În cadrul recentei conferinţe organizată la Bruxelles de către Grupul Spinelli, a
fost dezbătut subiectul stabilirii unei politici comune indistriale şi energetice
pentru UE. Acelaşi eveniment a fost rezervat şi discuţiei privind democraţia la
nivel comunitar şi adoptarea Noului Tratat UE.
Andrew
Duff, membru ALDE în cadrul Parlamentului European, a declarat că lucrează
la o propunere de tratat care urmează să fie finalizată în cursul verii. Acesta
susţine constituirea unui executiv european care să funcţioneze mai mult precum
un guvern, cu 15 comisari, mult mai apropiat de structurile de la nivel
naţional.
Isabelle
Durant, vicepreşedinte al Parlamentului, revoltată pe ceea ce se întâmplă în
present la nivel european, spunea că principiul subsidiarităţii trebuie
revizuit în situaţia Uniunii. “Nu este acceptabil ca statele membre să
vadă Europa precum o vacă cu lapte. Europa înseamnă mult mai mult decât bani”,
explică aceasta.
Recomand să
citiţi şi alte materiale şi viziuni cu privire la adoptarea unui Nou Tratat:
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu