În completarea setului de
metode simple pe care şefii le au la dispoziţie pentru a creşte productivitatea
muncii angajaţilor intră şi flexibilitatea programului de lucru.
Ca urmare a deschiderii mult mai mari a angajatorilor
români în a oferi angajaţilor posibilitatea să îşi organizeze agenda de lucru
după preferinţele personale, s-a constat că aceştia din urmă se declară mult
mai mulţumiţi de locul lor de muncă, în plus, un part-time sau munca la
domiciliu atrage şi diminuarea anumitor costuri (transport, bone, etc). Unul
dintre cele mai importante avantaje pentru angajator este acela că productivitatea
muncii în compania sa ajunge la cote mult mai bune, după cum sublinia un recent
material Cariere.
Specialiştii precizează că în
continuare angajaţii sunt mult mai receptivi, spre deosebire de angajatori, în
adoptarea unor metode mai flexibile de repartizare a timpului de lucru de-a
lungul unei zile. În
consecinţă, în lipsa unei astfel de abordări la momentul angajării, mulţi
dintre candidaţi negociază acest aspect încă de la primul interviu.
Flexibilitatea programului de lucru este unul dintre
ingredientele unui management omenesc, actual, care mă atrage în mod deosebit,
tocmai de aceea am mai scris pe acest subiect:
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu