Geert Hofstede,
autorul unei teorii a culturii organizaționale, susţine că specificul național
joacă un rol foarte important în cultura organizațională. Teoria publicată
prima oară în 1973 spune că o cultură națională este definită de 6 dimensiuni.
România
realizează un scor mare la capitolul distanţa faţă de putere. Adică, societatea
românească este înclinată spre centralizare, iar inechitățile sunt acceptate de
cei mai mulți dintre membrii societății, de unde și o societate civilă și un
simț civic slab reprezentate. Majoritatea așteaptă să li se spună ce să facă,
iar şeful/managerul ideal este perceput ca un autocrat popular și binevoitor.
Scorul obținut
la cea de-a doua dimensiune, individualism vs. colectivism, arată că “majoritatea
membrilor societății românești se așteaptă ca un grup, familia, o organizație
sau statul să aibă grijă de ei. Regulile nescrise ale grupului sunt mai
importante decât legile și normele societății. Angajarea și promovarea țin cont
într-o măsură mai mare decât în alte societăți de gradul de afiliere la grup
„arătat” de angajat. Mai multă emoție (atât pozitivă, cât și negativă)
implicată în relațiile profesionale”.
A treia
dimensiune propusă de Hofstede este masculinitate vs. feminitate. România
obţine aici “un scor echilibrat (42) cu o ușoară tendință spre construirea de
relații și spre calitatea vieții. Majoritatea muncesc să își procure banii
necesari pentru a-și îndeplini „adevăratele visuri” și în speranța
îmbunătățirii calității vieții, nu ca să fie primii sau de dragul muncii.
Societatea românească nu are gradul de competitivitate al societății japoneze
(95) și nici al societății americane (66), dar nici relaxarea suedeză (5).
Un scor mare
90, din 100, “denotă o preferință puternică a majorității membrilor societății
de a evita incertitudinile. Acest lucru se reflectă în preferința pentru joburi
sigure, într-o nevoie emoțională, nu neapărat logică, pentru reguli și
proceduri (chiar dacă de cele mai multe ori acestea nu funcționează) și în
conservatorism. Există un impuls interior puternic pentru majoritatea membrilor
societății românești de a căuta să aibă tot timpul ceva de făcut ca să se
mențină ocupați și de a munci din greu. Momentele de reflexivitate și de răgaz
sunt văzute ca un drum spre depresie sau anxietate, de la forme ușoare la
cazuri mai grave”.
Orientare pe
termen lung – “un scor echilibrat (52) care ne situează la jumătatea distanței
dintre societatea japoneză (88) puternic înclinată spre cercetare și o gândire
pe termen lung (pe mai multe generații) și cea venezueleană (16) normativă,
care este focusată pe rezultate imediate și mai puțin înclinată spre viitor”.
România
realizează la cea de-a şasea dimensiune, adăugată ulterior, un scor foarte mic
(20), ce denotă “o înclinație spre cinism și pesimism. Puțin accent pe timpul
liber, plăcerile vieții sau sport”.
Interesantă
este poziţionarea pe care o face autorul materialului Cariere,
comparând România cu India şi China - avantaje: membru UE și limba engleza,
dezavantaje: aspectul numeric și, în ultima vreme, costurile cu forța de muncă.
Deloc de neglijat sunt şi observaţiile la acest capitol privind Olanda, Austria
și Germania, primele trei ţări în topul investiţiilor străine în România.
Aşa cum
subliniază Hofstede, “cultură națională se schimbă greu, acest lucru
întâmplându-se pe parcursul a zeci de ani sau pe parcursul a mai multor
generații nu numai din cauza mentalităților ci și din cauză că o cultură
națională se cristalizează în toate instituțiile pe care membrii societății
le-au construit împreună: de la modelul familal la sistemul educațional și de
la sistemul religios la forma de guvernământ”, deci, vom mai auzi mult de acum
încolo de “competitivitatea specific japoneză și cinismul românesc”, care ne
va influenţa poziţionarea indiferent de context?
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu