Mi-a făcut o mare plăcere să lucrez împreună cu profesorul Cristian Socol la o cercetare publicată de către Ziarul Financiar.
---
În
contextul geopolitic și economic actual, România trebuie să își consolideze
structura internă pentru a funcționa eficient în cadrul Uniunii Europene și
pentru a deveni un actor relevant în nucleul dur al dezvoltării europene. În
acest sens, integrarea euroatlantică trebuie să rămână o prioritate națională,
atât din perspectivă strategică, cât și din punct de vedere al securității și al
prosperității economice.
În
anul 2025, contribuția României la bugetul Uniunii Europene este estimată la
aproximativ 3,6 miliarde de euro, echivalentul a circa 1,4% din Venitul
Național Brut (VNB). În schimb, în anul 2024, bugetul general al României a
inclus aproximativ 14,5 miliarde de euro provenind din fonduri europene, ceea
ce a reprezentat 13,2% din totalul veniturilor bugetare. În ceea ce privește
angajamentele de securitate, România alocă 2,25% din Produsul Intern Brut (PIB)
pentru cheltuieli de apărare, depășind pragul de 2% stabilit de Alianța
Nord-Atlantică (NATO), și contribuie cu 1,2% din totalul contribuțiilor directe
la bugetele NATO.
În
acest context, doctrina gaullistă capătă o relevanță sporită prin accentul pus
pe ideea de autonomie strategică deschisă a Uniunii Europene – un concept ce
presupune reducerea dependențelor externe în sectoare esențiale, fără a renunța
la principiile unei economii deschise. În martie 2024, Uniunea Europeană a
adoptat Legea privind Materiile Prime Critice, stabilind ca până în 2030 cel
puțin 10% din consumul anual să fie acoperit prin extracție internă. Totodată,
în mai 2025, a fost aprobat fondul „Security Action for Europe” (SAFE), în
valoare de 150 de miliarde de euro, care include o clauză „buy European” în
proporție de 65% pentru proiectele colaborative din domeniul apărării. Aceste
inițiative marchează începutul unei reindustrializări strategice, orientate
spre consolidarea suveranității tehnologice, a securității economice și a
rezilienței geopolitice a Uniunii.
Într-o
Europă aflată în plină transformare, România trebuie să-și regândească
arhitectura internă pentru a face față provocărilor geopolitice, economice și
de securitate. Apartenența la Uniunea Europeană oferă un cadru solid, dar
sincronizarea cu acest mecanism complex presupune o reformă profundă a modului
în care funcționează statul român.
O
adaptare reală presupune ca ministerele de linie să dispună de echipe
specializate care să înțeleagă în profunzime politicile europene și să
acționeze rapid pentru implementarea lor. Este nevoie de o abordare proactivă,
care să transforme directivele europene în proiecte concrete, adaptate
realităților locale și cu impact direct asupra dezvoltării economice și
sociale.
Unul
dintre cele mai sensibile puncte este utilizarea fondurilor europene. Acestea
nu trebuie văzute ca o sursă suplimentară de finanțare pentru cheltuieli
curente, ci ca un instrument strategic de modernizare a statului și de
reformare a sectoarelor-cheie: educație, infrastructură, digitalizare, sănătate.
O schimbare de paradigmă este esențială pentru a valorifica pe deplin aceste
resurse. Investitiile
productive finanțate din fonduri eurpene au efecte de multiplicare pozitive
atât pe termen scurt cât și, cumulativ, pe termen mediu si lung. De exemplu, la
investițiile în infrastructura mare, pentru fiecare euro investit se întorc în
economie 1,5 euro la termen de 3 ani, 2,8 euro pe termen mediu (5-10 ani) si
până la 4-6 euro pe termen lung, cumulativ (peste 10 ani). În educație si
sănătate, la fiecare euro investit din fonduri europene se întorc în economie
1,2 euro în termen de 3 ani, 2,2 euro la 5-10 ani si până la 3 euro la termene
de peste 10 ani. În cazul investițiilor în motoare de creștere economică
endogenă, în cercetare-dezvoltare-inovare și sectoare industriale cu
intensitate tehnologică ridicată, efectele de multiplicare sunt și mai mari,
mărind consistent potențialul economiei.
Într-o
lume ghidată de date, România are nevoie de o platformă națională integrată,
care să ofere în timp real o hartă completă a resurselor naturale, umane și
logistice disponibile. Un astfel de instrument ar permite o planificare
economică inteligentă, în acord cu obiectivele europene de dezvoltare durabilă
și reziliență.
Poziționarea
în lanțurile valorice europene din domenii strategice – cum ar fi
microelectronica, energia verde, industria de apărare sau biotehnologiile – nu
mai este opțională, ci vitală. România poate deveni un actor regional important
în aceste sectoare dacă atrage investiții și își definește clar rolul în noua
economie europeană. În special în contextul de securitate regională,
dezvoltarea industriei de apărare – fabrici de muniție, drone, tehnologie
militară – trebuie să devină o prioritate națională.
O
altă direcție esențială pentru creșterea vitezei de convergență este
recalibrarea politicii industriale pentru a corespunde priorităților europene,
pe clustere de competitivitate: industrii cu intensitate tehnologică ridicată
(inclusiv cea de apărare), industria auto, industria chimică, energia,
industria farmaceutică, materialele pentru construcții, industria alimentară și
metalurgia. Producția de aparatură medicală, roboți chirurgicali, echipamente
de diagnostic și tehnologii verzi trebuie să devină piloni ai economiei
românești. În acest sens, înființarea unor clustere industriale în marile
municipii, bazate pe parteneriate între administrații locale, universități și
mediul de afaceri, poate genera centre de inovație și competitivitate.
Prin
programe europene, se pot oferi stimulente și ajutoare de stat pentru atragerea
investițiilor, în special în industriile cu potențial mare de creștere și
inovație. Un alt obiectiv important este crearea de campioni regionali în
industria românească. Prin simplificarea procedurilor pentru marile proiecte și
prin oferirea de scheme de ajutor de stat pentru investiții importante, România
își poate propune să atragă investitori majori. Aceștia vor contribui la dezvoltarea
unor industrii de înaltă valoare adăugată, chiar și în producția de
semiconductori și sectorul energetic, transformând marii producători de energie
români în lideri regionali.
Nu
poate fi ignorată nici responsabilitatea clasei politice locale. Parlamentarii,
primarii și consilierii locali trebuie să joace un rol activ în promovarea și
implementarea proiectelor europene, mai ales acolo unde există afinități
regionale care pot genera inițiative coerente și sustenabile.
Un
capitol delicat, dar crucial, îl reprezintă neadoptarea monedei euro. În lipsa
unui calendar clar și a voinței politice, România riscă să rămână în afara
nucleului dur al integrării economice. Această stagnare ar putea avea
consecințe grave asupra capacității statului de a participa la deciziile majore
care vor modela viitorul Uniunii.
În
fine, rolul României trebuie să fie activ și în contextul extinderii europene
spre est. Integrarea Republicii Moldova în arhitectura industrială și economică
a UE este un obiectiv strategic. Sincronizarea proiectelor, transferul de
expertiză și consolidarea legăturilor economice sunt pași necesari pentru
stabilizarea și dezvoltarea întregii regiuni.
România
are o șansă istorică de a deveni mai mult decât un beneficiar al apartenenței
la Uniunea Europeană. Poate deveni un actor relevant, un partener respectat și
o forță de coeziune regională. Dar acest lucru nu se va întâmpla fără reformă
internă, voință politică și o viziune clară asupra viitorului.
Dan LUCA este expert în afaceri europene şi
comunicare strategică.
Cristian SOCOL este profesor la ASE Bucureşti.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu