Care este viitorul partidelor politice în UE?

Chiar dacă perioada de criză financiară lasă puţin loc dezbaterii despre cum reaşezăm instituţiile europene în viitorul apropiat, câteva observaţii sunt utile. Aşa cum zicea recent Étienne Davignon: “2013 este un an de gândire din punct de vedere al instituţiilor europene, pentru a pregăti întâlnirea din 2014, cel mai probabil după ce avem instalată viitoarea Comisie Europeană”.

De fiecare dată când s-a avansat în integrarea europeană a fost o ţintă clară, un perimetru precis, mult mai uşor de vizualizat. Acum este ceva general, de genul “ajutor pentru integrare”. Din această cauză factorul politic are un avantaj mult mai mare comparativ cu alte proiecte anterioare (ex. piaţa unică, euro).

Este foarte important să discutăm despre fragilitatea actualului sistem instituţional european. Trebuie să existe schimbări instituţionale pentru ca statele membre să respecte obiectivele lor morale faţă de UE, să accepte “suveranitatea partajată”.

La nivelul UE avem mai multă nevoie de dezbatere, de confruntare între “marile idei europene”. Experţii spun că este de aşteptat ca partidele politice europene să fie catalizatorul următoarei faze a construcţiei europene. Sunt de acord cu aceste afirmaţii, dar cu o oarecare rezervă. Cred că oamenii politici au cea mai mare greutate în a decide viitorul construcţiei europene, fără a neglija însă contribuţia sectorului de afaceri, societate civilă organizată în acest proces. Avem însă o problemă, reieşită din actualul context de forţe politice: majoritatea politicienilor care “vin la Bruxelles” (în afara Summit-urilor europene şi alte mici excepţii) nu sunt acei lideri naţionali “ascultaţi” de cetăţenii ţării respective.

Poate este un bun prilej în a evalua cum se desfăşoară mecanismul deciziei, pe coordonate naţional-europene la nivelul partidelor politice. Este însă greu să se decidă acea delegare a “suveranităţii” către structura europeană de partid, chiar dacă vorbim (paradoxal) de alegeri europene. E bine că există alegeri primare la nivel european (chiar dacă ele puteau să fie mult mai deschise), dar se pot face paşi mari în direcţia coordonării transfrontaliere. Dacă Primarele organizate în 27 (28 cu Croaţia) de ţări europene propun democratic un candidat al (să zicem) Stângii pentru preşedinte al Comisiei Europene, atunci acesta să fie cel care va conduce echipa Stângii europene în alegerile europene. Şi mai propun ca acestui lider ales de activişti să i se dea mandatul de a nominaliza capii de listă pe fiecare din listele naţionale sau regionale cu care partidele socialiste şi social-democrate se vor prezenta în faţa electoratului la euroalegerile din mai 2014.

Partidele naţionale nu vor dispărea, ci rolul lor se va schimba şi adapta în viitor. Este acelaşi concept care arăta că statele naţionale nu dispar în UE, cum preconizau post-moderniştii, însă îşi vor schimba atribuţiile. Iar acum partidele europene dispun şi de sprijinul doctrinar al fundaţiilor politice europene.

Articole relevante:

O oră cu Étienne Davignon despre viitorul UE

Germania şi viitorul instituţiilor europene

 

Dan LUCA / Bruxelles