marți, 13 august 2024

O lunã în Georgia și Armenia. Adevărat raid cultural!


Ne place să petrecem vacanţa de varã în locuri noi, pe care nu le-am vizitat încă. Avem ca obiectiv principal să călătorim cu întreaga familie, dar și să stăm cel puțin trei săptămâni împreună. Planificăm totul începând cu zece luni înainte pentru a avea prețuri mici la biletele de avion și cazare, rezervãri la restaurante sau la spectacole celebre.

Anul acesta am plonjat într-o experiență culturală enormă de aproape o lunã în Georgia și Armenia. Merită să vizitezi Georgia și Armenia? Cu siguranță! Noi am fost în aceste două țări, și am avut 11 locuri de cazare (hotele, motele, cabane, conace, case de oaspeți), am străbătut mii de km, am fost la mare și la munte. Am văzut mănăstiri ortodoxe pline de istorie și respect, am urcat munți uriași, admirând peisaje de vis.


1. Georgia are 3,6 milioane de locuitori, dintre care 1,3 milioane trăiesc în Tibilisi.

Tibilisi este un oraș plăcut și bine aranjat. Se pot vedea ușor, la pas chiar, lucruri interesante ca turist: Bridge of Peace, Holy Trinity Cathedral, Aerian Tramway sau Mother of Georgia.

Foarte interesant monumentul dedicat celor 2000 de ani de la apariția creștinismului în Georgia. Lângă Tibilisi avem Chronicle of Georgia, ceva enom, asemănător prin grandoare cu Templul Karnak din Egipt.

În Tibilisi abundă steagurile UE, dar și simbolistica europeană. Clar, Georgia are potențial de a deveni membră UE.

Alergarea în Tibilisi e posibilă, există trasee decente dacă le cauți. Este și un mod plăcut de a vedea orașul la ora 8 dimineață, într-o luni. Surprinzător, mult calm, georgienii nu sunt persoane matinale din câte am înțeles.

Ceva special în Tibilisi este Chacha Corner, locul unde se poate degusta chacha, băutura națională, un fel de țuică de Georgia.

Nu uitați să mâncați un Khachapuri Acharuli și un beți un pahar de vin georgian. Merită!

Sighnaghi este un fel de Sighișoara pentru Georgia. Îi mai zic și orașul iubirii... Zidul de fortificație al cetății medievale e foarte bine conservat.

Nu am mai făcut baie în Marea Neagră din anul 2000, la Mamaia... Am revenit, dar printr-o intrare de cealaltă parte a mãrii, prin Batumi. Apa e fantastică, dar plaja e o colecție de bolovani.

Batumi, acest Las Vegas al Marii Negre, cel puțin așa se prezintă turiștilor... Avem și Piața Europa cu statuia necesară. Ali & Nino Statue este ceva unic. Batumi Alphabel Tower e plăcut la vedere.

Batumi, ziceam că e precum un Las Vegas la Marea Neagră. Dar să fiu sincer e mai mult un Dubai dacă observăm gigantele clădiri de pe malul mãrii. Orașul este în plin avânt, construcția e continuă. Am înțeles că sunt multe investiții private venite în special din Turcia și Rusia.

De dimineață, o alergare plăcută pe faleză din Batumi e recomandabilă.

În Batumi se află cea mai intersantã clădire McDonald's din câte cred că există.

Ceva foarte turistic în Georgia! Mestia! Un oraș de munte din nord-vestul Georgiei, la o altitudine de 1.500 de metri în Munții Caucaz. Orașul este vechi, la bazã, și e dominat de turnuri de apărare din piatră. Peisaje incredibile! Se poate încerca telescaunul și telegondola în Mestia mai ales dacă doriți să aveți o priveliște la versanții de 4000m care înconjoară stațiunea turistică.

Ceva foarte autentic: Uplistsikhe este un oraș antic tăiat în stâncă.

Am ajuns și la Gori, orașul de naștere a lui Stalin. Interesant Muzeul Stalin... Colecție de fotografii, artă și suveniruri din viața celebrului lider al Partidului Comunist Sovietic. Desigur, personaj deosebit de controversat, dar parte a istoriei.

Peisaje și geopolitică... Pe Autostrada Militară, am trecut la două palme de Osetia de Sud. Am ajuns într-o zona mirifică, cu peisaje magice, la doar câțiva km de frontiera rusă.

Ceva interesant... Monumentul prieteniei Rusia-Georgia a fost construit în 1983 pentru a sărbători bicentenarul Tratatului de la Georgievsk și prietenia continuă dintre Georgia sovietică și Rusia sovietică. Priveliștea e mai bună decât monumentul...

Kutaisi, acum poartă de intrare în Georgia. Aeroport regional mic, mult sub cel din Cluj-Napoca, dar care aduce turiști pentru toată țara. Impresionantă este Bagrati Cathedral, acoperișul fiind de un albastru intens.

Autostrada de la Kutaisi până la Tibilisi, este impresionantă, are vreo 250 km și are și multe tunele. Sunt însă și mici porțiuni de finalizat, iar aici îi găsim activi pe inginerii chinezi.

Vaci, mai ales, dar și cai, măgari, porci, câini, pisici, sunt în permanenţă pe străzile Georgiei. Și asta chiar și pe autostrăzi... E o realitate care îmi amintește de Botswana, vizitată în 2018.

Pentru prima dată am mâncat înghețată cu vin. Conceptul de wine ice creame este bine dezvoltat în Georgia, o țară care se mândrește cu un vin excelent.

Pâine georgianã! Shotis puri! De mult timp nu am mai avut un mic dejun așa de plăcut. Ajută și dacă asiști la metodologia de fabricare.

Încă de la început am înțeles un lucru foarte util. Datorită războiului din Ucraina, în Georgia majoritatea plăților se fac cash. Explicația: Turiștii ruși nu pot plăti cu card, le sunt blocate tranzacțiile bancare internaționale. De fapt e interesant cum mulți ruși au decis să se instaleze în Georgia în permanenţă, derulând afaceri direct de aici și având întreaga familie integrată. Dacă vorbiți cu un sârb, vã va explica un fenomen asemănător şi la Belgrad.

În jurul Marii Negre, idei din Batumi... Acum vreo 20 de ani, când împărțeam sediul de la Bruxelles cu experții think tank-ului CEPS, aceștia îmi povesteau un concept interesant. Ziceau atunci că poate există pace în zonã când vom avea o autostradã care face turul Mãrii Negre. E mult mai greu acum, doar partea sudică pare fezabilă: Constanța, Varna, Istanbul, Batumi. Nordul e cu Sochi, Yalta și Odessa... imposibil. Interesant că Batumi e înfrățit cu municipiul Constanța.... un început de strategie?

Când Yuri Gagarin a aterizat pe Pământ după incursiunea sa din 1961 în spațiul cosmic, primul lucru pe care l-a cerut a fost o sticlă de Borjomi. Această este apa minerală fantastică a Georgiei.

E foarte interesant cum produsele belgiene devin branduri internaționale. Alături de faimoasa bere belgiană sau ciocolata belgiană, apare acum vizibil și Belgian waffle. Asta în plin centru orașului Batumi din Georgia...

Înainte de a veni în Georgia auzisem că e plin de câini vagabonzi pe străzile din Tibilisi și ale altor orașe. Venisem aici cu trauma trăită în Bucureștiul anului 2000, atunci când să intri în bloc trebuia să ai răbdare ca cei 7 câini agresivi să se plictisească și să își găsească altă locație. E drept, e plin de căței vagabonzi în Georgia. Dar toți sunt calmi, dorm practic tot timpul, pe străzi și în parcuri. Am înțeles că există un program guvernamental, am observat că toți câinii au cipuri în urechi. Se pare că totul funcționează, cel puțin eu m-am simțit în siguranță călcând printre câinii georgieni.

O cină sau un mic dejun în Georgia sunt foarte asemănătoare cu cele din România.

M-am bucurat să văd prezente românești în Georgia. Benzinăriile Rompetrol sunt vizibile în Batumi sau Kutaisi, dar și în alte zone. Iar Dacia e de multe ori mașina poliției.


2. Mănăstiri în Georgia

A. Mănăstirea David Goreji este ctitorită în secolul al VI-lea. Platoul pe care este mănăstirea este parțial în Azerbaidjan, ceea ce dã naștere unei discuții teritoriale între cele două țări. Călugării georgieni de la mănăstire spun că „văd disputa ca rezultat al uneltirilor sovietice de a submina relațiile dintre georgienii creștini și azerbaii musulmani". Dacă urmăriți semnul spre mănăstirea Udabno, după 200m întâlniți doi grăniceri azeri care vã invită să faceți cale întoarsă...

B. Orășelul Mtskheta e la doi pași de Tibilisi. Este unul dintre cele mai vechi orașe din Georgia, precum și unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume. Dovezile arheologice indică așezările umane în zona Mtskheta din mileniul ÎI î.Hr.. Mănăstirea Mtskheta e de vizitat, desigur.

C. Când pitorescul acoperă cuvintele... Gergeti Trinity Church este cel mai emblematic lăcaș de cult al Georgiei. Aflată în Caucazul Mare, cel mai subestimat lanț muntos din Europa... înălțimea atinsă 5642m!


3. Tiblisi - Erevan

Distanța de la Tibilisi la Erevan este de 272 km. Practic 6 ore, într-un taxi, e o experiență intereresantã. Am trecut munții la 2000 metri altitudine, iar înapoi aproape de frontiera Armenia - Azerbaidjan. Google Maps chiar zicea că am trecut frontiera lejer, desigur imposibil știind disputa teritorială între Armenia și Azerbaidjan.


4. Armenia are 3 milioane populație, dintre care 1 milion în Erevan.

Sunt câteva locuri plăcute de vizitat în Erevan. De exemplu se poate începe cu Cafesjian Center for the Arts (interesant conceptul de galerii de artă de sub cascada de beton). De pe terasa de la finalul scărilor (atenție sunt și scări rulante în interior pentru cele 500 de trepte), se vede muntele Ararat. Acesta este situat în Turcia, la doar 57 km de Erevan. Nu e ușor însă de ajuns acolo, 6 ore cu mașina, un ocol de 400 km, căci trebuie găsit un punct de trecere a frontierei turco-armeană.

De văzut în Erevan: Charles Aznavour Square, Republic Square și Vernissage.

Armenian Genocide Memorial este un loc care trebuie vizitat pentru a înțelege Armenia.

Spectacol de balet în sala Teatrului și Operei este ceva special. Sala plină, fantastic totul.

În Erevan am avut parte de una dintre cele mai plăcute alergări de oraș. Parcuri, bulevarde largi, aproape nimeni pe stradă la ora 8 dimineață.

Lacul Sevan, un fel de lacul Balaton pentru Armenia. Este situat la 1900m altitudine și asta îl face special. E enorm, acoperă 1/6 parte din teritoriul Armeniei. O plăcere să petreci două nopți într-o zonã plină de apă, munte, păsări și vegetație.

Sevan Writers' House... Pe peninsula Sevan, la doi pași de Mănăstirea Sevanavank, se află Casa Scriitorilor, un loc de legendă în perioada sovietică. Acum un restaurant cu priveliști elvețiene.

Drumul de la Erevan la Tatev e o experiență... un loc al confluențelor, aproape de frontiera turcă, aproape de Azerbaijan, chiar la o palmă de Iran.

Drumul Mătăsii e vizibil și în Armenia. În munți, am vizitat un han/popas din secolul al XIV-lea.

Există o simpatie pentru limba rusă în Armenia.

În Armenia avem turiștii din Iran, Rusia... și unii care chiar s-au instalat în permanenţă aici. Un tânăr iranian care fuge de înrolarea în armata iraniană alege refugiul studenției armene.

Normal, am încercat ceva specialități în Armenia. Au avut gust bun ciorba de fasole, zacusca și pepenele. Recomand și o cafea armenească și o limonadă cu mentă.

Specialitate armeană - supă cu aveluk. Într-un peisaj fantastic la Wings of Tatev... iar ca desert, clătite crocante cu cașcaval și șuncă.

Nici urmă de Radio Erevan... să fiu sincer sunt surprins. Doream să îmi cumpăr un tricou...

Șoselele din Armenia nu sunt grozave, în unele părți chiar catastrofale. Singura autostradã în Armenia este cea între Erevan și lacul Sevan.

Armenia, mai ales cea rurală, este o adevărată călătorie în timp, o Românie de la mijlocul anilor '80.

Peste tot, în restaurante sau case închiriate, aveam pahare de cristal și farfurii de porțelan colorat. Îmi reamintește de o Românie de prin anii '80. Totuși, nu am văzut pești de sticlă și macrameuri...


5. Mănăstiri în Armenia

A. Am vizitat mănăstirea Khor Virap. Este considerat ca locul de naștere al creștinitățîi, în jurul anului 300. Muntele Ararat din fundal dã și mai multă prestanțã locului.

B. Mănăstirea Noravank din secolul al XIII-lea. Ascunsă în inima munților.

C. Într-o zonã muntoasă, aproape de confluența a 3 țări (Armenia, Azerbaidjan și Iran), se află perla mănăstirilor armene. Mănăstirea Tatev a fost ctitorită în secolul al IX-lea, iar în secolul al XIV-lea găzduia cea mai importantă universitate din Armenia.

D. Mănăstire Sevanavank, pe peninsula Sevan. Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice în Armenia.


6. În loc de final...

La 4000 km de Bruxelles, din Tibilisi sau Erevan, dar mai ales din zonele rurale ale Georgiei sau Armeniei, înțelegi mai bine conceptele europene de pace sau prosperitate economică.

În luna această am fost aproape de zone geografice tulburi, de fiecare dată fiind în siguranță, vã asigur. În Armenia, am fost la câțiva km de frontieră cu Iran, dar am trecut pe șosea pe lângă frontiera cu Azerbaidjan. Era calm, fără mișcări în zona Nargorno-Karabakh. În Georgia, am fost la câțiva km de frontieră rusă, dar și la buza Turciei în Batumi. Am trecut cu mașină la câțiva km și de Osetia de Sud și mai apoi de Abkhazia, cele două republici separatiste.

Am întâlnit oameni extraordinari atât în Georgia, cât și în Armenia. Respect pentru atitudine și le mulțumesc pentru ospitalitate!

Este al 5-lea raid cultural de minim 3 săptămâni organizat cu familia după cele din Botswana/Namibia/Africa de Sud (2018), Danemarca/Suedia/Finlanda/Estonia/Letonia (2019), Statele Unite ale Americii (2022) şi Vietnam/Laos/Tailanda (2023). Povestea sperăm să continue!


Dan LUCA / reîntors la Bruxelles

Niciun comentariu: