași clădire – sub o altă denumire a instituției, dar pe aceeași stradă a Universității. Mă întâlnesc uneori cu alți absolvenți de „Racoviță”. Îi recunosc imediat, parcă ochii mi se deschid altfel când văd trecut acest nume în CV-ul lor. Și nu contează unde: Bruxelles, Statele Unite, China – spiritul Racoviță e global.

Promit să nu mai scriu un editorial după întâlnirea de vineri. Dar cine știe… poate peste cinci ani, îmi voi găsi din nou inspirația.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – în direct la emisiunea „Impact Global” de la TVR Moldova (despre strategia Mării Negre)

Mi-a făcut o deosebită plăcere să revin astăzi ca invitat al emisiunii Impact Global de la TVR Moldova.

 

În cadrul dialogului, mi-am exprimat punctul de vedere privind contextul european actual, în relație cu proiectele strategice ale Uniunii Europene: autonomia strategică, consolidarea apărării și procesul de extindere a UE.

 

Am abordat, de asemenea, noua strategie pentru regiunea Mării Negre, lansată recent de Uniunea Europeană, precum și implicațiile recentei reuniuni de la Odesa.

 

În final, am analizat simbolistica întâlnirii de acum câteva zile dintre președinții României, Ucrainei și Republicii Moldova — un moment deosebit de relevant pentru viitorul cooperării regionale.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Din China”

China văzută din China... în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

----

De ce un articol despre China într-un ziar local? Pentru că lumea nu se termină la granițele țării și nici măcar ale Europei. O perspectivă globală ne ajută să înțelegem mai bine ce se întâmplă acasă. Iar dacă ideile din această experiență trezesc curiozitate sau întrebări, mi-am atins scopul.

 

Am avut recent ocazia de a petrece o săptămână în China. Un privilegiu. Și, recunosc, o revelație.

 

Beijingul este o metropolă uriașă, cu 22 de milioane de locuitori. Bulevarde largi, zgârie-nori, o rețea de metrou impecabilă – totul transmite ideea de ordine și eficiență. Dimineața, alergând prin oraș, simți totuși un miros dulceag, semn că poluarea e acolo, deși discretă.

 

Dar capitala chineză nu e doar despre infrastructură. Este o experiență. Piața Tiananmen impresionează prin mărime și simbolism. Orașul Interzis – un labirint de curți și palate imperiale – te poartă înapoi în vremea dinastiilor Ming și Qing. Palatul de Vară, deși uriaș, e organizat și plin de viață – preferatul localnicilor.

 

Duminica dimineața, la Muzeul Național al Chinei: zeci de elevi în uniforme ghidează turiști. Un gest cu sens educativ și patriotic. Însă ce m-a surprins cel mai mult a fost secțiunea dedicată epopeei spațiale chineze – un domeniu în care China investește masiv.

 

„Nu ești om dacă nu ai urcat pe Marele Zid” – spune un proverb chinezesc. Și nu e ușor: sute de trepte abrupte, dar priveliștea și simbolistica fac tot efortul să merite. Este mai mult decât o fortificație, e o lecție de istorie și determinare.

 

Am luat bullet train-ul până la Chengde, rulând cu 350 km/h. Am parcurs 225 de kilometri în mai puțin de o oră, în timp ce trenul clasic ar fi făcut aproape opt ore. Gara pare desprinsă dintr-un film SF. Acest sistem performant funcționează încă din 2008, iar acum se discută deja despre trenuri care pot atinge viteze de 1.000 km/h. Un contrast dureros față de realitatea infrastructurii feroviare din România.

 

Chinezii nu mănâncă șoareci, așa cum spun vechile stereotipuri depășite de mult timp. Gastronomia lor este incredibil de variată și sofisticată, depășind cu mult orice imagine simplistă, chiar și pentru cunoscătorii pasionați ai bucătăriei chinezești. La hotel, însă, erau și oferte exotice, bineînțeles mai puțin obișnuite — micul dejun includea chiar și ouă clocite, destinate celor cu gusturi curajoase.

Am învățat un lucru interesant în China: energia se economisește cu grijă. În spațiile publice, prizele sunt extrem de rare, iar pentru a-ți încărca telefonul trebuie să plătești. Un mic semnal despre cât de prețioasă devine energia într-o lume în continuă schimbare.

 

Vizitarea Chinei necesită o pregătire digitală atentă. Fără aplicații precum Alipay, Didi, un eSIM funcțional și un VPN, viața devine rapid complicată. Sistemul este închis și foarte diferit, dar funcționează aproape fără cusur.

 

Nu scriu acest articol pentru a promova turismul în China și nici pentru a deschide o dezbatere geopolitică — deși, desigur, ar merita. Totuși, în România anului 2025, ar trebui să acordăm mai multă atenție unei țări care influențează lumea discret și eficient.

 

O săptămână petrecută în China înseamnă mai mult decât simple vizite; este o adevărată lecție de realitate.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – contribuție la un articol publicat de către Ziarul Financiar: Beneficiile „gaullismului european” asupra prosperității şi securitãţii României

Mi-a făcut o mare plăcere să lucrez împreună cu profesorul Cristian Socol la o cercetare publicată de către Ziarul Financiar.

 

---

În contextul geopolitic și economic actual, România trebuie să își consolideze structura internă pentru a funcționa eficient în cadrul Uniunii Europene și pentru a deveni un actor relevant în nucleul dur al dezvoltării europene. În acest sens, integrarea euroatlantică trebuie să rămână o prioritate națională, atât din perspectivă strategică, cât și din punct de vedere al securității și al prosperității economice.

 

În anul 2025, contribuția României la bugetul Uniunii Europene este estimată la aproximativ 3,6 miliarde de euro, echivalentul a circa 1,4% din Venitul Național Brut (VNB). În schimb, în anul 2024, bugetul general al României a inclus aproximativ 14,5 miliarde de euro provenind din fonduri europene, ceea ce a reprezentat 13,2% din totalul veniturilor bugetare. În ceea ce privește angajamentele de securitate, România alocă 2,25% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuieli de apărare, depășind pragul de 2% stabilit de Alianța Nord-Atlantică (NATO), și contribuie cu 1,2% din totalul contribuțiilor directe la bugetele NATO.

 

În acest context, doctrina gaullistă capătă o relevanță sporită prin accentul pus pe ideea de autonomie strategică deschisă a Uniunii Europene – un concept ce presupune reducerea dependențelor externe în sectoare esențiale, fără a renunța la principiile unei economii deschise. În martie 2024, Uniunea Europeană a adoptat Legea privind Materiile Prime Critice, stabilind ca până în 2030 cel puțin 10% din consumul anual să fie acoperit prin extracție internă. Totodată, în mai 2025, a fost aprobat fondul „Security Action for Europe” (SAFE), în valoare de 150 de miliarde de euro, care include o clauză „buy European” în proporție de 65% pentru proiectele colaborative din domeniul apărării. Aceste inițiative marchează începutul unei reindustrializări strategice, orientate spre consolidarea suveranității tehnologice, a securității economice și a rezilienței geopolitice a Uniunii.

 

Într-o Europă aflată în plină transformare, România trebuie să-și regândească arhitectura internă pentru a face față provocărilor geopolitice, economice și de securitate. Apartenența la Uniunea Europeană oferă un cadru solid, dar sincronizarea cu acest mecanism complex presupune o reformă profundă a modului în care funcționează statul român.

 

O adaptare reală presupune ca ministerele de linie să dispună de echipe specializate care să înțeleagă în profunzime politicile europene și să acționeze rapid pentru implementarea lor. Este nevoie de o abordare proactivă, care să transforme directivele europene în proiecte concrete, adaptate realităților locale și cu impact direct asupra dezvoltării economice și sociale.

 

Unul dintre cele mai sensibile puncte este utilizarea fondurilor europene. Acestea nu trebuie văzute ca o sursă suplimentară de finanțare pentru cheltuieli curente, ci ca un instrument strategic de modernizare a statului și de reformare a sectoarelor-cheie: educație, infrastructură, digitalizare, sănătate. O schimbare de paradigmă este esențială pentru a valorifica pe deplin aceste resurse. Investitiile productive finanțate din fonduri eurpene au efecte de multiplicare pozitive atât pe termen scurt cât și, cumulativ, pe termen mediu si lung. De exemplu, la investițiile în infrastructura mare, pentru fiecare euro investit se întorc în economie 1,5 euro la termen de 3 ani, 2,8 euro pe termen mediu (5-10 ani) si până la 4-6 euro pe termen lung, cumulativ (peste 10 ani). În educație si sănătate, la fiecare euro investit din fonduri europene se întorc în economie 1,2 euro în termen de 3 ani, 2,2 euro la 5-10 ani si până la 3 euro la termene de peste 10 ani. În cazul investițiilor în motoare de creștere economică endogenă, în cercetare-dezvoltare-inovare și sectoare industriale cu intensitate tehnologică ridicată, efectele de multiplicare sunt și mai mari, mărind consistent potențialul economiei. 

 

Într-o lume ghidată de date, România are nevoie de o platformă națională integrată, care să ofere în timp real o hartă completă a resurselor naturale, umane și logistice disponibile. Un astfel de instrument ar permite o planificare economică inteligentă, în acord cu obiectivele europene de dezvoltare durabilă și reziliență.

 

Poziționarea în lanțurile valorice europene din domenii strategice – cum ar fi microelectronica, energia verde, industria de apărare sau biotehnologiile – nu mai este opțională, ci vitală. România poate deveni un actor regional important în aceste sectoare dacă atrage investiții și își definește clar rolul în noua economie europeană. În special în contextul de securitate regională, dezvoltarea industriei de apărare – fabrici de muniție, drone, tehnologie militară – trebuie să devină o prioritate națională.

 

O altă direcție esențială pentru creșterea vitezei de convergență este recalibrarea politicii industriale pentru a corespunde priorităților europene, pe clustere de competitivitate: industrii cu intensitate tehnologică ridicată (inclusiv cea de apărare), industria auto, industria chimică, energia, industria farmaceutică, materialele pentru construcții, industria alimentară și metalurgia. Producția de aparatură medicală, roboți chirurgicali, echipamente de diagnostic și tehnologii verzi trebuie să devină piloni ai economiei românești. În acest sens, înființarea unor clustere industriale în marile municipii, bazate pe parteneriate între administrații locale, universități și mediul de afaceri, poate genera centre de inovație și competitivitate.

 

Prin programe europene, se pot oferi stimulente și ajutoare de stat pentru atragerea investițiilor, în special în industriile cu potențial mare de creștere și inovație. Un alt obiectiv important este crearea de campioni regionali în industria românească. Prin simplificarea procedurilor pentru marile proiecte și prin oferirea de scheme de ajutor de stat pentru investiții importante, România își poate propune să atragă investitori majori. Aceștia vor contribui la dezvoltarea unor industrii de înaltă valoare adăugată, chiar și în producția de semiconductori și sectorul energetic, transformând marii producători de energie români în lideri regionali.

 

Nu poate fi ignorată nici responsabilitatea clasei politice locale. Parlamentarii, primarii și consilierii locali trebuie să joace un rol activ în promovarea și implementarea proiectelor europene, mai ales acolo unde există afinități regionale care pot genera inițiative coerente și sustenabile.

 

Un capitol delicat, dar crucial, îl reprezintă neadoptarea monedei euro. În lipsa unui calendar clar și a voinței politice, România riscă să rămână în afara nucleului dur al integrării economice. Această stagnare ar putea avea consecințe grave asupra capacității statului de a participa la deciziile majore care vor modela viitorul Uniunii.

 

În fine, rolul României trebuie să fie activ și în contextul extinderii europene spre est. Integrarea Republicii Moldova în arhitectura industrială și economică a UE este un obiectiv strategic. Sincronizarea proiectelor, transferul de expertiză și consolidarea legăturilor economice sunt pași necesari pentru stabilizarea și dezvoltarea întregii regiuni.

 

România are o șansă istorică de a deveni mai mult decât un beneficiar al apartenenței la Uniunea Europeană. Poate deveni un actor relevant, un partener respectat și o forță de coeziune regională. Dar acest lucru nu se va întâmpla fără reformă internă, voință politică și o viziune clară asupra viitorului.

 

Dan LUCA este expert în afaceri europene şi comunicare strategică.

Cristian SOCOL este profesor la ASE Bucureşti.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – invitat la emisiunea ˝Acasă în Europa˝ de la TVR Cluj

Am revenit astăzi, 6 iunie 2025, ca invitat la emisiunea ˝Acasă în Europa˝ de la TVR Cluj.

 

Foarte bună discuția despre următoarele subiecte:

·        Alegerile prezidențiale din Polonia – interes neașteptat în România,

·        Euroscepticismul și social media: între conținut și canal,

·        Modernizare cu sens. Cum ținem Clujul pe hartă?

·        România în noul context geopolitic: între Washington și Bruxelles.

 

Înregistrarea completã a emisiunii este aici (30 minute).

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Modernizarea României”

Despre modernizarea României în editorialul semnat astăzi în Făclia.

 

----

Într-o lume aflată într-o permanentă redefinire, România nu mai are luxul de a-și permite stagnarea. Sub presiunea oportunităților europene, dar și a vulnerabilităților interne, discuția despre modernizare nu mai poate fi amânată. Cuvântul-cheie al prezentului este proeuropean. Dar ce înseamnă, concret, o Românie modernă, într-o Europă care își regândește prioritățile strategice?

Privind orașele mari din România, observăm o dezvoltare fragmentară, adesea haotică. Blocuri de sticlă lângă ruine neterminate, trafic sufocant și lipsa unei viziuni urbane coerente. Nu trebuie să ne comparăm cu Praga sau Budapesta pentru a înțelege că avem o problemă de fond, nu de imagine. Orașele mici sunt și mai afectate: depopulate, lipsite de industrie, în criză identitară. În mediul rural, situația este chiar mai gravă. Satul românesc, cândva nucleu al valorilor și tradițiilor, a ajuns simbolul declinului. Fără infrastructură, fără servicii publice funcționale, cu o populație îmbătrânită și lipsită de perspective, modernizarea acestuia trebuie să fie o prioritate. Altfel, România riscă să piardă definitiv conexiunea cu propriile rădăcini.

Modernizarea înseamnă și poziționare. România nu mai poate fi doar un beneficiar al fondurilor europene. Este timpul să devină un actor implicat, cu inițiative și capacitate de influență. Dosarul autonomiei strategice europene este un exemplu concret. Europa are nevoie de coeziune, dar și de state care își asumă responsabilitatea contribuției.
Aderarea la zona euro, deși tehnic dificilă, rămâne o miză politică esențială. Nu doar pentru accesul la un club economic exclusivist, ci pentru validarea apartenenței la nucleul dur al UE. România nu trebuie să rămână în sala de așteptare. „Ești la masa elitelor – trebuie să îți placă și meniul.”

În contextul tensiunilor de securitate din estul Europei, România are o poziție geostrategică crucială. Implicarea în apărarea europeană comună nu mai este o alegere, ci o obligație. Avem nevoie de un plan clar privind contribuția națională: soldați instruiți, industrie de apărare funcțională, capacitate de coordonare cu partenerii europeni.
Parteneriatele strategice devin esențiale. Franța, Germania și Polonia sunt piloni indispensabili pentru securitatea și dezvoltarea regiunii. România trebuie să investească inteligent în aceste relații, nu doar prin declarații politice, ci prin acțiuni concrete, coordonate și asumate.

Într-o republică semiprezidențială, președintele are un rol-cheie. Dincolo de prerogativele constituționale, el este liderul simbolic al națiunii. Iar românii, în 2025, așteaptă un lider cu viziune, curaj și determinare. Nu este timp pentru ezitări. Este momentul acțiunii. Modernizarea României depinde de lideri care înțeleg complexitatea momentului istoric și care nu fug de responsabilitate. Fie că vorbim despre integrare economică, participare la securitatea europeană sau revitalizarea comunităților, România are nevoie de direcție și hotărâre.

 

Dan LUCA / Bruxelles