Ca în fiecare an, am participat la EBS, şi cateva impresii le prezint în acest mesaj.
Foarte mult s-a vorbit si la European Business Summit-ul de anul acesta despre întreprinderile mici şi mijlocii, despre importanţa lor în capacitatea sectorului de afaceri la Agenda politică 2020. Totuşi nu cred că suntem încă la nivelul de a înfiinţa o companie în ţările Uniunii în doar 3 zile şi cu un buget de maxim 100 de euro. Comisia Europeană are idei şi planuri mari, dar realitatea din teren este încă necorelată cu ambiţiile politice.
Un sondaj de opinie prezentat cu ocazia evenimentului mai sus menţionat susţine că două treimi din oamenii de afaceri europeni sunt optimişti asupra creşterii economice în UE. Totuşi, oamenii politici nu împărtăşesc acelaşi optimism prezentat de sectorul de afaceri. Sistemul politic european, deosebit de fragmentat din cauza zecilor de alegeri la nivel naţional şi regional, lasă prea puţin loc unei viziuni concrete a Uniunii, solicitată cu vehemenţă de liderii business-ului european.
Totuşi, un preşedinte al Consiliului UE, Heman Van Rompuy, foarte impunător şi plin de substanţă, a acaparat participanţii cu o prezentare de excepţie. O poză a UE, văzută din afara spaţiului european, explică marile oportunităţi pe care le au investitorii în economia comunitară. Piaţa unică îşi poate arăta şi mai mult avantajul către exterior, lăsând însă loc la o şi mai mare simplificare şi armonizare a legislaţiei europene. Atractivitatea UE faţă de lume poate să fie mult mai bine exploatată de europeni.
Oamenii politici realizează importanţa menţinerii producţie în UE, iar delocalizările oportunistice nu ajută stabilitatea economică a UE. E clar că noţiunea de produs şi serviciu a evoluat, dar trebuie să menţinem industria în UE, dacă vrem să fim competitivi pe plan mondial.
Prin vocea Preşedintelui BusinessEurope, Jurgen Thumann, oamenii de afaceri europeni şi-au exprimat sprijinul pentru politica curajoasă de ieşire din criză. De asemnea s-a subliniat importanţa de a defini împreună marile priorităţi, nefiind indicată o serie interminabilă de revendicări adresate politicienilor. “Câteva obiective, clare şi uşor de comunicat”, asta doreşte business-ul european.
Foarte bune şi dezbaterile despre viitor, despre reformarea sistemului de pensionare în ţările europene, despre implicarea generaţiei tinere în a gândi viitorul UE împreună cu actualii lideri politici şi economici. Etienne Davignon, Preşedintele CSR Europe, a prezentat unele idei interesante despre capitalul uman al Europei, iar simbiozei “experienţa actualilor CEO - entuziasmul tinerilor” e bine să i se găsească mai mare aplicabilitate. Totuşi îmi este greu să cred că Europa este pregătită pentru lideri ai sectorului de afaceri de doar 18 ani, în ciuda faptului că aceştia stăpânesc perfect tehnologia actuală şi au poate o viziune mai detaşată de contemporaneitate asupra viitorului.
Posibilul cinism al tinerilor, adresat actualilor lideri, mai ales din cauza crizei financiare, este un subiect care trebuie aprofundat, pentru a nu ajunge la falii ireparabile. A clădi împreună viitorul, nu este doar un îndemn populist. Trebuie să existe idealuri comune, e important ca generaţia tânără să fie expusă în permanenţă la problemele pe care le are Uniunea.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 6 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu