Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “Cum poate 2025 să fie un an de succes european?”

Câteva predicții despre anul politic 2025 în articolul semnat astăzi în Ziarul Financiar.

Aproape suntem în 2025. Îmi propun să răspund la clasica întrebare a lunii decembrie, care sunt subiectele politice care vor marca următorul an? Evenimentele anului 2024 mi-au schimbat însă fundamental narativa. Voi încerca o abordare în care proiectul european este filtrat de pragmatismul țărilor membre, mergând până chiar la a analiza impactul politicilor europene asupra cetățenilor.

Să începem cu un caz concret, pentru a observa distanța dintre Bruxelles și teritoriu. E de notorietate discuția despre politica de imigrație a UE. E un dosar complicat, foarte greu de abordat și de cele mai multe ori lăsat să evolueze fără nici o responsabilizare proactivă. Să vedem ce este însă la firul ierbii, la nivelul omului simplu. Discutând cu o învățătoare din Belgia, aceasta mi-a spus: "Am fost implicată în primirea în sistemul educațional flamand a copiilor din două valuri de imigranți. Au fost sirienii, iar acum câțiva ani au fost tinerii afgani. Acum, pentru martie 2025, așteptăm grupurile de copii palestinieni. Nu știm însă cum aceștia vor ajunge în Belgia, e mai complicat în acest caz".

Este imperativ să analizăm sistemul integrator european din acest punct de vedere. După un an plin de alegeri, avem toți liderii europeni pe poziții. Există și un plan de 100 de zile pe care Ursula von der Leyen a început să-l pună în aplicare. Sistemul instituțional al UE pare stabil, cu o echipã bună la nivelul Comisiei Europene, cu un Parlament European condus de o majoritate pro-europeană și cu un președinte de Consiliu European de asemenea respectat pentru activitatea sa. Să nu uităm însă, că avem acum doi comisari europeni care aparțin unor partide europene cu tentă suveranistã. În luna noiembrie 2024, doar intervenția premierilor Pedro Sanchez și Donald Tusk a deblocat grupurile S&D și PPE pentru a avea un vot de investitură favorabil la nivelul Parlamentului European.

Deși pare totul stabil la nivel european, realitatea națională este foarte volatilă. Primele 7 țări ca mărime din UE nu sunt stãpâne pe guvernare. Președintele Macron are o situație aproape fără ieșire în Franța, cu un parlament național divizat în 3 blocuri neconciliante. Germania are alegeri anticipate în câteva săptămâni, cu perspective mari de a se schimba cancelarul și coaliția de guvernare. Premierul Sanchez are probleme mari pentru a avea o coaliție stabilă în Spania, iar inundațiile recente și dosarul catalan complică mult poza. Italia are premier chiar pe președintele ECR, adică forța politică principalã care a scos Marea Britanie din UE. Alegerile generale din Polonia, din primăvara lui 2025, vor marca un moment esențial pentru scena politică a țării, având în vedere tensiunile dintre principalele partide și coabitarea dificilă dintre președintele Andrzej Duda, susținut de partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), și guvernul pro-european condus de Donald Tusk. În România așteptăm reprogramarea alegerile prezidențiale. Iar în Olanda avem un guvern cu extrema dreptã în componenţă și cu premier independent politic.

Toată această înșiruire de situații nu preconizează o liniște a guvernării europene. Orice pas european trebuie strategizat pentru a analiza impactul la nivelul fiecărui stat. Chiar și peste Atlantic, prin noua administrație americană, nu putem zice că ne așteaptă doar lapte și miere.

Partea bunã este că știm realitatea în care ne aflăm. Nu ne vom plânge în februarie 2025 că prețul energiei pentru industrie în UE e dublu față de cel din Statele Unite. Aceastã situaţie nu derivã din impactul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă. În această conjunctură dorim să aplicăm planul de competitivitate, steluța noului program de guvernare europeană.

Nici măcar agresiunea Rusiei asupra Ucrainei nu ne va surprinde anul viitor, fiindcă avem conflictul prezent de peste 1000 de zile. Avem chiar și un triunghi nou de politicieni responsabili, care e chemat să găsească soluții în domeniul politicii de apărare europeană: Kaja Kallas, aleasã să conducã diplomația UE și politica de securitate; Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare și Henna Virkkunen, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene reponsabilã și cu securitatea UE. Desigur evoluția NATO este de urmărit, mai ales că se estimează o creștere a cotizației la 4% din PIB-ul țărilor membre.

Să nu uităm că tensiunile dintre marile puteri, precum SUA, China și Rusia, ar putea genera noi conflicte regionale sau escaladarea celor existente, cum ar fi în Ucraina sau Orientul Mijlociu. Situația din Israel și Gaza este deosebit de volatilă, cu implicații majore asupra pieței energetice și stabilității globale.

Un dosar nou, de urmărit în 2025, este cel al cooperării dintre UE și Marea Britanie. Guvernul laburist a făcut pași semnificativi de apropiere, procedeu de mare impact la Bruxelles.

UE este un proiect în construcție, atacat din interior de unele țări membre, dar și din exterior. Cred în maturitatea actualilor lideri europeni de a găsi cel mai bun mod de a acționa. Mai mult ca niciodată e nevoie de o abordare integrată cu țările membre.

 

Aștept însă și ceva nou în 2025, un nou salt european, după modelul proiectelor pieței unice sau al monedei comune europene. Să fie anul 2025 anul care va da semnalul următorului salt integrator? Există o astfel de viziune? Există un astfel de curaj?

 

 Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

How can 2025 be a successful European year?

We are almost in 2025. I am trying to answer the classic December question, what are the political topics that will mark the next year? However, the events of 2024 have fundamentally changed my narrative. I will try an approach in which the European project is filtered by the pragmatism of the member states.

 

Let's start with a concrete case, to observe the distance between Brussels and citizens. The discussion about the EU's immigration policy is notorious. It is a complicated file, very difficult to approach and most of the time left to evolve without any proactive accountability. But let's see what is there at the grassroots level, at the level of the average person. Speaking to a teacher from Belgium, she told me: "I was involved in welcoming children from two waves of immigrants into the Flemish education system. There were Syrians, and a few years ago there were young Afghans. Now, for March 2025, we are waiting for groups of Palestinian children. But we do not know how they will get to Belgium, it is more complicated in this case".

 

It is imperative to analyze the European integration system from this point of view. After a year full of elections, we have all the European leaders in their positions. There is also a 100-day plan that Ursula von der Leyen has started to implement. The EU institutional system seems stable, with a good team at the European Commission level, with a European Parliament led by a pro-European majority and with a European Council president also respected for his work. Let us not forget, however, that we have two European Commissioners who belong to European parties that come from the sovereigntist side. In November 2024, only the intervention of Prime Ministers Pedro Sanchez and Donald Tusk unblocked the S&D and EPP groups to have a favorable investiture vote at the European Parliament level.

 

Although everything seems stable at the European level, the national reality is very volatile. The first seven largest countries in the EU are not stable in terms of government. President Macron has an almost hopeless situation in France, with a national parliament divided into three blocks. Germany has early elections in a few weeks, with great prospects of changing the chancellor and the governing coalition. Prime Minister Sanchez has big problems maintaining a stable coalition in Spain, and the recent floods and the Catalan file complicate the picture a lot. Italy has the president of the ECR party as prime minister, i.e. the main political force that took Britain out of the EU. The general elections in Poland in the spring of 2025 will mark a key moment for the country's political scene, given the tensions between the main parties and the difficult cohabitation between President Andrzej Duda, supported by the nationalist Law and Justice (PiS) party, and the pro-European government led by Donald Tusk. In Romania, we are waiting for the presidential elections to be rescheduled. And in the Netherlands, we have a government with a far-right component and a politically independent prime minister.

 

This whole series of situations does not predict a calm of European governance. Any European step must be strategized to analyze the impact at the level of each state. Even across the Atlantic, with the new American administration, we cannot say that only milk and honey awaits us.

 

The good part is that we know the reality we live in. We will not complain in February 2025 that the price of energy for industry in the EU is double that in the United States. This situation does not derive from the impact of Donald Trump's election to the White House. In this context, we want to implement the competitiveness plan, the star of the new European governance program.

 

Russia's aggression against Ukraine will not surprise us next year, because we have experienced the current conflict for over 1000 days now. We even have a new triangle of responsible politicians, who are called upon to find solutions in the field of the European defense policy: Kaja Kallas, elected to lead the EU diplomacy and security policy; Andrius Kubilius, European Commissioner for Defense and Henna Virkkunen, Executive Vice-President of the European Commission also responsible for EU security. Of course, NATO's evolution is worth following, especially since an increase in the contribution to 4% of the GDP of the member countries is estimated.

 

Let's not forget that tensions between great powers, such as the USA, China and Russia, could generate new regional conflicts or the escalation of existing ones, such as in the Ukraine or the Middle East. The situation in Israel and Gaza is particularly volatile, with major implications for the energy market and global stability.

 

A new issue to watch in 2025 is that of cooperation between the EU and the UK. The Labour government has taken significant steps towards rapprochement, a process that has had a major impact in Brussels.

The EU is a project under construction, attacked from within by some member countries, but also from the outside. I believe in the maturity of the current European leaders to find the best way to act. More than ever, an integrated approach with the member countries is needed.

 

However, I also expect something new in 2025, a new European leap, following the model of the single market or common European currency projects. Will 2025 be the year that will signal the next integrative leap? Is there such a vision? Is there such courage?

 

Dr. Dan LUCA is an expert in European affairs and strategic communication, working in Brussels since 1997.

Ce rețin din anul 2024?

Nu doresc să fie un articol despre evenimentele anului politic 2024, ci o retrospectivă a activităților mele pe diverse paliere.

 

De peste 15 ani țin prelegeri în universitățile europene. Dacă nu mă înșel, am fost invitat până acum in 15 universități...

Prin cursul meu de la SNSPA, Media Entrepreneurship and Innovation, încerc să prezint noțiuni concrete despre monetizarea unui brand de media, totul văzut printr-o perspectivã UE.

Anul aceasta am ajuns din nou la Cluj-Napoca. La FSEGA a Universității "Babeș-Bolyai", am susținut o prezentare la Masterul de Afaceri Internaționale, o intervenție care a descris legătura sectorului de afaceri cu ecosistemul instituțional european.

 

Am continuat să fiu invitat ca expert în afaceri europene la televiziuni, abordând teme diverse: TVR Info (despre noua Comisie Europeană), Radio France International (despre situația europeană, realizând o corelație între crizele europene ale ultimelor 25 de ani și posibilele pericole viitoare), Prima News (despre prioritățile europene pentru următorii ani și perspectiva ca Europa să devină un actor global), Antena 1 (despre alegerile europene) și TVR Moldova (despre situația prezentã a proiectului european).

O prioritate a activității mele a fost publicarea de articole relevante în presa românească. Proiectul cu Făclia de Cluj a continuat, realizând săptămânal editoriale de impact. Am publicat în Ziarul Financiar (despre conexiunea politică dintre Ursula von der Leyen și Angela Merkel), Republica (despre Partidul European Român), Revista Cariere (despre joburile Bruxelles-ului european) și Cluj24 (despre turismul de inovație).

 

Am contribuit cu mare plăcere la analizele media din Gândul (despre diaspora românească din Belgia și despre importanţa implicării societale și politice a acesteia) și Agerpres (despre desemnare candidatului care a câştigat alegerile europene conform sistemului Spitzenkandidaten).

 

Tot în anul acesta, am efectuat cercetări cu diverse personalități, rezultate prin materiale publicate în ziarele de specialitate românești: Vasile Pușcaș (despre necesitatea reformei UE), Victor Negrescu (despre viitorul educației europene), Radu Oprea (despre resursa umană a competitivității europene), Alina Bârgãoanu (despre oportunitatea de a avea educația europeană ca prioritate strategică pentru perioada 2024-2029), ziariștii români Mădălina Prundea (despre cine influenţeazã politica de energie în UE) și Ana-Maria Stancu (comunitatea celor care sunt interesaţi de politica de sănătate la nivel european), ziariștii moldoveni Stela Untila și Iulia Sarivan (despre abordarea economică a aderării Republicii Moldova la UE) și Vlada Toma (despre importanţa Role Game-ului în identificarea candidatului ideal).

 

A fost un an dens în implementarea unor proiecte care mi-au făcut o mare plăcere:

În Adunarea Generală a Asociațiilor Europene de la Bruxelles am prezentat cele 8 priorități ale noii Comisii Europene.

Tema educației europene revine constant în atenția mea, iar cu cât aprofundez mai mult acest subiect găsesc energia de a continua această cercetare aplicată.

Mi-a făcut o mare plăcere, de asemenea, să lucrez cu echipa Clubului „Moldova-UE” Bruxelles în organizarea unui eveniment de impact în Parlamentul European. 

Am moderat cu mare plăcere o discuție deschisă, în care ideea de baza a fost implicarea.

Mulți români au făcut acest pas spre politică, iar prezența lor pe listele alegerilor locale din Belgia ne umple de bucurie.

 

Un proiect de suflet a fost și cel de consultanță pentru publicația ucrainiană Kyiv Independent. Timp de 6 luni, prin intermediul proiectului Stars4Media, am discutat despre modele de monetizare a business-ului acestei publicații. 

 

Făcând parte din echipa Eurocomunicare, am avut onoarea să realizez o prezentare directorilor de comunicare din cadrul ministerelor de linie din România. Tema: “Comunicarea Strategică Guvernamentală. Inclusivă. Europeană”.

 

Am continuat și în 2024 cooperare directă cu Guvernul României în calitate de Consilier Onorific al Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Radu Oprea.

Mi-a făcut o mare plăcere să interacționez direct cu vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Minzatu. De la nominalizare pânã la preluarea oficialã a portofoliului.

Bruxelles-ul este fantastic, un loc al învățării permanente. Recent grupul de presă MediaHuis a preluat Euractiv, iar acum suntem în mijlocul unei transformări istorice pentru presa afacerilor europene. Acum 3 luni am lansat produsul PRO, foarte bine recepționat de piață. 

 

Nu pot să nu menționez aici și fantasticele locuri vizitate anul acesta: Rio de Janeiro, iar în varã Georgia și Armenia.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Majorat european”

În câteva zile sărbătorim 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Despre acest subiect în editorialul semnat astăzi în Făclia.

 

---

 

Au trecut 18 ani de când țara noastră a aderat la Uniunea Europeană. Sincere felicitări, România!

 

În contextul evenimentelor politice recente, este important să clarificăm ce înseamnă această apartenențã. Proiectul integrării europene, numit acum Uniunea Europeană, a apărut din necesitatea de a nu ne mai mãcelãri între noi, ca națiuni, pe continentul european. Partea bună este că ne-a ieșit bine proiectul. Cu un pic de suport american, cu o atenție asupra democratizării și prosperității economice, am avansat frumos de vreo 75 de ani. Dar totuși, nici măcar Premiul Nobel pentru Pace atribuit în anul 2012 Uniunii Europene nu convinge toți cetățenii. Spun cetățeni fiindcă aceștia te judecă, e dreptul lor. Construcția europeană a fost și conținuă să fie un proiect al elitelor, chiar dacă au fost încercări disperate de a conecta mişcarea la cetățeni. Să nu mă înțelegeți greșit, construcția europeană a fost făcută pas cu pas, iar sistemele democratice construite au însoțit parcursul, dar unii au fost și continuă să fie reticenți. Ne place sau nu să recunoaștem însă, avem prin Uniunea Europeană cea mai avansată structurã super-statală democratică din lume. Desigur, e complexă și birocratizată, poate prea complexă și cu siguranţã prea birocratizată...

 

Privind spre viitor, suntem interesați cum evenimentele majore, politice, economice sau sociale, ne influenţeazã viața. A lansa întrebări pertinente, cu teme precise, este poate o abordare mai ușor de disecat. Apelez la această metodă pentru a încerca să aduc o valoare adăugată acestei lecturi, permițându-mi să stau totuși focalizat pe palierul unei Românii europene. Întrebarea fundamentală nu este dacă România e o țară europeană, ci cum poate să se poziționeze în acest club european? Avem maturitatea pentru a gândi strategic, dar realist, un proiect de țară care să ne aducă rezultatul dorit ? Într-un context în care crizele și războaiele revin în viața noastră în diverse forme, care este rolul alianțelor în a dezvoltă statul național unitar român ? Interdependențele sunt necesare într-o lume globalizată, dar cum menținem balanța între național și internațional?

 

La nivel de Uniunea Europeană, anul 2024 s-a transformat dintr-un an electoral într-un an de criză. A fost anul în care s-au conturat două tabere vizibile și aproape echilibrate, pro-europenii și suveraniştii. E aproape un miracol că s-a reușit formarea unei majorități în Parlamentul European care a validat Guvernul European, unul pro-european. Atenţie însã, de dată această – o premierã - și cu suveranişti în echipa celor 27 de comisari europeni.

 

Bătălia între cele două tabere conținuã la nivel european, dar s-a proiectat concomitent și pe sistemul românesc. A venit de nicăieri şi neanunţatã, sub forma unor rezultate banale la niște alegeri naționale, nici măcar cele europene. Realitatea este că această situație este acum noul normal, nu ceva efemer. Nu ne place să o zicem, dar aceasta este realitatea. Proiectul european are adepții săi, dar și dușmani, unii chiar declarați.

 

Parcursul european al României nu este o luptã câștigată, ci este una permanentă. Sper din tot sufletul să fim la înălțimea timpurilor pe care le trăim, acum la ceasul majoratului european. Cred într-o Românie europeană, dar e nevoie să o apărăm! Cu orice preț! E bine să ridicăm capul și să gândim strategic ! Acum, mai mult ca niciodată!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Ziduri”

Despre zidurile politice în editorialul meu de astãzi din Fãclia.

 

----
Prin întreaga sa istorie, Berlinul a cunoscut numeroase ziduri – fie ele fizice sau simbolice – care au fost construite și apoi demolate pe măsură ce ideologiile și politica mondială s-au schimbat. Zidul Berlinului rămâne cel mai cunoscut și evocator exemplu de „zid politic” în acest sens. Căderea Zidului din 1989 a simbolizat sfârșitul Războiului Rece și începutul unui proces de reunificare a Germaniei și, treptat, procedura s-a extins la nivelul Europei. Da, au trecut 35 ani de atunci...

Zidurile politice au dovedit că pot aduce stabilitate temporară, dar nu și soluții pe termen lung la problemele complexe dintre națiuni sau grupuri. Utopia unei lumi perfecte, a păcii și fraternității, mai are de parcurs însă multe și anevoioase etape. Ziduri politice întâlnim pe toate continentele, unele fiind parcă acolo pentru a rămâne pe temen lung. 

 

Zidul de pe granița dintre SUA și Mexic este notoriu. Acest zid are scopul de a controla imigrația ilegală și traficul de droguri de la sud la nord. Construcția sa a fost inițiată la sfârșitul secolului al XX-lea și a continuat în diverse etape, sub diferiți președinți. Zidul de Separare din Israel, cunoscut și ca „Bariera de Securitate”, a fost construit de Israel de-a lungul Cisiordaniei pentru a preveni atacurile teroriste. Zona Demilitarizată Coreeană, o zonă tampon între Coreea de Nord și Coreea de Sud, creată la finalul Războiului Coreean în 1953. Chiar dacă nu este un zid fizic pe toată lungimea sa, este puternic fortificată și simbolizează diviziunea ideologică și politică din peninsula coreeană. Zidul de pe granița dintre India și Pakistan a fost construit pentru a separă cele două state și a limita infiltrările în regiunea Kashmir, o zonă disputată.

Trăim vremuri în care zidurile apar în viața noastră într-o formă sau altă. Construim ziduri fără să ne dăm seama, iar impactul lor este enorm, mai mare decât ne imaginăm. Am luptat să dărâmăm zidul Berlinului și să ajungem ca țară și popor în Uniunea Europeană, iar acum e rândul nostru să nu fim indiferenți la alții care construiesc ziduri. Merităm să avem o Europa fără ziduri, fie ele fizice sau psihologice. Meritã sã construim o viaţã farã ziduri!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Republica: “Partidul European Român”

Despre proiectul european al României în contribuția mea din Republica.

--

Trăim într-adevăr vremuri cu situații politice șocante, atât la nivel local, cât și global. Faptul că fiecare dintre noi are o opinie reflectă frumusețea diversității umane, dar și provocarea de a coexista într-o lume plină de idei diferite. 

Când totul părea că se așează perfect pentru România, au venit de nicăieri aceste alegeri prezidențiale. S-a schimbat mult! Discutăm acum, parcă mai real ca niciodată, despre apartenența la NATO sau Uniunea Europeană, deși suntem în aceste structuri de aproximativ 20 de ani.

De unde această polarizare societală românească? Ne-am trezit dintr-un vis frumos? Sau dintr-un coșmar, în opinia altora? Normal, există foarte multă "expertiză" în spațiul public, revărsată din toate părțile, mai mult ca niciodată. Lipsesc însă analizele complete, în care e nevoie să luăm în considerare toate semnalele, nu doar cele care ne avantajează teoria. Situația din România e influnţatã de factori și dezvoltări societale pe care omitem să le numim, de frica autoimpusă de a nu ieși din limitele discursului oficial, de multe ori pentru a nu deranja. Nu e nici o problemã cu liberatea de exprimare, e vorba despre autocontrol și confort.

Prezint câteva exemple, evidente în opinia mea. La nivel global există o erodare constantã a liderilor, cu precădere a celor aleși democratici. E paradoxal, dar toate interfețele numite simbolic acum "comunicare" crează o zonã de notorietate relativă, dificil de înțeles de cei mulți. În prezent, cu toate sursele de informare şi canalele de comunicare, nu poți să îți dai seama despre o personalitate politică ce fel de om este și cum se raportează el sau ea la subiectele contemporane importante. Această ambiguitate rezultă printr-o abordare simplificată, de respingere, sau chiar de blamare, a respectivului personaj politic.

Tot la nivel societal avem o mare problemã de polarizare inter-generațională, din nou fără să o recunoaștem deschis. Tinerii sunt blamați și acuzați chiar de superficialitate. Devine deja stereotip să zici că ei nu sunt interesați de cultură (apropo, care mai este definiția culturii?), că ei nu au nici un viitor. Iar atunci, în stilul pedagogilor de școală veche, le dăm lecții de istorie şi moralã pentru a se trezi la realitate. Miraje! Nu trebuie să citești tratate de psihologie să îți dai seama că această abordare duce la ruptură.

La nivel european e și mai sofisticată abordarea. Proiectul integrării europene, numit acum Uniunea Europeană, a apărut din necesitatea de a nu ne mai mãcelãri între noi, ca națiuni, pe continentul european. Partea bună, chiar foarte bună, este că ne-a ieșit bine proiectul. Cu un pic de suport american, cu o atenție asupra democratizării și prosperității economice, am avansat frumos de vreo 75 de ani. Dar totuși, nici măcar Premiul Nobel pentru Pace atribuit în anul 2012 Uniunii Europene nu convinge toți cetățenii. Spun cetățeni fiindcă aceștia te judecă, e dreptul lor. Aici apare, zic eu, o primã falie europeană, recunoscută de clasici și confirmată de fapte. Construcția europeană a fost și continuă să fie un proiect al elitelor, chiar dacă au fost încercări disperate de a conecta mişcarea la cetățeni. Să nu mă înțelegeți greșit, construcția europeană a fost făcută pas cu pas, iar sistemele democratice construite au însoțit parcursul, dar unii au fost și continuă să fie reticenți. Ne place sau nu să recunoaștem însă, avem prin Uniunea Europeană cea mai avansată structurã super-statală democratică din lume. Desigur, e complexă și birocratizată, poate prea complexă și cu siguranţã prea birocratizată...

Mă voi referi și la un subiect pe care l-am abordat constant de 25 de ani. România nu a înțeles ce înseamnă diaspora. Abordările cu bocancii continuă să fie pline de stereotipuri ieftine, care nu aduc valoarea adăugată. A diviza, a marginaliza, a da mesaje de sus în jos, nu servește la nimic. Susțin teza lansatã la începutul anilor 2000, care prezintă o Românie completã, o țară cu 25 de milioane de locuitori. Unii dintre aceștia, mulți desigur, au ales să își desfășoare o periaodã a vieții în afara teritoriului românesc. De aici trebuie să pleace totul, apelând la toate avantajele unei piețe globale în care România este integratã acum!

La nivel de Uniunea Europeană, anul 2024 s-a transformat dintr-un an electoral într-un an de criză. Nu o recunoaștem deschis, din nou. A fost anul în care s-au conturat două tabere vizibile și aproape echilibrate, pro-europenii și suveraniştii. E aproape un miracol că s-a reușit formarea unei majorități în Parlamentul European care a validat Guvernul European, unul pro-european. Atenţie însã, de data aceasta – o premierã - și cu suveranişti în echipa celor 27 de comisari europeni.

 

Bătălia între cele două tabere continuã la nivel european, dar s-a proiectat concomitent și pe sistemul românesc. A venit de nicăieri şi neanunţatã, sub forma unor rezultate banale la niște alegeri naționale, nici măcar cele europene. Realitatea este că această situație este acum noul normal, nu ceva efemer. Din nou, nu ne place să o zicem, dar aceasta este realitatea. Proiectul european are adepții săi, dar și dușmani, unii chiar declarați. Parcursul european al României nu este o luptã câștigată, ci este una permanentă. Sper din tot sufletul să fim la înălțimea timpurilor pe care le trăim. Cred într-o Românie europeană, dar e nevoie să o apărăm! Cu orice preț!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Faclia: “Guvernarea europeanã”

Despre compexa matrice de a guverna în Uniunea Europeanã în editorialul meu de astãzi din Fãclia.

 

--
Actualul mecanism de guvernare europeană este tot mai complex, iar tendințele prezente trezesc întrebări serioase asupra viitoarelor dezvoltări. Ultimii 25 de ani au adus schimbări semnificative pe echişierul politic, cu influențe puternice asupra guvernării europene. La nivelul țărilor membre ale UE, avem tot mai prezente formațiunile de extremă dreapta, cu aleși în parlamentele naționale, iar în unele cazuri chiar făcând parte din coalițiile de guvernare. Multe dintre aceste partide naționale au devenit notorii și prin mesajele antisistem, mai ales cele împotriva proiectului european. Recent chiar, liderii acestor formațiuni politice au afișat deschis sentimente pro-ruse, în contextul unui război la frontierele uniunii în care UE condamnă vehement invazia din Ucraina.

Un element de luat în considerare este de asemenea erodarea vizibilă a grupurilor politice tradiționale din Parlamentul European. Să ne amintim, de exemplu, de anul 2009. Grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni) din Parlamentul European a fost înființat atunci, după alegerile pentru Parlamentul European din acel an. Acesta a fost creat ca alternativă la cele două mari grupuri tradiționale din Parlamentul European – Grupul Partidului Popular European (PPE) și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D). Scopul său principal era de a reprezenta o viziune conservatoare mai eurosceptică, sprijinind ideea unei Uniuni Europene reformate, cu mai multă suveranitate pentru statele membre și mai puțină centralizare. Să nu uităm însã că acest grup a fost practic scânteia aprinsă în special de eurodeputatul britanic Nigel Farage pentru Brexit-ul din 2016.

Factual, anul acesta s-au format la nivelul legislativului european o serie de grupuri politice care sunt axate pe o doctrinã antieuropeană. Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria condus de Viktor Orbán, este cunoscut pentru pozițiile sale naționaliste și conservatoare în Uniunea Europeană. În cadrul Parlamentului European, Fidesz a avut o relație complexă și uneori tensionată cu principalele grupuri politice, din cauza politicilor și retoricii sale. În trecutul recent, Fidesz a fost afiliat PPE, dar relațiile s-au deteriorat din cauza acțiunilor considerate de mulți lideri europeni drept iliberale sau incompatibile cu valorile democratice ale Uniunii. Acum Fidesz a coagulat un nou grup, numit ironic "Patrioții Europei", care are în componenţa sa nume grele ale extremei drepte precum Liga (Italia), condusă de Matteo Salvini, sau Adunarea Națională (Franța), partidul lui Marine Le Pen.

Dacă analizăm sistemul european, câteva mențiuni sunt necesare pentru a contextualiza momentul în care ne aflăm. Proiectul european nu este încă finalizat, nu are încă o maturitate și asta îl face foarte vulnerabil atacurilor din interior sau exterior. De exemplu Piața Internă, chiar dacă a împlinit 30 de ani de existențã, este neterminată; zona Euro nu cuprinde toate statele; extinderea UE nu este finalizată la nivelul continentului european; apărare european este în stare incipientă; diplomația european este încă blocată; iar dosarul imigrației este ignorat politic din cauza complexității sale.

Proiectul integrator european funcționează doar dacă există viziune și strategie proactivă. Inerția sistemică nu e suficientă. Să ne amintim idealurile fondatorilor din anii '50 și cum s-au rupt atunci bariere considerate imposibil chiar de discutat. Capacitatea unui sistem de a se guverna e de o importantă vitală. Prin birocratizare îl faci practic neoperaţional.

Dan LUCA / Bruxelles