Scriam încă din
2011 despre presa
viitorului şi preconizam că ziaristul ar putea publica articolele apărute
în ziar şi pe blogul personal, unde să poată primi feed-back-ul direct din
partea cititorilor.
La fel, cum
zicea Elena Badea, într-un material Cariere, nu doar explozia internetului, cât mai ales accesibilitatea serviciilor
şi dispozitivelor, stilul de viaţă al consumatorului, au făcut ca “cititorii
tradiţionali de altă dată îşi încearcă acum abilităţile de scriitori, astfel că
jurnalismul social şi crowdsourcing-ul au ajuns să remodeleze semnificativ
modul în care sunt generate şi absorbite informaţiile”.
Ţinând cont de
cerinţele actuale, “companiile de publishing şi media pot supravieţui doar dacă
sunt în măsură să se adapteze erei digitale, cerinţelor consumatorului digital
şi să îşi recalibreze resursele”, concluziona aceasta.
Pe modelul din 2011
a The New York Times, “modelul paywall de vizualizare a conţinutului exclusiv
pe bază de abonament, a evoluat în multe variaţiuni pe aceeaşi temă: gratuit pe
web, contra cost pe mobil, modele hibride, freemium (plata doar pentru conţinut
premium), metered (se pot citi gratuit un anumit număr de articole) etc. Dacă
până acum câţiva ani doar jucătorii de business îşi permiteau un asemenea model
(The Wall-Street Journal şi Financial Times), conform Press+, numai în Statele
Unite sunt acum peste 400 de site-uri cu plată pentru conţinutul livrat”, citeam
tot în Cariere.
În România, însă,
acest model este în continuare unul exotic şi sunt doar câţiva publisheri care
au introdus plata pentru conţinut premium (Ziarul Financiar şi Dilema) sau care
se gândesc la această soluţie. Concluzionând, în următorii ani, dacă industria
românească va urma natural tendinţa mondială, vom plăti şi noi pentru accesul
la articolele online (mai ales pentru cele calitative).
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu