sâmbătă, 7 iunie 2014

România prin “dimensiunile lui Hofstede”


Geert Hofstede, autorul unei teorii a culturii organizaționale, susţine că specificul național joacă un rol foarte important în cultura organizațională. Teoria publicată prima oară în 1973 spune că o cultură națională este definită de 6 dimensiuni.

România realizează un scor mare la capitolul distanţa faţă de putere. Adică, societatea românească este înclinată spre centralizare, iar inechitățile sunt acceptate de cei mai mulți dintre membrii societății, de unde și o societate civilă și un simț civic slab reprezentate. Majoritatea așteaptă să li se spună ce să facă, iar şeful/managerul ideal este perceput ca un autocrat popular și binevoitor.

Scorul obținut la cea de-a doua dimensiune, individualism vs. colectivism, arată că “majoritatea membrilor societății românești se așteaptă ca un grup, familia, o organizație sau statul să aibă grijă de ei. Regulile nescrise ale grupului sunt mai importante decât legile și normele societății. Angajarea și promovarea țin cont într-o măsură mai mare decât în alte societăți de gradul de afiliere la grup „arătat” de angajat. Mai multă emoție (atât pozitivă, cât și negativă) implicată în relațiile profesionale”.

A treia dimensiune propusă de Hofstede este masculinitate vs. feminitate. România obţine aici “un scor echilibrat (42) cu o ușoară tendință spre construirea de relații și spre calitatea vieții. Majoritatea muncesc să își procure banii necesari pentru a-și îndeplini „adevăratele visuri” și în speranța îmbunătățirii calității vieții, nu ca să fie primii sau de dragul muncii. Societatea românească nu are gradul de competitivitate al societății japoneze (95) și nici al societății americane (66), dar nici relaxarea suedeză (5).

Un scor mare 90, din 100, “denotă o preferință puternică a majorității membrilor societății de a evita incertitudinile. Acest lucru se reflectă în preferința pentru joburi sigure, într-o nevoie emoțională, nu neapărat logică, pentru reguli și proceduri (chiar dacă de cele mai multe ori acestea nu funcționează) și în conservatorism. Există un impuls interior puternic pentru majoritatea membrilor societății românești de a căuta să aibă tot timpul ceva de făcut ca să se mențină ocupați și de a munci din greu. Momentele de reflexivitate și de răgaz sunt văzute ca un drum spre depresie sau anxietate, de la forme ușoare la cazuri mai grave”.

Orientare pe termen lung – “un scor echilibrat (52) care ne situează la jumătatea distanței dintre societatea japoneză (88) puternic înclinată spre cercetare și o gândire pe termen lung (pe mai multe generații) și cea venezueleană (16) normativă, care este focusată pe rezultate imediate și mai puțin înclinată spre viitor”.

România realizează la cea de-a şasea dimensiune, adăugată ulterior, un scor foarte mic (20), ce denotă “o înclinație spre cinism și pesimism. Puțin accent pe timpul liber, plăcerile vieții sau sport”.

Interesantă este poziţionarea pe care o face autorul materialului Cariere, comparând România cu India şi China - avantaje: membru UE și limba engleza, dezavantaje: aspectul numeric și, în ultima vreme, costurile cu forța de muncă. Deloc de neglijat sunt şi observaţiile la acest capitol privind Olanda, Austria și Germania, primele trei ţări în topul investiţiilor străine în România.

Aşa cum subliniază Hofstede, “cultură națională se schimbă greu, acest lucru întâmplându-se pe parcursul a zeci de ani sau pe parcursul a mai multor generații nu numai din cauza mentalităților ci și din cauză că o cultură națională se cristalizează în toate instituțiile pe care membrii societății le-au construit împreună: de la modelul familal la sistemul educațional și de la sistemul religios la forma de guvernământ”, deci, vom mai auzi mult de acum încolo de “competitivitatea specific japoneză și cinismul românesc”, care ne va influenţa poziţionarea indiferent de context?

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: